Când vrei să mergi cu BMW-ul la Primăria Țigănași și nu ai permis de conducere, dai de naiba. Iată pățania unui ieșean

Un bărbat care a vrut să ajungă la Primăria Țigănași, la volanul unui BMW, a fost, zilele trecute, condamnat la închisoare. Individul nu deținea permis de conducere, dar, chiar și așa, și-a încercat norocul. Polițiștii au fost, însă, vigilenți și l-au prins încălcând legea. Ionel Petrea, un bărbat din județul Iași, s-a ales cu mari probleme cu legea, după ce a ales să conducă un BMW. În dimineața zilei de 22.11.2024, în jurul orei 09:00, inculpatul și concubina sa, mama acesteia și fetița minoră în vârstă de 4 ani au plecat de la domiciliu către Primăria Comunei Țigănași, cu autoturismul marca BMW, de culoare neagră. Inițial, autoturismul a fost condus de concubina sa. La ieșirea de pe DJ 282C, inculpatul Petrea Ionel i-a spus concubinei sale să îl lase pe el să conducă autoturismul până la Primăria Țigănași, context în care acesta a urcat la volanul autoturismului și l-a condus pe DJ 282C, iar în apropierea Primăriei Țigănași a fost oprit de organele de poliție. La solicitarea organelor de poliție de a prezenta documentele, inculpatul a afirmat că nu are asupra sa permisul de conducere, menționând că deține permis de conducere emis de statul francez. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției, precum și prin intermediul autorităților competente, a rezultat că inculpatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Când vrei să mergi cu BMW-ul la Primăria Țigănași și nu ai permis de conducere, dai de naiba Petrea a recunoscut fapta pe care a comis-o. „Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut și regretat fapta, declarând că, la data de 22.11.2024, în jurul orei 08:30-09:00, a condus autoturismul marca BMW până în localitatea Țigănași, în apropierea Primăriei, unde a fost oprit de organele de poliție. Inculpatul a arătat că a declarat inițial organelor de poliție că nu are asupra sa permisul de conducere, iar în urma verificărilor s-a constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, se arată în rechizitoriu. A fost condamnat la închisoare Zilele trecute, individul a fost condamnat la închisoare. „Condamnă pe inculpatul PETREA IONEL la pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul unei instituții din subordinea Primăriei Comunei Țigănași sau din subordinea Consiliului Local al comunei Țigănași, pe o perioadă de 80 de zile. Obligă pe inculpat la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, au stabilit judecătorii de la Judecătoria Iași. Când vrei să mergi cu BMW-ul la Primăria Țigănași și nu ai permis de conducere, iată că te poți trezi cu o condamnare.
A venit din nou rândul conducătorilor de trotinete sau de biciclete să intre în vizorul polițiștilor din Iași

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete. În ziua de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 40 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, 9 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, iar 45 pentru alte abateri, în valoare de 28.957 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 7 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. A venit din nou rândul conducătorilor de trotinete sau de biciclete Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări pentru conducătorii de biciclete și trotinete. „Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Controale atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 26 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 9 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 9 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. A venit din nou rândul conducătorilor de trotinete sau de biciclete, iar controalele vor continua.
Un bărbat din Iași a furat un motoscuter direct de pe stradă, în fața proprietarului! Suspectul a fost prins de polițiști în aceeași seară

Un bărbat din Iași a furat un motoscuter de la un tânăr de 20 și ceva de ani, chiar din fața proprietarului. Panicat, tânărul tâlhărit a găsit un echipaj de la Poliția Locală și a cerut ajutor. La câteva minute, suspectul a fost identificat, iar polițiștii au reușit să îl încătușeze. Individul a ascuns motoscuterul la adresa unde locuiește, în speranța că va rămâne doar al său. Bărbat din Iași, prins de polițiști după ce a furat un motoscuter Undeva după miezul nopții, patrula de la Serviciul Intervenții a fost alertată de către un tânăr care acuza faptul că i-a fost furat motoscuterul. „În cursul nopții patrulam în zona Splai Bahlui, bulevardul Regele Ferdinand, iar în apropiere de podul Cantemir, un tânăr s-a apropiat de noi și ne-a cerut ajutorul. Acesta a precizat că un alt bărbat i-a furat motoscuterul și a fugit cu el. Nu a apucat să îl oprească. Ne-a oferit informații despre cum arăta persoana, iar noi am bănuit că încă ar putea fi în apropiere, având în vedere că incidentul tocmai avusese loc”, a declarat Mihai Miton, polițist local din Iași. În zona Splai Bahlui, polițiștii au observat un bărbat care corespundea indicațiilor oferite de partea vătămată. A.A., în vârstă de 35 de ani, a început să fugă când a observat patrula de la poliție, însă a fost prins ulterior de unul dintre agenți. „Am observat o persoană pe stradă care corespundea indicațiilor oferite de partea vătămată. I-am spus să se oprească, iar atunci a început să fugă, însă am reușit să îl prind într-o intersecție. Era neliniștit. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani care nu a mai avut antecedente. Acesta a recunoscut totul și a spus că el a furat motoscuterul. A spus că avea nevoie de el, dar era foarte sincer. Nicio secundă nu a negat ce s-a întâmplat. Se gândea, probabil, că așa nu va păți nimic”, a mai precizat polițistul local. Se va alege cu dosar penal Individul a ascuns motoscuterul lângă un gard viu din zona Piramidei lui Dubeț și l-a acoperit cu o prelată pentru a nu fi observat. Bărbatul a recunoscut totul în fața polițiștilor, iar ulterior a fost transportat la Secția 3 Poliție Iași. Tânărul care era proprietarul motoscuterului trebuie să facă plângere, ca, ulterior, suspectul să fie pedepsit pentru fapta sa. „Individul locuiește undeva în zona Șoselei Nicolina, în apropiere de Piramida lui Dubeț. Ne-a condus acolo, iar undeva lângă un gard viu a ascuns motoscuterul și l-a acoperit cu o prelată pentru a nu fi observat de vreun trecător sau de proprietar. Ulterior, l-am transportat la Secția 3 Poliție pentru a-l preda colegilor de la Poliția Română. În cele din urmă, bărbatul care ne-a semnalat situația și-a recuperat bunul și l-am îndrumat să meargă la secție pentru a finaliza procedura”, a încheiat Mihai Miton. Bărbatul din Iași a fost, în cele din urmă, încătușat după ce a furat un motoscuter, iar acum se va alege și cu dosar penal pentru furt.
S-a urcat beat la volan, apoi a ignorat sfatul polițiștilor, iar pentru asta a ajuns în arest. Nu a fost singurul șofer certat cu legea

Un tânăr de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce s-a urcat beat la volan. Acesta ar fi condus autoturismul în comuna Victoria, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un tânăr din Iași a ajuns în arest după ce s-a urcat beat la volan și a ignorat atenționarea polițiștilor. „La data de 16 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 14 iunie a.c., acesta ar fi condus autoturismul în comuna Victoria, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. La unitatea medicală, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Ulterior, bărbatul s-ar fi urcat din nou la volanul autoturismului, deși i s-a adus la cunoștință faptul că nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. La aceeași dată, 16 iunie a.c., a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de acesta pentru 60 de zile, fiind montat și un sistem electronic de monitorizare”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. S-a urcat beat la volan, apoi a ignorat sfatul polițiștilor Tot la data de 16 iunie, Poliția Municipiului Iași a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în municipiul Iași, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto pare a fi sub influența alcoolului. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 39 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani. Ulterior, din impact, autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil și un stâlp de iluminat public. Întrucât emana halenă alcoolică, i s-a cerut să fie testat cu aparatul etilotest, moment în care acesta a refuzat testarea, precum și prelevarea de mostre biologice. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Un alt dosar penal Cu dosar penal s-a ales și un șofer de 46 de ani. „La data de 16 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa dinspre localitatea Țuțora către municipiul Iași. La volan a fost identificat un bărbat de 46 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a mai precizat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu tânărul care s-a urcat beat la volan și care a ignorat apoi sfatul polițiștilor.
La un pas de încă o tragedie pe Drumul European. Cum au ajuns cei doi șoferi să se izbească frontal?
Încă o tragedie a fost la un pas de a se produce pe Drumul European. Două autoturisme s-au izbit frontal, iar șoferii care le conduceau au rămas încarcerați. Mai multe echipaje de prim ajutor au ajuns la fața locului, iar polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili care au fost cauzele producerii accidentului. Clipe de panică la Budăi! Două autoturisme s-au izbit frontal, asta după ce unul dintre șoferi a pătruns pe contrasens. Alarma s-a dat puțin după ora 09:00, iar spre Budăi au plecat mai multe echipaje de prim ajutor. Cei doi șoferi au rămas încarcerați în urma impactului și au avut nevoie de ajutor medical. Pentru salvarea lor a început o cursă contracronometru, iar în câteva minute au fost extrași dintre fiarele contorsionate și evaluați medical. Ambii au fost, ulterior, transportați la spital pentru a primi tratament în urma leziunilor suferite. La un pas de încă o tragedie pe Drumul European Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări în acest caz. „La data de 15 iunie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DE 583, în localitatea Budăi, a avut loc un accident rutier. Din verificări a rezultat faptul că un bărbat de 58 de ani, în timp ce conducea autoturismul dinspre Iași către Târgu Frumos, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani. În urma impactului, ambii șoferi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Aceștia au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Cum s-a produs accidentul rutier? Circulația pe Drumul European a fost paralizată zeci de minute, iar cozile au fost interminabile. Ulterior, traficul a revenit la normal, odată ce epavele au fost scoase de pe carosabil. Acum, polițiștii trebuie să stabilească cum s-a produs totul. Cert este că unul dintre șoferi a pătruns pe contrasens, însă nu se știe din ce cauză. Primele date arată că totul s-ar fi produs din neatenție, însă nu este exclusă o problemă medicală. Din fericire, de această dată, nimeni nu și-a pierdut viața, însă numărul accidentelor rutiere înregistrate pe DE este într-o continuă creștere, de aceea polițiștii desfășoară frecvent acțiuni de control. „Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 102 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 51 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 51 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, a mai declarat Adina Ciobanu. Din nou, o tragedie a fost la un pas de a se produce pe Drumul European, iar în orice moment situația se poate repeta.
Operațiunea JUPITER 5: 300 de dosare penale și 166 de persoane vizate de măsuri preventive

Operațiunea „JUPITER 5”: 300 de dosare penale și 166 de persoane vizate de măsuri preventive. Operațiunea „JUPITER 5”, desfășurată pe parcursul acestei săptămâni, s-a încheiat cu un bilanț semnificativ: 300 de dosare penale, 1.170 de percheziții domiciliare și măsuri preventive dispuse față de 166 de persoane. Bilanțul operațiunii „JUPITER 5” a fost anunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta s-a desfășurat pe parcursul acestei săptămâni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), scrie Mediafax. Sursa foto: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto Ce infracțiuni au vizat acțiunile desfășurate la nivel național Acțiunile desfășurate la nivel național au avut loc în cadrul a 300 de dosare penale. Acestea au vizat infracțiuni de evaziune fiscală, înșelăciune, contrabandă și delapidare. De asemenea, polițiștii au efectuat cercetări privind nerespectarea regimului fiscal, fapte de contrafacere și încălcări ale legislației privind protecția mediului. Printre infracțiunile investigate s-au numărat și cele referitoare la regimul armelor și munițiilor, precum și cele din domeniul silvic. Totodată, dosarele au vizat furturi, infracțiuni de serviciu și fapte de corupție. „În cadrul operațiunii „JUPITER 5” au fost desfășurate 258 de acțiuni operative, fiind puse în aplicare 1.170 de mandate de percheziție domiciliară și 535 de mandate de aducere. În urma activităților desfășurate, care au vizat 403 suspecți, au fost dispuse măsuri preventive față de 166 de persoane, respectiv 59 de măsuri preventive ale reținerii, 8 măsuri de arestare preventivă, 3 măsuri de arest la domiciliu și 96 de măsuri preventive restrictive de drepturi constând în control judiciar, dintre care 2 pe cauțiune. În cadrul dosarelor penale instrumentate la nivel național au fost instituite măsuri asigurătorii în cuantum total de 141.435.164 lei”, a anunțat PÎCCJ. Ce bunuri au fost confiscate „Au fost ridicate și indisponibilizate bunuri constând în aproximativ 600.000 de țigarete de contrabandă, peste 10.000 de articole pirotehnice, 55 de arme neletale, 40 de arme letale, peste 69 de tone de deșeuri și substanțe periculoase, 790 de litri de motorină, 583 mc de material lemnos, 137 de instrumente muzicale, 12.073 de piese componente ale instrumentelor muzicale, peste 8.000 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, 250 de grame de bijuterii din aur, precum și 458.590 lei”, a transmis PÎCCJ.
Moarte suspectă la Iași. O femeie a fost găsită decedată în casă. Avea 64 de ani

O femeie în vârstă de 64 de ani a fost găsită decedată în casă. Aceasta locuia în orașul Hârlău și a fost descoperită fără suflare pe 10 iunie. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal și fac cercetări pentru a stabili care au fost cauzele decesului. Descoperire macabră în județul Iași. O femeie în vârstă de 64 de ani a fost găsită decedată în locuința sa din orașul Hârlău. Femeia ar fi fost găsită fără suflare de rudele sale, care au cerut ajutorul autorităților. Din păcate pentru femeie nu s-a mai putut face nimic. Polițiștii ajunși la fața locului au analizat cadavrul, iar pe acesta nu au fost observate urme de violență. Cu toate acestea, a fost deschis un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Moarte suspectă la Iași. O femeie a fost găsită decedată în imobilul în care locuia Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări în acest caz. „La data de 10 iunie a.c., poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un imobil din orașul Hârlău, a decedat o femeie. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie de 64 de ani decedată. Pe corpul acesteia nu au fost identificate urme vizibile de violență. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Sinucidere sau deces din cauze naturale? Oamenii legii trebuie să stabilească dacă femeia a murit din cauze biologice sau dacă s-a sinucis. Sinuciderea este considerată unul dintre păcatele capitale, din punct de vedere religios, însă există multe cazuri la Iași. Se înregistrează o incidență crescută a suicidului, a problemelor cauzate de consumul de alcool, dar și de anxiolitice și antidepresive, precum și de violență domestică. Femeile sunt de două ori mai predispuse la depresie decât bărbații, iar una din șapte persoane are un risc crescut pentru această afecțiune. Principalele motive ale depresiei sunt așteptările nerealiste de la viață și din partea familiei, autoanaliza excesivă asupra vieții personale, precum și presiunea socială de a fi împreună cu rudele și prietenii. Câteva măsuri ce sunt la îndemâna oricui pot salva viața unui om ajuns în pragul disperării. Totuși, în cazul femeii găsite decedate la Hârlău nu este clar dacă a fost vorba despre o sinucidere. Rezultatele pe care medicii legiști le vor obține în urma necropsiei vor stabili cu siguranță cauzele decesului. În weekend, femeia va fi condusă pe ultimul drum, la Hârlău. Cazul este considerat a fi o moarte suspectă, de aceea autoritățile vor investiga ce s-a întâmplat cu femeia găsită moartă în propria casă.
Bătaie într-una dintre cele mai frumoase zone din Iași, în Poiana cu Cetate. S-a lăsat cu lovituri de bici

A fost bătaie într-una dintre cele mai frumoase zone din Iași, la Poiana cu Cetate. Doi indivizi și-au lovit o rudă de-a lor cu bestialitate. A fost nevoie de intervenția poliției pentru ca spiritele să se liniștească Scandal monstru la Iași! Doi indivizi, tată și fiu, și-au bătut o rudă de-a lor cu bestialitate, chiar la Poiana cu Cetate. „Inculpații Alexa Cosmin Gabriel și Alexa Romică-Vasilică, tată și fiu, sunt consăteni și rude cu persoana vătămată Alexa Vasile, fiind veri primari, toți locuind în Poiana cu Cetate, comuna Ciurea, județul Iași. Între părți existau de mai mult timp tensiuni generate de delimitarea unor terenuri de pășune, situate pe islazul localității, în contextul în care inculpații exploatau, în baza contractului de închiriere nr. 2334/I/14.05.2020, o suprafață de teren învecinată cu pajiștea utilizată de persoana vătămată, aceasta din urmă lăsând în repetate rânduri animalele la pășunat pe terenul folosit de inculpați. La data de 11.10.2024, în jurul după-amiezii, persoana vătămată s-a deplasat pe terenul situat în extravilanul localității Poiana cu Cetate pentru a-și supraveghea animalele, obicei adoptat după ce, în cursul lunii mai a aceluiași an, îi dispăruse un animal. Cu această ocazie, victima a consumat integral o sticlă de vin pe care o avea asupra sa. La un moment dat, inculpatul Alexa Cosmin Gabriel s-a deplasat singur pe islaz pentru a lua unul dintre cei doi cai aflați la pășunat, ocazie cu care a constatat că bovinele victimei se aflau pe terenul inculpaților”, se arată în rechizitoriu. Bătaie într-una dintre cele mai frumoase zone din Iași, în Poiana cu Cetate Bărbatul a mers acasă și i-a povestit tatălui său ce a observat. „În timp ce se îndrepta spre domiciliu cu animalul, a observat că persoana vătămată mutase celălalt cal pe terenul acesteia, împrejurare care a generat un conflict verbal între cei doi. Ajuns la domiciliu, inculpatul Alexa Cosmin Gabriel i-a relatat tatălui său cele întâmplate, arătându-i că persoana vătămată se află cu bovinele pe terenul lor. Astfel, în jurul orei 17:30, cei doi inculpați s-au deplasat împreună pe islaz, inculpatul Alexa Cosmin Gabriel având asupra sa un bici, iar inculpatul Alexa Romică-Vasilică un obiect contondent din lemn. Ajunși la locul unde se afla persoana vătămată, inculpatul Alexa Cosmin Gabriel i-a aplicat acesteia o lovitură cu coada biciului în zona feței, după care inculpatul Alexa Romică-Vasilică a lovit victima în zona capului. În urma loviturilor primite, persoana vătămată a căzut la sol, context în care inculpatul Alexa Cosmin Gabriel a continuat să îi aplice lovituri cu coada biciului în zona membrelor superioare, inferioare și a spatelui, iar inculpatul Alexa Romică-Vasilică a mai lovit-o o singură dată cu obiectul contondent, în zona șoldului stâng. Cei doi i-au aplicat și lovituri cu picioarele, în zona corpului. Întrucât persoana vătămată a sesizat telefonic agresiunea, la fața locului s-au deplasat organele de poliție și un echipaj medical. În urma agresiunii exercitate asupra sa, victima a suferit excoriații, echimoze și tumefacții, leziuni traumatice care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, se mai arată în rechizitoriu. Au fost condamnați la închisoare, dar nu vor ajunge după gratii Cei doi au fost condamnați la închisoare. „Condamnă pe inculpatul Alexa Cosmin Gabriel la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 7 (șapte) luni pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193, alin. 2, ind. 1) lit. c) și d), raportat la art. 193, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul art. 91, alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 (doi) ani și 2 (două) luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale. Condamnă pe inculpatul Alexa Romică-Vasilică la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 7 (șapte) luni pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193, alin. 2, ind. 1), lit. c) și d), raportat la art. 193, alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul art. 91, alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 (doi) ani și 2 (două) luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale”, au stabilit judecătorii de la Judecătoria Iași. Bătaia dintr-una dintre cele mai frumoase zone din Iași, din Poiana cu Cetate, s-a terminat cu condamnări.
Peste 600 de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași într-o singură zi. Iată care au fost neregulile constatate

Într-o singură zi, polițiștii ieșeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea raportate prin 112. Au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor au fost sesizate 30 de infracțiuni Sute de sancțiuni au fost împărțite din nou de polițiștii ieșeni, într-o singură zi. Oamenii legii au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Neregulile nu au întârziat să apară, de aceea au fost aplicate 360 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 123.103 lei. Pentru că nu erau conforme, au fost oprite din a circula 10 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Peste 600 de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași într-o singură zi Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări legate de aceste acțiuni. „Polițiștii au acționat, la nivelul județului Iași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 2 acțiuni și s-a intervenit la 102 evenimente, dintre care 98 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost aplicate 360 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 123.103 lei, și au fost sesizate 30 de infracțiuni. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 25 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 10 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 10 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate”, a declarat Alina Mocanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Conducătorii de biciclete și trotinete, vizați de controalele polițiștilor în municipiul Iași În municipiul Iași, vizați de controalele polițiștilor au fost și conducătorii de biciclete și trotinete. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat, pe raza municipiului Iași, în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și/sau trotinete. Au fost efectuate 27 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 pentru abateri conducători biciclete (6 avertismente) și 23 pentru alte abateri, în valoare de 15.137,5 lei. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 2 pentru neacordare prioritate pietoni și 2 pentru alte abateri”, a completat Alina Mocanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Peste 600 de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași într-o singură zi, iar controalele vor continua și în perioada următoare.
Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control. Iată ce au căutat în mai multe zone din Iași

Oamenii legii au acționat pentru menținerea climatului de siguranță publică, în scopul prevenirii infracțiunilor comise cu violență, al reducerii numărului de accidente rutiere, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit și a comercializării ilegale de animale Polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au organizat o acțiune de tip BLITZ, în comunele Hălăucești, Mircești și Răchiteni, pentru menținerea climatului de siguranță publică, în scopul prevenirii infracțiunilor comise cu violență, pentru prevenirea numărului de accidente rutiere, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit și a comercializării ilegale de animale. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 59 de persoane, au fost verificate 51 de autovehicule, 3 atelaje hipo și o unitate economică, fiind aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, dintre care 20 la O.U.G. nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 11.227 de lei. De asemenea, a fost oprit din a circula un autovehicul care nu prezenta siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatul de înmatriculare a autovehiculului a fost retras, până la remedierea problemelor constatate. La acțiune au participat polițiștii Biroului Rutier Pașcani, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Iași și ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control Ulterior, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au organizat o acțiune pentru menținerea climatului de siguranță publică, în scopul prevenirii infracțiunilor comise cu violență, pentru prevenirea numărului de accidente rutiere, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit cu tutun și a comercializării ilegale de lemne. „În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 182 de persoane și au fost verificate 136 de autovehicule, fiind aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, dintre care 33 la O.U.G. nr. 195/2002, 9 la H.G. nr. 984/2005, iar 7 pentru alte abateri, în valoare de 54.915 lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 2 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 9 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 9 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Controale și în trafic Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 7 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 13 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 13 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control, iar acestea vor continua.