Polițiștii rutieri au fost cu ochii pe șoferii care nu acordă prioritate. Iată câți dintre aceștia au rămas fără permisul de conducere
Polițiștii ieșeni au desfășurat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept. Au fost efectuate 78 de testări alcoolscopice, au fost verificate 80 de autovehicule și au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 pentru neacordare prioritate vehicule, iar 60 pentru alte abateri, în valoare totală de 38.855 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 12 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, un bărbat de 51 de ani a condus autoturismul pe bld. Socola, din municipiul Iași, iar la efectuarea virajului la stânga nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 60 de zile. Polițiștii rutieri au fost cu ochii pe șoferii care nu acordă prioritate Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au organizat și executat o acțiune, pe raza de competență, având drept scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor. Au fost efectuate 7 testări alcoolscopice și au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 2 la defecțiuni la sistemul de evacuare a noxelor, iar 9 pentru alte abateri, în valoare totală de 26.100 de lei. De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 5 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii ieșeni, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au desfășurat controale Tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost efectuate 57 de testări alcoolscopice și au fost legitimate 49 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, dintre care 36 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 26 pentru alte abateri, în valoare totală de 48.802 lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii rutieri au fost cu ochii pe șoferii care nu acordă prioritate, iar acțiunile lor vor continua și în perioada următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Un motociclist a condus beat și fără permis la Iași. Nu a fost singurul care s-a ales cu dosar penal
Polițiștii ieșeni au oprit, pentru control, o motocicletă care se deplasa, în comuna Cristești, fără a avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare. Bărbatul care o conducea nu deținea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au oprit, pentru control, o motocicletă care se deplasa, în comuna Cristești, fără a avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare. Polițiștii au identificat un tânăr de 23 de ani, din comuna Cristești, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta nu ar figura ca fiind înmatriculată. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Un motociclist a condus beat și fără permis la Iași Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DJ248A, în comuna Țibana. Polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, din comuna Țibana, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dosare penale, deschise în urma controalelor Zilele trecute, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ulterior, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DC150, în localitatea Pârcovaci. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că la volan se afla o femeie de 46 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt. Rămâne de văzut ce vor stabili oamenii legii în cazul motociclistului care a condus beat și fără permis la Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Zeci de autoturisme au fost scoase din trafic de polițiștii din Iași. Iată cum au ajuns mai mulți șoferi fără mașinile pe care le conduceau
Mai mulți șoferi au fost opriți în trafic, pentru control, iar unii dintre ei au rămas fără autoturismele pe care le conduceau, cel puțin pentru o vreme. Cei mai puțini norocoși s-au ales cu dosare penale, iar acum au de dat explicații în fața legii Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune, pe raza de competență, pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor, de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Au fost efectuate 181 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.125 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Zeci de autoturisme au fost scoase din trafic de polițiștii din Iași Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit în trafic un autoturism care se deplasa în orașul Hârlău. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 68 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au oprit în trafic un autoturism care se deplasa din direcția municipiului Iași către Lețcani, pe DE583 Lețcani. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 30 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Dosare penale, deschise pe numele unor șoferi Ulterior, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au oprit în trafic un autoturism, care se deplasa în municipiul Iași, întrucât a încălcat marcajul longitudinal, format dintr-o linie continuă dublă, prin efectuarea virajului la stânga. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 26 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției ieșene. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 86 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 58 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 58 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Iată că zeci de autoturisme au fost scoase din trafic de polițiștii din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Jale în trafic. O razie a polițiștilor s-a terminat cu cătușe pe mâinile unor șoferi. Iată ce s-a întâmplat
