15 documente de identitate false, găsite asupra unei femei pe Aeroportul Otopeni. Unde voia să ajungă

Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă au descoperit 15 documente de identitate false asupra unei femei care urma să zboare spre Paris. În aceeași zi, alte patru persoane au fost depistate în timp ce încercau să ajungă în Irlanda folosind pașapoarte falsificate. Femeie prinsă cu 15 documente de identitate false înainte de îmbarcarea spre Paris Poliția de Frontieră a anunțat duminică faptul că incidentul a avut loc în această săptămână, în zona terminalului Schengen, pe sensul de ieșire din țară. Femeia, care urma să călătorească spre capitala Franței, a prezentat la control un pașaport irlandez. ”Aceasta a prezentat la control un paşaport irlandez care, în urma verificărilor specifice, s-a dovedit a fi contrafăcut. Poliţiştii de frontieră au mai descoperit asupra acesteia un plic ce conţinea 15 documente de identitate contrafăcute, respectiv 10 cărţi de identitate italiene, trei belgiene şi două olandeze”, au afirmat polițiștii de frontieră. Patru persoane au încercat să intre în Irlanda cu pașapoarte false Cu doar câteva ore înainte, polițiștii de frontieră au efectuat un supracontrol în zona non-Schengen a Aeroportului Otopeni, unde au verificat patru persoane care urmau să se îmbarce într-un zbor cu destinația Dublin. ”Deşi la controlul de frontieră utilizaseră documente autentice, ulterior aceştia au prezentat la îmbarcare trei paşapoarte norvegiene şi un paşaport irlandez false, în încercarea de a intra în Irlanda. Verificările au stabilit că persoanele deţineau, în realitate, documente autentice eliberate de autorităţile austriece pentru refugiaţi, respectiv un paşaport tanzanian, documente care nu le-ar fi permis intrarea pe teritoriul Irlandei”, a transmis sursa citată. Polițiștii verifică o posibilă legătură între cele două cazuri Cele patru persoane au fost preluate de reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări, care continuă verificările în acest caz. Totodată, polițiștii de frontieră au stabilit că atât femeia depistată cu cele 15 documente false, cât și cele patru persoane care încercau să ajungă în Irlanda au fost însoțite la aeroport de același bărbat. Anchetatorii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care au avut loc cele două incidente, dacă există o legătură între ele și cine sunt toate persoanele implicate.
Șase documente presupus emise de România, găsite asupra oligarhului moldovean Plahotniuc. MAI: Unul singur autentic
MAI transmite că, în urma schimbului de date și informații efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Poliției Române, autoritățile elene au transmis copii de pe șase documente de identitate aflate în posesia lui Vladimir Plahotniuc. „În urma verificărilor efectuate la nivelul structurilor MAI, au rezultat suspiciuni rezonabile cu privire la o posibilă faptă de contrafacere a unor documente oficiale – două cărți de identitate, două permise de conducere și un pașaport, constând în suprascrierea mecanică a acestora, în scopul denaturării identității titularului”, arată MAI. Această intervenție asupra documentelor reprezintă o modificare neautorizată a elementelor de identificare, susceptibilă de a întruni elementele infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Astfel, la nivelul Direcției Investigații Criminale din cadrul Poliției Române a fost deschis un dosar penal. Concluziile în urma verificărilor Verificările efectuate la nivelul structurilor MAI au arătat că un singur document dintre cele șase este autentic și emis de statul român, respectiv un pașaport care a fost eliberat pe numele real al acestuia, anterior emiterii unei interdicții cu privire la acesta. Oligarhul Vladimir Plahotniuc, fost lider politic de la Chișinău, dat în urmărire internațională, a fost arestat preventiv miercuri în Grecia, potrivit agenției de presă Ansa. Poliția din Republica Moldova a anunțat într-un comunicat că fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, urmărit pentru fraudă și spălare de bani, care a fugit din țară în 2019, a fost arestat preventiv în Grecia. „Am fost informați recent de canalele oficiale de comunicare ale Interpol din Atena despre arestarea a doi cetățeni moldoveni. Unul dintre ei este Vladimir Plahotniuc”, se arată în comunicatul poliției, potrivit presei elene. Oligarhul Vladimir Plahotniuc, dat în urmărire internațională pentru arest și extrădare, a fost reținut marți în Grecia, potrivit unor surse oficiale din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova.