După ce i-a dat contracte prin încredințare directă de peste un milion de lei, primarul din Podu Iloaiei, Ioan Alexa, schimbă strategia! La licitația pentru renovarea energetică a blocurilor doar preferatul PNL a depus oferta

După ce a primit contracte prin încredințare directă de peste un milion de lei, primarul PNL Ioan Alexa a schimbat strategia: acum publică licitații la care participă doar preferatul, Dragoș Samoilă Se cunoaște că de ani afaceristul Samoilă face parte din preferații primarilor din PNL de la care primește contracte pe bani grei, toate fără organizarea procedurii de licitație. În ceea ce privește Primăria Podu Iloaiei, la fel, se cunoaște că, de ani buni, serviciile de consultanță sau de proiectare ori pentru realizarea documentațiilor de avizare îi parvin, fără îndoială, doar lui Dragoș Samoilă. Recent, în cadrul unei proceduri de licitație, singurul ofertant a fost nimeni altul decât vechiul colaborator al lui Alexa, Dragoș Samoilă. După ce a furnizat contracte prin încredințare directă de peste un milion de lei doar în 2025, primarul PNL Ioan Alexa schimbă strategia Este cunoscut de ani de zile faptul că afaceristul Dragoș Samoilă, supranumit și regele contractelor de consultanță din județul Iași, este un apropiat al liderilor PNL. Iar, în decursul timpului, acesta a reușit să ajungă în „cercul restrâns” al celor care s-au conectat la banii publici. Și pentru că a devenit un „preferat” al PNL-iștilor, primarii liberali îi oferă acestuia zeci, chiar sute de contracte direct, fără organizarea vreunei proceduri de licitație. Însă, pentru a nu mai bate la ochi și pentru a minimiza suspiciunile privind transparența, primarul Ioan Alexa a schimbat strategia prin care furnizează contracte pe filieră politică. Acesta a lansat o procedură de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice pe data de 21 noiembrie 2025, însă dubios este că singurul ofertant e chiar preferatul primarului Ioan Alexa, adică Dragoș Samoilă, prin firma Pro Consulting Expert SRL. Spunem dubios pentru că, în Iași, există zeci, poate chiar sunt de firme care prestează aceleași servicii ca firmele controlate de Samoilă, însă niciuna nu a fost interesată de contract, ceea ce ne duce cu gândul că ori contractul este unul subevaluat, ori în caietul de sarcini există condiții favorabile doar firmelor lui Samoilă. Concret, la licitația care are ca obiect „Servicii de proiectare «Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Orașul Podu Iloaiei, județul Iași, inclusiv, după caz, măsuri de consolidare structurală în funcție de nivelul de expunere și vulnerabilitate la riscurile identificate, pentru blocurile nr. 11, 12, 19, 20, 21, 23, 24, 16, 2»”, singura ofertă depusă a fost cea a firmei Pro Consulting Expert SRL. Acesta are o valoare de 1.010.000 de lei, fără TVA. „Servicii de întocmire studiu topografic vizat OCPI, studiu geotehnic verificat la cerința AF, documentații tehnice privind obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor, Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), proiect tehnic, verificarea tehnică a proiectării (DALI, PTH) și asistență tehnică din partea proiectantului, pentru obiectivul: «Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Orașul Podu Iloaiei, județul Iași, inclusiv, după caz, măsuri de consolidare structurală în funcție de nivelul de expunere și vulnerabilitate la riscurile identificate, pentru blocurile nr. 11, 12, 19, 20, 21, 23, 24, 16, 2», în cadrul Programului Regional pentru Regiunea Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 3 Nord-Est. Obiectul contractului de servicii ce urmează a fi atribuit constă în prestarea Servicii de întocmire studiu topografic vizat OCPI, studiu geotehnic verificat la cerința AF, documentații tehnice privind obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor, Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), proiect tehnic, verificarea tehnică a proiectării (DALI, PTH) și asistență tehnică din partea proiectantului”, este specificat în documentele de pe SEAP. Amintim aici că administrația publică locală a lansat și în luna aprilie 2025 o procedură de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul avea ca obiect „Servicii de consultanță scriere cereri de finanțare și asistență pe perioada evaluării cererilor de finanțare pentru obținerea finanțării nerambursabile pentru proiectele: «Amenajare spații verzi în oraș Podu Iloaiei, județul Iași» și «Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din orașul Podu Iloaiei, județul Iași, pentru blocurile nr. 11, 12, 19, 20, 21, 23, 24, 16, 2»”. În cadrul procedurii s-au înscris trei firme, Eninvest Holding Realto SRL, administrată de Cătălin Gheorghe Cazan; cea de-a doua firmă, Synesis Partners SRL, administrată de Florin Tache, și cea de-a treia, Pro Consulting Expert SRL, administrată de Dragoș Samoilă. La finalul lunii iulie 2025, contractul a fost atribuit tot firmei Pro Consulting Expert SRL, administrată de Dragoș Samoilă, un colaborator fidel al Primăriei Podu Iloaiei. În 2025, Samoilă a primit contracte fără licitație de peste un milion de lei de la Primăria Podu Iloaiei În ceea ce privește contractele fără licitație atribuite direct de primăria condusă de subalternul lui Costel Alexe, adică de Ioan Alexa, Pro Consulting Expert SRL a primit în 2025 nu mai puțin de 9 astfel de contracte. Valoarea acestora este de 1.168.500 de lei, fără TVA. De exemplu, în luna iulie 2025, Pro Consulting Expert SRL, administrată de Dragoș Samoilă, a primit 3 contracte, toate pentru prestarea serviciilor de consultanță, cu o valoare totală de 245.000 de lei, fără TVA. Primarul liberal Ioan Alexa a atribuit alte 2 contracte, și în luna iunie 2025, firmei administrate de Dragoș Samoilă. Acestea au avut ca obiect servicii de consultanță și o valoare totală de 243.500 de lei, fără TVA. Primăria Podu Iloaiei a mai atribuit un contract fără licitație, prin încredințare directă, și în luna aprilie 2025; acesta a avut ca obiect prestarea serviciilor de consultanță, cu o valoare de 190.000 de lei, fără TVA. În luna martie 2025, preferatul liberalilor a mai primit alte 2 contracte prin încredințare directă, de la primăria condusă de subalternul președintelui CJ, Costel Alexe, adică de la Ioan Alexa. Acestea au avut ca obiect tot servicii de consultanță și o valoare totală de 220.000 de lei, fără TVA. Pro Consulting Expert SRL a primit și în luna ianuarie 2025 un contract de la Podu Iloaiei; acesta a avut ca obiect prestarea serviciilor de proiectare, cu o valoare de 270.000 de lei, fără TVA. Amintim aici că, de-a lungul timpului, Dragoș Samoilă a ajuns o figură centrală a peisajului afacerilor locale, prin intermediul firmelor sale de consultanță. Acesta controlează 5 firme, Pro Consulting Expert SRL, înființată în