Echipa Națională a României, umilită pe aeroportul din Mexic. Sportivii români, reținuți 12 ore și alungați din țara gazdă
Echipa națională de pescuit din caiac a României, calificată la Campionatul Mondial din Mexic, a fost întoarsă din drum de autoritățile mexicane imediat după aterizare, deși sportivii prezentaseră toate documentele necesare. Sportivii au fost reținuți 12 ore, privați de telefoane și pașapoarte, iar în final au fost urcați într-un avion și trimiși înapoi la Madrid. Echipa națională caută soluții pentru a reveni la competiție. Incidentul a fost relatat de Răzvan Ghindăoanu, membru al lotului, care a descris tratamentul primit drept degradant și umilitor. Potrivit acestuia, scandalul a pornit de la faptul că autoritățile de frontieră au cerut o dovadă tipărită pentru cazarea delegației pe perioada oficială a campionatului. Echipa Națională a României, umilită pe aeroportul din Mexic Sportivii susțin că aveau toate documentele necesare: confirmarea rezervării pentru zilele de antrenament, dovada plății către Federația Mexicană de Pescuit — în valoare de 13.500 de euro, care acoperea caiacele și cazarea — precum și scrisoarea oficială de invitație la Campionatul Mondial, potrivit Știri Diaspora. Echipa Națională a României, umilită pe aeroportul din Mexic Cu toate acestea, autoritățile mexicane nu au considerat actele suficiente. „Cea mai tristă zi din 2025! Am ajuns în Mexic plini de speranță după un an de gânduri și pregătiri. Eram fericiți că vom participa la Campionatul Mondial de pescuit din caiac… însă fericirea a dispărut și a fost înlocuită de frustrare și neputință când am aflat (după 20 de ore de zbor și escale) că ne-a fost refuzată intrarea în Mexic pe motiv că nu aveam tipărită o dovadă de la organizator pentru rezervarea cazării pe durata oficială a competiției!”, a scris Răzvan Ghindăoanu. El afirmă că delegația avea toate actele necesare: „Noi aveam dovada rezervării pentru zilele de antrenament neoficial și dovada plății către organizator (Federația Mexicană de Pescuit) pentru caiace și cazare (13.500 €). Aveam scrisoarea de invitație la Campionat. Toate acestea nu au contat!” Foto: Facebook Recomandarea autorului: Șeful FIFA se folosește de banii saudiților pentru a dezvolta fotbalul în țările sărace. A fost anunțat un program pentru oferit împrumuturi Lovitura pregătită de Dan ȘUCU: negociază cu AS Roma pentru un jucător. Este mijlocaș ofensiv și are o cotă de piață de 13 milioane de euro Eșec dureros cu Uruguay la RUGBY! Ni s-au anulat trei eseuri după analiza video
Lotul României la prima acțiune cu selecționerul Markus Juurikkala. Finlandezul debutează pe banca tricolorilor cu două meciuri în Cupa Europeană a Națiunilor la hochei
Echipa națională de hochei pe gheață a României s-a reunit, la Otopeni, sub comanda noului antrenor Markus Juurikkala. După două zile cu antrenamente la Otopeni, „tricolorii” vor pleca, joi, spre Lituania, unde vor avea avea primele meciuri din Cupa Europeană a Națiunilor (7 noiembrie cu Ucraina și 8 noiembrie cu Lituania). Markus Juurikkala, noul selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață al României, debutează în Lituania Selecționerul Markus Juurikkala și-a expus planurile pe care le are cu echipa României. „Sunt foarte entuziasmat și onorat să pot fi parte a echipei naționale a României. Sunt nerăbdător să cunosc staff-ul și jucătorii! În sporturile de echipă, pentru mine cel mai important lucru este ca oamenii să lucreze împreună, iar primul pas esențial în această direcție este să ne cunoaștem bine unii cu ceilalți! La acest prim turneu avem o echipă tânără, nu foarte experimentată, cu mulți jucători care își fac debutul sau nu au încă multe meciuri la echipa națională. Este clar că principalul nostru obiectiv este să fim în cea mai bună formă în China, la Campionatul Mondial, Divizia I/B. Toate turneele de dinainte vor fi importante pentru a ne construi drumul spre acel moment. La acest prim turneu vrem să adunăm informații despre modul în care acești jucători evoluează la nivel de echipă națională. Aștept cu nerăbdare să începem și să ne măsurăm forțele cu cei doi adversari”, a declarat Juurikkala, cel care este și antrenor principal la campioana României, ACSH Gheorgheni. Doar patru jucători de la Gheorgheni! Pentru această primă acțiune a echipei naționale, selecționerul a convocat 22 de jucători (7 de la SC Miercurea Ciuc, 6 de la Corona Brașov și doar 4 de la ACSH Gheorgheni ). Juurikkala și-a stabilit stafful cu care va lucra la echipa națională: Peter Rebert (antrenor secund de la SC Miercurea Ciuc), Zsok Levente (antrenor secund, de la Corona Brașov), Ruczuj Gellert (antrenor cu portarii de la SC Miercurea Ciuc), Csaszar Robert (manager echipament), Szakacs Szabolcs (manager echipament de la ACS Sapiența U23) și Antal Elod Gergely (team manager de la ACSH Gheorgheni). 17 echipe la startul primei ediții a Cupei Europene a Națiunilor Federația Internațională de Hochei pe Gheață (IIHF) a lansat oficial, în urmă cu o lună, Cupa Europeană a Națiunilor, un nou cadru competițional, conceput pentru a transforma pauzele internaționale într-o platformă pentru meciuri competitive. Aceasta va avea loc în timpul tradiționalelor pauze internaționale din noiembrie, decembrie și februarie, cu 17 echipe naționale concurând în grupe de câte trei sau patru echipe, în diferite locații de pe continent. Echipele participante în Cupa Europeană a Națiunilor: România, Germania, Slovacia, Letonia, Norvegia, Danemarca, Austria, Ungaria, Polonia, Franța, Slovenia, Marea Britanie, Italia, Țările de Jos, Lituania, Estonia și Spania. Toate meciurile vor fi transmise în direct pe IIHF TV. „Este o inițiativă foarte bună a IIHF, pe care noi am susținut-o îndelung, la fel cum au făcut-o și alte federații naționale! Competiția ajută mult la programul de pregătire de dinaintea turneelor de Campionat Mondial și în același timp oferă fanilor posibilitatea de a asista la mai multe meciuri ale echipelor naționale”, a spus Nagy Attila, președintele FRHG. Meciuri la Berceni Arena, în luna decembrie În „fereastra” de luna viitoare (8-14 decembrie), foarte probabil, România va găzdui o grupă a Cupei Europene a Națiunilor. Unul dintre adversari ar putea fi Ucraina, urmând ca IIHF să anunțe, în următoarea perioadă, a treia echipă participantă. Partidele vor fi găzduite de Patinoarul „Berceni Arena” din București. Pregătiri pentru Mondialul din China „Tricolorii” fac parte din Divizia I B a Campionatului Mondial de hochei pe gheață, grupă în care urmează să întâlnească, în primăvara anului viitor, între 25 aprilie și 6 mai 2026, China, Coreea de Sud, Estonia, Spania şi Olanda. Meciurile vor avea loc în China, la Shenzhen. Pentru națională, obiectivul declarat este o revenire în al doilea eșalon mondial, dar și o întinerire treptată a lotului. Lotul României pentru prima etapă a Cupei Europene a Națiunilor * Portari – Tőke Zoltán (Corona Brașov), Adorján Örs (Steaua București) * Fundași – Kovács Előd (SC Miercurea Ciuc), Bors Huba (CSM Corona Brașov), Imre Patrik (ACSH Gheorgheni), Daniel Gheorghiu (Grästorps IK), Láday Tamás (SC Miercurea Ciuc), Salló Alpár (SC Miercurea Ciuc), Csibi Róbert (SC Miercurea Ciuc) * Atacanți – Molnár Zsombor (Corona Brașov), Gajdó Balázs (Corona Brașov), Andrei Filip (Corona Brașov), Andrei Vasile (Corona Brașov), Sándor Székely Ottó (ACSH Gheorgheni), Császár Hunor (ACSH Gheorgheni), Salamon Róbert (ACSH Gheorgheni), Márton Botond (SC Miercurea Ciuc), Kovács Mátyás (Red Hawks București), Rokaly Norbert (SC Miercurea Ciuc), Fodor Csanád (SC Miercurea Ciuc), Robert Timaru (Steaua București), Gecse Oliver (CSHC Fenestela 68).
