Dragoș Anastasiu, despre numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier: o să-i fie foarte greu

dragos-anastasiu,-despre-numirea-oanei-gheorghiu-in-functia-de-vicepremier:-o-sa-i-fie-foarte-greu

„Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu sunt niște oameni minunați. Avem nevoie de oameni în care să ne punem speranțele. Iar ele sunt astfel de oameni. Nu am cum să știu cât de greu i-a fost Oanei să ia decizia pe care a luat-o. Dar știu că o să-i fie foarte greu în poziția în care este”, scrie Anastasiu pe Facebook. Potrivit fostului vicepremier, activitatea ei va fi sub reflectoare, „iar greșelile ei vor fi vânate de unii politicieni (și de o parte a presei), pentru că Oana e o competiție care îi sperie. Pentru că ar putea inspira oameni la fel de buni ca ea să facă pasul spre politică”. „Și mă bucur tare mult că Ilie Bolojan a reușit să o convingă. În politica noastră au fost puține momente de bucurie pentru mine. Acesta este unul dintre ele”, adaugă Anastasiu. Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a demisionat în iulie, după scandalul mitei pe care ar fi dat-o reprezentanților ANAF timp de opt ani. În august, premierul Ilie Bolojan a fost desemnat de Nicușor Dan și viceprim-ministru interimar, în locul lui Dragoș Anastasiu.

De ce nu îi găsește Guvernul înlocuitor fostului vicepremier Dragoș Anastasiu

de-ce-nu-ii-gaseste-guvernul-inlocuitor-fostului-vicepremier-dragos-anastasiu

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, spune că, fiind vorba de un vicepremier apolitic, cu atribute speciale și care trebuie să facă legătura între societatea civilă, mediul de afaceri și guvern, procesul de găsire nu este atât de facil. Întrebată joi despre durata interimatului și despre existența unei liste scurte de candidați, Dogioiu a asigurat că publicul va fi informat „în momentul în care va exista un înlocuitor”, fără a oferi un termen concret. Purtătoarea de cuvânt a explicat că postul de vicepremier apolitic are caracteristici speciale care complică procesul de selecție. „Este o poziție care presupune niște atribute mai speciale ale persoanei în cauză. Pentru că este un vicepremier apolitic, așa cum era domnul Atanasiu, nu este o funcție de vicepremier a niciunui partid și care trebuie să facă și o legătură între societatea civilă, mediul de afaceri și guvern. Fiind vorba de o persoană cu atribute mai speciale, sigur că procesul de găsire nu este atât de facil”, a declarat Ioana Dogioiu. Aceasta a invocat precedente de interimate care au durat luni de zile: „Vă reamintesc că am avut un interimat al domnului Emil Boc în funcția de premier al României care a durat din septembrie până prin februarie, dacă nu mă înșel. Recent, interimatul domnului Cătălin Predoiu a depășit cu câteva zile perioada de 45 de zile după demisia premierului Ciolacu”. „Sigur, este de preferat să fie scurt, dar în momentul în care va fi găsit un înlocuitor, un nou vicepremier și va fi ales de către premier, vă vom anunța”, a adăugat aceasta. Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a demisionat în iulie, după scandalul mitei pe care ar fi dat-o reprezentanților ANAF timp de opt ani. În august, premierul Ilie Bolojan a fost desemnat de Nicușor Dan și viceprim-ministru interimar, în locul lui Dragoș Anastasiu.

Dragoș Anastasiu, încă în funcția de vicepremier, după o săptămână de la anunțul demisiei. Documentul nu a fost publicat în Monitorul Oficial

dragos-anastasiu,-inca-in-functia-de-vicepremier,-dupa-o-saptamana-de-la-anuntul-demisiei.-documentul-nu-a-fost-publicat-in-monitorul-oficial

În urmă cu o săptămână, pe 27 iulie, Dragoș Anastasiu anunța, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că demisionează din funcția de vicepremier. Gestul său venea după ce în spațiul public au apărut informații despre mita pe care a dat-o la ANAF timp de opt ani. La două zile distanță, pe 29 iulie, Ilie Bolojan, premierul României, anunța, tot într-o conferință de presă, că a semnat demisia lui Dragoș Anastasiu și a trimis-o președintelui Nicușor Dan pentru a o semna la rândul său. „Demisia a fost înregistrată în cursul zilei de ieri, a parcurs procedura obișnuită și astăzi, chiar înainte de a veni la conferința de presă, mi s-a adus documentul pentru semnare pentru a pleca la Administrația Prezidențială, în vederea închiderii acestei proceduri”, spunea Ilie Bolojan pe 29 iulie. Demisia a ajuns și la Palatul Cotroceni, însă până acum nu a fost publicată în Monitorul Oficial, ceea ce poate însemna că nu a fost semnată de președinte momentan. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că Dragoș Anastasiu este încă în funcție. Inclusiv pe site-ul Guvernului, Dragoș Anastasiu este menționat ca viceprim-ministru. Captură de ecran realizată pe 4 august Întrebat despre cazul lui Dragoș Anastasiu, șeful statului a precizat că a fost „mai degrabă un risc de imagine”. „Ce s-a întâmplat cu domnul Anastasiu a fost, mai degrabă, un risc de imagine, ca să spunem așa, adică nu a existat vreun risc ca domnul Anastasiu să fie șantajat, sau știu eu ce, astfel încât să-i fie afectate atribuțiile de serviciu. Avea o problemă de imagine, moralitate, cum vreți să-i spunem”, spunea Nicușor Dan pe 30 iulie. Mita la ANAF Demisia lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier a venit după ce Realitatea Plus a public motivarea condamnării Angelei Burlacu, fostă inspectoare ANAF. În document se regăsea și declarația lui Dragoș Anastasiu, care a recunoscut că i-a dat acesteia mită timp de opt ani de zile pentru a își proteja afacerile. La câteva zile distanță, Dragoș Anastasiu a oferit mai multe explicații în legătură cu acest subiect și a declarat că mita pe care a dat-o a fost una „de supraviețuire”. „Există două tipuri de șpăgi. Există șpăgi de supraviețuire şi există șpăgi de îmbogățire. Șpaga de supraviețuire e atunci când – și apropo, în anii 90, șpaga era cu plicul sau cu geamantanul; din anii 2000, lucrurile s-au mai sofisticat, nu se mai merge cu plicul sau cu geamantanul, se merge cu contracte de consultanță și cu alte variante de tipul ăsta. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supraviețuire”, a spus Dragoș Anastasiu. FOTO: Alexandru Dobre / Mediafax RECOMANDĂRILE AUTORULUI: Călin Georgescu a ieșit de la audieri/Procurorii i-au schimbat încadrarea/ “Va veni momentul în care va da șah-mat Dumnezeu acestei mișcări” Profesorii protestează la ușa ministrului Educației. Se strigă DEMISIA! A început reconstrucția în Broșteni: „Sperăm ca cel târziu miercuri să dăm drumul la apă pe satul Neagra” / Se lucrează și la rețeaua electrică

Ilie Bolojan, despre scandalul lui Dragoș Anastasiu: Nu am ştiut despre dosar

ilie-bolojan,-despre-scandalul-lui-dragos-anastasiu:-nu-am-stiut-despre-dosar

Bolojan a subliniat că nu a discutat cu Anastasiu acest subiect și a condamnat ferm practicile de corupție din administrația publică. „Nu trebuie să acceptăm darea de mită și taxele de protecție. Chiar dacă viața de antreprenor a fost dificilă, aceste practici nu pot fi tolerate”, a spus premierul, făcând apel la antreprenorii români să denunțe orice formă de corupție, confrom G4Media. Ilie Bolojan: controale și schimbări în ANAF pentru eliminarea corupției Bolojan a dezvăluit că deține informații despre angajați ai ANAF ale căror rude dețin firme de contabilitate și consultanță, implicate în relații suspecte cu companii controlate de aceștia. Premierul a afirmat că a schimbat conducerea ANAF și a dispus controale pentru a verifica aceste practici. „Sistemele pervertite nu pot fi dezafectate peste noapte, dar luptăm să eliminăm aceste situații”, a adăugat acesta. Premierul preia atribuțiile pentru reforma companiilor de stat După demisia lui Dragoș Anastasiu, Ilie Bolojan a anunțat că nu va numi imediat un alt vicepremier. Până la găsirea unui înlocuitor, premierul va prelua atribuțiile legate de reorganizarea companiilor de stat și a agenției AMEPIP, responsabilă cu gestionarea acestora. „Reforma companiilor de stat rămâne o prioritate. Trebuie să creștem performanța și să eliminăm pierderile care afectează bugetul de stat și serviciile publice”, a declarat Bolojan.

