Definiția incompetenței vine de la ministrul Fondurilor UE. Avem bani europeni, dar nu știm să-i cheltuim

definitia-incompetentei-vine-de-la-ministrul-fondurilor-ue.-avem-bani-europeni,-dar-nu-stim-sa-i-cheltuim

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, susține că măsurile fiscale adoptate recent de Guvernul Bolojan au prevenit suspendarea fondurilor europene destinate României. Același ministru mai spune și că cea mai mare parte din cererea de plată 3 este recuperabilă, însă, ghinion, nici banii europeni deja intrați nu s-au cheltuit.  La începutul lunii septembrie, Ministrul Fondurilor UE spunea într-un interviu pentru Economedia că, în următoarele 12 luni, între 15 și 17 miliarde de euro vor intra în economia României, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin fondurile europene de coeziune. Cu toate acestea, admitea el, s-au cheltuit efectiv numai 4,5 mld. euro din PNRR. Pîslaru se laudă cu investiții „fără precedent” prin PNRR, plus un mărunțiș pe coeziune „Am avut investiții efective din PNRR de vreo 4,5 miliarde de euro și trebuie să ajungem la 21,5 miliarde de euro. Iar pe coeziune se adaugă și acolo niște miliarde. Deci suntem între minim 15 și 17 miliarde de euro care vor intra într-o perioadă de 12 luni, ceea ce este absolut fără precedent”, spunea Dragoș Pîslaru. În septembrie, Pîslaru își lăuda contribuția la Guvern și era aproape convins  că nu vom pierde niciun euro din zona nerambursabilă, adică 13,55 de miliarde de euro. Toate proiectele se voiau a fi terminate și mutate pe zona de grant ca să existe siguranța că România va profita de toți banii nerambursabili. Chiar ministrul declara atunci că țara noastră „nu se află într-o criză economică, ci într-o tensiune fiscal-bugetară”. Cele 15-17 miliarde de euro, esențiale pentru investițiile în infrastructură, energie și digitalizare sunau excelent pe hârtie, însă, realitatea e cu totul alta. În conturile României sunt 9 miliarde de euro din care s-au cheltuti doar jumătate. Deci, cum putem recupera banii europeni pierduți pe care nici nu i-am cheltuit? Și nici cu suspendarea fondurilor europene nu mai avem probleme, ba chiar am evitat-o cu biro după spusele lui Pîslaru: „problema suspenderii tuturor fondurilor europene a fost evitată”. Cererea de plată 3 din PNRR e în faza finală de pregătire Acum, același ministru Pîslaru susține că „Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este pe ultima sută de metri pe revizuirea PNRR. Practic, mai sunt doar câțiva pași de urmat: aprobarea Comisiei Europene pe PNRR și aprobarea formală de către Consiliu la ECOFIN-ul (Consiliul pentru Afaceri Economice și Financiare) de luna viitoare. În egală măsură, oficialul a explicat că România are termen până la 28 noiembrie pentru a îndeplini 6 jaloane blocate, dintre care unul este deja rezolvat. Așteptarea principală a decidenților vizează confirmarea Curții Constituționale în legătură cu legea pensiilor speciale ale magistraților. RECOMANDĂRILE AUTORULUI: Ministrul Pîslaru se laudă că le-a pus pe card 125 de lei românilor nevoiași: „Am promis, am livrat” / Românii l-au taxat în comentarii Cseke Attila: „PNRR va avea prioritate anul viitor, are termen final august 2026”

Fondurile europene, principala sursă de relansare economică. România a depășit pericolul, spune Nazare

fondurile-europene,-principala-sursa-de-relansare-economica.-romania-a-depasit-pericolul,-spune-nazare

„La ECOFINUL din iulie eram foarte aproape de posibilitatea de a avea fondurile europene suspendate într-un 2026. Ceea ce România nu și-ar fi permis. Astăzi nu mai suntem în această realitate. Măsurile pe care le-am luat în aceste 100 de zile își fac efectele scontate. Fondurile europene sunt principala noastră sursă de creștere, sunt principala noastră sursă de relansare. Am depășit pericolul”, a transmis Nazare. Potrivit ministrului, este necesar să „absorbim” cât mai mult din banii europeni avuți la dispoziție. „Acest lucru ne va ajuta pentru a relansa creșterea economică care este firavă în acest moment”. Nazare s-a întâlnit și cu miniștrii Finanțelor din Bulgaria și Grecia. „În relație cu Bulgaria, am discutat despre chestiunea contrabangăi cu țigării, o chestiune foarte gravă pe care trebuie să o ținem în frău. Același lucru l-am făcut cu ministrul Finanțelor din Grecia, pentru că și Grecia e foarte îngrijorată de această chestiune, și toate trei țările putem împreună să schimbăm informații și să luăm măsuri în comun pentru combaterea contrabandei”, a spus Nazare. Vineri, ministrul Finanțelor a participat la Reuniunea Grupul Partidului Popular European (PPE) și la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Luxemburg. Principalele discuții s-au axat pe viitorul buget al Uniunii Europene și propunerea Comisiei Europene de actualizare a sistemului de resurse proprii al UE.

Alexandru Nazare, întâlnire cu comisarul european pentru Economie

alexandru-nazare,-intalnire-cu-comisarul-european-pentru-economie

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, temele abordate la întâlnirea bilaterală de joi au vizat situația fiscal-bugetară a României, perspectivele și stadiul măsurilor fiscale adoptate recent. Cei doi oficiali au discutat măsurile de reducere a deficitului adoptate de România, precum și pașii următori pentru elaborarea unui buget realist pe anul 2026. „Este un moment în care reintrăm în normalitate, din perspectiva prezentării unui buget realist și din cea a respectării obligațiilor pe care le avem, în relație cu angajamentele asumate. România are un Plan Fiscal Bugetar Structural pe Termen Mediu aprobat, unde nu a raportat progrese în termenele stabilite de către regulament. De această dată, vom transmite, în 15 octombrie, raportul către Comisia Europeană, iar acesta se bazează pe măsurile adoptate în pachetele 1 și 2, măsuri care stau la baza evaluării Comisiei Europene referitoare la măsurile efective întreprinse pentru reîncadrarea în traiectoria asumată. Măsurile recente și evaluarea acestora stau la baza evitării suspendării fondurilor europene”, a a declarat Nazare. Ministrul Finanțelor anunță o posibilă alocare de fonduri El spune că un alt subiect important pe agenda discuțiilor cu comisarul Dombrovskis a fost renegocierea PNRR, în perspectiva aprobării noului plan în cadrul următoarei reuniuni ECOFIN din luna noiembrie. „Sunt încrezător cǎ vom reuși să securizăm o nouă alocare de 21 de miliarde de euro, vitală pentru dezvoltarea României în perioada urmǎtoare. Comisia Europeanǎ, prin vocea comisarului Dombrovskis, a transmis un mesaj clar de încredere în noua direcție a României şi cǎtre noul guvern de la Bucureşti, care a demonstrat seriozitate şi echilibru în ultimele luni. Este nevoie însǎ de consecvență şi de responsabilitate în administrarea resurselor, pentru a consolida încrederea partenerilor noştri europeni”, a mai spus ministrul Finanțelor. Ministerul Finanțelor a redat principalele mesaje ale ministrului în cadrul reuniunii ECOFIN: România își respectă angajamentele europene și demonstrează o administrare responsabilă a bugetului. Noua țintă de deficit este 8,4% din PIB, în loc de 8%, ceea ce oferă României un spațiu suplimentar de investiții de circa 8 miliarde de lei. România menține direcția de consolidare fiscală, dar fără a frâna creșterea economicǎ – vizǎm un echilibru între stabilitatea bugetară și dezvoltarea economică. Investițiile publice rămân esențiale pentru susținerea creșterii economice. România urmărește să redevină o economie cu ritm sănătos de creștere, bazată pe investiții, competitivitate și utilizarea eficientă a fondurilor europene. Punem accent pe: Stimularea investițiilor private și publice, creșterea competitivității și atragerea integrală a fondurilor europene disponibile Vineri, ministrul finanțelor a participat la Reuniunea Grupul Partidului Popular European (PPE) și la micul dejun oficial ECOFIN. Pe parcursul zilei, Alexandru Nazare va participa la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și va avea reuniuni bilaterale cu ministrul de finanțe bulgar, Temenuzhka Petkova, și cu ministrul de finanțe al Greciei, Kyriakos Pierrakakis.

Ce spune Comisia Europeană despre deficitul României și cât de aproape suntem de pierderea fondurilor europene

ce-spune-comisia-europeana-despre-deficitul-romaniei-si-cat-de-aproape-suntem-de-pierderea-fondurilor-europene

În contextul în care Comisia Europeană a transmis Parlamentului European o scrisoare privind posibila suspendare a fondurilor europene pentru România din cauza deficitului bugetar ridicat, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat miercuri seara, că ţinta de deficit negociată recent este de 8,4% din PIB, faţă de ţinta de 7,7% stabilită prin decizia Consiliului din iulie. „Ţinta aprobată prin bugetul anului 2025 era 7%. Ţinta stabilită prin decizia Consiliului UE din iulie era de 7,7%. Deci, practic, scenariul de la care noi am plecat era un scenariu de la 7,7% la 8,4%. Imediat după finalizarea rectificării, publicarea rectificării, în zilele următoare vom intra din nou în discuţii cu Comisia Europeană pentru a vedea exact care sunt chestiunile care rămân nereglementate înaintea Consiliului din 10 octombrie. Nu cred că mai poate fi vorba, în contextul actual, după adoptarea pachetului 1 şi după tot ce am prevăzut deja în pachetul 2 şi măsurile luate, nu cred că mai poate fi vorba de o activare a clauzei respective privind fondurile europene, dar ea rămâne în continuare, bineînţeles, în discuţie, pentru că există deja scrisoarea transmisă către Parlamentul European”, a spus Nazare. Ministrul Finanţelor a precizat că, pe măsură ce România ia măsuri, acestea sunt recunoscute atât de Comisie, cât şi folosite ca argumente în Parlamentul European pentru a convinge că activarea clauzei nu este oportună. „Am luptat împotriva acestei activări de clauză la ultimul Consiliu, am discutat despre această clauză la Consiliul Informal de la Copenhaga şi nu cred că, în următorul Consiliu, această chestiune va fi activată. Cred că am făcut progres în acest sens, dar, repet, nu este o chestiune care a fost complet eliminată. Ea este încă în discuţie”.

Deși bulgarii au protestat masiv împotriva trecerii la moneda euro, Ministerul Finanțelor din Bulgaria lansează un calculator online de conversie valutară

desi-bulgarii-au-protestat-masiv-impotriva-trecerii-la-moneda-euro,-ministerul-finantelor-din-bulgaria-lanseaza-un-calculator-online-de-conversie-valutara

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online de conversie valutară, disponibil acum pe site-ul oficial dedicat adoptării euro în Bulgaria – evroto.bg. Acest instrument face parte din pregătirile țării pentru trecerea la moneda unică europeană, programată oficial pentru 1 ianuarie 2026, în ciuda protestelor masive din ultimele săptămâni, ale populației. Calculatorul folosește cursul fix de schimb confirmat: 1 euro = 1,95583 leva. Claritate și simplitate Proiectat pentru a fi ușor de utilizat și afișat vizibil pe pagina principală a site-ului, acesta permite conversia rapidă a sumelor din leva în euro și invers. Scopul este de a oferi claritate și simplitate cetățenilor și firmelor în perioada de tranziție. Această inițiativă vine după aprobarea oficială a aderării Bulgariei la zona euro. Întrebări frecvente și actualizări oficiale Ieri, Parlamentul European și-a exprimat sprijinul ferm pentru intrarea țării în zona euro, iar miniștrii de finanțe ai UE, reuniți în formatul ECOFIN, au adoptat în unanimitate cele trei decizii finale necesare pentru adoptarea monedei unice. Pe lângă calculator, site-ul evroto.bg funcționează ca un centru de informare de încredere, oferind date actualizate despre introducerea euro. Platforma reunește răspunsuri la întrebări frecvente, actualizări oficiale și resurse esențiale pentru a sprijini publicul în procesul de tranziție.

România participă la ECOFIN. Țara noastră, așteptată să ia măsuri de reducere a deficitului

romania-participa-la-ecofin.-tara-noastra,-asteptata-sa-ia-masuri-de-reducere-a-deficitului

Miniștrii din cadrul Consiliul Afaceri Economice și Financiare al UE (ECOFIN) vor aviza vineri recomandarea din 4 iunie a Comisiei Europene care constată că România, stat aflat în procedură de deficit excesiv, nu şi-a respectat angajamentul din planul fiscal şi nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar România rămâne cu timp tot mai puţin pentru a adopta prin lege sau ordonanţă măsurile de ajustare bugetară astfel încât să fie trimise către Comisia Europeană săptămâna următoare, înainte de termenul limită de 30 iunie. Măsurile trebuie să fie trimise în timp util la Bruxelles pentru a trece de comisiile tehnice astfel încât să ajungă pe masa EcoFin pe 8 iulie. „Miniştrii vor fi invitaţi să aprobe acţiuni suplimentare în cadrul procedurilor de deficit excesiv pentru două state membre – România şi Belgia. În special, se aşteaptă ca Consiliul EcoFin să adopte o decizie care să stabilească faptul că România nu a luat măsuri eficiente pentru a-şi reduce deficitul excesiv, deschizând calea pentru posibile măsuri suplimentare dacă această ţară nu ia măsuri rapide pentru a-şi reduce dezechilibrele fiscale. Aceasta vine în urma unei recomandări anterioare a Consiliului care recomanda ca România să pună capăt situaţiei sale de deficit excesiv până în 2030. Pentru Belgia, Comisia a propus o recomandare revizuită pentru a-şi pune capăt deficitului excesiv până în 2029. Se aşteaptă ca EcoFin să decidă cu privire la acţiunile suplimentare din cadrul procedurii de deficit excesiv, care decurg din recomandările Comisiei din Pachetul de primăvară 2025, în cadrul următoarei sale reuniuni din 8 iulie 2025”, arată acum Comisia Europeană, înainte de şedinţa EcoFin, notează Profit.ro. Şedinţa EcoFin de pe 8 iulie, pentru care România trebuie să trimită măsurile luate până la final de iunie (30 iunie), este foarte importantă pentru că este ultima înainte ca instituţiile UE să intre în pauza de vară. Ulterior, următoarea şedinţă EcoFin este programată abia pe 10 octombrie. CITIȚI ȘI: Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. … vezi toate articolele

Nicușor Dan își încalcă promisiunea. România merge la Bruxelles cu propunerea de creștere a TVA cu 2 puncte procentuale

nicusor-dan-isi-incalca-promisiunea.-romania-merge-la-bruxelles-cu-propunerea-de-crestere-a-tva-cu-2-puncte-procentuale

Deși Nicușor Dan a promis în campania electorală că taxa generală pe valoare adăugată (TVA) nu va crește, sursele Gândul spun că România va prezenta Comisiei Europene o propunere de creștere a TVA-ului de la 19 la 21%. Informația a fost publicată și de Antena 3 CNN. „Se va propune în ECOFIN creșterea cotei de TVA cu unul-două puncte procentuale, cel mai probabil două. Din moment ce propunerea PSD de introducere a impozitului progresiv a fost respisnă, creșterea cotei de TVA este inevitabilă”, spun sursele citate. Ministrul FInananțelor ,Tánczos Barna, a anunțat miercuri că nu va merge la reuniunea ECOFIN de vineri, de la Bruxelles. În locul său, potrivit surselor Gândul, va merge secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Alin Andrieș. De asemenea, potrivit informațiilor noastre, o altă propunere discutată va fi creșterea cotei reduse de TVA de la 9% la 11%. Discuțiile sunt, în acest moment, dacă cota redusă de TVA se va mări și pentru alimente, medicamente sau lemne de foc. „Pachetul este gândit, construit și discutat cu Comisia, am avut și aseară o discuție destul de lungă cu reprezentanții Comisiei, despre acest pachet care este în lucru, este în pregătire și va fi gata și prezentat la ECOFIN. Coaliția va trebui să se uite pe acest pachet și să și-l asume”, a spus ministrul Finanțelor. Nicușor Dan a dat în scris că nu va crește TVA-ul Nicușor Dan a semnat, în luna mai, într-o dezbatere la Antena 3 CNN, o hârtie pe care a scris că, în mandatul său, dacă va fi ales, TVA nu va crește. Candidatul independent de la acea vreme a scris pe o foaie de hârtie următorul mesaj: „Dacă voi fi președinte, TVA nu va crește în mandatul meu“. Foto: presidency.ro CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele