Simona Halep și Dorin Mateiu, primele imagini oficiale. Au stat în loja regală, la câțiva metri de prințesa Kate!

simona-halep-si-dorin-mateiu,-primele-imagini-oficiale.-au-stat-in-loja-regala,-la-cativa-metri-de-printesa-kate!

Simona Halep a fost invitată în loja regală de la Wimbledon și a apărut alături de Dorin Mateiu, la doar câțiva metri de prințesa Kate. La scurt timp după ce ProSport a publicat o imagine în care Simona Halep apare alături de afaceristul român Dorin Mateiu, au apărut și primele imagini oficiale cu cei doi pentru prima oară când se expun împreună în public. Imaginile oficiale cu Simona Halep și Dorin Mateiu împreună la Wimbledon: au avut onoarea să stea lângă o prințesă Pentru al doilea an la rând, fostul lider mondial WTA a fost invitată în Loja Regală. Anul trecut, a mers alături de Daniel Dobre, fostul său antrenor, care i-a fost alături când a cucerit titlul la Wimbledon. În acest an, a făcut o alegere foarte interesantă ținând cont că se vorbește de mai multă vreme că ar avea o relație cu un om de afaceri mult mai în vârstă. Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund, cei doi afișându-se prima oară în public, dar fără să recunoască că ar avea și altă relație decât una de prietenie. Simona Halep și Dorin Mateiu au venit împreună să vadă marea finală de la turneul de Grand Slam dintre Karolina Muchova și Linda Noskova. Fosta sportivă a purtat ochelari de soare și s-a poziționat la doar câțiva pași de prințesa de Wales, Kate Middleton, iar lângă ea s-a așezat Dorin Mateiu. Pe rândul din fața lor au stat legendara Billie Jean Jong și Deborah Jevans, Wimbledon Chair All England Lawn Tennis Club. Printre invitații de marcă din loja regală se mai regăsesc  Petra Kvitova împreună cu fostul antrenor și actual soț, Jiri Vanek, ⁠Marion Bartoli, franțuzoaică campioană în 2013 cu Kate Fery, ⁠Maria Sharapova împreună cu Julia Milner și ⁠Martina Navratilova cu Julia Lemigova. Surprinși și într-o vacanță discretă la Mykonos Primele imagini cu Simona Halep și Dorin Mateiu au fost publicate de Cancan în urmă cu ceva vreme. La începutul lunii trecute, cei doi au fost surprinși în Mykonos. Inițial, erau doar zvonuri cu privire la relația dintre cei doi care nu ar fi tocmai pe placul tatălui Simonei, Stere Halep, din cauza diferenței de vârstă de 24 de ani. Dorin Mateiu este un cunoscut om de afaceri care face parte din TOP 300 Capital cu o avere estimată la peste 70 de milioane de euro. E cunoscut mai ales drept „Regele mezelurilor” după ce a reușit să construiască un imperiu financiar în industria alimentară.

Noi detalii despre relația dintre Simona Halep și bogătașul cu peste două decenii mai în vârstă

noi-detalii-despre-relatia-dintre-simona-halep-si-bogatasul-cu-peste-doua-decenii-mai-in-varsta

Imaginile cu Simona Halep și afaceristul Dorin Mateiu în ipostaze romantice pe insula miliardarilor de la Mykonos au încins internetul. Relația dintre fostul lider WTA și bogatașul cu peste două decenii mai în vârstă ca ea datează de ceva timp, însă acum s-a aflat și locul unde s-au cunoscut pentru prima dată. Unde s-au cunoscut Simona Halep și magnatul Dorin Mateiu și cine ar fi fost „intermediarul” Simona Halep și Dorin Mateiu (58 de ani) au fost surprinși împreună în vacanță pe insula Mykonos. Chiar dacă în ultimii ani despre relația celor doi au apărut tot felul de speculații, cel poreclit „Regele mezelurilor” a negat cu vehemență o idilă cu fosta mare tenismenă a României. „Suntem cunoștințe. Asta pot să spun. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește! Exclus așa ceva”, a declarat Dorin Mateiu, care a adăugat că s-au cunoscut în complexul Rahmaninov, unde fosta sportivă deține un apartament de lux, și că interacțiunile lor au fost strict amicale. Totuși, se pare că începuturile legăturii dintre ei datează de ceva timp, într-o locație discretă de la marginea Capitalei. Mai precis, pe un teren de golf de lângă Periș, iar „intermediarul” ar fi fost nimeni altul decât Dinu Pescariu, potrivit Cancan. Marea noastră campioană s-a îndrăgostit iremediabil de golf și a început să-l practice frecvent după ce s-a retras din tenis. „Mi-am dezvoltat pasiunea pentru golf. Mă bucur tare mult că putem şi în România, lângă Bucureşti, să avem un teren de golf cu toate facilităţile!”, spunea Simona anul trecut. Luciana a ieșit rapid din peisaj Despre Simona Halep se știe că a trecut deja printr-un divorț cu cântec, după o căsnicie de scurtă durată cu Toni Iuruc. De partea cealaltă, viața personală a lui Dorin Mateiu este o enigmă, singurul lucru știu este că are legătura strânsă cu fiica sa, Anca, cea care impresionează pe terenurile de golf în Dubai, acolo unde și locuiește. Până recent, în peisajul milionarului apărea peste tot o anume Luciana, atât în zona personală, cât și cea profesională. Totuși, după apropierea de Simona, respectiva femeie nu mai este în spectrul lui Mateiu. Nu se știe deocamdată dacă aceasta mai locuiește în Dubai, acolo unde ar fi fost stabilită până recent și unde magnatul locuia luni bune din timpul unui an. „Regele mezelurilor” este un jucător important în industria alimentară din România și are o avere estimată undeva la 65-70 de milioane de euro. La rândul său, Simona a câștigat peste 40 de milioane de euro din tenis, iar acum derulează mai multe afaceri, cu preponderență în horeca și imobiliare.

Simona Halep a dat semne că are o relație nouă. Toate indiciile scăpate public de marea campioană

simona-halep-a-dat-semne-ca-are-o-relatie-noua.-toate-indiciile-scapate-public-de-marea-campioana

După despărțirea de Toni Iuruc (45 de ani), consumată în septembrie 2022, Simona Halep (34 de ani) nu a avut, oficial, o relație cu un bărbat, dar de atunci a „scăpat” public mai multe indicii că ar iubi. În această perioadă, Simona Halep se află la Cluj-Napoca, unde sâmbătă va avea loc evenimentul oficial de retragere din tenis. Anterior, și-a făcut vacanța alături de Dorin Mateiu. Indiciile pe care Simona Halep le-a „scăpat” public, în ultimele două luni și jumătate, că ar avea un iubit Milionarul român, considerat „regele mezelurilor din Transilvania”, a negat în trecut că ar avea o relație cu fosta mare jucătoare de tenis, dar imaginile surprinse acum cu ei spun altceva. În plus, au existat cel puțin 7 momente doar în ultimele două luni și jumătate în care Simona Halep a dat de înțeles că iubește din nou, după despărțirea de Toni Iuruc. Pe 28 martie, ea a apelat la secțiunea story a contului de instagram pentru a transmite un mesaj deloc subliminal. „Ceea ce oferim nu se întoarce mereu, dar ceea ce oferim este întotdeauna ce suntem”, este citatul urcat de campioană. În plus, a prezentat și un citat în engleză „One day you lou’ll look back and realize the struggle was part of yoor strength”, mai precis „Într-o zi, vei privi înapoi și vei realiza că lupta a fost o parte din forța ta”. După numai 3 zile, dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem a mai transmis un mesaj care a atras atenția fanilor. „E drumul meu, e viața mea… Și rănile din piept încă mai cresc. A fost ușor, a fost și greu… Ah, viață, viață… mult te mai iubesc”, este o parte din mesajul distribuit de Simona Halep. În ziua de 19 aprilie, fostul lider mondial al tenisului mondial a plecat într-o vacanță exotică și nu a ratat ocazia să mai dea un indiciu. „Bună dimineață, viață”, este mesajul simplu pe care l-a postat Simona Halep, ca legendă pe una dintre imaginile în care, printre copaci, se vede o mare liniștită. S-a aflat unde și cu cine și-a făcut Simona Halep vacanța în Grecia de săptămâna trecută Milionarul român Dorin Mateiu, poreclit „regele mezelurilor din Transilvania”, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport, în mai 2024, despre o posibilă relație sentimentală cu Simona Halep. „Suntem cunoștințe. Și-a luat apartament la Rahmaninov acolo, ne știm de acolo. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește! Exclus așa ceva”, spunea Mateiu pentru ProSport. Chiar și așa, au continuat să existe zvonuri pe marginea unei idile între cei doi, iar Halep dădea senzația că le alimentează. Pe 27 aprilie, ea a urcat pe secțiunea story a contului de Instagram o imagine în care puteau fi văzute mai multe flori, plasate într-un pahar. De asemenea, fosta mare jucătoare de tenis a utilizat, ca fundal sonor, fragmente din melodia „La vie en rose”, interpretată de către Emily Watts. Câteva zile mai târziu, pe 30 aprilie, Simona Halep a făcut o nouă postare cu trimitere la dragoste, apreciată imediat de Răzvan Marin și Ianis Hagi. În plus, jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa a lăsat un comentariu, iar reacțiile fanilor Simonei Halep au curs în cascadă. La jumătatea lunii următoare, mai precis pe 16 mai, fostul lider a făcut o postare de tip InstaStory, în care le-a arătat celor care o urmăresc cu ce se ocupă când își încarcă „bateriile”. Postarea a avea mesajul „Bună dimineața, viață”, iar textul a fost însoșit și de un emoticon care simboliza o inimă. În fine, în cursul săptămânii trecute, pe 8 iunie, ea a prezentat imagini din vacanța pe care a petrecut-o într-un cadru romantic, cu iahturi și soare. După doar câteva zile, colegii de la CANCAN prezentau dovezi ale relației dintre Simona Halep și Dorin Mateiu.

Reacția Simonei Halep după ce au apărut imaginile apropierii dintre ea și milionarul Dorin Mateiu. Ce a postat campioana

reactia-simonei-halep-dupa-ce-au-aparut-imaginile-apropierii-dintre-ea-si-milionarul-dorin-mateiu.-ce-a-postat-campioana

Simona Halep a reacționat în mediul online după, recent, ce au apărut imaginile care demonstrează apropierea dintre ea și celebrul milionar Dorin Mateiu. Marea campioană a publicat o fotografie pe contul personal de Instagram, în care pare a fi foarte relaxată, demonstrând că a trecut cu zâmbetul pe buze peste faptul că apropierea dintre ei doi a fost confirmată. Simona Halep, zâmbitoare după ce s-a confirmat apropierea dintre ea și Dorin Mateiu În cursul zilei de miercuri, 10 iunie 2026, au apărut primele imagini în care Simona Halep este alături de milionarul Dorin Mateiu, afaceristul cu 25 de ani mai în vârstă decât ea. Cei doi pare că nu se mai ascund de ochii curioșilor și au mers împreună într-o vacanță superbă, în Mykonos, unde s-au simțit extrem de bine sau cel puțin asta reiese din imaginile apărute în spațiul public. Astfel, se pare că fostul lider WTA își trăiește viața din plin după ce a hotărât să agațe racheta în cui. Chiar dacă viața sentimentală a campioanei a fost un subiect tabu după divorțul de Toni Iuruc, fosta jucătoare de tenis pare că și-a găsit în sfârșit jumătatea. După ce imaginile cu ea și cu milionarul Dorin Mateiu au fost publicate în mediul online, Simona Halep a publicat pe contul personal de Instagram o fotografie în care pare foarte relaxată. Zâmbetul afișat de fosta mare jucătoare de tenis demonstrează că nu a fost deranjată de faptul că apropierea dintre ea și celebrul milionar a fost demonstrată prin imagini. Cei doi s-au asortat vestimentar Cei doi s-au asortat la fix. În imaginile apărute recent, Simona poartă o pereche de jeanși scurți și un maiou alb, în timp ce Dorin Mateiu a ales o cămașă albă, largă, la fel, cu niște jeanși până la genunchi. Sandalele maro, ochelarii de soare și accesoriile de lux întregesc tabloul romantic de pe malul mării. Și comportamentul adolescentin îl dă de gol pe milionar. Acesta face la un moment pe fotograful și o surprinde de la spate pe fosta sportivă, pe un fundal special cu valurile mării. Imaginile au fost făcute pe plaja restaurantului Spilia, o locație de lux a milionarilor de pe celebra insulă elenă. Dorin Mateiu este un personaj important în industria alimentară, cu o avere estimată la 70 de milioane de euro, din business-uri cu mezeluri și produse din carne.

De ce Stere Halep nu e încântat de relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu

de-ce-stere-halep-nu-e-incantat-de-relatia-dintre-simona-halep-si-dorin-mateiu

ProSport vă prezintă, în exclusivitate, cele două motive pentru care Stere Halep nu privește cu ochi buni relația dintre fiica sa, Simona Halep, și milionarul Dorin Mateiu. De aproximativ doi ani, Simona Halep (34 de ani) trăiește o relație discretă cu Dorin Mateiu (58 de ani), unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din industria cărnii și a produselor din carne din România, supranumit de-a lungul timpului „regele mezelurilor din Transilvania”. Diferența de vârstă, unul dintre motivele pentru care Stere Halep se opune relației dintre Simona Halep și Dorin Mateiu Sursele ProSport, din anturajul campioanei, susțin că unul dintre motivele pentru care Stere Halep privește cu rezerve relația dintre fiica sa și Dorin Mateiu este diferența de vârstă dintre cei doi, de 24 de ani. În vârstă de 64 de ani, Stere Halep consideră că diferența de vârstă este prea mare, dorința acestuia fiind ca Simona Halep să aibă alături un partener apropiat de vârsta ei. Stere Halep, deranjat de faptul că partenerul Simonei Halep nu este machedon Familia Halep provine dintr-o ramură a aromânilor cunoscută sub denumirea de cipani. Aceștia sunt considerați cei mai conservatori dintre aromâni, având tradiții și reguli de familie stricte. În interiorul acestor comunități, există o regulă nescrisă ca mariajele să se facă între membrii aceleiași etnii. De asemenea, femeile sunt încurajate să se mărite până la vârsta de 30 de ani. Cum Dorin Mateiu nu este machedon, acest lucru reprezintă un alt „minus” în ochii lui Stere Halep în ceea ce privește relația omului de afaceri cu fiica sa. Cum a început apropierea dintre Simona Halep și Dorin Mateiu Simona Halep și Dorin Mateiu s-au cunoscut în 2023, în perioada în care fostul lider WTA a achiziționat două apartamente în complexul rezidențial Rahmaninov Residence (actualul One Rahmaninov), din București. Proiectul imobiliar a fost dezvoltat inițial de Dorin Mateiu, însă în 2020 a fost preluat de dezvoltatorul One United Properties. Prima apariție publică dintre Simona Halep și Dorin Mateiu a avut loc în mai 2024, când cei doi au fost surprinși luând masa la un restaurant. „Suntem cunoștințe. Asta pot să spun. Și-a luat apartament la Rahmaninov acolo, ne știm de acolo. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește! Exclus așa ceva”, spunea Dorin Mateiu, în mai 2024, pentru ProSport, despre presupusa relație cu Simona Halep. Deși nici până în prezent nu și-au asumat oficial relația, Simona Halep și Dorin Mateiu au fost fotografiați recent împreună în Mykonos, o destinație exclusivistă din Grecia. Imaginile realizate de Cancan vorbesc de la sine. De ce a acceptat Stere Halep relația dintre Simona Halep și Toni Iuruc Pe 15 septembrie 2021, Simona Halep s-a căsătorit cu Toni Iuruc, un cunoscut om de afaceri. Însă, după numai un an, cei doi s-au despărțit, chiar înainte de a face cununia religioasă. Deși diferența de vârstă dintre Simona Halep și Toni Iuruc era una semnificativă, de 12 ani, sursele ProSport susțin că Stere Halep a trecut peste acest impediment deoarece Iuruc este, la rândul său, machedon. În plus, există presiunea regulii nescrise ca femeile din etnia lor să se mărite până la vârsta de 30 de ani. Patrick Ciorcilă, „alegerea” părinților Simonei Halep Potrivit surselor ProSport, bărbatul preferat de părinții Simonei Halep pentru a-i fi alături fiicei lor este Patrick Ciorcilă. În vârstă de 29 de ani, acesta este fost jucător de tenis și managerul Simonei Halep, cei doi cunoscându-se încă din perioada în care erau foarte tineri. Deși nu provine din comunitatea aromână, familia Halep ar fi fost dispusă să facă o „excepție” în cazul lui Patrick Ciorcilă, în contextul în care acesta provine dintr-o familie influentă, tatăl său fiind Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii Băncii Transilvania. Un caz similar este cel al fostului internațional Gică Popescu, care, deși nu este de origine aromână, s-a căsătorit cu Luminița, sora Marilenei Hagi, soția lui Gică Hagi, și a fost rapid acceptat de comunitate datorită backgroundului său special.