Dragoș Anastasiu, justificările dinainte de anunțarea demisiei: Am ales între faliment și șantaj. Am ales șantajul

dragos-anastasiu,-justificarile-dinainte-de-anuntarea-demisiei:-am-ales-intre-faliment-si-santaj.-am-ales-santajul

„Nu am venit aici nici să mă poziționez ca victimă, nici să ofer justificări. Am venit să explic un context pe care puțini îl cunosc și care a afectat nu doar o companie, ci sute de angajați și mii de pasageri”, a declarat Dragoș Anastasiu. Anastasiu a povestit cum, în perioada 2005–2009, una dintre companiile sale de transport internațional a intrat într-un control extins al Poliției Economice, după ce la graniță au fost descoperite discrepanțe între numărul de pasageri și biletele prezentate pentru câteva autocare operate de subcontractori. În 2009, ANAF a demarat un control de fond pe cinci ani, printr-o persoană inculpată în dosarul despre care vorbim acum. A durat patru luni. La un moment dat, colegii mei mi-au spus că totul e în regulă pe contabilitate, dar sunt probleme cu statele de plată. Adică sumele plătite către ANAF existau, dar nu se corelau cu evidențele ANAF. Inspectoarea ne-a spus că e grav, dar are o propunere „constructivă”. Propunerea era aceasta: fie suspendăm controlul și refacem toate evidențele (mii de state de plată, timp de cinci ani), fie închidem acum dosarul și ne recomandă o firmă care să se ocupe de „corecturi”. Această firmă urma să rezolve situația în câteva luni. Inspectoarea ne-a spus că are încredere în această firmă, a declarat Anastasiu. Autoritățile au solicitat toate biletele emise timp de cinci ani – aproximativ 500.000 – pentru a le compara cu evidențele Poliției de Frontieră. „Trei oameni au lucrat timp de trei ani la Poliția Economică. TVA-ul nostru era blocat și se adunase o sumă de peste un milion de euro. În paralel, criza din 2009 făcea ca autocarele noastre să circule în pierdere”, a explicat el. La finalul anchetei, concluzia Poliției Economice a fost că nu există nicio dovadă de evaziune fiscală. Cu toate acestea, dosarul a fost trimis spre urmărire penală „pentru că nu se putea închide pur și simplu, după trei ani de muncă”. O propunere de „rezolvare” venită din partea ANAF În 2009, un nou control ANAF a vizat aceeași companie, cu accent pe statele de plată. Anastasiu a declarat că inspectorii au propus două opțiuni: suspendarea controlului pentru refacerea documentelor sau angajarea unei firme recomandate de ANAF, care „va face lucrurile să se potrivească”. Ulterior, partenerul său de afaceri a semnat contractul cu firma intermediară, care ulterior a fost menționată în rechizitoriul DNA. Anastasiu susține că a urmat o perioadă în care s-au încercat diverse soluții, dar în final compania sa a fost nevoită să refacă toate statele de plată, constatând că „plătisem mai mult decât era necesar”. Ulterior, înțeleg că lucrurile sunt clare în rechizitoriu – deși eu nu l-am văzut la acel moment. Partenerul meu a ajuns la DNA și a făcut denunțul după mai multe luni. În această perioadă, s-au încercat soluții, au avut loc discuții, dar fără succes. Între timp, colegii mei au refăcut toate statele de plată, om cu om, bucată cu bucată. Am constatat, la final, că erau greșeli de înregistrare, dar sumele plătite de noi către stat erau mai mari decât ar fi fost necesar. După o perioadă, au început să apară solicitări de excursii din partea funcționarilor ANAF și ai firmei recomandate. Acestea s-au finalizat cu facturi neplătite – un an, doi ani, trei, patru. Asta e povestea, a mai spus acesta. Facturi neplătite și excursii solicitate de funcționari El a menționat că nu a avut acces la rechizitoriul în momentul în care a fost redactat, dar că este pregătit să își asume deciziile luate atunci, chiar dacă au fost făcute „sub presiune și cu gândul de a salva compania și angajații”. A trebuit să iau o decizie. Riscul era falimentul: câteva sute de angajați, familiile lor, munca noastră de 15 ani, zeci de mii de călători din Europa care nu s-ar mai fi putut întoarce în România. Am ales să dau curs propunerii, într-un moment în care restul controlului era în regulă. Partenerul meu a semnat contractul cu firma respectivă, pe una dintre companiile pe care o gestiona el.

AUR, după demisia lui Dragoș Anastasiu: Un gest de igienă morală / Simion: Un vicepremier a plecat. Au mai rămas patru

aur,-dupa-demisia-lui-dragos-anastasiu:-un-gest-de-igiena-morala-/-simion:-un-vicepremier-a-plecat.-au-mai-ramas-patru

Liderul AUR, George Simion, a transmis un mesaj direct pe pagina sa de Facebook. „Un vicepremier a plecat. Au mai rămas patru! Hai că se poate! Fie să nu mai rămână niciunul!”, a scris George Simion. Deputatul Dan Tanasă a criticat dur atitudinea lui Anastasiu. „După zile întregi de tăcere, de sfidare a românilor, Dragoș Anastasiu a demisionat, așa cum AUR a cerut public printr-o scrisoare deschisă. Era un gest de igienă morală din partea unui vicepremier care timp de opt ani a dat mită pentru a fi ocolit de instituțiile statului. Este un gest minim de decență, pe care l-a făcut, chiar dacă forțat de evidențe și presiune publică. Dar modul lamentabil în care a încercat să-și justifice faptele arată exact de ce România e blocată de 35 de ani între «șpăgi de supraviețuire» și «șpăgi de îmbogățire»”, a transmis Dan Tanasă într-un comunicat de presă. Parlamentarul AUR critică modul în care fostul vicepremier și-a justificat faptele: „Să spui, cu seninătate, că «ai dat șpagă ca să nu se închidă firma», ca și cum ai fi un erou național care salvează angajați, arată dispreț pentru lege, pentru românii cinstiți și pentru toți antreprenorii care respectă regulile”. Tanasă mai afirmă că în Guvern „rămânem cu patru vicepremieri. Patru funcții de decor, patru figuri de paie într-un guvern care taie salarii, pensii și subvenții pentru oameni cinstiți, dar menține privilegiile pentru sinecuriști”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a explicat duminică întreg contextul dosarului în care este implicat „ca martor” și și-a anunțat demisia.

Firma partenerei de viață a lui Dragoș Anastasiu obține contracte cu statul pe bandă rulantă, prin cumpărare directă

firma-partenerei-de-viata-a-lui-dragos-anastasiu-obtine-contracte-cu-statul-pe-banda-rulanta,-prin-cumparare-directa

Partenera de viață a vicepremierului Dragoș Anastasiu a încheiat, prin firma UNITH2B, un număr record de contracte prin încredințare directă cu instituții publice din România, în special în zone dominate politic de lideri PNL apropiați de președintele Klaus Iohannis și de fostul primar al Oradei, Ilie Bolojan. Procedura de achiziție directă este, o formă permisă de lege, numai că este vulnerabilă la suspiciuni de favoritism, lipsă de concurență și posibile influențe politice, notează solidnews.ro. Majoritatea contractelor semnate de Unith2B au fost atribuite de primării sau instituții aflate în județe – Bihor, Hunedoara, Sibiu, Caraș-Severin și Bistrița –  considerate zone în care influența politică a PNL este tradițional dominantă, iar administrațiile locale sunt conduse de apropiați ai liderilor naționali ai partidului. Un exemplu elocvent este chiar municipiul Oradea, acolo unde Unith2B a fost desemnată proiectant general pentru modernizarea zonei pietonale Piața Magnoliei, un proiect cu o valoare de peste 12 milioane lei fără TVA. Primăria din Oradea a fost condusă între 2008 și 2020 de actualul șef al lui Dragoș Anastasiu, premierul Ilie Bolojan. „Activități de arhitectură” extrem de profitabile, cu doar 12 angajați Potrivit informațiilor obținute de Gândul, firma UNITH2B a fost înregistrată în luna aprilie a anului 2014 și are ca obiect de activitate „Activități de arhitectură”. Zece ani mai târziu, în 2024, avea 12 angajați. În anul 2024, firma a avut o cifră de afaceri de 2,413,527 RON și un profit de 41,577 RON. La UNITH2B SRL, Hildegard Helene Brandl este administrator și este asociată (75% – 25%) cu Anca Sandu. Hildegard Helene Brandl mai este asociat la firma Valea Verde Transilvania SRL și administrator la BMT SRL. Anca Sandu este asociat și administrator la Brandinburg Studio SRL. Valea Verde Transilvania SRL îl are ca administrator – termen limitat, numit în anul 2023 – chiar pe actualul vicepremier al României, Dragoș Anastasiu. Asociați la Valea Verde Transilvania SRL, alături de Hildegard Helene Brandl sunt două persoane din Germania. Acționar la Valea Verde Transilvania SRL este TOURING EUROLINES SA, firma implicată în scandalul „Mită la ANAF”, firmă unde chiar actualul vicepremier Dragoș Anastasiu era acționar în perioada de 8 ani în care s-a plătit o „taxă de protecție” către ANAF pentru a evita controalele. „La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanți ai societății SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie inițiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunț deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceștia au fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunțători”, a transmis DNA, prin intermediul unui comunicat de presă. Începând din anul 2018, firma UNITH2B SRL – administrată de Hildegard Helene Brandl, soția lui Dragoș Anastasiu – are „cârlig” la contracte cu statul, în diferite zone ale României. Iată contractele prin încredințare directă, obținute de UNITH2B SRL: Cumpărare directă – 25.07.2025 – COMUNA FARDEA – 137.000 RON Cumpărare directă – 5.05.2025 – Municipiul Hunedoara – 270.000 RON Cumpărare directă – 25.04.2025 – Municipiul Sibiu – 267.000 RON Cumpărare directă – 17.04.2025 – Municipiul Sibiu – 267.000 RON Cumpărare directă – 01.02.2024 – Municipiul Bistrița – 268.000 RON Cumpărare directă – 21.12.2023 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 20.000 RON Cumpărare directă – 30.08.2023 – Municipiul Deva – 270.000 RON Cumpărare directă – 14.07.2023 – ORAȘUL TAȘNAD – 262.350 RON Cumpărare directă – 20.06.2023 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 263.700 RON Cumpărare directă – 07.06.2023 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 6.000 RON Cumpărare directă – 24.05.2023 – Comuna Ghiroda – 250.000 RON Cumpărare directă – 04.05.2023 – ORAȘUL BECLEAN – 265.000 RON Cumpărare directă – 03.06.2022 – ORAȘUL TAȘNADș– 125.000 RON Cumpărare directă – 11.05.2022 – Orasul Novaci – 7.500 RON Cumpărare directă – 19.03.2020 – ASOCIAȚIA ZONA METROPOLITANĂ ORADEA – 132.515 RON Cumpărare directă – 11.02.2020 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 130.500 RON Cumpărare directă – 11.09.2019 – MUNICIPIUL ORADEA – 134.900 RON Cumpărare directă – 30.07.2019 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 45.000 RON Cumpărare directă – 19.07.2019 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 54.510 RON Cumpărare directă – 12.04.2019 – MUNICIPIUL ORADEA – 135.000 RON Cumpărare directă – 21.12.2018 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 131.000 RON Cumpărare directă – 18.12.2018 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 100.000 RON Cumpărare directă – 04.10.2018 – MUNICIPIUL REȘIȚA – 131.933 RON Cumpărare directă – 22.08.2018 – MUNICIPIUL ORADEA – 120.064 RON Cumpărare directă – 22.08.2018 – MUNICIPIUL ORADEA – 121.064 RON

Ilie Bolojan vine cu prima reacție în cazul scandalului Dragoș Anastasiu. Ce a declarat premierul

ilie-bolojan-vine-cu-prima-reactie-in-cazul-scandalului-dragos-anastasiu.-ce-a-declarat-premierul

Jurnaliștii publicației Bihoreanul au obținut, în exclusivitate, o reacție din partea premierului Ilie Bolojan în privința scandalului în care vicepremierul Dragoș Anastasiu este implicat. Bolojan a fost surprins de reporterul publicației la sediul Prefecturii Bihor, acolo unde a venit însoțit de președintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon. În momentul în care a fost întrebat de cazul în care este implicat Anastasiu, pe marginea căruia numeroase voci din opinia publică i-au cerut să aibă o poziție, Ilie Bolojan a reacționat: „Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”. Tot duminică, reprezentanții Guvernului au anunțat că Dragoș Anastasiu va susține o conferință de presă la ora 17:00, la Palatul Victoria. În cursul zilei de sâmbătă, între Anastasiu și DNA au existat contre în privința calității pe care vicepremierul o are în dosar. Dragoș Anastasiu a declarat până acum că el a fost doar martor în dosar, nu denunțător. În replică, DNA îl contrazice, spunând că acesta a avut calitatea de martor-denunțător în dosar, alături de fostul său partener de afaceri. „La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanţi ai societăţii SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie iniţiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunţ deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceştia au fost audiaţi în aceeaşi zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunţători”, se arată în comunicatul oficial.

Replica DNA în cazul vicepremierului Dragoș Anastasiu: unii actori publici interpretează eronat dispozițiile legale / Cum a dobândit calitatea de martor denunțător

replica-dna-in-cazul-vicepremierului-dragos-anastasiu:-unii-actori-publici-interpreteaza-eronat-dispozitiile-legale-/-cum-a-dobandit-calitatea-de-martor-denuntator

Mesajul a fost trimis sâmbătă prin intermediul unui comunicat de presă. „Pentru corecta informare a opiniei publice cu privire la calitatea de martor denunțător pe care o persoană ar fi avut-o într-un dosar penal instrumentat de DNA, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări: La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanți ai societății SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie inițiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunț deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceștia au fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunțători”, a transmis DNA. Reprezentanții DNA au oferit explicații despre calitatea de martor denunțător. „Calitatea de martor denunțător este strâns legată de informațiile utile aduse la cunoștința organului de urmărire penală, în orice formă (denunț/declarație de martor), înainte ca acesta să fi fost sesizat. Detaliile cuprinzătoare oferite de cei doi au fost valorificate și au condus la trimiterea în judecată și, ulterior, la condamnarea inculpatei Burlacu Angela Georgeta, ambii fiind considerați de procurorul de caz martori denunțători, beneficiind de prevederile legale aplicabile în această situație, respectiv art. 290 alin. 3 din Codul Penal și art. 292 alin. 2 din Codul Penal”, a explicat DNA. DNA mai spune că refuză să fie atrasă în discuții politice. „Este regretabil că, prin felul în care unii actori publici interpretează eronat dispozițiile legale se aruncă o urmă de dubiu asupra unei hotărâri judecătorești definitive ce beneficiază de autoritate de lucru judecat. În această dezbatere publică, în care DNA a fost solicitată de mass-media să se pronunțe asupra unui dosar pe care l-a instrumentat și care a fost confirmat definitiv de către instanța de judecată, interesul nostru instituțional ține exclusiv de o prezentare corectă a faptelor și a temeiurilor juridice. Respingem atragerea DNA în discuții politice de orice natură”, a precizat DNA. Dragoș Anastasiu cere copii ale documentelor de la DNA Anterior, vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat că a solicitat copii ale documentelor de la DNA despre presupusul său denunț. Nu am semnat și depus un denunț, a spus Anastasiu pe Facebook. „În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut. Reiterez faptul că eu nu am semnat și depus un denunț, ci am dat declarații cu privire la faptele care au avut loc”, a transmis vicepremierul Dragoș Anastasiu. Curtea de Apel București a publicat motivarea completă în dosarul de corupție în care a fost condamnată Angela Burlacu, fost inspector ANAF. Documentul oficial arată că actualul vicepremier al României, Dragoș Anastasiu, a fost martor în proces și a recunoscut că a semnat un contract fictiv. Potrivit instanței, vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat că în urma unui control fiscal asupra uneia dintre firmele sale, a fost contactat de inspectoarea Angela Burlacu, care i-a sugerat încheierea unui contract cu o firmă indicată de ea. Suma lunară vehiculată era de aproximativ 2.000 de euro, iar în schimb se promitea închiderea favorabilă a controlului și rambursarea TVA.

Prima reacție a lui Nicușor Dan în cazul scandalului Dragoș Anastasiu: E o problemă mare

prima-reactie-a-lui-nicusor-dan-in-cazul-scandalului-dragos-anastasiu:-e-o-problema-mare

Întrebat despre dezvăluirile care îl vizează pe vicepremierul Dragoş Anastasiu, Nicușor Dan a afirmat că situația creată „e o problemă mare”. „E o problemă mare, e o problemă mare. Atât”, a comentat Nicușor Dan, întrebat cum comentează situația lui Dragoș Anastasiu. Reacția președintelui vine la o zi după ce în timpul unei conferințe de presă cu omologul austriac, el a declarat că nu este la curent cu această informație. „Lăsaţi-mă să mă informez, că e prima oară când aud de la dumneavoastră”, a fost răspunsul acordat jurnaliștilor. Totodată, șeful statului a mai spus și faptul că nu a avut până acum o discuție cu premierul Ilie Bolojan pe acest subiect. O companie a lui Dragoș Anastasiu a mituit vreme de 8 ani cu 150.000 de euro un funcționar ANAF. Anastasiu a mărturisit că a perceput propunerea ca un șantaj, dar și ca o formă de protecție pentru afacerile sale, temându-se că refuzul ar duce la anchete penale și insolvență. După dezvăluirile din presă, Anastasiu a venit și cu o reacție, spunând că în dosar, el a avut calitatea de martor. „Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj juridic. Au fost implicate și alte societăți comerciale în aceeași situație, iar eu nu am avut niciodată nicio condamnare penală”, a conchis acesta.