Experţii explică pericolul dronei căzute la Galaţi

expertii-explica-pericolul-dronei-cazute-la-galati

Sâmbătă dimineață, o dronă militară cu explozibil de proveniență rusească a provocat panică în estul țării, la granița cu Ucraina. Specialiștii avertizează că drona prăbușită într-un cartier al orașului Galați, ar fi putut provoca o tragedie de proporţii în cartierul în care a căzut, dacă încărcătura ar fi explodat necontrolat. Potrivit experților consultați de TVR Info  aparatul de zbor se deplasa cu o viteză peste 200 km/h, iar muniția transportată prezenta un risc major pentru populație. “O încărcătură de 90 kg prezintă pericol mortal pe 25-30 m şi până la 100-200 m distrugere” Potrivit comandorului în rezervă, Sandu Valentin Mateiu, o încărcătură de aproximativ 90 de kilograme, ca în cazul dronei prăbușite la Galați, poate produce efecte letale pe o rază de zeci de metri și distrugeri semnificative pe o distanță mult mai mare, mai ales în mediul urban. Autoritățile au dispus evacuarea locuitorilor din zona unde a căzut o dronă „Geran 2 este una dintre dronele cu care rușii bombardează zilnic. O încărcătură de 90 kg prezintă pericol mortal pe 25-30 m şi până la 100-200 m distrugere”, a atras atenția comandorul în rezervă. „Mai ales într-un spaţiu urban, unde ai spaţii închise, clădiri, efectul este de 2-3 ori mai mare decât al unei încărcături obişnuite”, a adăugat Sandu Valentin Mateiu. Operațiune complexă a exploziei controlate. Sute de oameni evacuați Operațiunea a început cu izolarea completă a perimetrului și evacuarea populației din zonele aflate în apropiere. Autoritățile au delimitat un traseu de siguranță de aproximativ 2 kilometri prin oraș, până pe malul Lacului Brateș. Acolo încărcătura a fost detonată. Locul exploziei controlate a fost ales la aproximativ 200 de metri de cea mai apropiată locuință. Reprezentanții IGSU au precizat că evacuarea s-a făcut casă cu casă, pentru a se asigura că nicio persoană nu rămâne în zona de risc. Fragmente de dronă rusească căzute în Galați Intervenția s-a încheiat fără victime sau pagube materiale, iar restricțiile din zonă au fost ridicate după detonarea controlată. Ancheta continuă pentru identificarea exactă a tipului de muniție transportat de dronă. AUTORUL RECOMANDĂ Proprietara casei pe care a căzut drona din Galați povestește cum s-a întâmplat incidentul: „Noroc că era copilul plecat” Cad drone și lui Miruță, șeful MApN, îi arde de panseuri. În loc să explice de ce România nu a doborât drona, Miruță face filosofia războiului pe Facebook