Polițiștii din Iași au desfășurat mai multe acțiuni de control în ultimele zile. Zeci de șoferi au fost sancționați după ce au fost prinși încălcând legea. Controalele vor continua și în următoarea perioadă Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept. Au fost efectuate 42 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 pentru neacordare prioritate vehicule, iar 24 pentru alte abateri, în valoare totală de 21.870 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 11 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. De exemplu, un bărbat de 39 de ani, din mun. Iași, județul Iași, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la efectuarea virajului la stânga nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 60 de zile. O razie a polițiștilor s-a terminat cu cătușe pe mâinile unor șoferi Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 26 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile efectuate, a rezultat faptul că, la data de 26 octombrie a.c., acesta a fost depistat, în comuna Erbiceni, în timp ce staționa pe carosabil, autoturismul prezentând mai multe avarii. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. La data de 5 noiembrie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău și Judecătoriei Hârlău, astfel că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile. Dosare penale pe numele unui șofer cu autoturismul neînmatriculat Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Iași, au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa în municipiul Pașcani. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 57 de ani, din comuna Hălăucești. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că autorizația de circulație provizorie a autoturismului în cauză este expirată. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. O razie a polițiștilor s-a terminat cu cătușe pe mâinile unor șoferi. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Zeci de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași. Iată care participanți la trafic au fost cei vizați
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere. Vizați au fost conducătorii de biciclete și trotinete, atât în mediul urban, cât și în mediul rural Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pe raza comunelor Ciurea, Miroslava și Tomești. Au fost efectuate 95 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, dintre care 56 pentru nerespectarea regulilor de către conducătorii de biciclete, 34 pentru nerespectarea regulilor de către conducătorii de trotinete, 7 pentru nerespectarea regulilor de către pietoni, iar 42 pentru alte abateri, în valoare totală de 58.590 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 8 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 7 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 7 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Zeci de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au acționat, pe raza de competență, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. Au fost efectuate 77 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 575 de sancțiuni contravenționale la OUG nr. 195/2002, dintre care 44 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru nerespectarea regulilor de către pietoni, iar 22 pentru alte abateri, în valoare totală de 10.125 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 28 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 7 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 7 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Dosare penale, deschise în urma controalelor Zilele trecute, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ulterior, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DC150, în localitatea Pârcovaci. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că la volan se afla o femeie de 46 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt. Zeci de șoferi au fost opriți de polițiști în trafic, la Iași, iar controalele vor continua și în perioada următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Polițiștii ieșeni, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au desfășurat controale. Iată rezultatele
Zeci de șoferi au fost sancționați după ce polițiștii ieșeni, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au desfășurat controale. Unii șoferi s-au ales chiar cu dosare penale, după ce au fost prinși încălcând legea Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au organizat și executat o acțiune pe raza de competență, având drept scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor. Au fost efectuate 7 testări alcoolscopice și au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 2 pentru defecțiuni la sistemul de evacuare a noxelor, iar 9 pentru alte abateri, în valoare totală de 26.100 de lei. De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale 5 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii ieșeni, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au desfășurat controale Tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză. Au fost efectuate 57 de testări alcoolscopice și au fost legitimate 49 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, dintre care 36 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 26 pentru alte abateri, în valoare totală de 48.802 lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Ulterior, aceiași polițiști au organizat și executat o acțiune pe DN 28D, Varianta Ocolitoare – Miroslava, având drept scop prevenirea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză. Au fost efectuate 36 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, dintre care 39 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 13 pentru alte abateri, în valoare totală de 46.339 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 12 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Dosar penal, deschis pe numele unui șofer băut Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe DJ 281, Deleni, județul Iași. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 41 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. La verificarea documentelor autoturismului, s-a constatat faptul că avea inspecția tehnică periodică expirată. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Polițiștii ieșeni, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au desfășurat controale la Iași, iar acestea vor continua și în perioada următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Bicicliștii și conducătorii de trotinete, din nou în vizorul polițiștilor. Iată care este motivul

Polițiștii din Iași au desfășurat mai multe acțiuni de control. Bicicliștii și conducătorii de trotinete au fost cei luați în vizor. Oamenii legii au aplicat zeci de sancțiuni în urma neregulilor constatate Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acţiune pe raza municipiului Iași în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete. În cadrul acțiunilor, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 pentru nerespectarea regulilor de către conducătorii de biciclete, 14 pentru nerespectarea regulilor de către conducătorii de trotinete, iar 16 pentru alte abateri, în valoare de 14.377 de lei. Totodată, au fost efectuate 28 de testări cu aparatul alcooltest. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Bicicliștii și conducătorii de trotinete, luați în vizor la Iași Nu doar bicicliștii și conducătorii de trotinete au fost verificați. Tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acţionat pe raza de competență în vederea prevenirii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor și vehiculelor care au acest drept. În cadrul acțiunilor, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 16 pentru neacordare prioritate pietoni, 11 pentru neacordare prioritate vehicule, iar 5 pentru abateri săvârșite de către pietoni. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 27 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De exemplu, o femeie de 54 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care se afla angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Astfel, aceasta a fost sancționată contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 60 de zile. Dosar penal, deschis de către polițiștii din Iași Zilele trecute, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 28 octombrie a.c., polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, întrucât avea montat pe partea din spate un număr de înmatriculare neconform. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numărul de înmatriculare ar fi fost pierdut de către fostul proprietar, fiind realizată o copie a numărului, fără a solicita emiterea unei noi plăcuțe autorității competente. De asemenea, s-a constatat faptul că autoturismul nu are poliță de asigurare RCA valabilă, fiind sancționat contravențional. Controalele polițiștilor din Iași vor continua și în perioada următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Un tânăr de 19 ani a fost prins la volan fără permis de conducere și cu un număr fals de înmatriculare montat pe autoturism
Polițiștii din Iași au desfășurat mai multe acțiuni de control. Un tânăr, oprit în trafic, s-a ales cu dosar penal. Oamenii legii au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numărul de înmatriculare ar fi fost pierdut de către fostul deținător al autovehiculului, fiind realizată o copie a numărului Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 28 octombrie a.c., polițiștii au oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, întrucât avea montat pe partea din spate un număr de înmatriculare neconform. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numărul de înmatriculare ar fi fost pierdut de către fostul deținător al autovehiculului, fiind realizată o copie a numărului, fără a solicita emiterea unei noi plăcuțe de la autoritatea competentă. De asemenea, s-a constatat faptul că autoturismul nu are poliță de asigurare RCA valabilă, fiind sancționat contravențional. Un tânăr de 19 ani a fost prins la volan fără permis de conducere Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției ieșene. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 30 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 12 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 12 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Fără permis pentru neacordare de prioritate Zilele trecute, o femeie de 35 de ani, din comuna Miroslava, județul Iași, ar fi condus un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din municipiul Iași, iar la intersecția cu bulevardul Dimitrie Mangeron nu ar fi oprit și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale conform O.U.G. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile. Iată că un tânăr de 19 ani a fost prins la volan fără permis de conducere. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Polițiștii au descoperit o tarabă, în Piața Nicolina, plină de țigări! Era închiriată de un cetățean din Republica Moldova, care a fugit de la fața locului
O tarabă din Piața Nicolina a fost spartă de polițiștii locali, care au descoperit zeci de pachete de țigări ascunse. Acestea erau aduse din Republica Moldova și vândute ilegal în Iași Toată lumea știe de problema țigărilor de contrabandă din piețe, însă autoritățile se confruntă cu un fenomen greu de înlăturat. De data aceasta, polițiștii au depistat o situație când făceau controale la comercianții din Republica Moldova. La un stand închiriat au fost descoperite pachetele de țigări, însă cel care le vindea a fugit de la fața locului. Taraba din piață era plină de țigări Ieri, 30 octombrie 2025, polițiștii locali făceau verificări la comercianții din Piața Nicolina, când, din întâmplare, au descoperit taraba plină de țigări. Era încuiată cu un lacăt, însă înăuntru erau 178 de pachete de țigări de proveniență din Republica Moldova. Din păcate, cel care le comercializa a plecat de la fața locului imediat ce a observat echipajele de la Poliția Locală. Administratorul pieței a fost chemat pentru a oferi informații polițiștilor. Taraba era închiriată de mai mult timp de un bărbat. „Noi făceam verificări în zonă, ca de obicei, la comercianți. Avem anumite activități săptămânale. Am mers cu echipa de intervenții la comercianții din Republica Moldova, le-am verificat documentele și produsele când, deodată, am observat că la un stand nu era nimeni, deși părea că s-a făcut comerț acolo. Ni s-a părut imediat suspect, am cerut să fie deschisă taraba, dar avea lacăt pus, pe care l-am spart în cele din urmă. Acolo am găsit peste 170 de pachete de țigări, de proveniență din Republica Moldova. Bineînțeles că nimeni nu și-a asumat acest lucru și toți au spus că nu știau de existența lor”, a declarat Ioan Pal, polițist local din Iași. Polițiștii vor continua ancheta Cazul va ajunge acum la Poliția Română, care va întocmi dosar penal și va continua cercetările. Poliția trebuie să identifice persoana care comercializa și de unde au fost pachetele procurate. Pentru astfel de fapte, persoanele responsabile riscă ani grei de închisoare. Din păcate, afacerea cu țigări de contrabandă continuă să fie extrem de profitabilă în România. Instituțiile abilitate trebuie să desfășoare acțiuni pentru a elimina această problemă din societatea românească. Anual, se comercializează țigări de contrabandă în valoare de milioane de euro în municipiul Iași. „Am verificat cine avea închiriat spațiul respectiv, am întocmit un proces-verbal în prezența unui martor. Am preluat pachetele, iar colegii noștri de la Poliția Română se vor ocupa de restul procedurii. Țigările sunt depozitate la noi pentru o perioadă de 30 de zile, după care sunt predate instituțiilor abilitate. Aceasta este o activitate constantă a noastră, doar că persoanele care fac contrabandă au tot felul de sisteme pentru a evita să fie trași la răspundere”, a mai adăugat polițistul local Ioan Pal. După ce au spart taraba cu țigări din Piața Nicolina, polițiștii le vor preda la ANAF. O parte din țigaretele din contrabandă sunt reintroduse în circulație cu timbru din România. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Într-o singură zi, la Iași, peste 400 de șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest. Iată rezultatele
Polițiștii din Iași au oprit câteva sute de șoferi în trafic. Aceștia au fost testați cu aparatul alcooltest, iar surprizele nu au întârziat să apară. Mai multe sancțiuni au fost aplicate, iar unii șoferi s-au ales cu dosare penale În perioada 18-19 octombrie a.c., polițiștii rutieri ieșeni au acționat pentru depistarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice, ocazie cu care au fost efectuate 402 testări alcoolscopice. De asemenea, au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale, fiind scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 15 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani – Biroul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Iași, precum și lucrători din cadrul O.P.C. Iași, au desfășurat o acțiune de tip BLITZ, pe raza comunelor Stolniceni-Prăjescu, Mogoșești-Siret și Hălăucești, din județul Iași. Aceștia au acționat pentru menținerea climatului de siguranță publică, pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, verificarea respectării prevederilor legale privind regimul rutier, în special pentru prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit, a comercializării ilegale de animale. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 37 de persoane, au fost controlate 25 de autovehicule și 2 unități economice. Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, din care 4 la OUG nr. 195/2002 și 2 la OUG nr. 97/2005, și una la OG nr. 21/1992, în valoare totală de 9.215 lei. Într-o singură zi, la Iași, peste 400 de șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest Pe 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept. Au fost efectuate 51 de testări alcoolscopice și au fost controlate 53 de autovehicule. De asemenea, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 pentru neacordare prioritate vehicule, 5 pentru neacordare prioritate pietoni și 22 pentru alte abateri, în valoare totală de 21.667 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 13 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Fără permis, pentru neacordare de prioritate De exemplu, la data de 21 octombrie a.c., o femeie de 35 de ani, din comuna Miroslava, județul Iași, ar fi condus un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Iași, iar la intersecția cu bulevardul Dimitrie Mangeron nu ar fi oprit și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform O.U.G. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 60 de zile. Iată că, într-o singură zi, la Iași, peste 400 de șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate