Simona Halep i-a plătit polița lui Nick Kyrgios, cel care a atacat-o constant și care acum e suspendat după ce a ieșit pozitiv la cocaină

Simona Halep, fostul lider în ierarhia WTA, nu l-a iertat pe Nick Kyrgios, cel care a fost suspendat provizoriu după ce a fost testat pozitiv la cocaină. Jucătorul australian s-a numărat printre cei care au atacat-o pe „Simo”, în urma suspendării sale involuntare cu suplimentul contaminat Roxadustat. Acum, ex-sportiva i-a plătit polița postând un mesaj sugestiv pe Instagram în care a subliniat „schimbul de roluri” și „diferența dintre un accident și o alegere”. Simona Halep nu i-a rămas datoare lui Nick Kyrgios, cel care va fi suspendat drastic după ce a fost testat pozitiv la cocaină Simona Halep nu s-a putut abține și a reacționat după ce Nick Kyrgios a fost testat pozitiv la cocaină. Fostul număr 1 din ierarhia feminină mondială postând un mesaj pe rețelele sociale în care susține că nu va da niciodată într-un om căzut la pământ, însă remarcă „schimbul de roluri” și „diferența dintre un accident și o alegere”. „Cocaina este un stimulent și o substanță de abuz inclusă pe Lista Interzisă a WADA, fiind interzisă în competiție în cadrul Programului Anti-Doping din Tenis. Din cauza naturii acestei substanțe, o suspendare provizorie este obligatorie și a fost aplicată începând cu data de 4 august 2026”, transmite ITIA. Kyrgios a fost unul dintre cei mai înverșunați jucători la adresa lui Jannik Sinner, Iga Swiatek sau Simona Halep, nume mari ce au fost depistate pozitiv la teste antidoping. „Nu lovi niciodată un om când este deja la pământ. Viața are un mod ciudat de a schimba rolurile. Și un mod și mai ciudat de a scoate la iveală diferența dintre un accident și o alegere”, a fost mesajul postat de Simona Halep, pe contul său de Instagram. Foto: Mediafax Foto Atacul virulent al australianului. „Dacă aș fi luat lucruri asemănătoare, aș fi avut 5 titluri de Grand Slam” În urmă cu aproape doi ani și jumătate, mai previs în primăvara lui 2024, la scurt timp după ce Simonei i-a fost redusă suspendarea, Nick Kyrgios a reacționat virulent după această decizie, afirmând că jucătorii nu ar mai trebui să ia „rahaturi dubioase”, în timp ce el joacă cinci seturi alimentat doar cu banane și coca-cola. Australianul încheie și spune că dacă ar fi luat și el substanțe interzise ar fi avut în palmares cinci titluri de Mare Șlem. „Eu duc bătălii de 5 seturi cu banane și coca-cola, iar rezultatele mele vorbesc de la sine. Poate jucătorii ar trebui ca pur și simplu să nu mai ia rahaturi dubioase. Să se uite în oglindă la finalul zilei și să-și spună: «Da, am făcut totul corect». Nu e dificil. Dacă aș fi luat lucruri asemănătoare, aș fi avut 5 titluri de Grand Slam”, a fost mesajul lui Kyrgios după ce suspendarea româncei a fost redusă de la 4 ani la 9 luni.
I-a explodat în față!. Kyrgios, făcut praf după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină

Kyrgios (31 de ani) nu a scăpat și a fost făcut praf după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină, în urma unui control antidoping efectuat în timpul turneului ATP 250 de la Mallorca. Un cunoscut jurnalist spaniol a scris despre situația sportivului australian și a amintit despre felul în care acesta a vorbit despre Sinner și Swiatek, în momentul în care aceștia erau implicați în probleme similare. Nick Kyrgios a fost suspendat provizoriu după ce un control antidoping efectuat în timpul turneului ATP 250 de la Mallorca a indicat prezența unui metabolit al cocainei. Australianul, care a fost unul dintre cei mai vocali critici ai lui Jannik Sinner și Iga Swiatek, după cazurile de dopaj în care cei doi au fost implicați, a fost făcut praf de jurnalistul spaniol de tenis Jose Moron. Cel care este editor al publicației Punto de Break a enumerat mai multe observații despre situația australianului și s-a concentrat mai întâi asupra modului în care Kyrgios vorbise despre Sinner și Swiatek. „Câteva lucruri despre asta. În primul rând, Kyrgios a fost unul dintre cei mai critici la adresa lui Sinner sau Swiatek atunci când au devenit cunoscute testele lor pozitive. A spus că este o rușine pentru sport și alte lucruri de acest gen. Acum, toate acestea i-au explodat în față, s-au întors împotriva lui. În al doilea rând, îl aplaud pentru că a recunoscut ceea ce a făcut și nu s-a ascuns. Alții nu fac la fel și vin cu o mie de scuze pentru a se justifica. El nu a făcut asta și va suporta toate consecințele, care nu vor fi puține. În al treilea rând, vestea nu este chiar atât de surprinzătoare. Îl cunoaștem pe Kyrgios și reputația lui de petrecăreț, care stă până la primele ore ale dimineții, chiar și în timpul turneelor. În al patrulea rând, mă întristează faptul că tenisul ajunge din nou astăzi în prim-plan dintr-un astfel de motiv. În al cincilea rând, nu înțeleg de ce, dintre cele trei turnee la care Kyrgios a participat anul acesta, a decis să concureze la unul după ce consumase droguri, știind că putea fi testat și că putea avea un rezultat pozitiv”, a notat jurnalistul Jose Moron, citat de tennisworldusa. Australianul și-a recunoscut vina International Tennis Integrity Agency (ITIA) l-a suspendat provizoriu pe Nick Kyrgios după un control efectuat pe data de 22 iunie 2026, în timpul turneului ATP 250 de la Mallorca. Analizele au indicat prezența benzoylecgoninei, un metabolit al cocainei, în organismul sportivului în vârstă de 31 de ani. Rezultatul a fost confirmat pe data de 17 iulie de un laborator acreditat de Agenția Mondială Antidoping (WADA). Astfel, suspendarea provizorie a australianului a intrat în vigoare pe 4 august. Australianul nu a contestat deocamdată măsura și a reacționat public printr-un mesaj în care și-a recunoscut vina. „Am făcut o greșeală uriașă”, a transmis Kyrgios, care și-a cerut scuze familiei, fanilor, sponsorilor și, în special, tinerilor care îl privesc drept un model.
Campionul care a debutat internațional la Pitești, suspendat pentru dopaj

Campionul sârb Ivan Garaj (28 de ani), care a debutat internațional la Pitești, a fost suspendat pentru dopaj, după ce a recunoscut că „a consumat cinci doze de cocaină”. Cel mai recent concurs la care Ivan Garaj, aruncător al greutății și al discului, a participat a fost în februarie 2026, Campionatul Voievodinei la Novi Sad, unde a câștigat titlul la seniori, cu o aruncare a greutății de 14,39 metri. Atletul Ivan Garaj, care și-a făcut debutul internațional la Campionatele Balcanie U 18 de la Pitești, în 2015, a fost suspendat pentru dopaj, pentru trei luni, notează sportal.blic.rs. Garaj „a recunoscut că a consumat cocaină în afara competiției, fără scopul de a-și îmbunătăți performanțele, declarând acest lucru pe 23 februarie. Pe 22 februarie 2026, în jurul orei 23:00, a consumat cocaină în cinci doze, împreună cu 12 beri, pentru divertisment, fapt confirmat de o persoană prezentă”, a transmis Federația Sârbă într-un comunicat citat de sursa menționată anterior. În urma acestei situații, atletului i s-a aplicat o suspendare de trei luni, cu intrare în vigoare din 20 martie, potrivit site-ului Agenției Sârbe Antidoping. Atleta care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Paris a primit o suspendare de trei ani pentru dopaj Potrivit WADA, forul internațional antidoping, în cazul consumului de cocaină, sancțiunile aplicate sunt cuprinse între trei luni și patru ani. Suspendarea de trei luni se aplică dacă sportivul demonstrează că substanța a fost consumată în afara competiției și nu are legătură cu performanța sportivă, cu condiția trecerii unui program de reabilitate aprobat. Suspendare de la 1 la 2 ani, o sancțiune standard pentru „substanțe de abuz”, în care intră și cocaina, și se aplică dacă testul a fost pozitiv în timpul unei competiții. Pedeapsa poate fi redusă la un an dacă sportivul urmează un program de tratamet împotriva dependenței. Suspendarea maximă, de 4 ani, se aplică în cazurile agravante, când WADA demosntrează că substanța a fost utilizată deliberat chiar în timpul competiției, pentru a îmbunătăți performanța sporrtivă. Garaj, peste 40 de medalii în palmares După debutul cu echipa Serbiei la Campionatele Balcanice de la Pitești, Garaj a reușit rezultate notabile la seniori. Legitimat la Clubul de Atletism Proleter din Zrenjanin, Garaj a câștigat peste 40 de medalii în cariera sa. Cele mai notabile rezultate au fost consemnate în ultima perioadă, mai exact medalie de bronz la Cupa Serbiei, în decembrie 2025, unde a concurat pentru naționala Voivodinei, locul secund în Cupa Serbiei, la Krusevac. În acest an, în februarie, a devenit campion al Voivodinei, la Novi Sad, apoi a câștigat medalia de bronz la Campionatul Serbiei (indoor), la Belgrad. Ana Bărbosu, SUSPENDATĂ 2 ani în cazul de dopaj!
Ana Bărbosu ar fi luat PRIMA DECIZIE după ce ar fi fost suspendată 2 ani

Ana Bărbosu ar fi încasat o lovitură teribilă și ar fi fost suspendată din activitate timp de doi ani, după ce nu a fost găsită la domiciliu, în trei rânduri, de către reprezentanții Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD). Potrivit regulamentului Agenției Mondiale (WADA), un sportiv – care ratează de trei ori pe parcursul unui an întâlnirea cu agenții anti-doping – riscă suspendarea. Ioan Suciu, președintele Federației Române de Gimnastică, a vorbit despre această chestiune și a explicat care ar fi următorul pas pentru gimnasta în vârstă de 19 ani. Ce ar urma să facă Ana Bărbosu, după ce ar fi fost suspendată timp de doi ani Ana Bărbosu ar face apel la decizie, potrivit informațiilor apărute pe site-ul as.ro: „Sigur că am primit, dar urmează să discutăm un pic pe marginea acestui subiect. Cu siguranță o să facă apel, lucrurile nu rămân așa. Da, e informarea oficială”. Cuvintele îi aparțin șefului FRG, care a mai adăugat următoarele aspecte: „Urmează să discutăm în Comitetul Executiv, mai apoi urmează ca Ana să urmeze procedurile de atac. Eu așa cred, cel puțin. O voi contacta și pe Ana în scurt timp, să vedem cum vede și ea problema”. Ioan Suciu a mai comunicat că așteptările erau concentrate în jurul unei suspendări. Totuși, duritatea pedepsei a iscat nemulțumiri. „Nu am vrut să credem, spun cu sinceritate. Procedural am știut că se duc în direcția suspendării, dar nu așa de dură și directă. Ne așteptam la o suspendare, cunoscând regulamentul”, a mai spus federalul. Susținere „în toate demersurile” De asemenea, Suciu a expus faptul că Federația Română de Gimnastică o va susține pe Bărbosu: „E vorba de Ana, e o chestiune de implicare a ei, directă. E o chestiune care o privește strict pe Ana. O susținem în toate demersurile”. Potrivit afirmațiilor lui Ioan Suciu, medaliat la Mondiale, la Europene și la Jocurile Olimpice, suspendarea ar fi echivalentă cu o lovitură grea pentru Ana Bărbosu. „Nu știu dacă decizia e definitivă, sigur că e teribil să primești o asemenea veste. Dar, în egală măsură, sunt lucruri care s-au întâmplat. Dacă greșelile sunt realmente cele făcute de Ana, până la urmă… Regulamentul e regulament. Ar urma o etapă destul de grea. E complicat momentul, Ana e un pilon în echipă”, a conchis liderul Federației Române de Gimnastică. Ana Bărbosu reprezintă Universitatea Stanford, înregistrând mai multe recorduri în NCAA, campionat în care sunt înscrise instituțiile de învățământ. Sportiva din țara noastră a primit o bursă uriașă în Statele Unite ale Americii.
Președintele Federației Române de Gimnastică a explicat situația Anei Bărbosu: Procedura e în desfășurare! Nu e suspendată și are toate drepturile

Ioan Suciu, președintele Federației Române de Gimnastică, a transmis că sportiva Ana Bărbosu (19 ani) nu este, în acest moment, suspendată din cauza faptului că agenții anti-doping nu ar fi găsit-o la domiciliu de trei ori într-un an. Acesta a precizat, însă, că procedura este în desfășurare. De asemenea, gimnasta din România va avea dreptul de a ataca o eventuală decizie nefavorabilă. Președintele Federației Române de Gimnastică a făcut anunțul despre Ana Bărbosu Ana Bărbosu are probleme, după ce nu a fost găsită la domiciliu de reprezentanții anti-doping, astfel că riscă să fie suspendată din activitate. Deși această situație este reală, președintele Federației Române de Gimnastică a anunțat că, până în acest moment, nu au fost luate măsuri disciplinare împotriva ei. (n.r. Este acesta un caz de dopaj?) Nu. Cazul vizează o posibilă abatere de tip Whereabouts Failure (n.r. Este o abatere de natură administrativă care poate apărea atunci când obligațiile de raportare a locației sau disponibilitatea pentru controale nu sunt respectate conform procedurilor stabilite de World Anti-Doping Agency), care ține de obligațiile administrative privind furnizarea informațiilor de localizare și disponibilitatea pentru controale. Nu este vorba despre depistarea unei substanțe interzise (n.r. A fost suspendată sportiva?) Nu. Ana-Maria Bărbosu nu este suspendată în acest moment și beneficiază de toate drepturile prevăzute de regulamentele internaționale”, a transmis președintele FRG, Ioan Suciu. Ioan Suciu recunoaște că Ana Bărbosu riscă suspendarea: „Astfel de abateri pot atrage sancțiuni” În ciuda faptului că procedura este în desfășurare și că, astfel, încă nu au fost luate măsuri împotriva Anei Bărbosu, oficialul Federației Române de Gimnastică recunoaște că sportiva riscă sancțiuni. „Conform Codului Mondial Anti-Doping, astfel de abateri pot atrage sancțiuni, însă fiecare caz este analizat individual, în funcție de circumstanțe și de gradul de culpă. În acest moment, procedura este în desfășurare. Cazul este gestionat la nivel internațional de către International Testing Agency, în numele Federation Internationale de Gymnastique, în conformitate cu procedurile aplicabile. Federația Română de Gimnastică respectă caracterul confidențial al procedurii, oferă sprijin instituțional sportivei și cooperează cu organismele competente. (n.r. Poate sportiva contesta decizia?) Da. Sportiva are dreptul de a-și formula apărarea și de a contesta orice decizie, în conformitate cu regulamentele internaționale. (n.r. De ce nu oferă Federația mai multe detalii?) Pentru a respecta confidențialitatea procedurii și pentru a proteja integritatea procesului, Federația nu poate face alte comentarii până la finalizarea cazului”, a mai transmis Ioan Suciu, președintele Federației Române de Gimnastică, referitor la situația Anei Bărbosu.
Vrea să-și dovedească nevinovăția după 30 de ani: Cazul Simonei Halep a luptat doi ani

Cazul de dopaj al lui Paul Edwards, vechi de aproape 30 de ani, poate suferi modificări, întrucât ex-aruncătorul de greutăți consideră că a găsit noi dovezi. Britanicul, trecut de borna de 65 de ani, a luptat aproape jumătate din viață pentru a-și demonstra nevinovăția. El a trimis dovezile avute către Gazeta Basingstoke. Edwards a fost suspendat pe viață după un test de urină în 1997, prima suspendare, valabilă patru ani, venind în 1994. Paul Edwards, testat pozitiv pe durata Europenelor de la Helsinki Britanicul a fost testat pozitiv în timpul Campionatelor Europene de la Helsinki. Edwards a contestat verdictul, iar apoi lucrurile s-au modificat. Când prima sa suspendare a ajuns la final, acesta a fost supus unui al doilea test. După testul de urină, totul având loc acasă la Edwards, i-a fost aplicată o suspendare pe viață. Asta s-a petrecut după ce a fost descoperit faptul că sportivul olimpic prezenta un nivel ridicat „și nenatural” de testosteron, potrivit Yahoo Sports. Chiar dacă Paul Edwars a negat întotdeauna acuzele, interdicția a rămas în vigoare. Acum, Gazeta Basingstoke a dezvăluit că documentele recepționate ridică semne de întrebare cu privire la probe. Tribunalul ar fi recunoscut „că datele-cheie necesare pentru suspendare «lipseau»”. „Nu numai atât, dar Comitetul Consultativ pentru Doping a recunoscut și că «nu a putut face o evaluare științifică adecvată a dovezilor» împotriva lui Edwards. Un moment surprinzător, chiar din partea comisiei care a descoperit prima dată că sportivul a încălcat regulile antidoping”, mai arată sursa citată. Cazul Simonei Halep, exemplu crucial Edwards poate spera, ținând cont de faptul că nu este singurul atlet care a traversat perioade de acest tip. În general, cazurile de dopaj nu se desfășoară rapid și necesită, de multe ori, ani de insistențe. În contextul dat, situația Simonei Halep a fost prezentată: „Shalu Chaudhary și Simona Halep s-au confruntat cu probleme similare. Autoritățile antidoping le-au suspendat pe cele două, după ce au fost testate pozitiv cu substanțe interzise. Cu toate acestea, ambele sportive și-au recâștigat ulterior onoarea, după ce au luptat timp de aproape doi ani. În cazul lui Halep, contaminarea accidentală a cauzat problema, în timp ce în cazul lui Chaudhary, testele au demonstrat că oficialii au manipulat greșit proba ei. Aceste cazuri subliniază cât de lung și de complicat poate fi drumul spre dreptate, chiar și cu dovezi convingătoare la îndemână. Acum, când noi documente ridică îndoieli serioase, doar timpul va spune încotro se va îndrepta lupta de decenii a lui Paul Edwards”.
Mega-scandal de dopaj la rivala României din drumul spre Cupa Mondială! WADA a prins 6 jucători

Adversara României din preliminariile pentru Cupa Mondială are probleme! Nu mai puțin de 6 jucători au fost prinși de WADA că au încălcat regulile antidoping. Un comunicat al World Rugby a descris situația drept „o schemă orchestrată care implică droguri recreaționale și înlocuirea probelor”. Ancheta a fost declanșată când programul de gestionare a pașapoartelor sportivilor a identificat nereguli în probele de urină Naționala de rugby a României a obținut calificarea la Cupa Mondială care va avea loc în Australia, între 1 octombrie și 13 noiembrie 2027. Fiind prima ediție cu 24 de echipe, nu 20 ca până acum, Europa are mai multe locuri alocate pentru echipele venite dn calificări, 4. În ediția precedentă din Rugby Europe Championship, România a jucat una dintre semifinale cu Georgia, fiind învinsă cu 5-43. Numai că, la vremea respectivă, echipa adversă era în centrul unei anchete comună a World Rugby și a Agenției Mondiale Antidoping (WADA). Cele două instituții au descoperit o schemă care implică presupusa înlocuire a probelor și avertismente prealabile privind testele antidoping. Denumită „Operațiunea Obsidian”, ancheta a fost lansată în 2023 și a descoperit 5 cazuri în care jucătorii ar fi făcut schimb de probe de urină pentru a evita detectarea. WADA a informat că angajații agenției naționale antidoping din Georgia (GADA) anunțau jucătorii despre testele viitoare, iar ofițerii de control antidoping nu au urmărit în mod corespunzător sportivii în timpul testării. De asemenea, nu existau martori la colectarea urinei. WADA face investigații suplimentare în întreg sportul georgian Un comunicat al World Rugby a descris-o drept „o schemă orchestrată care implică droguri recreaționale și înlocuirea probelor” și a precizat că nu mai puțin de 7 persoane au fost acuzate și sancționate. Nu s-a făcut public niciun nume sau prenume, World Rugby informând că „nu poate face alte comentarii până când nu se va finaliza întregul proces disciplinar (de gestionare a rezultatelor) și nu se vor publica rezultatele și sancțiunile”. Ancheta a fost declanșată atunci când programul de gestionare a pașapoartelor sportivilor World Rugby a identificat nereguli în probele de urină, acoperind o perioadă extinsă de timp înainte de Cupa Mondială din 2023, organizată de Franța. La respectiva competiție, Georgia s-a clasat pe locul 5, ultimul, în Grupa D, cu 3 puncte, adunate din remiza cu Portugalia, 18-18, și punctul bonus defensiv ca urmare a faptului că a pierdut la mai puțin de 7 puncte meciul cu Fiji, 12-17. La rândul ei, România „a închis” Grupa C, pierzând la mare diferență toate cele 4 partide: 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud, 0-84 cu Scoția și 24-45 cu Tonga. De altfel, naționala țării noastre a încasat cele mai multe puncte, 287, fiind urmată de Namibia (255) și Chile (215). „Ceea ce s-a întâmplat în rugby-ul georgian este scandalos și va trimite unde de șoc în sportul și guvernul georgian, precum și în jocul global. Acesta nu este sfârșitul poveștii, deoarece investigațiile suplimentare sunt acum în curs de desfășurare în profunzime în sportul georgian. WADA și-a pierdut încrederea în programul antidoping al GADA, iar autoritățile trebuie acum să facă schimbări majore”, a declarat Witold Banka, președintele WADA, potrivit BBC.
A ajuns să lucreze ca mecanic după ce a fost suspendat 4 ani pentru dopaj: Prețul de a nu fi Jannik Sinner

Tenismenul Stefano Battaglino s-a ales cu o suspendare de 4 ani după ce a fost depistat pozitiv cu clostebol. Jucătorul născut în 1998 a susținut că substanța a ajuns în corpul său printr-un masaj făcut de un fizioterapeut. Situația lui Battaglino a intrat în atenția presei din străinătate. Jurnaliștii de la AS au notat următorul aspect în legătură cu povestea sa: „Prețul de a nu fi Jannik Sinner. Testul pozitiv pentru clostebol al lui Stefano Battaglino arată modul de operare al unui sistem care l-a afectat și pe Sinner, dar cu consecințe foarte diferite”. Situații total diferite pentru Stefano Battaglino și Jannik Sinner Tratat complet diferit, în comparație cu superstarul Jannik Sinner, italianul a explicat că nu va mai „juca niciodată tenis la nivel profesionist”. A sa suspendare ajunge la final pe 1 februarie 2027. „Mă simt bine. Lucrez în afacerea familiei, ca mecanic. Voi rămâne aici. Nu mă voi întoarce la vechea mea viață. S-ar putea să joc în anumite turnee de amatori, de plăcere, dar asta e tot. Sunt încă tânăr, însă costurile și energia… E imposibil. Tenisul era visul meu, dar nu mai este”, așa sună mărturisirea dureroasă a jucătorului care s-a clasat pe locul 760 în clasamentul ATP în 2022, când a fost testat pozitiv în timpul unui turneu organizat în Casablanca. Totodată, Battaglino și-a adus aminte de episoadele importante prin care a trecut în carieră: „Momente de neuitat au fost când m-am antrenat cu Dimitrov sau Djokovic. Și niște turnee interesante, unde am obținut rezultate modeste”. Cazurile celor doi sunt aproape identice, în condițiile în care și Battaglino a avut parte de un masaj cu un unguent care conținea clostebol, însă el, spre deosebire de Jannik Sinner, nu a reușit să își demonstreze nevinovăția. A fost suspendat drastic de ITIA, pentru 4 ani, dar a sperat că decizia va fi întoarsă la TAS. Lucrurile nu au stat așa, întrucât pedeapsa a fost confirmată și acolo. Detalii despre clostebol Substanța care i-a fost depistată în urină tenismenului Sinner este un steroid anabolic, care se folosește în cremele menite să accelereze vindecarea rănilor sau pentru alte reacții ale pielii. În unele țări, printre care și Italia, acetatul de clostebol este disponibil fără prescripție medicală în unguente sau sprayuri pentru tratamentul abraziunilor sau arsurilor pielii. De-a lungul timpului, această substanță a fost utilizată în mod special pentru îmbunătățirea performanțelor în sport, motiv pentru care a ajuns să fie interzisă de Agenția Mondială Antidoping. În prezent, Jannik Sinner este pe locul #2 în clasamentul ATP, în spatele spaniolului Carlos Alcaraz. Celebrul Novak Djokovic completează podiumul, urmat de Alexander Zverev și Lorenzo Musetti.
O jucătoare cere WTA daune de 16.950.000 de euro după ce a fost suspendată pentru dopaj

Jucătoarea de tenis Tara Moore, în vârstă de 33 de ani, a dat startul unei acțiuni în justiție contra WTA, solicitând daune în valoare de 16.950.000 de euro pentru modul în care cazul său de dopaj a fost gestionat. Episodul a apărut după ce aceasta a consumat carne contaminată, potrivit EFE. Tara Moore a dat în judecată WTA Sportiva din Marea Britanie, care fusese anterior achitată de o încălcare a regulilor antidoping, a primit o suspendare de patru ani, după ce Curtea de Arbitraj Sportiv a admis apelul depus de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului. În plângerea depusă la un tribunal din New York, Tara Moore susține că WTA nu a informat în mod corespunzător jucătoarele cu privire la faptul că nu ar trebui să consume carne locală, întrucât ar putea fi contaminată. Britanica s-a ales cu o suspendare, fiind exonerată ulterior de toate acuzațiile, în decembrie 2023. Moore a revenit pe teren între jumătatea anului 2024 și jumătatea anului următor, însă decizia tribunalului independent a fost atacată, iar ITIA a câștigat apelul. În consecință, ea nu va mai putea juca până când nu va executa întreaga suspendare de patru ani, valabilă până în decembrie 2027. Sportiva din Marea Britanie „a fost o victimă dublă” Avocatul acesteia, Daniel Weiss, a oferit o declarație pentru New York Post. Weiss a adus în discuție modul în care WTA a gestionat situația, vorbind, totodată, despre sistemul antidoping. „Tara Moore a fost o victimă dublă: mai întâi din cauza neglijenței WTA, apoi din cauza unui sistem antidoping care presupune că jucătoarea este vinovată, fără vreo dovadă de rea intenție”, a declarat Daniel Weiss. Jucătoarea de tenis cu mai multe titluri obținute în circuitul ITF susține că deciziile luate în cazul acesta i-au „distrus” cariera. După ce a aflat că suspendarea rămâne în picioare, Moore și-a exprimat frustrarea în mediul online. „A fi nevinovat și a fi nevoit să dovedești asta reprezintă un proces incredibil de extenuant. În primul rând, încerci să-ți dai seama ce sunt aceste lucruri. În al doilea rând, îți dai seama cum și de ce au intrat aceste lucruri în organismul tău”, a notat ea pe Instagram. Britanica nu s-a oprit: „Sistemul antidoping este defect. Eu sunt o dovadă a acestui lucru. Nu o spun pentru mine, pentru că este prea târziu, ci pentru viitorii jucători care se vor afla în această situație nefericită”.
Scandal de dopaj la Jocurile Olimpice! Le-au prins într-un mod inedit și le-au exclus pe loc

Două schioare au fost descalificate de la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, după ce au fost prinse că au folosit o substanță care este interzisă de mai mulți ani. Concret, Han Dasom și Leoo Eui-jin au fost excluse din competiție din cauza faptului că pe schiurile lor au fost descoperită ceară fluorurată, substanță care este interzisă începând cu sezonul 2023-2024. Descalificate după ce au folosit o substanță interzisă Surprize neplăcute la Jocurile Olimpice de iarnă 2026. Sportivele Han Dasom și Lee Eui-jin au fost descalificate din competiție din cauza faptului că pe schiurile lor a fost descoperită o substanță interzisă. Concret, este vorba despre ceara fluorurată, o substanță care a fost interzisă de Federația Internațională de Schi și Snowboard (FIS), începând cu sezonul 2023-2024. Substanța respectivă mai este cunoscută și sub numele de fluor. Astfel, după această descoperire, cele două sportive au fost excluse din competiție încă din runda de calificare pentru proba de sprint de la schi de fond. „Echipamentul a fost testat pozitiv pentru fluor”, a precizat FIS, conform bbc.com. Federația mai menționată că cele două sportive au încălcat regula prin care se interzice ceara fluorurată, substanță care poate constitui un avantaj în competiție. Fluorul a fost introdus în schi în anii ’80, dar s-a descoperit că are un impact negativ asupra mediului, fiind vorba despre o substanță chimică care nu este biodegradabilă, dar care facilitează alunecarea. Clasate pe locurile 157 și 158 la Cupa Mondială de Schi, Han Dasom și Lee Eui-jin nu erau considerate favorite pentru câștigarea unor medalii la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, care se desfășoară în Italia. Ce transmite Asociația Coreeană de Schi Un reprezentat al Asociației Coreene de Schi a vorbit despre informațiile care au apărut în spațiul public și a negat faptul că cele două sportive ar fi utilizat substanțe interzise pentru a obține rezultate mai bune la Jocurile Olimpice de iarnă 2026. „Produsele utilizate de sportive nu conțin ceară cu fluor. Au fost testate negativ în toate competițiile internaționale anterioare, fără a fi semnalate probleme. Și noi suntem nedumeriți. Vom consulta experți din industria producătorilor de ceară și schiuri pentru a investiga dacă problema ține de ceară sau de schiuri”, a spus acesta pentru agenția de știri sud-coreeană Newsis, citat de nytimes.com.