Donald Trump, anunț despre progresul discuțiilor privind Rusia și Ucraina: Merg bine

donald-trump,-anunt-despre-progresul-discutiilor-privind-rusia-si-ucraina:-merg-bine

Președintele american Donald Trump a declarat, luni, la un eveniment din Palm Beach, Florida, că discuțiile pentru încheierea războiului Rusiei în Ucraina „merg bine”, fără a oferi alte detalii. Întrebat despre rezultatele întâlnirilor de la Miami din acest weekend și despre posibilitatea unei întâlniri trilaterale, Trump a răspuns că „Discuțiile privind Ucraina și Rusia continuă.” „Discutăm, negocierile decurg bine”, a declarat Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare. Când a fost întrebat dacă încă insistă asupra termenului limită de Crăciun, Trump nu a dat din nou un răspuns explicit. El a răspuns doar: „Voi face tot ce trebuie să fac”, scrie Kyiv Independent. Președintele american a mai declarat că „toată lumea s-a săturat de războiul ăsta”. Deși nu a confirmat discuții trilaterale, consilierul principal al Kremlinului, Iuri Ușakov, a negat că se iau în considerare negocieri care să implice Ucraina, Rusia și Statele Unite. În weekend, oficialii americani s-au întâlnit cu delegațiile ucraineană și rusă, în cadrul celei mai recente runde de diplomație temporară pentru oprirea conflictului. Președintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul său de luni că principalii negociatori s-au întors din Miami și urmează „o informare completă asupra documentelor care au fost pregătite”. El a mai afirmat că „s-a depus multă muncă”, mai ales pentru documentele legate de garanțiile de securitate și „cele 20 de puncte ale documentului principal”.

Unde dai și unde crapă: cum a devenit democratul Bill Clinton, și nu republicanul Donald Trump, subiectul principal al dezvăluirilor în cazul Epstein

unde-dai-si-unde-crapa:-cum-a-devenit-democratul-bill-clinton,-si-nu-republicanul-donald-trump,-subiectul-principal-al-dezvaluirilor-in-cazul-epstein

„Dacă președintele Donald Trump a încercat să folosească dezvăluirile de vineri ale dosarului Epstein pentru a distrage atenția de la propria relație cu celebrul agresor sexual, așa cum susțin criticii, s-ar putea să fi reușit”, susține Financial Times. Financial Times: Bill Clinton, marele dușman ideologic al lui Trump, cel mai afectat de scandalul Epstein Declasificare Departamentul de Justiție SUA De la publicarea documentelor, privirea publică nu a fost fixată asupra lui Trump, ci asupra unuia dintre marii săi dușmani ideologici – Bill Clinton. Fostul președinte democrat apare în multe din fotografiile legate de Jeffrey Epstein și asociata sa, Ghislaine Maxwell, care au fost publicate în cascadă de Departamentul de Justiție în baza unui ordin executiv semnat chiar de Trump luna trecută. Trump, care s-a bucurat de o prietenie cu Epstein în anii 1990 și la începutul anilor 2000, era acuzat că a încercat mult timp să păstreze documentele sigilate. Ultima acuzație puternică în acest sens a fost făcută chiar de Elon Musk, atunci când s-a certat în mod public cu actualul președinte al SUA. Însă echipa republicană de la Casa Albă nu a pierdut prilejul de a fructifica „beneficiul politic al utilizării pozelor pentru a păta reputația unui democrat proeminent”, susține FT. Republicanii l-au luat peste picior pe Bill Clinton: „Tubba Bubba” „În weekend, susținătorii lui Trump din presă și blogosferă au preluat rapid această linie de vinovăție prin asociere, evidențiind fotografii cu Clinton care păreau să sublinieze apropierea sa de Epstein. „Tubba Bubba” apărea pe prima pagină a ziarului New York Post, deasupra unei fotografii cu Clinton relaxându-se într-o cadă cu hidromasaj lângă o femeie, cu fața acoperită. „Bill are niște explicații de dat”, scria primul afiș. „Este destul de interesant cum democrații l-au acuzat în mod fals pe președintele Trump că este pedofil, doar pentru ca Departamentul de Justiție al lui Trump să publice dosarele lui Epstein care îl arată pe Bill Clinton bălăcindu-se nud cu un pedofil în piscina acestuia”, a scris influencerul de dreapta Laura Loomer pe X. „Poate că acum presa va înceta să mai fie obsedată de aceste dosare.” Între timp, echipa de presă a Casei Albe a subliniat acest aspect. „Am văzut ceva”, a scris Abigail Jackson, purtătoare de cuvânt a lui Trump, pe X , deasupra fotografiei cu Clinton într-o cadă cu hidromasaj: „Pur și simplu nu este ceea ce v-ați dorit.” Echipa lui Bill Clinton strigă: „diversiune!” Declasificare Departamentul de Justiție SUA Consilierii fostului președinte Clinton susțin, pe de altă parte, că imaginile au fost o „tactică diversionistă” menită să alunge atenția de la propriile legături ale lui Trump cu Epstein, care a murit în închisoare în 2019 în timp ce era pus sub acuzare federală pentru trafic sexual de minori. „Casa Albă nu a ascuns aceste dosare luni de zile doar pentru a le arunca vineri seară pentru a-l proteja pe Bill Clinton”, a declarat Angel Ureña, adjunctul șefului de cabinet al lui Clinton. „Este vorba despre a se proteja de ceea ce urmează sau de ceea ce vor încerca să ascundă pentru totdeauna.” Declasificare Departamentul de Justiție SUA „Analiza datelor a evidențiat modul în care cazul Epstein a devenit o armă în războiul ideologic tot mai intens al Americii, stânga folosind dosarele pentru a-l discredita pe Trump, în timp ce dreapta le folosește pentru a-i ataca adversarii”, susține Financial Times. Publicația consideră, ca și democrații, că Trump folosește Departamentul de Justiție pentru a-și urmări adversarii politici, o acuzație pe care chiar actualul președinte a făcut-o în repetate rânduri la adresa administrației Biden. Todd Blanche și Pam Bondi Todd Blanche, avocatul personal al apărării lui Trump, a fost numit în funcția de procuror general adjunct în martie, iar de atunci, Departamentul de Justiție a intentat o serie de acuzații penale împotriva multor „inamici” democrați ai lui Trump, inclusiv la adresa fostul director al FBI, James Comey . NBC: „De ce a fost eliminată această fotografie cu un birou cu un sertar deschis care conținea fotografii cu Trump?” Adjunctul procurorului general, Todd Blanche: „Puteți vedea în acea fotografie că sunt fotografii cu femei. După publicarea ei, am aflat că existau îngrijorări cu privire la acele femei”. NBC: „Vreți să spuneți că una sau mai multe dintre acele femei sunt victime ale lui Epstein?” Blanche: „Nu, nu asta vreau să spun” Luna trecută, Trump a cerut Departamentului de Justiție să investigheze orice legături dintre Epstein și democrați proeminenți, inclusiv Clinton. Procurorul general Pam Bondi i-a ordonat apoi lui Jay Clayton, procurorul american din Manhattan, să facă analiza. Declasificări Camera Reprezentanților În răspunsul lor la publicarea dosarelor Epstein de vineri, democrații au trecut și ei cu vederea numeroasele imagini cu Clinton, concentrându-se în schimb pe cât de mult erau redactate înregistrările. Mai multe documente, peste 100 de pagini, au fost complet cenzurate. Au existat și dezbateri intense pe seama faptului că Departamentul nu a reușit să publice toate înregistrările, comunicările și materialele de investigație neclasificate legate de Epstein. Adam Schiff, proeminentul senator democrat din California, a declarat că procurorul general ar trebui chemat în fața Comisiei Judiciare a Camerei Superioare și să explice „această încălcare intenționată a legii”. Declasificare Departamentul de Justiție SUA „Departamentul de Justiție al lui Trump a avut la dispoziție luni întregi pentru a-și respecta promisiunea de a publica toate dosarele Epstein. Supraviețuitorii lui Epstein și poporul american au nevoie de răspunsuri acum”, spune el. Financial Times: „Dintre toți partenerii lui Epstein, Bill Clinton pare cel mai proeminent” Declasificare Departamentul de Justiție SUA O serie de fotografii îi prezintă pe Mick Jagger, Michael Jackson, Richard Branson, al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a, Andrew Mountbatten-Windsor, și pe veteranul jurnalist Walter Cronkite, alături de controversatul Epstein. „Însă dintre toți, Bill Clinton apare cel mai proeminent”, recunoaște FT. Este înfățișat la bordul unui avion cu mâna pe umărul lui Michael Jackson, în fața Dianei Ross, este alături de Mick Jagger și o femeie neidentificată, a cărei față este cenzurată, este alături de actorul de la Hollywood Kevin Spacey și apare și într-o piscină cu Ghislaine Maxwell. Există, de asemenea, o

Imaginea lui Trump, printre documentele republicate în dosarele Epstein, după ce aparent a fost eliminată

imaginea-lui-trump,-printre-documentele-republicate-in-dosarele-epstein,-dupa-ce-aparent-a-fost-eliminata

Printre documentele retrase se numără o fotografie care prezintă două imagini ale lui Trump într-un birou: una în care este înconjurat de femei în costume de baie și alta în care apare alături de soția sa, Melania Trump, Ghislaine Maxwell și Epstein, scrie Sky News. Retragerea temporară a fost confirmată după ce un grup de democrați din Comitetul de Supraveghere al Camerei Reprezentanților a atras atenția asupra lipsei din fișierele publicate. DOJ a precizat ulterior că nu există dovezi că vreuna dintre victimele lui Epstein apare în fotografii și că imaginile au fost republicate fără nicio modificare sau redare. În contextul publicării, peste 1.200 de victime și-au văzut identitatea protejată prin redactări parțiale sau totale, însă supraviețuitorii și experți juridici au criticat modul de prezentare. Avocata Gloria Allred a declarat că unele fotografii compromițătoare ale victimelor nu au fost complet redactate, provocând un traumatism suplimentar. Ashley Rubright, o victimă a lui Epstein, a declarat că paginile complet redactate ridică întrebări privind motivele reale ale ascunderii unor informații. De asemenea, Jay Clayton, procuror al Districtului de Sud din New York, a recunoscut că procesul de revizuire „este vulnerabil erorilor umane sau automate” și că DOJ a optat să acopere fețele femeilor din fotografii pentru a proteja identitatea victimelor, chiar dacă nu toate erau victime cunoscute. Printre celelalte imagini retrase se numără nuduri și picturi ale femeilor din reședința lui Epstein. Publicarea incompletă a documentelor a stârnit critici din partea ambelor partide politice, precum și ale avocaților victimelor, care consideră că procesul de transparență nu respectă pe deplin legea. DOJ a promis că vor urma noi actualizări și publicări ale documentelor, iar administrația Trump susține că a fost cea mai transparentă în istorie, deși publicarea a avut loc ca urmare a legii Epstein Files Transparency Act.

Ce face acum Alexandra King, femeia cu care Ilie Năstase s-a căsătorit în SUA, la o nuntă cu Donald Trump invitat

ce-face-acum-alexandra-king,-femeia-cu-care-ilie-nastase-s-a-casatorit-in-sua,-la-o-nunta-cu-donald-trump-invitat

Actrița Alexandra King, a doua soție a fostului tenismen român Ilie Năstase, are cum 73 de ani și duce o viață liniștită în Statele Unite ale Americii. Ilie Năstase (79 de ani), primul lider al clasamentului ATP, a avut cinci căsnicii de-a lungul timpului, extrem de mediatizată fiind cea cu americanca Alexandra King. Asta și prin prisma faptului că la nunta celor doi a fost prezent Donald Trump, actualul președinte al SUA, care a avut o relație apropiată cu Năstase. Alexandra King, fosta soție americană a lui Ilie Năstase, nu îl mai simpatizează pe Donald Trump, deși l-a avut invitat la nuntă  Ilie Năstase și Alexandra King s-au căsătorit în 1984, la doi ani după divorțul tenismenului de fotomodelul belgian Dominique Grazia. Nunta a avut loc în SUA și a reunit numeroase celebrități printre invitați, inclusiv pe Donald Trump. Interesant este că Alexandra King nu îl mai simpatizează pe Donald Trump, fiind o susținătoare a democraților și, inclusiv, a fostului președinte Joe Biden, așa cum reiese din postările sale de pe Instagram. Ilie și Alexandra au fost căsătoriți până în 2002 și în timpul mariajului au adoptat doi copii, pe Nicholas și Charlotte. Actrița americană a ales să păstreze numele fostului soț, iar în prezent o cheamă Alexandra King-Năstase. Ce căsnicii a mai avut Ilie Năstase După ce a divorțat de Alexandra King, marele tenismen român a luat-o de soție pe Amalia Teodorescu, dar nici această căsnicie nu avea să reziste prea mult (2004-2010). A patra parteneră de viață a lui Năstase a fost Brigitte Sfăt, în perioada 2013-2018, iar actuala soție este Ioana Simon, cu care Ilie se află acum în pragul divorțului. Pe lângă Nicholas și Charlotte, copiii adoptați în căsnicia cu Alexandra King, Ilie Năstase mai are două fiice din mariajul cu Amalia, Alessia și Emma, precum și o fiică cu prima soție, Dominique Grazia, pe nume Nathalie.

Dezvăluiri din dosarele Epstein. Documente publicate cu nume celebre, dar fără referiri la Donald Trump

dezvaluiri-din-dosarele-epstein.-documente-publicate-cu-nume-celebre,-dar-fara-referiri-la-donald-trump

Printre numele menționate se regăsesc foști lideri politici, vedete internaționale și membri ai familiilor regale, însă absența aproape totală a numelui președintelui Donald Trump a stârnit controverse majore, scrie Reuters. Publicarea documentelor a fost realizată în baza unei legi adoptate de Congres în noiembrie, care obligă autoritățile să facă publice toate materialele legate de cazul Epstein. Totuși, oficialii americani au precizat că este vorba despre o tranșă parțială, multe informații fiind redactate pentru a proteja victimele și investigațiile în curs. Dezvăluiri din dosarele Epstein: nume celebre și imagini fără context În cadrul acestor dezvăluiri din dosarele Epstein, apar fotografii și documente care îi menționează pe fostul președinte Bill Clinton, pe regretatul jurnalist Walter Cronkite, precum și pe artiști celebri precum Mick Jagger, Michael Jackson și Diana Ross. De asemenea, apare și Andrew Mountbatten-Windsor, fostul Duce de York, într-o imagine compromițătoare. Niciuna dintre aceste persoane, cu excepția lui Epstein, nu a fost acuzată oficial de fapte ilegale în acest context. Surprinzător pentru opinia publică este faptul că, deși relația dintre Trump și Epstein a fost documentată în trecut, noile fișiere conțin foarte puține referiri la actualul președinte. Un fișier care conținea o fotografie cu Trump ar fi fost retras ulterior din setul publicat, fapt semnalat de congresmeni democrați, care cer explicații oficiale. Reacții și nemulțumiri după dezvăluirile din dosarele Epstein Reacțiile nu au întârziat să apară. Marina Lacerda, una dintre victimele lui Epstein, a criticat dur amploarea redactărilor, afirmând că publicul și victimele se așteptau la mai multă transparență. Totodată, democrații acuză administrația Trump că încearcă să distragă atenția prin accentuarea legăturilor lui Bill Clinton cu Epstein. Casa Albă susține că dezvăluirile din dosarele Epstein demonstrează angajamentul administrației față de transparență, însă criticii subliniază că documentele au fost publicate doar ca urmare a presiunii legislative. Scandalul Epstein rămâne un subiect sensibil în politica americană. Deși Donald Trump neagă orice implicare și nu a fost acuzat oficial de vreo faptă ilegală, un sondaj Reuters/Ipsos arată că doar 44% dintre republicani aprobă modul în care acesta a gestionat subiectul Epstein, un procent semnificativ mai mic decât rata sa generală de aprobare.

Președintele Braziliei spune că o intervenție a armatei Statelor Unite în Venezuela ar fi o o catastrofă umanitară

presedintele-braziliei-spune-ca-o-interventie-a-armatei-statelor-unite-in-venezuela-ar-fi-o-o-catastrofa-umanitara

Președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a făcut sâmbătă declarații legat de posibilitatea unei acțiuni militare a Statelor Unite în Venezuela. El a spus că o astfel de decizie ar avea consecințe grave pentru populația Venezuelei, în condițiile în care tensiunile dintre Washington și Caracas cresc. El a mai afirmat că o „intervenție armată în Venezuela ar fi o catastrofă umanitară”, făcând referire la presiunile tot mai mari exercitate de Statele Unite asupra guvernului condus de Nicolas Maduro. Marți, președintele american Donald Trump a decis impunerea unei „blocade” pentru toate navele petroliere sancționate care intră sau ies din Venezuela. Această măsură face parte din strategia Washingtonului de a slăbi principala sursă de venit a regimului de la Caracas. În această săptămână, președinele Braziliei și președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, care conduc cele mai mari economii din America Latină, au cerut calm și prudență în fața situației de acum. Sâmbătă, în cadrul summitului Mercosur desfășurat la Foz do Iguaçu, în sudul Braziliei, liderul brazilian a avut o atitudine mai fermă pe subiect. El a descris situația drept un „precedent periculos pentru lume”. Tot el a spus că, la peste patruzeci de ani de la Războiul din Falkland dintre Argentina și Marea Britanie, „continentul sud-american este din nou bântuit de prezența militară a unei puteri extra-regionale”.

SUA oferă un nou format de negocieri pentru Rusia și Ucraina, spune Zelenski

sua-ofera-un-nou-format-de-negocieri-pentru-rusia-si-ucraina,-spune-zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că Statele Unite au prezentat o posibilă formulă nouă pentru discuțiile de pace dintre Ucraina și Rusia. Varianta aceasta nou ar urma să includă emisari americani și, în anumite condiții, reprezentanți europeni, scrie Reuters. Președintele ucrainean a precizat că autoritățile ucrainene vor lua o decizie asupra acestui cadru după ce va exista o evaluare a rezultatelor din discuțiile cu negociatorii americani, reluate vineri. Președintele Volodimir Zelenski a menționat că va analiza subiectul împreună cu șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov. În dialogul cu jurnaliștii la Kiev, președintele nu a oferit detalii despre structura exactă propusă de administrația președintelui Donald Trump. „SUA au spus că vor avea o întâlnire separată cu reprezentanții Rusiei. Și au propus următorul format, din câte înțeleg: Ucraina, America, Rusia și, din moment ce există reprezentanți ai Europei acolo, probabil și Europa”, a spus Zelenski. Potrivit informațiilor existente în acest moment, negociatorii americani aveau programată o întâlnire cu oficiali ruși sâmbătă, în Florida. Ucraina și Rusia nu au mai avut negocieri directe din luna iulie. În schimb, eforturile diplomatice susținute de Statele Unite, cu scopul de a pune capăt războiului din Ucraina, au fost intensificate în ultima perioadă. De asemenea, Rustem Umerov a declarat că reprezentanții Ucrainei și ai statelor europene au purtat vineri discuții cu omologii americani în Statele Unite. Părțile au ajuns la un acord pentru reluarea contactelor într-un viitor apropiat.

Creșterea decalajului economic din America pune în pericol speranțele lui Trump pentru alegerile de la jumătatea mandatului

cresterea-decalajului-economic-din-america-pune-in-pericol-sperantele-lui-trump-pentru-alegerile-de-la-jumatatea-mandatului

De la începerea celui de-al doilea mandat al președintelui republican Donald Trump, Statele Unite trec printr-un fenomen cunoscut drept „economia în formă de K”. Ce reprezintă? Partea superioară a literei K se referă la americanii din marile corporații tech, bănci și companiile de energie (în special cele pe bază de combustibilii fosili tot mai promovați în agenda prezidențială a lui Trump). Veniturile și averile lor sunt în creștere. Partea de jos a literei se referă la americanii de rând cu venituri mici, cei care activează în industriile non-tech (HoReCa, turism, educație, medicină, construcții etc.). Ce înseamnă, de fapt, „economia în formă de K”? Înseamnă că evoluția economiei este pozitivă, însă beneficiază doar americanii cu venituri mari din corporațiile tech, iar clasa muncitoare și clasa de mijloc din domeniile non-tech se confruntă cu creșteri mai lente și reduse ale veniturilor și cu scumpiri „Blue-Collar” Americanii de rând nu sunt numai susținători ai Partidului Democrat, dar și ai Partidului Republican. Muncitorii din construcții, din fabrici, logistică, electricienii, șoferii de camioane, mecanicii auto, țesătorii, fermierii, tâmplarii, lucrătorii comerciali, chelnerii,  minerii, gunoierii etc. alcătuiesc clasa muncitoare cunoscută ca „blue-collar worker” (pentru că majoritatea poartă salopete albastre cu guler și practică muncă manuală).  Din această categorie fac parte și lucrătorii din industria ospitalității (HoReCa). Majoritatea au votat cu Donald Trump și Partidul Republican la alegerile din noiembrie 2024, sperând la un nivel de trai mai bun, la locuri de muncă mai bine plătite și la stoparea externalizării producției către China sau India care a dus la șomaj. Clasa muncitoare este cea mai grav afectată de „economia de formă K” „White-Collar” Situația economică s-a îmbunătățit semnificativ, însă doar pentru marile corporații,  pentru categoria de lucrători „white-collar worker” (pentru că majoritatea poartă cămăși albe). Aceștia activează în sectorul bancar, finanțe, analiza datelor, securitate cibernetică, management, tehnologie, inginerie, jurnalism,  cercetare de piață, dezvoltare software și hardware, rețelele de socializare, comerț online, telecomunicații și inteligență artificială. În contrast cu „blue-collar worker”, un „white-collar worker” trebuie să aibă studii superioare la facultăți teoretice și aptitudini intelectuale. Majoritatea muncesc la birou și încasează venituri mai mari.  De la revenirea lui Trump la Casa Albă,  miliardarii și-au crescut averile. Asta nu înseamnă că lucrătorii din domeniile de tip „white-collar” din clasa de mijloc sunt scutiți de creșterea costurilor de trai. Miliardarii din corporațiile tech și-au crescut averile de la revenirea lui Trump la Casa Albă Încrederea americanilor în Trump scade Într-o economie de tip K, americanii de rând cu venituri mici se confruntă cu creșteri lente sau reduse ale veniturilor, dar se lovesc și de scumpiri. Se construiesc centre de date și Inteligență Artificială, în timp ce fabricile continuă să concedieze muncitori. Chiar dacă creșterea economică a SUA de după pandemie este solidă, angajările sunt reduse, iar șomajul a crescut la 4,6%.  Cresc cheltuielile de consum, vânzările de locuințe scad,  iar optimismul consumatorilor americani se diminuează. Iar asta duce și la scăderea ratei de aprobare a președintelui Trump la 39%, potrivit unui sondaj citat de Reuters. Președintele SUA Donald Trump și și directorul companiei Nvidia,  Jensen Huan Citește și: SUA raportează o rată a șomajului de 4,6% în urma „închiderii federale” din noiembrie și a politicilor tarifare agresive ale lui Trump Trump favorizează specialiștii și lucrătorii asiatici din industriile tech.  Într-un discurs ținut la un forum de investiții SUA-Arabia Saudită la care a participat și directorul companiei Nvidia,  Jensen Huang, președintele s-a arătat vizibil iritat de valul de critici din partea susținătorilor MAGA,  după ce administrația prezidențială a angajat asiatici pentru a-i învăța pe americani să fabrice baterii de litiu și cipuri pentru semiconductori. „Și acum ne învață oamenii cum să construim cipurile de computer.  Jensen, nu știu cum poți să o faci când ai prieteni care nu știu cum arată cipurile. Eu îmi iubesc prietenii conservatori, dar avem nevoie de chinezi să ne dea indicații, asta este America Măreață. Avem un caz în Georgia. Bateriile sunt periculoase de făcut. Au investit 1 miliard de dolari pentru o fabrică și le-am spus să se oprească. Și acum angajăm oameni să ne arate cum să le fabricăm. Oamenii noștri sunt patrioți, dar nu sunt pricepuți pentru a pune fabricile în funcțiune. Îmi pare rău! Da,  sunt în cădere la sondaje, dar avem oameni inteligenți care fac o treabă bună”. Citește și: Donald Trump a participat la forumul de investiții SUA-Arabia Saudită, unde Elon Musk și șeful Nvidia au discutat despre viitorul AI Efectele „economiei în formă de K” asupra consumatorilor de rând Financial Times  scrie că a Trump ar putea fi învinuit de americanii loviți de „economia în formă de K” din cauza scumpirilor și a slăbirii pieței muncii. Analiza datelor Biroului de Statistică a Muncii realizată de Rezerva Federală din Atlanta arată că salariile pentru americanii cu veniturile mici au încetinit. „Chiar dacă rata inflației a scăzut față de nivelul post-pandemic, trebuie să crească salariile. Și pentru a crește salariile, trebuie să fie o piață a muncii foarte puternică”, a spus Rebecca Patterson, cercetător senior la Consiliul pentru Relații Externe. Inflația din SUA a fost într-o continuă creștere după declanșarea pandemiei de COVID-19, de la 2,5% în februarie 2020 la 7,9% în februarie 2022. SUA au fost grav lovite de criza semiconductorilor din cauza cererii crescute de plăci video pentru minarea de criptomonede. După recesiunea economică provocată de pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina, revenirea economică există doar pentru industriile tech. Pentru alte sectoare economice însă, criza economică continuă După invazia rusă a Ucrainei și sancționarea Rusiei, rezultând scumpirea gazului, a petrolului, fertilizatorilor și a cerealelor, inflația a crescut la un nivel record de 9,1% în iunie 2022. Iar din 2025, americanii de rând sunt loviți de politicile tarifare ale lui Trump împotriva mai multor țări, ceea ce a dus la scumpirea multor materiale de bază importate din China, UE, Canada, Mexic și India. Este prevăzută și o scumpire în lanț a electronicelor în 2026 din cauza cererii crescute a memoriilor RAM din partea companiilor care dezvoltă Inteligența Artificială. Americanii vor plăti mai mult pentru telefoane de anul viitor din cauza fenomenului de „AI Boom”, scrie

Justiția SUA publică noi documente din ancheta Epstein, pe fondul presiunilor politice și al controverselor legate de Donald Trump

justitia-sua-publica-noi-documente-din-ancheta-epstein,-pe-fondul-presiunilor-politice-si-al-controverselor-legate-de-donald-trump

Publicarea a fost determinată de presiunea exercitată de Congres, care a adoptat recent o lege ce obligă autoritățile federale să facă publice dosarele neclasificate din anchetă. Agenția Reuters a anunțat că analizează în prezent conținutul documentelor. Dispute politice majore Dezvăluirea vine după luni de tensiuni politice și nemulțumiri în rândul susținătorilor președintelui Donald Trump. Inițial, Trump a cerut republicanilor din Congres să se opună legii, avertizând că publicarea unor documente sensibile ar putea crea un precedent periculos. Cu toate acestea, o parte a electoratului său a acuzat administrația de mușamalizarea legăturilor lui Epstein cu persoane influente și de ascunderea circumstanțelor morții acestuia, declarată sinucidere într-o închisoare din Manhattan, în 2019. Impactul asupra lui Donald Trump Subiectul a devenit o vulnerabilitate politică pentru Trump. Potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, doar 44% dintre republicani aprobă modul în care acesta a gestionat problema Epstein, comparativ cu un nivel general de aprobare de 82%. În campania electorală din 2024, Trump promisese declasificarea completă a documentelor Epstein, însă ulterior a încercat să mute atenția publică spre teme economice, precum creșterea costului vieții. Legături cu persoane influente Cazul Epstein continuă să scoată la iveală legături cu figuri publice importante. Documente anterioare arată că, după condamnarea din 2008, Epstein a menținut corespondență cu personalități precum Steve Bannon, Larry Summers, Peter Thiel sau prințul Andrew. Summers și-a cerut public scuze și s-a retras din mai multe funcții după ce s-a aflat că a continuat să comunice cu Epstein până în 2019. De asemenea, JPMorgan a plătit 290 de milioane de dolari victimelor lui Epstein, după ce banca a fost acuzată că i-a facilitat activitatea infracțională. Limitele noii publicări Totuși, autoritățile americane avertizează că noile documente nu reprezintă întregul volum de informații existente. Legea permite reținerea datelor care ar putea identifica victimele sau afecta investigații aflate încă în desfășurare.

Donald Trump anunță acorduri de prețuri cu 9 producători de medicamente, în încercarea de a alinia costurile din SUA cu tarifele mai mici din Europa

donald-trump-anunta-acorduri-de-preturi-cu-9-producatori-de-medicamente,-in-incercarea-de-a-alinia-costurile-din-sua-cu-tarifele-mai-mici-din-europa

Președintele american Donald Trump a anunțat, vineri, încheierea de acorduri cu nouă companii farmaceutice pentru a reduce prețurile unor medicamente, cel mai recent pas în încercarea sa de a alinia costurile din SUA cu prețurile mai mici ale medicamentelor din țările europene. Liderul de la Casa Albă a ajuns acum la acorduri cu 14 dintre cei 17 producători de medicamente cărora le-a trimis scrisori în iulie, cerându-le să reducă prețurile, potrivit The New York Times. Producătorii de medicamente au fost dornici să încheie acorduri voluntare cu Administrația Trump în speranța de a evita acțiuni de reglementare punitive care le-ar putea afecta semnificativ profiturile. Cele nouă companii sunt: Amgen, Boehringer Ingelheim, Bristol Myers Squibb, unitatea Genentech de la Roche, Gilead, GSK, Merck, Novartis și Sanofi.  În ultimele luni, Trump a anunțat acorduri similare cu Pfizer, AstraZeneca, EMD Serono, Eli Lilly și Novo Nordisk. Cei trei mari producători de medicamente care nu au anunțat încă acorduri cu administrația sunt AbbVie, Johnson & Johnson și Regeneron. Alexandra Bowie, purtătoare de cuvânt a Companiei Regeneron, a declarat că firma sa este încă în discuții cu Administrația Trump. Conform acordurilor, producătorii vor oferi o parte din medicamentele lor prin intermediul unor site-uri web unde americanii pot ocoli asigurările și își pot folosi propriii bani pentru a cumpăra produsele. FOTO – Caracter ilustrativ Pentru a ajuta pacienții să navigheze în acest proces, administrația Trump intenționează să creeze un site numit TrumpRx.gov, care va direcționa pacienții către site-urile web de cumpărare directă ale producătorilor. Oficialii au lansat o versiune promoțională a site-ului web TrumpRx în această toamnă și au declarat că intenționează ca acesta să fie operațional în ianuarie 2026. Donald Trump a semnat, recent, un ordin istoric: Canabisul nu mai e considerat la fel de periculos ca heroina sau cocaina și i se recunoaște beneficiile medicale Donald Trump a semnat, recent, un ordin executiv istoric prin care retrogradează canabisul din categoria cea mai restrictivă de droguri. Documentul reclasifică canabisul din Categoria 1, unde era menționat alături de heroină ca substanță fără uz medical și cu potențial ridicat de abuz, în categoria 3, alături de substanțe precum ketamina sau steroizii. Președintele american a menționat că beneficiile medicale ale canabisului pot trata anumite afecțiuni medicale. Trump a subliniat că măsura va elimina barierele birocratice, permițând cercetătorilor să studieze în profunzime beneficiile plantei pentru tratarea durerii cronice și a altor afecțiuni. De asemenea, măsura autorizează un program pilot de rambursare a pacienților Medicare pentru produsele fabricate cu CBD, un compus popular al canabisului care nu este psihoactiv.