Ministrul Justiţiei spune că moartea lui Ion Iliescu nu închide DOSARELE Revoluției și Mineriadei
Ministrul Justiţiei Radu Marinescu a declarat că dosarele Revoluţiei şi Mineriadei vor continua şi după moartea fostului preşedinte Ion Iliescu. Radu Marinescu a fost întrebat sâmbătă, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă odată cu Ion Iliescu au fost îngropate şi dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. „Cu siguranţă nu. Dosarele acestea, care sunt dosare foarte importante, sunt dosare în care se caută un adevăr judiciar pentru o suferinţă istorică, semnificativă, sunt momente importante pentru societatea românească, sunt dosare care trebuie finalizate, adevărul trebuie să fie aflat. Prin decesul domnului Ion Iliescu, verificarea sa penală încetează, este una dintre cauzele de încetarea procesului penal, dispariţia fizică a persoanei, însă cu siguranţă adevărul trebuie căutat şi aflat în continuare. Este într-adevăr o întrebare de ce nu s-a întâmplat mai repede”, a declarat ministrul Justiției. Întrebat când ar putea fi soluționate aceste dosare, Radu Marinescu a afirmat că nu poate face o astfel de predicție. „Ministrul Justiţiei poate să facă ceea ce a şi făcut şi face în continuare: să transmită către organe judiciare aşteptările legitime ale cetăţeanului ca toate cauzele să fie soluţionate cu celeritate. Asta pot să o spun şi o spun cu fermitate, trebuie rezolvate cauzele şi civile, şi penale, justiţia trebuie realizată cu celeritate, dar trebuie să avem în vedere că grăbirea unor cauze, nu vorbesc de cauzele particulare la care ne raportăm, vorbesc de un principiu. Nu poţi grăbi cauzele în afara limitelor pe care celeritatea le stabileşte prin coroborare cu necesitatea de a administra probe, de a asigura drepturi şi libertăţi pentru persoane care sunt cercetate, de a te asigura dincolo de orice fel de dubiu că un lucru este stabilit. Asta poate să presupună şi o anumită durată a procedurilor”, a adăugat el. RECOMANDAREA AUTORULUI: Radu Marinescu, categoric față de protestele judecătorilor din țară: „GREVA nu e permisă de lege” Radu Marinescu (PSD) salută implicarea lui Nicuşor Dan în reforma magistraţilor: Între puteri trebuie să existe un DIALOG, în niciun caz un război