XTB: SUA, în prag de colaps guvernamental. Cât de periculos e un blocaj și cum sunt afectate piețele
Acest fenomen are loc atunci când legislatorii nu aprobă la timp proiectele de lege privind cheltuielile care finanțează operațiunile federale, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România. Deși uneori este legat de plafonul datoriei, blocajul este de fapt o problemă de autorizare a cheltuielilor pe termen scurt: banii există, dar din punct de vedere legal nu pot fi utilizați deoarece Congresul nu a aprobat proiectele de lege privind alocarea fondurilor sau rezoluțiile continue pentru finanțarea agențiilor federale. De ce a apărut un posibil blocaj bugetar? Având în vedere divizarea și polarizarea profundă a celor două camere, amenințările cu închiderea au devenit o caracteristică recurentă a luptelor bugetare de la Washington. Un impas din 2018, în timpul primului mandat al lui Trump, a dus la un blocaj de 34 de zile, cel mai lung din istoria modernă. La acel moment, aproximativ 800.000 din cei 2,1 milioane de angajați federali au rămas fără salariu, generând o incertitudine generalizată, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert până la o treime din totalul angajaților publici. Dacă nu se ajunge la un acord, multe sectoare guvernamentale și agenții federale nu vor mai primi finanțare și vor fi nevoite să suspende sau să închidă toate funcțiile neesențiale. De data aceasta, impactul ar putea fi și mai sever decât de obicei. Casa Albă a amenințat cu concedieri permanente în cazul unei închideri, explică Radu Puiu. Ce provoacă disputa de data aceasta? Noul an fiscal al guvernului federal începe la 1 octombrie, iar Congresul nu a ajuns încă la un acord cu privire la un proiect de lege de finanțare pe termen scurt. Donald Trump a anulat discuțiile cu liderii democrați din Congres la începutul acestei săptămâni, afirmând că o întâlnire informală nu ar fi „productivă” și calificând cererile acestora ca fiind „neserioase”. Această mișcare i-a înfuriat pe democrați, iar liderul minorității din Senat, Chuck Schumer, și liderul minorității din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, au dat vina pe președinte și pe republicanii din Congres, care controlează ambele camere, pentru un potențial blocaj. Democrații cer prelungirea subvențiilor care limitează costurile asigurărilor de sănătate în conformitate cu Legea privind îngrijirea medicală accesibilă, care sunt pe cale să expire. Aceasta a fost una dintre măsurile incluse în reducerile Medicaid din cadrul proiectului de lege One Big Beautiful Bill al lui Trump, adoptat la începutul acestui an. Ce se întâmplă în timpul unui blocaj? Printre principalele consecințe ale unui blocaj al guvernului se află suspendarea activităților considerate „neesențiale”, ceea ce poate duce la concedierea temporară a aproximativ 800.000 de angajați federali sau la obligarea acestora să lucreze fără plată până la deblocarea situației. În timp ce serviciile esențiale, precum securitatea națională, controlul traficului aerian, operațiunile militare, plățile datoriei și securitatea socială, continuă să funcționeze, parcurile naționale, muzeele, birourile administrative și procesele precum cererile de viză sau de permis pot fi suspendate sau întârziate, explică analistul financiar al XTB România. Consecințele pe piețele financiare nu întârzie să apară Până în prezent, piețele au ignorat în mare măsură amenințarea unui blocaj la 1 octombrie, deși riscul crește pe zi ce trece. Potrivit Polymarket, există o probabilitate de 85% ca un blocaj să aibă loc înainte de 31 decembrie din cauza lipsei unui acord de finanțare, în timp ce probabilitatea unui blocaj încă de la 1 octombrie este de 79%. Cel mai notabil impact asupra pieței este suspendarea publicării datelor economice guvernamentale. În acest caz, începând de miercuri dimineață, nu vor mai fi publicate date noi, inclusiv raportul privind rata șomajului sau variația numărului de angajați din sectorul non-agricol din septembrie. Blocajul este important din multe motive, dincolo de piețele financiare, dar impactul inițial asupra prețurilor acțiunilor ar trebui să fie minim, deși acest lucru va depinde în mare măsură de durata sa. De fapt, din 1975, în cazul blocajelor care au durat mai mult de 3 zile, indicele S&P 500 a înregistrat o creștere medie de 1,7% în cele 50 de zile după blocaj, cu o volatilitate redusă în acea perioadă. Pentru toate blocajele, indiferent de durată, creșterea medie a fost de 2,2%, subliniază Radu Puiu. Dolarul, activul cel mai afectat de presiune Până în prezent, dolarul este din nou activul cel mai afectat de presiune, lucru care s-a întâmplat pe tot parcursul anului în timpul fiecărui episod politic, determinat de incertitudine. În această dimineață, dolarul pierde teren în raport cu majoritatea monedelor importante. Dolarul american mai slab a oferit un sprijin suplimentar aurului, pe lângă o creștere de un an alimentată de stimulente monetare și fiscale, așteptările privind inflația, atacurile lui Trump asupra independenței Rezervei Federale și cererea băncilor centrale condusă de China. La rândul său, și aurul fluctuează în astfel de situații. Din 1975, aurul a crescut în medie cu 3% în cele 50 de zile care au urmat unui blocaj al guvernului, iar în acest an, a crescut cu 45%. Prețurile sunt pe cale să închidă al treilea trimestru consecutiv pozitiv, ETF-urile susținute de aur atingând cele mai mari dețineri din 2022, mai adaugă Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.
Chipul lui Charlie Kirk ar putea fi imprimat pe monedele de un dolar din SUA

Inițiatorii proiectului sunt Abe Hamadeh, politician din Arizona și August Pfluger, șeful comitetului Republican de Studiu. Proiectul de lege urmează să fie prezentat vineri, potrivit comunicatului de presă publicat pe pagina de internet a Republicanului August Pflunger. Inițiativa vine ca tribut adus activistului politic Charlie Kirk, asasinat în timpul unei conferințe susținute la Universitatea Utah Valley. Chipul său va fi imprimat pe 400.000 de monede de un dolar, alături de inscripția: „Well done, good and faithful servant.” (Bine lucrat, slujitor bun și credincios) Potrivit sursei citate, proiectul de lege dorește să aducă recunoaștere publică asupra impactului pozitiv pe care influența lui Charlie Kirk l-a exercitat în politica din SUA, dar și în comunitatea religioasă americană. „Mai sunt multe de făcut pentru a se asigura că moștenirea lui Kirk nu va fi niciodată uitată, dar plasarea chipului lui Kirk pe moneda americană este un început puternic și semnificativ”, se arată în comunicatul de presă publicat. Dacă proiectul de lege va fi adoptat și promulgat, Kirk va deveni cea mai tânără personalitate imortalizată pe moneda legală a SUA, alăturându-se unor personalități celebre precum George Washington sau Benjamin Franklin. În cazul în care proiectul legislativ va fi aprobat, monedele vor fi produse fără costuri pentru contribuabili, iar design-ul final va fi aprobat de președintele SUA, Donald Trump.
Avertisment din partea specialiștilor: Euro riscă să piardă din avantajul pe care îl are la nivel mondial din cauza neînțelegerilor de ordin politic
Specialiștii atrag atenția că avantajele pe care moneda euro le-a obținut în ultima perioadă la nivel mondial riscă să fie puternic afectate de lipsa de consens de pe scena politică europeană. Avertismentul vine în contextul în care, recent, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, făcuse apel ca statele europene să profite de „momentul global al euro”, apărut după ce dolarul american a pierdut din influență ca urmare a unor politici controversate ale președintelui Statelor Unite, Donald Trump, arată Reuters. Bazându-se pe propunerile făcute anul trecut de predecesorul său, Mario Draghi, privind unele reforme ample ale sistemului financiar european, Lagarde declarase că moneda unică europeană trece printr-un moment foarte bun la nivel european, iar această oportunitate nu ar trebui să fie irosită. Raționamentul ei a fost simplu, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată de șefa BCE. Convinsă că acesta ar putea fi un moment definitoriu pentru Europa, Lagarde, fost ministru de Finanțe al Franței, ar fi fost dezamăgită de lipsa fermității și viziunii liderilor europeni. La patru luni distanță, și la un an de la raportul lui Draghi, apelurile lui Lagarde de a consolida bazele monedei unice se lovesc de diviziuni naționale și alte priorități, cum ar fi războiul din Ucraina, relația cu Trump și gestionarea turbulențelor politice interne de la nivelul Blocului comunitar. De altfel, mai mulți oficiali din zona euro au declarat pentru Reuters că la nivel european se observă un soi de inerție politică. Deși ar putea crește, moneda euro continuă să fie „în umbra” dolarului Măsurile care ar fi consolidat atractivitatea monedei euro pentru investitori au fost abandonate, au declarat sursele citate de Reuters. Propunerile de a face împrumuturi comune pentru a finanța apărarea Europei s-au confruntat cu rezistență din partea Berlinului și Parisului. Națiunile mai mici, cu sectoare financiare mari, s-au opus centralizării puterilor de supraveghere în cadrul organismelor UE. Iar planurile de a crea o versiune digitală a monedei euro nu au prins încă un contur clar. „Fundamental, UE se luptă să se concentreze asupra mai multor crize în același timp”, a declarat pentru Reuters Enrico Letta, fost prim-ministru italian, care anul trecut și-a prezentat propriul raport privind reformele necesare pentru piața unică. „Văd o Europă divizată”, spune oficialul. Moneda unică europeană, aflată în buzunarele a 350 de milioane de europeni, de la Dublin la Nicosia, se numără printre cele mai tangibile realizări ale UE. Aproape distrus de criza de acum 15 ani, moneda euro este rodul unui proces de trei decenii de reforme bancare și monetare, care este încă în curs de desfășurare. Dar dolarul rămâne dominant la nivel global. Acesta reprezintă trei cincimi din rezervele băncilor centrale și este principala monedă de schimb pentru mărfuri precum petrolul. Statutul său oferă guvernului SUA acces la un grup important de creditori și îl ajută să exercite o influență financiară uriașă. În acest context, euro este a doua cea mai folosită monedă a lumii. Acesta reprezintă aproximativ 20% din rezervele băncilor centrale la nivel mondial și un procent similar din totalul schimburilor comerciale. Pe lângă cele 20 de țări din zona euro, 60 de națiuni sau teritorii și-au legat direct sau indirect moneda de acesta, mai notează sursa citată. RECOMANDAREA AUTORULUI: Christine Lagarde, despre evoluția datoriei Franței și riscurile prăbușirii unui Guvern din zona euro: „Piețele EVALUEAZĂ riscurile” Christine Lagarde avertizează asupra unui „pericol foarte serios” dacă Donald Trump preia CONTROLUL asupra politicii monetare a SUA Sursa foto: Colaj GÂNDUL
Ceva se întâmplă în lume: AURUL, la un nou maxim istoric – 3.600 dolari pe uncie!

În contextul în care investitorii pariază tot mai mult pe reducerea dobânzilor de către Rezerva Federală, aurul a urcat săptămâna aceasta la un nou maxim istoric, atingând 3.616 dolari pe uncie. Creșterea este influențată și de tensiunile legate de independenţa băncii centrale americane, după cum scrie FT. Aurul a crescut cu 9% în ultimele săptămâni Pe fondul temerilor legate de inflaţia ridicată şi de creşterea datoriei publice în SUA, aurul a crescut cu 9% în ultimele trei săptămâni şi cu 37% de la începutul anului. Toți aceşti factori au făcut ca dolarul şi alte active denominate în dolari să fie mai puţin atractive ca loc sigur pentru economii, iar investitorii s-au orientat către aur ca măsură protecţie, arată Ziarul Financiar. Creşterea abruptă vine la doar câteva zile după ce aurul a trecut pentru prima dată pragul de 3.500 dolari/uncie, susţinut şi de datele dezamăgitoare din piaţa muncii americane publicate vineri. Pieţele anticipează acum o reducere de cel puţin 25 de puncte de bază la următoarea şedinţă a Fed, iar o parte dintre investitori mizează chiar pe o scădere de 50 de puncte de bază. „Aşteptările privind relaxarea monetară întăresc statutul aurului de refugiu împotriva inflaţiei. Randamentele reale tind să devină din nou negative, ceea ce va favoriza aurul”, a explicat Chris Turner, şeful global de cercetare pieţe la ING. Dolarul, apreciere cu 10% în 2025 Spre deosebire de principalele monede internaţionale, precum euro, yenul sau lira sterlină, dolarul s-a depreciat cu 10% în 2025. Acest lucru a dus la ieftinirea aurului pentru investitorii care cumpără în alte valute. „Nu este o coincidenţă că avem cel mai slab prim semestru pentru dolar din ultimele cinci decenii şi, simultan, cea mai puternică evoluţie a aurului dintr-o perioadă similară”, a declarat Maya Bhandari, CIO multi-asset EMEA la Neuberger Berman. În acelaşi timp, vânzările masive de obligaţiuni guvernamentale la nivel global au transformat aurul într-un instrument de diversificare mai atractiv decât bondurile pentru portofoliile încărcate de acţiuni, a adăugat aceasta. Piaţa urmăreşte şi tentativa preşedintelui Donald Trump de a o demite pe guvernatoarea Fed, Lisa Cook, o mişcare contestată în instanţă şi privită ca o ameninţare la adresa independenţei băncii centrale. Ce așteptări are piața Îngrijorările privind posibila creştere a inflaţiei au determinat investitorii să mute tot mai mult capital în aur, pe lângă achiziţiile record din ultimii ani făcute de băncile centrale, care au ajutat metalul să depăşească activele denominate în euro ca pondere în rezerve. „Ne aşteptăm ca o parte din cererea externă să se reorienteze dinspre titlurile de stat americane către aur, pe fondul pierderii de încredere în SUA”, a spus Atakan Bakiskan, economist la Berenberg, care anticipează şi o continuare a deprecierii dolarului. Pe plan comercial, Casa Albă a emis în weekend noi reglementări care exclud lingourile de aur de la taxele vamale, după câteva săptămâni de incertitudine. În august, autorităţile vamale americane anunţaseră că lingourile de aur intră sub incidenţa tarifelor, ceea ce provocase blocaje pe piaţă şi suspendarea temporară a unor transporturi către SUA. RECOMANDAREA AUTORULUI: Prețul aurului a depășit, prima dată în istorie, pragul de 3.000 de dolari/uncie. În ultimii cinci ani, VALOAREA s-a dublat. Estimările analiștilor La cât au ajuns rezervele de AUR ale României. Evoluția cotațiilor internaționale aproape au dublat valoarea în ultimii cinci ani Cum arată locul în care România își ține aurul. „Bătrâna de pe strada Threadneedle” păzește sute de mii de lingouri, în seifuri cu chei de un metru
Indicele dolarului american se îndreaptă spre cea mai mare scădere săptămânală din ultima lună

