Oracolele care au văzut criza din 2008 înainte să vină au pus pariurile pentru 2026

oracolele-care-au-vazut-criza-din-2008-inainte-sa-vina-au-pus-pariurile-pentru-2026

Deși Michael Burry este considerat de regulă profetul crizei financiare care a zguduit America în 2008, afectând apoi întreaga economie mondială, mai există câțiva jucători pe bursă care au anticipat colapsul pieței americane. Aceștia au fost consultați de cunoscuta publicație Business Insider în legătură cu evoluțiile macroeconomice cele mai probabile în 2026. Trei traderi care au apărut în filmul hollywoodian ‘The Big Short’, inspirat de marea criză financiară din 2008, își prezintă predicțiile pentru anul 2026, pentru BusinessInsider. Deși sunt exprimate în moduri diferite, toate converg în aceeași direcție. Experții din hitul ‘The Big Short’ își prezintă predicțiile pentru 2026 Printre traderii care au devenit faimoși în timpul crizei creditelor subprime se numără și membrii unei firme mici de investiții,  FrontPoint Partners, respectiv Danny Moses, Vinny Daniel și Porter Collins. Toți trei au părăsit compania, iar în prezent sunt activi pe Substack și colaborează la un podcast intitulat What Are We Doing?, în care discută randamentele investițiilor bursiere de pe poziții opuse. Pe scurt, toți cei 3 traderi au căzut de acord că anul viitor va exista o distanțare la nivel macroeconomic care se va acumula treptat și va pune presiune pe dolarul american. Piața bursieră s-a bucurat timp de un an, de o evoluție care și-a ating punctul maxim în 2025, când a beneficiat în special de tranzacțiile AI, un domeniu față de care Moses și-a exprimat un anumit scepticism. Pariul pe aur. Metalul prețios va cunoaște o explozie anul viitor Însă, cei 3 experți își mențin o privire precaută pentru anul viitor. Moses a declarat că cel mai mare pariu al său pentru 2026 ar fi aurul, o miză crucială pentru strategia sa de invesție ani de zile. În viziunea lui Moses, după explozia aurul din 2025, metalul prețios țintește mai sus, pe măsură ce supremația dolarului ca rezervă valutară mondială se clatină. Expertul a mai punctat că nu vede nimic care ar putea înfrâna ascensiunea aurului pe piețele bursiere. „Între geopolitică și nivelurile datoriilor suverane, cred că aurul va continua să crească. Pentru mine, oamenii ar trebui să privească aurul ca pe un indicator al stabilității economice sau macroeconomice, inclusiv dolarul american.” Moses a mai observat că dolarul american este mai slab, în contextul în care un declin al valutelor americane tinde să coincidă cu prețurile tot mai solide ale aurului. Piețele emergente, în special China și Brazilia, pot fi o investiție câștigătoare Vincent Daniel anticipează o continuare a tranzacțiilor de depreciere monetară în 2026. „Deși trendul a favorizat tranzacții incredibile, cred că acest lucru va continua, deși poate cu un ușor regres”. În opinia lui Daniel, există un potențial de creștere semnificativ în piețele emergente, în special China și Brazilia. Porter Collins a indicat, la fel ca Moses, un declin în derulare al dolarului american, și a adăugat că acesta își va pierde din valoare îm fața metalelor prețioase, mai ales aurul. Expertul crede că prețurile aurului nu vor scădea la începutul lui 2026. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Multimiliardarul Warren Buffett, discuții SECRETE cu oficialii de la Casa Albă pe tema crizei bancare. Zeci de avioane private, la sediul Berkshire Dan Dungaciu: „Avem cel mai anti-business Guvern din istoria modernă a României” Platina, aurul și argintul ating valori record, la final de an. Care este prețul metalelor prețioase și ce a determinat creșterea cotelor

Financial Times: Economia mondială este în era dezastrului. Perspectivele par periculoase

financial-times:-economia-mondiala-este-in-era-dezastrului.-perspectivele-par-periculoase

Situația economiei mondiale este cel puțin ”confuză”, în contextul incertitudinii internaționale, cauzate de pierderea hegemoniei de către Statele Unite și de amploarea sistemelor de inteligență artificială, comentează cotidianul Financial Times. ”Care este starea economiei mondiale? Răspunsul, așa cum a notat recent colegul meu Tej Parikh, este că situația este confuză. Acest lucru nu poate fi surprinzător. Dincolo de anumite incertitudini economice, de tendințele perturbatoare ale deficitelor fiscale și ale datoriilor unor țări importante, asistăm la două evenimente uriașe: abdicarea Statelor Unite ca putere hegemonică mondială și instalarea necontrolată a uneia dintre cele mai importante inovații ale omenirii – inteligența artificială. De aceea, nu este nicio surpriză să fim în confuzie”, scrie Martin Wolf, într-un editorial publicat în cotidianul Financial Times. Sistemul economic mondial riscă să se destrame Fondul Monetar Internațional a atras atenția că economia mondială va avea doar o creștere relativ mică în 2025 și 2026, în contextul situațiilor de criză, marcate de tarife comerciale. Alte caracteristici ale noii realități mondiale includ ascensiunea puterilor emergente și creșterea valorilor burselor americane, pe fondul investițiilor în sisteme de inteligență artificială. ”Dar nu se știe dacă aceste tendințe de creștere sunt bazate pe realitate sau dacă este doar o creștere falsă asociată de obicei inovației”, subliniază editorialistul. ”Într-o perioadă ca aceasta, când sistemul mondial este răsturnat, este periculos să avem încredere în ceea ce urmează. Așa cum notează și Fondul Monetar Internațional, există o serie de fragilități, mai ales asociate deficitelor fiscale și datoriilor suverane. Provocările care urmează sunt uriașe, mai ales necesitatea de menține progresele economice într-o perioadă de tensiuni geopolitice. Și nicio țară, indiferent cât este de puternică, nu va fi imună la eventuala explozie a sistemului economic mondial”, avertizează autorul. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: MACRON este cel mai nepopular președinte al FRANȚEI. Ocupă locul 51 în topul realizat de Paris Match VIDEO Trump salută activitatea președintelui Argentinei. Avertismentul adresat înaintea alegerilor