A trecut la Domnul preotul Ion Baciu, slujitor vreme de 37 de ani al Parohiei Todirești

a-trecut-la-domnul-preotul-ion-baciu,-slujitor-vreme-de-37-de-ani-al-parohiei-todiresti

Preotul Ion Baciu a trecut la Domnul, după 37 de ani de slujire în Parohia Todirești și la Catedrala locală. Doliu în comunitatea ortodoxă: a trecut la Domnul preotul Ion Baciu Comunitatea ortodoxă este în doliu după trecerea la cele veșnice a preotului Ion Baciu, slujitor devotat al Bisericii lui Hristos, care timp de aproape patru decenii a păstorit cu jertfelnicie credincioșii din Parohia Todirești. Anunțul oficial a fost făcut cu profundă durere creștinească, dar și cu nădejdea învierii, subliniind viața de slujire, rugăciune și dăruire a celui care a fost un reper spiritual pentru generații întregi. 37 de ani de slujire neîntreruptă în Parohia Todirești Preotul Ion Baciu a slujit timp de 37 de ani în Parohia Todirești, perioadă în care a fost alături de credincioși atât în momentele de bucurie, cât și în cele de încercare. Prin activitatea sa pastorală, acesta a contribuit decisiv la viața spirituală a comunității, fiind cunoscut pentru apropierea față de oameni, pentru blândețea cuvântului și pentru statornicia credinței sale. În ultimii ani ai vieții, părintele Ion Baciu a slujit și în cadrul Catedralei, unde a fost prezent atât la Sfântul Altar, cât și la strană, ca împreună-rugător cu clerul și cu poporul credincios. Prezența sa discretă, dar profundă, a fost apreciată de toți cei care l-au cunoscut. Unde va fi depus trupul și când are loc înmormântarea Trupul neînsuflețit al preotului Ion Baciu va fi depus la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, aflată în curtea Spitalului, acolo unde credincioșii pot veni să îi aducă un ultim omagiu și să se roage pentru sufletul său. Slujba Înmormântării va fi săvârșită duminică, 25 ianuarie 2026, după Sfânta Liturghie, potrivit anunțului oficial transmis de reprezentanții Bisericii. De asemenea, Slujba Stâlpilor va fi citită vineri și sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, oferind posibilitatea tuturor celor îndoliați să participe la momentele de rugăciune. Rugăciune și mesaj de mângâiere pentru familie În mesajul transmis cu prilejul trecerii la Domnul a preotului Ion Baciu, este subliniată dimensiunea profund spirituală a acestui moment de despărțire. Reprezentanții Bisericii au transmis următorul mesaj, păstrat integral, fără modificări: „În aceste clipe de despărțire, înălțăm rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce a biruit moartea și a dăruit lumii viața cea veșnică, ca să așeze sufletul adormitului robului Său, preotul Ion, în lăcașurile drepților, «în loc luminat, în loc de verdeață, în loc de odihnă», unde este viața cea fără de sfârșit, iar familiei sale și tuturor celor îndoliați să le dăruiască mângâierea cea de sus și întărirea nădejdii în făgăduințele Împărăției Sale.” Moștenirea spirituală lăsată de preotul Ion Baciu Trecerea la cele veșnice a preotului Ion Baciu lasă un gol adânc în inimile celor care l-au cunoscut și l-au apreciat. Moștenirea sa spirituală rămâne însă vie prin credința insuflată enoriașilor, prin exemplul personal de slujire și prin rugăciunile rostite de-a lungul anilor pentru comunitatea pe care a păstorit-o. Mesajul final transmis de Biserică este unul simplu și profund, care rezumă respectul și dragostea față de cel trecut la Domnul: „Veșnica lui pomenire!” Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

A murit mama lui Adi Sînă. Ne-au rămas valorile, legătura dintre noi și recunoștința

a-murit-mama-lui-adi-sina.-ne-au-ramas-valorile,-legatura-dintre-noi-si-recunostinta

Adrian Sînă, în vârstă de 48 de ani, este în doliu. Mama sa a încetat din viață. Momente extrem de dureroase pentru artistul Adrian Sînă. Mama sa a murit. Anunțul a fost făcut de Adi Sînă pe contul său de Facebook, acolo unde a publicat și o fotografie în care apare alături de toată familia. Adrian Sînă și-a pierdut și tatăl în urmă cu mulți ani. ”Mama a plecat dintre noi. În poza asta eram doar trei frați și o lume întreagă. Ne-au rămas valorile, legătura dintre noi și recunoștința. Drum lin, mamă. Ne va fi dor de tine. Vă purtăm în inimă, mereu.🖤🖤”, este mesajul transmis de artist în mediuil online. Adi Sînă e căsătorit cu Anca Serea Anca Serea este cunoscută publicului larg ca prezentatoare de televiziune. Însă, cu ani în urmă, aceasta a lucrat ca model. Aceasta a participat și a câștigat, în 1999, concursul Elite Model Look. Vedeta de televiziune Anca Serea este căsătorită cu muzicianul Adi Sînă și are șase copii. Doi dintre aceștia, David și Sarah, sunt copiii pe care Anca Serea i-a avut cu Filip Poplingher, cel despre care se știe că a fost primul ei soț. Însă vedeta nu a fost niciodată căsătorită cu bărbatul care a încetat din viață în anul 2010. Din căsnicia cu Adi Sînă, Anca Serea are patru copii: Noah, Ava, Moise și Leah

Dinamo e în doliu. A murit un mare campion al echipei din Ştefan cel Mare

dinamo-e-in-doliu.-a-murit-un-mare-campion-al-echipei-din-stefan-cel-mare

Clubul Sportiv Dinamo este în doliu după trecerea în neființă a voleibalistului Teofil Chiș, câștigător al Cupei Cupelor cu gruparea alb-roșie. Fostul mare jucător al echipei din Ștefan cel Mare, care are în palmares patru titluri de campion, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. A murit Teofil Chiș, legendarul voleibalist de la Dinamo CS Dinamo anunță decesul marelui voleibalist Teofil Chiș, câștigător al Cupei Cupelor cu gruparea din Ștefan cel Mare. Legendarul sportiv al clubului din Ștefan cel Mare, care are în palmares patru titluri de campion, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Teofil Chiș a evoluat la Dinamo timp de patru ani, în perioada 1975 – 1979, și a fost component al echipei naționale a României, cu care a câștigat bronzul la Campionatul European 1977 (Finlanda). „Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veșnice a fostului mare voleibalist Teofil Chiș (74 de ani), câștigător al Cupei Cupelor cu Dinamo în 1979. Născut pe 9 februarie 1951 la Șimleul Silvaniei, acolo unde a și început voleiul, Teofil Chiș a jucat la Dinamo între anii 1975 și 1979, câștigând patru titluri de campion național. Maestru Emerit al Sportului, Teofil Chiș a fost și component la naționalei României, cu care a câștigat medalia de bronz la Campionatul European 1977, din Finlanda. Clubul Sportiv Dinamo transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite CS Dinamo. Foto: CS Dinamo Bucuresti Generație de excepție în Ștefan cel Mare Teofil Chiș a făcut parte dintr-o generație de excepție a voleiului dinamovist în anul 1978, alături de Gunther Enescu, Laurențiu Dumănoiu, antrenorul George Eremia, Emilian Vrîncuț, Marian Păușescu, Marius Căta-Chițiga Marius, Ștefan Băroiu, Corneliu Oros, Mircea Tutovan, Dan Gîrleanu și Wili Schreiber. Teofil Chiș a fost licențiat al Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS) din București – specializarea volei, cursuri de zi, fiind primul „Maestru Emerit al Sportului” în volei din județul Sălaj. În parlel cu activitatea sportivă, acesta a fost și ofițer de poliție la București, cât și la Șimleu Silvaniei, urbea natală, fiind distins cu Brevetul în Semn Onorific „În Serviciul Armatei Române”. În urmă cu un deceniu, Consiliul Local Șimleu Silvaniei i-a conferit lui Teofil Chiș titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului Șimleu Silvaniei pentru toate performanțele aduse sportului românesc. Slujba de înmormântare va avea loc marți, 16 decembrie, ora 12.00, la Capela de pe strada Horea din orașul Șimleu Silvaniei.

Maria Sharapova e în doliu. Rusoaica e devastată de moartea bărbatului: Nu te voi uita niciodată

maria-sharapova-e-in-doliu.-rusoaica-e-devastata-de-moartea-barbatului:-nu-te-voi-uita-niciodata

Maria Sharapova (38 de ani) este în doliu, devastată de moartea lui Frank Gehry (96 de ani), unul dintre cei mai importanți arhitecți contemporani ai lumii. Rusoaica i-a adus un omagiu bărbatului pe care l-a admirat și a postat un mesaj emoționat pe social media, inclusiv o schiță a unor cercei pe care Gehry i-a creat special pentru fostul lider mondial. Maria Sharapova a fost pasionată de arhitectură încă de când era mică, iar în opinia sa, clădirile proiectate de arhitectul canadian stabilit în SUA sunt ceva unic în lume. Maria Sharapova este în doliu după dispariția lui Frank Gehry. Mesajul emoționant pe care l-a transmis după moartea bărbatului Maria Sharapova, multipla campioană de Grand Slam, este în doliu, iar devastată de moartea bărbatului a transmis un mesaj emoționant, în care a făcut referire la cariera sclipitoare a acestuia. Este vorba de arhitectul Frank Gehry, care a fost considerat unul dintre cei mai importanți arhitecți din lume, cu creații care au devenit emblematice, precum Muzeul Guggenheim din Bilbao, Walt Disney Concert Hall din Los Angeles sau Fundația Louis Vuitton din Paris. „Îți mulțumesc pentru inteligența ta, Frank. Și pentru simțul tău al umorului. Îmi lipsești foarte mult, dar nu te voi uita niciodată”, a postat Maria Sharapova pe InstaStory. De asemenea, fosta jucătoare de tenis a amintit și de cadoul pe care l-a primit de la Gehry, înainte de turneul US Open 2019, când acesta i-a creat o pereche de cercei special pentru Grand Slam-ul american. „Cerceii pe care Frank i-a creat pentru mine împreună cu Tiffany pentru US Open 2009”, este descrierea făcută de Sharapova la imaginea cu schița acelor cercei, la care a adăugat că aceasta trebuie dusă la înrămat „cât mai curând posibil”. Sharapova și pasiunea sa pentru arhitectura lui Gehry Maria Sharapova, prin prisma călătoriilor sale cu sportul, a căutat mereu case și clădiri proiectate de Gehry, iar de acest lucru s-a preocupat și după retragerea din circuit, în 2020, când călătoriile sale erau mai mult de plăcere. Și se putea bucura și mai mult de „comorile” emblematicului arhitect. „Unul dintre aspectele de care m-am bucurat în timpul călătoriilor mele a fost arhitectura. A început cu dragostea mea pentru Frank, care este un arhitect incredibil și în zilele noastre. El proiectează unele dintre cele mai avangardiste și interesante clădiri și case. Scopul meu, de mică, a fost să găsesc o clădire proiectată de Frank Gehry. Pentru că erau atât de distincte și totuși firești în ceea ce privește aspectul și felul în care te simțeai în ele, mereu când mergeam la Praga (n.r. „Casa care dansează”) sau în Australia („The Dr. Chau Chak Wing Building” din Sydney este prima clădire proiectată de Gehry în Australia), treaba mea era să găsesc una și să o fotografiez pentru mama mea”, a spus Sharapova la Sports Business Radio, citată de Mid-Day. Maria Sharapova deține cinci trofee majore: Wimbledon (2004), US Open (2006) Australian Open (2008) și Roland Garros (2012 și 2014, finală cu Simona Halep), din 36 de titluri WTA

Doliu în sportul mondial! Daniel Naroditsky a murit la 29 de ani

doliu-in-sportul-mondial!-daniel-naroditsky-a-murit-la-29-de-ani

Doliu în sportul mondial, după ce marele maestru de șah Daniel Naroditsky a murit la doar 29 de ani. Vestea morții a fost confirmată de clubul Charlotte Chess Club, unde tânărul campion era legitimat, într-o postare pe o rețea socială. Nu a fost dezvăluită cauza morții, iar atât reprezentanții clubului, cât și familia au cerut să fie acordată intimitate în acest moment tragic. Marele maestru de șah Daniel Daniel Naroditsky a murit la 29 de ani, iar anunțul a bulversat lumea sportului. „Cu mare tristețe că anunțăm dispariția neașteptată a lui Daniel Naroditsky. Daniel a fost un jucător talentat, un educator dedicat și un membru iubit al comunității internaționale de șah. A fost, de asemenea, un fiu, frate și prieten loial. Rugăm respectuos presa și publicul să ofere familiei intimitatea necesară în aceste momente extrem de dificile”, se arată în anunțul făcut de clubul de șah din Charlotte. Cine a fost Daniel Naroditsky  Daniel Naroditsky, născut în California, a fost campion mondial la tineret, în 2007, iar în 2013, la 18 ani a devenit mare maestru de șah. Absolvent al Universității Stanford, Naroditsky era cunoscut atât pentru performanțele sale din competițiile de șah, cât și pentru contribuția pe care a avut-o pentru popularizarea șahului online. Canalul său de YouTube, unde analiza partide și oferea lecții de strategie, are aproape o jumătate de milion de urmăritori. „Sunt mare maestru și proaspăt absolvent al Universității Stanford. M-am născut și am crescut în zona Bay Area, dar locuiesc în Charlotte, Carolina de Nord, din decembrie 2019, unde mă ocup cu antrenamentul și streamingul full-time. Intrați pe streamul meu pentru șah de calitate, muzică bună și o comunitate extraordinară”, era descrierea pe care o avea la canalul său de YouTube. Reacții după moartea lui Daniel Naroditsky Moartea prematură a lui Daniel Naroditsky lasă un gol imens în sportul mondial, în șah în special. Fostul campion mondial de șah, Garry Kasparov, rămas fără cuvinte la aflarea veștii, a distribuit postarea făcută de Fundația Kasparov, însoțită de o inimă frântă. „Fundația Kasparov Chess deplânge cu mare tristețe trecerea în neființă a marelui maestru Daniel Naroditsky, una dintre cele mai strălucitoare vedete care au ieșit din programele noastre. Talentul, creativitatea și dragostea lui Danya pentru șah au inspirat pe toți cei care l-au cunoscut, de la studenți la colegi concurenți”, este mesajul fundației lui Kasparov. „Sunt devastat. Este o pierdere uriașă pentru lumea șahului. Daniel a a fost nu doar un geniu, ci și o persoană extraordinară”, a scris Hikauru Nakamura, liderul din clasamentul american. „Daniel Naroditsky a fost un mare maestru, comentator și educator remarcabil. Transmite, sincere condoleanțe familiei și celor dragi”, a fost mesajul pe care Federația Internațională de Șah (FIDE) l-a transmis pe platforma X. Reacții au venit și din partea urmăritorilor săi, care s-au arătat șocați de vestea morții lui Naroditsky. „Inima mi-e sfâșiată de durere pentru jucătorul meu preferat. Eram abonat de trei ani și așteptam cu nerăbdare transmisiunile lui, care îmi înveseleau întotdeauna seara. Am învățat mai multe de la del decât din orice altă activitate de învățare a șahului. Odihnește-te în pace, frate. Ne vei lipsi”, a scriu un fan pe X. „Cu adevărat sfâșietor și șocant. Puteam simți bunătatea din vocea lui de fiecare dată când îl auzeam comentând. Un tip de top, cu o pasiune deosebită pentru joc. Condoleanțe familiei și întregii comunități de șah pentru pierderea unuia dintre diamantele sale”, este un alt mesaj de condoleanțe.

Horea Uioreanu, fost deputat și fost președinte al Consiliului Județean Cluj, a murit la 65 de ani

horea-uioreanu,-fost-deputat-si-fost-presedinte-al-consiliului-judetean-cluj,-a-murit-la-65-de-ani

Horea Uioreanu, fost deputat și fost președinte al Consiliului Județean Cluj, a decedat la vârsta de 65 de ani. Bărbatul va fi condus pe ultimul drum în cursul zilei de luni, 20 octombrie 2025. Horea Uioreanu a murit joi, pe 16 octombrie 2025, la vârsta de 65 de ani, în timp ce era rezident la un centru pentru vârstnici din Gilău. Fostul deputat în Parlamentul României se afla în cămin încă din luna august a acestui an. De-a lungul șederii sale, bărbatul a beneficiat de asistența și îngrijirea necesară pentru ameliorarea suferințelor generate de afecțiunile de care suferea. „Pe parcursul acestei perioade, personalul centrului i-a oferit întreaga asistență și îngrijire necesară, contribuind la ameliorarea suferințelor generate de afecțiunile de care domnia sa suferea. Domnul Horea Uioreanu a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o familie devotată, care i-a fost aproape până în ultimele clipe, precum și amintirea unei vieți dedicate serviciului public”, au declarat surse medicale pentru Mediafax. Bărbatul va fi înmormântat luni, 20 octombrie 2025, la Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Priveghiul are loc duminică seara, la Catedrala Greco-Catolică din Piața Cipariu, arată BZC.ro. A fost condamnat la închisoare Horea Uioreanu fusese reținut de procurorii DNA în 28 mai 2014 pentru 5 infracțiuni: luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la spălare de bani. Ulterior, autoritățile au dispus ca acesta să fie arestat preventiv, iar din 30 martie 2015 intrase sub control judiciar. În anul 2018, fostul președinte al CJ Cluj ajungea să fie condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Detaliile pot fi consultate AICI. Autorul recomandă: Cosmin din Iași a murit în somn, la numai 22 de ani. Tânărul student se afla lângă iubita sa Doliu la TVR. A murit Andrei Bacalu, omul care a transmis în premieră la televizor primii pași pe Lună făcuți de Neil Armstrong Doliu în magistratură. Un procuror din „vechea gardă” a Laurei KOVESI s-a stins din viață. A instrumentat dosare faimoase, inclusiv ELODIA

Ungaria e în doliu. Marele campion a murit la doar 58 de ani

ungaria-e-in-doliu.-marele-campion-a-murit-la-doar-58-de-ani

Veste tragică în Ungaria, țara vecină fiind în doliu, după ce marele campion mondial la scrimă a murit la doar 58 de ani, chinuit pentru mult timp de o boală gravă. Csaba Koves, unul dintre cei mai buni scrimeri ai anilor ’90, a fost dublu medaliat cu argint la Jocurile Olimpice și dublu campion mondial. Marele scrimer maghiar Csaba Koves a murit la doar 58 de ani Ungurii sunt în doliu după ce a fost anunțat decesul marelui campion mondial, la doar 58 de ani, chinuit fiind de ani de zile de o boală gravă. Este vorba despre Csaba Koves, unul dintre cei mai buni scrimeri ai anilor ’90, cel care are în vitrină două medalii argint la Jocurile Olimpice și alte două medalii de aur la campionatele mondiale, scrie sportal.blic.rs.  Federația Maghiară de Scrimă a făcut tristul anunț pe site-ul său oficial despre unul dintre cei mai buni scrimeri din urmă cu 3 decenii, sportivul care a câștigat Cupa Mondială la general și a fost liderul incontestabil al echipei maghiare din 1989 până în 2000. Keves a câștigat medalii de argint olimpice ca și component al echipei maghiare la JO de Barcelona în 1992 și patru ani mai târziu la Olimpiada de la Atlanta. Totodată, în 1991, acesta a câștigat titlul de campion mondial cu echipa naționale la Budapesta, iar doi ani mai târziu a pus mâna și pe aurul la Campionatul Mondial de la Essen. A sperat până în ultima clipă. „Doctorul mi-a spus să beau vin roșu” Cariera sa excepțională în scrimă s-a încheiat odată cu Jocurile Olimpice de la Sydney. S-a îndepărtat complet de scrimă și, practic, nu a mai apărut pe planșă după aceea, în ciuda faptului că a fost sfătuit de mulți să nu renunțe. Dar a fost de neînduplecat. Așa a fost mereu. Dacă decidea ceva, nu renunța la idee. A ținut legătura cu prietenii săi de scrimă, cel puțin până când s-a îmbolnăvit. A fost lovit de o boală nemiloasă și atunci s-a închis în el și nu a mai vrut să vorbească cu nimeni. Apoi, în urmă cu aproximativ doi ani, își revenise și a răspuns din nou la telefon. Mai mult, venea la sală din când în când și se comporta exact la fel ca înainte. De exemplu, bea vin roșu în loc de bere, lucru pe care nu-l mai făcuse niciodată. „‘Doctorul mi-a spus să beau vin roșu că îmi întărește oasele. Și vreau să le întăresc temeinic‘, ne-a spus în felul în care numai el putea povesti. Cândva, în primele luni ale anului, a încetat să mai vină. Mi-a răspuns încă o dată la apel, dar a spus: ‘Starea mi s-a înrăutățit din nou, nu mă suna, revin mai târziu’”, potrivit fostului său coechipier, directorul de comunicare al MVSZ, András Szetey, citat de Federația Maghiară de Scrimă.

A murit Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

a-murit-sorin-stanciu,-presedintele-uniunii-ziaristilor-profesionisti-din-romania

Este doliu în presa românească, după ce Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a murit. Reprezentanții UZPR au emis un comunicat pe site-ul oficial prin care își transmit condoleanțele. Sorin Stanciu fusese ales în funcția de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) în iulie 2024. De-a lungul timpului, s-a implicat activ în Uniune, fiind fidel crezului „UZPR suntem noi, toți, egali”. „Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România anunță cu profundă tristețe dispariția neașteptată a președintelui Sorin Stanciu. Jurnalist de calibru, cu o impresionantă experiență profesională, Sorin Stanciu a militat fără odihnă pentru prestigiul UZPR și pentru menținerea organizației pe coordonatele firești ale unei uniuni de creație și de utilitate publică. Ales în funcția de președinte al UZPR în luna iulie 2024, Sorin Stanciu a contribuit decisiv la vizibilitatea Uniunii, la implicarea UZPR într-o o pleiadă de manifestări, evenimente și proiecte care au reflectat importanța pentru societate a celei mai mari organizații de breaslă din România. Fidel crezului său, «UZPR suntem noi, toți, egali», Sorin Stanciu a încurajat puterea decizională a filialelor Uniunii, a păstrat coeziunea organizației și și-a pus puterea și priceperea în slujba UZPR și a membrilor săi din țară și din diaspora. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis de UZPR, pe site-ul oficial. Autorul recomandă: UZPR a lansat dezbaterea națională „Media Freedom Act – provocări și perspective pentru libertatea presei în România” Radio România Actualități este în DOLIU. Jurnalista Simona Șerbănescu a încetat din viață Lumea politico-administrativă din Buzău este în DOLIU. S-a stins din viață Sorin Lazăr (PSD) Lumea transporturilor din România este în DOLIU. A murit Titi Irimia, fost director general adjunct al CFR Călători Muzica românească, în DOLIU! A murit o îndrăgită artistă, printre cele mai bune voci din țară DOLIU în comunitatea maritimă, înainte de Ziua Marinei. Directorul Autorității Navale Române a murit: „Marea a fost marea sa pasiune” Sursă foto: UZPR

Adrian Năstase, nemulțumit de doliul opțional pentru Ion Iliescu: Se recomandă festivalurile de tip Untold

adrian-nastase,-nemultumit-de-doliul-optional-pentru-ion-iliescu:-se-recomanda-festivalurile-de-tip-untold

Adrian Năstase a scris că, potrivit hotărârii de guvern, doliul național nu este obligatoriu, ci opțional, iar fiecare îl poate respecta „cum dorește”. Într-un ton ironic, fostul premier a remarcat că „în ceea ce privește manifestările publice, se recomandă festivalurile de tip Untold”, eveniment care a debutat chiar în ziua funeraliilor de stat, adăugând că tinerii „nu trebuie lăsați să plece, ca voluntari, la inundațiile din Moldova”. El a mai scris că, în astfel de zile, „nu se va difuza muzică clasică la radio, aceasta fiind înlocuită cu muzică rock sau, în alte situații, cu manele”. De asemenea, Adrian Năstase a notat, în registru ironic, că actualului președinte „nu-i era opozabilă, evident, o hotărâre de guvern” și că, în mod similar, „nu trebuie făcute, în mod necesar, cheltuieli suplimentare cu deschiderea unor cărți de condoleanțe la ambasadele noastre”. „În definitiv, asta este libertatea pe care ne-am câștigat-o la Revoluție!”, a adăugat Adrian Năstase. Fostul premier a comparat situația cu perioada în care conducea Guvernul, evocând repatrierea din Portugalia a rămășițelor lui Carol al II-lea și ale Elenei Lupescu, cu acordul regelui Mihai, și înmormântarea acestora cu onoruri militare la Curtea de Argeș. „Așa au procedat «neo-comuniștii». «Progresiștii» au alte forme în care își arată respectul pentru istoria țării”, a conchis Adrian Năstase.

DOLIU în lumea teatrului românesc. Actrița Ioana Bulcă a murit, la vârsta de 89 de ani / TNB, detalii despre înmormântare

doliu-in-lumea-teatrului-romanesc.-actrita-ioana-bulca-a-murit,-la-varsta-de-89-de-ani-/-tnb,-detalii-despre-inmormantare

Este doliu în lumea teatrului românesc.  Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani, miercuri, 9 iulie 2025. Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, potrivit Mediafax. UPDATE 2 – TNB oferă detalii despre înmormântare Ceremonia religioasă şi înmormântarea actriţei Ioana Bulcă vor avea loc joi, de la ora 13:00, la Cimitirul Bellu, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti, pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres. UPDATE – UNITER și colegi de breaslă, mesaje de condoleanțe Într-o postare pe Facebook, actorul Florin Piersic i-a adus un omagiu Ioanei Bulcă, menţionând că de aceasta îl leagă primii paşi în profesia pe care amândoi au adorat-o. „Eram în acelaşi an la Institutul de Teatru şi Cinematografie, ea la clasa Ion Finteşteanu, eu la Marieta Sadova. De ea, de superba Ioana Bulcă, mă leagă spectacolul de absolvire. Era Solveig – sufletul meu pereche, iubirea mea pentru toata viaţa – în ‘Peer Gynt’-ul regizat de colegul nostru Dinu Cernescu. Tot de ea mă leagă şi primii paşi pe care i-am făcut alături în această profesie pe care amândoi am adorat-o. Era partenera mea, era prietena mea. Am avut multe colege de teatru şi film care aveau calităţi minunate. Ea însă avea ceva în plus. Avea… stea! Am jucat mult împreună pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. După mulţi ani, ne-am reîntâlnit la Festivalul Gopo, pe aceeaşi scenă. Era schimbată, aşa cum toţi ne schimbam în viaţă. Şi, totuşi, am regăsit în ea aceleaşi gesturi de mare artistă. E greu să vă explic. Acum, când am aflat că nu mai este, mi-e dor de ea. O să îmi fie dor de ea mereu, pentru că ea era VIAŢA şi ERA BUCURIA de a respira teatru împreună”, a scris Florin Piersic. La rândul său, actriţa Ana-Ioana Macaria a mărturisit că amintirea cea mai puternică pe care o are cu Ioana Bulcă este dintr-un turneu în Brazilia. „Dumnezeu să o odihnească în pace! … HECUBA ei – din ‘Trilogia antică’ a lui Andrei Şerban de la TNB – nu aş putea să o uit vreodată!!! O actriţă cu energia unei cetăţi… o cetate a Troiei!!! Imaginea cea mai puternică din amintirea mea e din turneul în Brazilia, când, la finalul ‘Troienelor’, în uriaşul entuziasm al publicului, primea regal unii spectatori – ce îndrăzneau să coboare de pe gradene şi să vină printre actori – să-i sărute mâinile… Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Drum bun, Regină, în lumină!”, a scris Ana-Ioana Macaria. „Fie că a fost pe scenă în drame clasice – Shakespeare, Ibsen, Caragiale – sau în filme istorice şi contemporane, Ioana Bulcă a adus mereu precizie, emoţie şi autenticitate. A fost o actriţă de rară eleganţă şi forţă interioară. O voce şi o prezenţă memorabilă a scenei şi ecranului românesc, o actriţă plină de distincţie, cu înfăţişare sobră, dar privire melancolică. Un om care a preţuit frumosul şi adevărul, viaţa… Transmitem sincere condoleanţe familie şi celor apropiaţi! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis şi UNITER. Știrea inițială: Reprezentanții Teatrului Național „I. L. Caragiale” Bucureşti au anunțat trecerea în neființă a actriței care a cucerit scena teatrului românesc. A fost parte a trupei TNB timp de peste 40 de ani. În anul 2008, a fost premiată cu Premiul GOPO cu titulatura de „cea mai bună actriță a anului”. „Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București anunță cu tristețe că astăzi, 9 iulie, inegalabila actriță Ioana Bulcă a încetat din viață. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Teatrului Național București, dar a fost și o foarte valoroasă actriță de film, colaborând de-a lungul carierei sale cu regizori de renume ai cinematografiei românești și interpretând roluri memorabile: Midia în Zodia Fecioarei (1966), Doamna Stanca în Mihai Viteazul (1970), blonda în Astă seară dansăm în familie (1972), Margareta în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972), Aristizza în Restul e tăcere (2007, regia Nae Caranfil) – rol pentru care a fost premiată cu Premiul Gopo, ca „cea mai bună actriţă a anului 2008″. Pe scena Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București a interpretat o pleiadă de roluri importante și diverse, ultimul dintre acestea fiind Lotta Bainbridge în piesa „Așteptând la Arlechin” de Noel Coward, regia Ion Cojar. Întreaga echipă a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București o va păstra în amintire și va menține vie imaginea ei pentru generațiile care urmează ! Dumnezeu s-o odinhească în pace!”, se arată în mesajul postat pe Facebook. Autorul recomandă: A MURIT Jose Iacobescu, președintele fondator al Camerei de Comerț Romania-Israel: „Un vizionar și o personalitate remarcabilă” Doliu în fotbalul românesc. Dumitru Tănase, fost jucător al Farului Constanța, a MURIT la 81 de ani Doliu în Radiofuziune. Dragoș Șeuleanu, fostul director al Radioului Public, a MURIT Sursă foto: Facebook / Shutterstock