Vineri, investitorii se află într-o poziţie de aşteptare şi recalibrare, încercând să anticipeze viitoarele mişcări ale Rezervei Federale a SUA (Fed) şi ale Băncii Japoniei, în contextul negocierilor comerciale şi al dinamicii politice tot mai tensionate. În acest climat volatil, lira sterlină a înregistrat un recul, influenţată de cifrele dezamăgitoare privind vânzările cu amănuntul din Marea Britanie, conform Ziarul Financiar. Atât Fed-ul, cât şi Banca Japoniei sunt aşteptate să menţină dobânzile neschimbate la reuniunile programate săptămâna viitoare, însă pieţele sunt mai interesate de mesajele transmise după aceste întâlniri – în special în privinţa calendarului unei eventuale modificări a politicilor monetare. Politica a devenit un factor perturbator major în SUA Preşedintele Donald Trump a reluat joi criticile la adresa Fed-ului şi a preşedintelui Jerome Powell, pledând din nou pentru o reducere a dobânzilor. Cu toate acestea, Trump a liniştit temporar pieţele prin declaraţia că nu intenţionează să-l demită pe Powell – o ameninţare pe care a lansat-o în trecut în mai multe rânduri. „Piaţa a reacţionat pozitiv la faptul că Trump nu a cerut explicit demiterea lui Powell, deşi a fost clar că aşteaptă ca acesta să ‘facă ceea ce trebuie’”, a explicat Derek Halpenny, director de cercetare pentru zona EMEA la MUFG. Totuşi, el avertizează că „tema presiunii Casei Albe asupra independenţei Fed-ului va persista şi va continua să reprezinte un risc de depreciere pentru dolar”. Pe parcursul acestei săptămâni, dolarul a pierdut teren în faţa euro şi a yenului, iar indicele dolarului – care reflectă evoluţia monedei americane în raport cu un coş de şase valute majore – a scăzut până la 97,45, marcând un declin de aproximativ 1%, cea mai slabă performanţă săptămânală din ultimele patru săptămâni. Cu toate acestea, vineri, dolarul a recuperat uşor, înregistrând o creştere modestă de 0,15% faţă de ziua precedentă. În concluzie, pieţele globale se află într-un punct de cotitură, în care politicul şi economicul se ciocnesc într-un joc periculos de influenţă. Investitorii privesc cu nervozitate spre săptămâna viitoare, în aşteptarea semnalelor decisive care ar putea redesena harta financiară globală.
Impresia unui turist privind Transnistria: Pare dintr-un film

Kieran Brown, un tânăr turist din Rochester, a călătorit în Transnistria, regiunea separatistă dintre Republica Moldova și Ucraina. Considerată drept „țara care nu există”, turistul britanic a descrs-o ca fiind „prinsă într-o bulă temporală”. Transnistria, o țară nerecunoscută de majoritatea statelor lumii Din 1990, de când s-a proclamat independentă de Republica Moldova, Transnistria este o republică semi-prezidențială susținută de Federația Rusă, cu guvern propriu, armată, poliție, drapel, imn, stemă, sistem poștal și cu o monedă – rubla transnistriană, toate inspirate după sistemul sovietic. „A fost o experiență cum nu am mai avut niciodată”, spune Brown în încheierea clipului său postat pe Instagram. „A părut un film, amestecând istoria cu prezentul și realitatea cu ficțiunea”. „Transnistria, o relicvă suprarealistă a vremurilor sovietice” El a povestit în jurnalul de pe vlogul său despre șocul cultural pe care l-a avut când a vizitat această țară. În Tiraspol, el a observat statuile lui Lenin, clădiri decorate cu stema cu secera și ciocanul și steaguri roșii. „Transnistria este o relicvă suprarealistă a vremurilor sovietice, prinsă într-o bulă temporală, unde timpul s-a oprit în urmă cu decenii. A părut un film, amestecând istoria cu prezentul și realitatea cu ficțiunea”. El a mai remarcat că transnistrenii folosesc monede de plastic, „care arată mai degrabă ca niște jetoane pentru un cărucior de cumpărături” decât ca bani adevărați. Însă, prețurile sunt foarte mici. „O sticlă de vodcă costă doar 1 dolar”, a spus el. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: FT: Rusia vrea să desfășoare 10.000 de MILITARI în Transnistria, avertizează premierul Republicii Moldova Dan Dungaciu: „Rep.Moldova, atât timp cât are TRANSNISTRIA, are dosarul de integrare europeană pe masă lui Putin” Copiii moldoveni din Transnistria trec „granița” printre ruși înarmați să se școlească în ROMÂNĂ Joc CINIC la Kremlin. Criza energetică din Transnistria, întreținută de Putin pentru a lovi în Maia Sandu: „Nu și-a pierdut interesul pentru Moldova”