Echipa feminină a României s-a calificat în finala Campionatului European! Va întâlni Germania pentru titlul continental
Echipa feminină de tenis de masă a României a reușit o performanță absolut senzațională în cadrul Campionatului European. Sportivele au jucat excelent în semifinala cu Olanda și s-au calificat în marea finală a turneului desfășurat în Croația. Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat în finala Campionatului European, după o victorie clară în fața Olandei, la competiția desfășurată în Zadar, Croația. Fetele noastre au arătat din nou că sunt în formă excelentă și că pot lupta pentru titlul continental. Bernadette Szocs a deschis confruntarea cu o victorie importantă, după un meci foarte strâns împotriva lui Jie Li. După cinci seturi pline de emoții, Szocs a reușit să câștige cu 3-2. A urmat Elizabeta Samara, care a adus al doilea punct pentru România. Deși a pierdut primul set, Samara a revenit spectaculos și s-a impus cu 3-1 împotriva lui Britt Eerland. Andreea Dragoman a închis meciul cu o evoluție sigură, câștigând fără emoții în fața lui Shuohan Men, scor 3-0. Astfel, România a învins Olanda cu 3-0 și s-a calificat în finală, unde va juca duminică, de la ora 14:00, împotriva Germaniei, echipa campioană en-titre. Tricolorele speră să recucerească titlul european și să scrie o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. România este în finala Campionatului European de tenis și la masculin Echipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat, în premieră, în finala unui Campionat European destinat echipelor. În semifinale, Iulian Chiriță, Eduard Ionescu și Ovidiu Ionescu și-au depășit adversarii pe linie, astfel că reprezentativa țării noastre a câștigat semifinala cu scorul general de 3-0 și a avansat în ultimul act, unde va întâlni Franța. Finala este programată să se dispute duminică, de la ora 18:00.
Echipa națională de handbal feminin are un nou selecționer! Ce obiectiv i-a trasat FRH

Echipa națională de handbal feminin are un nou selecționer și anunțul oficial nu a întârziat să apară pe site-ul FRH. Ovidiu Mihăilă preia conducerea echipei naționale de handbal feminin în perspectiva Campionatului Mondial 2025. Ovidiu Mihăilă este noul selecționer al echipei naționale de handbal feminin. Sursele ProSport susțin că angajamentul e pe trei luni. Dacă prinde locurile 1-10 la CM se prelungește contractul. Dacă nu, pleacă. „Federația Română de Handbal anunță numirea lui Ovidiu Mihăilă în funcția de antrenor principal al echipei naționale feminine de senioare. Cu o experiență vastă în handbalul românesc, Ovidiu Mihăilă preia conducerea echipei naționale în perspectiva Campionatului Mondial 2025. În contextul actual, conducerea FRH consideră că această numire reprezintă cea mai potrivită alegere pentru postul de selecționer. Ovidiu Mihăilă a condus echipa națională de tineret feminin la ultimul Campionat European, cu evoluții apreciate, ceea ce confirmă abilitatea sa de a pregăti jucătoarele pentru competiții de cel mai înalt nivel. «Îmi exprim părerea de rău pentru plecarea domnilor Florentin Pera și Bogdan Burcea, care reprezintă o pierdere pentru departamentul tehnic, având în vedere progresul echipei. Este o mare onoare să fiu antrenorul echipei naționale a României, iar această responsabilitate vine cu provocări importante. Am încredere deplină în potențialul jucătoarelor noastre și cred că împreună vom face mândri suporterii și țara noastră. Timpul până la Campionatul Mondial este scurt, însă echipa este echilibrată, sănătoasă și pregătită. Ne bazăm pe continuitatea strategiei FRH, iar obiectivul meu este ca fiecare jucătoare să își aducă contribuția maximă. Îi doresc mult succes noii echipe și sunt convins că, împreună cu jucătoarele, vom forma o echipă unită, capabilă să obțină rezultate remarcabile. Cu Dumnezeu înainte!», declară Ovidiu Mihăilă. Îi urăm mult succes noului selecționer! Avem încredere că prin dedicarea și profesionalismul său, alături de fetele de la echipa națională, vor aborda cu determinare și curaj meciurile viitoare, continuând să reprezinte România cu mândrie și performanță în competițiile internaționale”, a anunțat Federația Română de Handbal pe site-ul oficial.