Ministrul Energiei afirmă că România e pregătită pentru iarnă: Avem 95,5% din depozite umplute cu gaze naturale. Media europeană este de 82,8%

ministrul-energiei-afirma-ca-romania-e-pregatita-pentru-iarna:-avem-95,5%-din-depozite-umplute-cu-gaze-naturale.-media-europeana-este-de-82,8%

„România astăzi are depozitele de gaze naturale pregătite pentru iarnă. Suntem mult peste media Uniunii Europene. Avem 95,5% din depozite umplute cu gaze naturale pentru iarna care urmează. Media europeană este de 82,8%. Le mulțumesc încă o dată colegilor pentru implicare și colegilor de la Transgaz pentru modul în care în cursul acestei veri am organizat mai multe întâlniri. Am transmis operatorilor doar faptul că îmi doresc ca gazele pe care le achiziționează în timpul verii la un preț foarte bun, să fie cele care se înmagazinează în depozite la iarnă. Tocmai pentru a ne asigura că nu vom avea fluctuații ale prețului”, a transmis Bogdan Ivan. Potrivit ministrului, România are în vigoare o schemă de plafonare-compensare până în 31 martie, care garantează absența fluctuațiilor de preț. Astfel de fluctuații ar pune presiune pe bugetul de stat. Întrebat despre episoadele de aproape-blackout din februarie și perioada Paștelui, ministrul a exprimat încredere în echipa Departamentului Energetic Național și a menționat că se lucrează la renegocierea cu Comisia Europeană pentru păstrarea centralelor pe cărbune și la digitalizarea rețelelor electrice. „Aceste centrale aduc echilibru în sistemul energetic național, într-o formă în care să nu pună în pericol alimentarea cu energie electrică, în special în această iarnă. Presiunea cea mai mare există în timpul iernii și există un potențial scenariu în această direcție în anumite condiții. Dar ceea ce este foarte important este că lucrăm inclusiv la mecanisme de finanțare pentru digitalizarea rețelelor electrice și sisteme integrate”, a spus ministrul. Sursa video: Digi 24

Ilie Bolojan mai bifează o finanțare europeană. O primă tranșă de 500 de milioane de euro de la BEI pentru autostrada SibiuPitești

ilie-bolojan-mai-bifeaza-o-finantare-europeana.-o-prima-transa-de-500-de-milioane-de-euro-de-la-bei-pentru-autostrada-sibiupitesti

Premierul Ilie Bolojan a primit, la Palatul Victoria, o delegație a Băncii Europene de Investiții (BEI), aflată la București pentru semnarea unui contract de finanțare în valoare de 500 de milioane de euro – prima tranșă dintr-un pachet total de un miliard de euro destinat construcției autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, anunță biroul de presă al Guvernului, într-un comunicat public. „În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului a subliniat importanța consolidării cooperării cu BEI și cu alte instituții financiare europene, în strâns parteneriat cu Comisia Europeană. BEI s-a dovedit, de-a lungul timpului, un partener strategic important, contribuind la dezvoltarea României prin finanțări și asistență tehnică acordate unor proiecte cu impact asupra economiei. Premierul a evidențiat faptul că, în contextul angajamentelor asumate privind traiectoria fiscal-bugetară, sprijinul BEI este important pentru cofinanțarea proiectelor deja incluse în planificarea bugetară națională, asigurând astfel continuarea și finalizarea investițiilor”, arată sursa citată. Discuțiile de miercuri au vizat și domeniul energiei, unde România își propune să devină un hub regional. „Sunt necesare investiții în rețele inteligente, tehnologii de stocare și modernizarea infrastructurii de transport și distribuție. Consolidarea securității energetice și integrarea în rețelele europene presupun interconectări eficiente, proiecte transfrontaliere și alinierea la standarde comune”. Ilie Bolojan a cerut și extinderea colaborării cu BEI pentru sprijinirea proiectelor autorităților locale, care au nevoie de cofinanțare pentru finalizarea investițiilor aflate în implementare. „Reprezentanții BEI și-au exprimat disponibilitatea de a identifica instrumente suplimentare de sprijin, inclusiv pentru industria de apărare, și de a continua acordarea de asistență tehnică instituțiilor publice, mediului de afaceri și universităților”. La întrevedere a participat și Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-ministrului. Foto: gov.ro AUTORUL RECOMANDĂ:

Haosul comercial instaurat pe plan mondial de Trump creează noi OPORTUNITĂȚI pentru fermierii africani

haosul-comercial-instaurat-pe-plan-mondial-de-trump-creeaza-noi-oportunitati-pentru-fermierii-africani

Continentul african se poziționează ca un jucător esențial în viitorul agriculturii globale, iar investitorii au observat o schimbare de paradigmă odată cu introducerea tarifelor vamale suplimentare de către Administrația președintelui american, Donald Trump. Primul semnal a fost dat în iubie, atunci când China, cea mai mare piață de desfacere din lume, a importat arahide și caju din Gambia. Apoi în septembrie au cumpărat premieră afine din Zimbabwe. Acum, făina de soia etiopiană, un produs secundar bogat în proteine ​​din boabele zdrobite, utilizată în principal pentru hrănirea păsărilor de curte și a porcilor, își va face intrarea în piața chineză. În mod paradoxal războiul comercial inițiat de președintele american Donald Trump creează oportunități pentru economiile africane, în special când vine vorba de alimente. Privită mult timp prin prisma aspectului de subzistență și a drepturilor funciare postcoloniale, agricultura africană devine rapid un teren de testare pentru investițiile globale. Qatar, Emiratele Arabe Unite și alte state din Golful Persic au investit masiv în agricultură și infrastructura conexă de pe continentul african cu scopul de a contracara deficitul de resurse care amenință producția alimentară din Orientul Mijlociu. Agricultura africană își trăiește momentul de glorie Pentru China și alte națiuni al căror comerț cu SUA a fost perturbat, Africa oferă o șansă de a se diversifica, îndepărtându-se de importurile agricole riscante din punct de vedere politic, notează Bloomberg. Președintele chinez Xi Jinping a anunțat recent că țara sa va elimina tarifele la importurile din toate țările africane cu care are legături diplomatice. Mișcarea consolidează accesul Chinei la piețele africane și implicit, la surse ieftine de hrană. Concret, profitând de oportunitatea creată parțial de impasul comercial dintre China și SUA, Angola se așteaptă să își poată diversifica economia, îndepărtându-se de petrol, care reprezintă astăzi mai mult de jumătate din veniturile țării. Guvernul de la Luanda dorește să atragă anual până la 2 miliarde de dolari în investiții agricole pe următorii cinci ani și, în cele din urmă, să dubleze contribuția sectorului la produsul intern brut, la 23%. RECOMANDAREA AUTORULUI O femeie și-a comandat un tricou de 23 de lei de pe un site chinezesc, folosit de mulți români. Ce a primit, de fapt Marele Baraj al Renașterii Etiopiene, mega-proiectul AFRICAN: Istoria zbuciumată a unei investiții colosale, cu potențial uriaș și tensiuni pe măsură

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Starea deplorabilă a Franței nu se va îmbunătăți prin amânarea reformelor /Macron este în impas

frankfurter-allgemeine-zeitung:-starea-deplorabila-a-frantei-nu-se-va-imbunatati-prin-amanarea-reformelor-/macron-este-in-impas

Criza politică din Franța tinde să se accentueze, având cauze multiple, în special de ordin financiar, comentează publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung, avertizând că președintele Emmanuel Macron este incapabil să acționeze cu determinare, din cauza problemelor instituționale. ”Mulți poartă responsabilitatea tragediei politice din Franța. În primul rând, este responsabilitatea președintelui, care nu a reușit formarea unei majorități în Adunarea Națională anul trecut. Apoi, este responsabilitatea partidelor, care refuză compromisurile. Este și vina premierilor, care nu se ridică la înălțimea așteptărilor. Sebastien Lecornu, al cincilea prim-ministru din al doilea mandat al președintelui Macron, a rezistat doar câteva săptămâni, contribuind, temporar, la propriul eșec prin selectarea specialiștilor pregătiți insuficient”, notează Nikolas Busse, într-un editorial publicat în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung. Criza politică din Franța are cauze multiple, iar Macron este blocat ”Criza politică din Franța are multiple cauze, iar un lucru este sigur: problemele financiare ale țării vor persista. Multe voci de la Paris cred că alegerile parlamentare anticipate sunt soluția de rezolvare a problemelor. Însă acest lucru nu va face decât să amâne rezolvarea”, subliniază editorialistul. Luni, piețele financiare le-au reamintit politicienilor de problemele bugetare. Dacă a doua economie a UE și a zonei euro va fi evaluată ca fiind sub nivelul Greciei sau al Italiei, vor apărea semnale de avertisment. ”În lipsa unui buget echilibrat și al unui guvern stabil, Macron nu va realiza prea multe. Starea deplorabilă a Franței este exacerbată de sistemul celei de-a V-a Republici și de o cultură politică a confruntării, iar problemele sunt asemenea celor din alte țări ale Europei: accentuarea polarizării între forțele de stânga și cele de dreapta, forțele politice de centru care sunt slabe și un stat suprasaturat. Franța ar trebui să organizeze alegeri la termen în 2027. Este greu de imaginat că lucrurile vor putea continua la fel până atunci”, concluzionează editorialistul. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Seulul cere intervenția Beijingului în planul DENUCLEARIZĂRII Phenianului/ Xi ar putea efectua o vizită în Coreea de Sud cu ocazia summitului APEC VIDEO Cancelarul Merz pariază în continuare pe MOTORUL TERMIC /Întreaga industrie auto germană depinde de el

Aurul atinge un MAXIM istoric de 141 de dolari pe gram. Avertismentul celei mai mari bănci din SUA: „Trendul ascendent se epuizează”

aurul-atinge-un-maxim-istoric-de-141-de-dolari-pe-gram.-avertismentul-celei-mai-mari-banci-din-sua:-„trendul-ascendent-se-epuizeaza”

Aurul a atins pentru prima pentru prima dată în istorie, nivelul de 4.000 de dolari pe uncie, (aproximativ 141 de dolari pe gram) în contextul slăbirii dolarului american, al tensiunilor geopolitice, dar și al incertitudinii în plan economic și al inflaţiei persistente, relatează CNBC. Contractele futures pe aur se tranzacţionau la 4.005,80 dolari uncia, aproximativ 141 de dolari pe gram, marcând o creştere de peste 50% de la începutul anului. Indicele dolarului american a scăzut cu 10%, în contextul politicilor economice imprevizibile ale administraţiei Trump şi al presiunilor exercitate asupra Rezervei Federale. Băncile centrale și investitorii individuali cumpără aur într-un ritm rapid. China și alte țări își diversifică rezervele și preferă să renunțe la titlurile de trezorerie americane, după ce Washingtonul a impus sancțiuni dure Rusiei din cauza invaziei Ucrainei în 2022, iar investitorii individuali caută protecție împotriva inflației. Cea mai recentă creștere prețului la aur a venit după ce Fed a redus ratele dobânzilor în septembrie pentru prima dată în acest an, ceea ce a diminuat atractivitatea titlurilor de stat pe termen scurt. Se anticipează încă două reduceri ale ratei fondurilor federale, de la 4,00% la 4,25%, înainte de sfârșitul anului. Următoarea reuniune a Băncii Federale se va desfășura peste trei săptămâni, pe 29 octombrie. Ray Dalio, fondatorul Bridgewater Associates, a recomandat marți investitorilor să investească „aproximativ 15% din portofoliul lor în aur”. Instrumentele de creanță „nu sunt o rezervă eficientă ”, a declarat Dalio la Forumul Economic Greenwich din Connecticut. Aurul este „singurul activ care se descurcă foarte bine atunci când părțile tipice ale portofoliului tău scad”, a spus el. Bank of America a îndemnat luni investitorii să abordeze aurul cu prudență, deoarece prețurile se îndreaptă spre 4.000 de dolari. Bank of America a avertizat clienții că aurul se confruntă cu „epuizarea tendinței ascendente”, ceea ce ar putea duce la „o consolidare sau corecție” în trimestrul al patrulea. Foto: Envato Muzeul de 1 miliard de dolari al Egiptului își deschide porțile. Masca de aur a lui Tutankhamon și peste 100.000 de alte exponate, în cel mai scump și cel mai mare muzeu de arheologie din lume Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris a fost prădat. Șase kilograme de pepite de aur „inestimabile” au dispărut Ceva se întâmplă în lume: AURUL, la un nou maxim istoric – 3.600 dolari pe uncie!

Bruxelles-ul solicită reducerea importurilor de oțel scutite de taxe vamale și o taxă de 50% pentru alte tipuri de oțel

bruxelles-ul-solicita-reducerea-importurilor-de-otel-scutite-de-taxe-vamale-si-o-taxa-de-50%-pentru-alte-tipuri-de-otel

„Pentru a salva oțelul și locurile noastre de muncă , propunem reducerea la jumătate a cotei pentru oțelul importat și dublarea tarifelor (pentru oțelul în afara cotei) de la 25% la 50%”, a declarat Stéphane Séjourné, vicepreședintele Comisiei Europene pentru Prosperitate și Strategie Industrială, într-o postare pe rețelele de socializare în care a anunțat măsura, scrie BusinessInsider.es. Inițiativa a fost adoptată marți de Colegiul Comisarilor, dar forma sa finală urmează să fie negociată între Consiliu (guverne) și Parlamentul European. Bruxelles-ul speră că va intra în vigoare la timp pentru a înlocui actuala măsură de siguranță, care expiră în iunie anul viitor. Serviciile UE estimează că, datorită măsurii de salvgardare provizorii care permite UE să impună un tarif de 25% pentru oțelul străin , importurile au fost reduse cu 15% față de aprilie anul trecut. Cu toate acestea, aceste cifre sunt insuficiente pentru industrie, iar mecanismul nu se va mai aplica vara viitoare. Prin urmare, executivul UE propune acum ca această garanție să devină permanentă, cu procente mai mari, astfel încât UE să poată impune o taxă de 50% asupra importurilor de oțel odată ce sunt depășite cotele scutite de taxe vamale stabilite. În plus, dorește să reducă drastic la jumătate cota de import, care permite intrarea oțelului fără taxe vamale. Scopul este de a ridica tariful de import la un nivel similar cu cel aplicat deja de Statele Unite și Canada produselor chinezești. Principalii furnizori de oțel către UE, alături de China, sunt Turcia, India, Coreea, Vietnam, Japonia, Regatul Unit și Ucraina. Într-o apariție în fața Comitetului mixt pentru UE al Congresului și Senatului spaniol, săptămâna trecută, Séjourné a avertizat că în Europa „nu există competitivitate pentru oțel”, deoarece la scară globală acesta concurează pe o piață „complet liberă” în care China poate oferi o tonă de oțel la un preț cuprins între 200 și 300 de euro grație subvențiilor de stat, în timp ce Europa îl vinde cu 500 sau 600 de euro. De asemenea, el considera că oțelul face parte din suveranitatea națională și justifica măsurile protecționiste deoarece „fără oțel”, alte industrii cheie, precum industria auto și cea de apărare, nu ar funcționa.

Factura la energie în 2025 – Partea a II-a: Să ai un TV smart ar putea deveni un lux. Cât vei avea de plătit dacă lași televizorul pornit toată ziua

factura-la-energie-in-2025-–-partea-a-ii-a:-sa-ai-un-tv-smart-ar-putea-deveni-un-lux.-cat-vei-avea-de-platit-daca-lasi-televizorul-pornit-toata-ziua

Să ai TV smart în România pe durata guvernării lui Ilie Bolojan ar putea deveni un lux din cauza creșterii prețurilor la energie electrică. Televizorul nu mai este doar un dispozitiv pentru vizionat emisiuni de pe tradiționalele canale TV prin cablu, ci un adevărat centru multimedia”. Românii îl folosesc pentru a viziona filme și seriale pe platformele de streaming sau pentru a accesa internetul, iar tinerii îl folosesc pentru a se juca jocuri video pe consolele PlayStation, Xbox sau PC-uri high-end. Desigur, facturile la energie ar putea fi foarte mari și din cauza unui obicei prost al românilor care sunt obișnuiți să-și lase televizoarele pornite ore întregi, uneori chiar aproape toată ziua. Unii ajung chiar să adoarmă cu televizoarele pornite, fiind aprinse până dimineața. Unii le lasă aprinse pentru a auzi știri în timp ce fac activități casnice, alții pentru fundal sonor în timp ce citesc sau studiază pentru examen. De multe ori, copiii mici se joacă sau aleargă prin casă, în timp ce  televizoarele comutate pe canalele de desene animate consumă curent electric. Luminițele aprinse din spatele unui televizor smart Philips sporesc ambianța unui film, dar și facturile la electricitate Cât consumă un televizor, în medie Potrivit Playtech , un televizor smart lăsat pornit non-stop, poate consuma în medie 100 W/h, adică 0,1 kWh.  Însă, poate depinde și în funcție de diagonala ecranului, tehnologia utilizată (LED, OLED, QLED) și de setările de luminozitate, rezoluție, contrast și saturație. Un televizor LED de 80 cm (32′) poate consuma între 30 și 50 W pe oră. Un televizor de 109 cm (43′)  consumă aproximativ 70-100 W. Un televizor de 127 cm (50′) consumă între 100 și 150 W. Iar un televizor OLED de 140 cm (55′) poate ajunge la 150-200 W. Acum că prețurile la electricitate au crescut în 2025, de când Guvernul Bolojan a majorat TVA.  Premierul a estimat că abia din a doua jumătate a anului 2026, românii vor avea parte de facturi mai mici la energie electrică. Până atunci, consumatorii casnici trebuie să economisească. Iată cât te poate costa un TV smart dacă îl lași pornit 24 de ore Într-un experiment realizat de Playtech, dacă lași televizorul smart aprins timp de 24 ore, iar tariful mediu la energie electrică este de 1 leu /kWh (cu taxe și TVA incluse), trebuie să te aștepți să plătești 72 de lei lunar la factura pentru energie electrică. Iată calculul: Consum zilnic: 0,1 kWh × 24 ore = 2,4 kWh/zi Cost zilnic: 2,4 × 1 leu = 2,4 lei/zi Cost lunar (30 zile): 2,4 × 30 = 72 lei/lună Dacă televizorul tău este mai mare și mai performant, de exemplu un OLED  de 55 inch cu un consum de 150 W/h, costul ar putea crește la 108 lei/lună. 0,15 kWh × 24 ore × 30 zile × 1 leu = 108 lei/lună ATENȚIE! Televizorul consumă curent și în modul standby Dacă crezi că ai oprit televizorul numai dacă ai apăsat pe butonul Power de pe telecomandă, te înșeli. Televizoarele vor consuma curent și în modul standby, între 0,3 și 1 W. Tot vei fi taxat pentru cei 2-3 kWh consumați anual degeaba. Noaptea, televizorul trebuie scos din priză. Specialiștii sugerează prize smart cu întrerupător automat. Pașii pentru a economisi curentul electric până în iulie 2026 Redu luminozitatea ecranului la 50-70%; Activează modul „eco” sau „energy saving”; Scoate televizorul din priză noaptea sau când ești plecat de acasă; Activează funcția de oprire automată după o perioadă îndelungată de inactivitate, în cazul în care te ia somnul la un film plictisitor; Stingeți luminițele ambientale din spatele televizorului când nu este necesar să le admirați. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: CALCUL complet | Cât curent consumă un televizor și cât vom plăti lunar, de la 1 iulie 2025, doar pentru el

Trump afirmă că negocierile comerciale SUA-Canada sunt complicate /Relația este de conflict natural, dar avem și dragoste reciprocă

trump-afirma-ca-negocierile-comerciale-sua-canada-sunt-complicate-/relatia-este-de-conflict-natural,-dar-avem-si-dragoste-reciproca

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a admis, marți seară, că negocierile comerciale cu Guvernul Canadei sunt ”complicate”, exprimând însă speranța că ambele părți vor fi ”foarte mulțumite” de acordul final. Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe premierul Canadei, Mark Carney. Președintele SUA s-a declarat nemulțumit de activitățile producătorilor auto canadieni. ”Statele Unite sunt ofensate de faptul că multe companii auto își transferă operațiunile de producție în afara teritoriului american, ceea ce generează concurență între cele două țări vecine”, a afirmat Donald Trump, citat de postul BBC News. Mark Carney s-a declarat încrezător că va obține un ”acord adecvat” din partea Statelor Unite. Liderul opoziției de la Ottawa, Pierre Poilievre, afirmase că, în cazul în care Carney nu va obține un acord în cursul vizitei la Washington, deplasarea va fi un eșec. Aceasta este a doua vizită efectuată de premierul Mark Carney la Washington, iar ambii lideri par a fi optimiști asupra perspectivelor ajungerii la un acord comercial bilateral. Cu toate acestea, Donald Trump a declarat că negocierile sunt ”complexe”. În lipsa acordului, președintele SUA a impus tarife de 35% asupra importurilor canadiene, deși au fost menținute excepțiile pentru produsele care intră sub incidența Tratatului de liber-schimb SUA-Canada-Mexic (USMCA), negociat de Trump în primul mandat. Donald Trump a impus tarife vamale de 50% asupra produselor metalice din Canada și de 25% pentru automobile. ”Relația dintre țările noastre este de conflict natural, dar avem și dragoste reciprocă, avem multă dragoste unii pentru alții. Iubesc Canada și poporul canadian. Sperăm să fim foarte mulțumiți cu toții de acordul final”, a subliniat președintele SUA. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Kim Jong-Un l-a felicitat pe VLADIMIR PUTIN cu ocazia zilei sale de naștere/ Coreea de Nord va consolida cooperarea cu Rusia VIDEO Cancelarul Merz pariază în continuare pe MOTORUL TERMIC /Întreaga industrie auto germană depinde de el

Factura la ENERGIE în 2025, în România lui Bolojan – Partea I: Costurile pe care trebuie să le achite un român pentru a încărca zilnic un iPhone 17

factura-la-energie-in-2025,-in-romania-lui-bolojan-–-partea-i:-costurile-pe-care-trebuie-sa-le-achite-un-roman-pentru-a-incarca-zilnic-un-iphone-17

Pe măsură ce prețurile la electricitate cresc din cauza majorării TVA impusă de Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan, pentru români, chiar și dispozitivele mici ar putea deveni o povară pentru buget, alături de frigiderele, aspiratoarele și mașinile de spălat care sunt mari consumatoare de energie electrică. În România guvernată de premierul liberal Bolojan, consumatorul casnic ar ajunge că cheltuiască între 200 și 250 de lei anual pentru a încărca zilnic dispozitive inofensive, precum laptopurile, tabletele, telefoanele și ceasurile inteligente. Un smartphone modern, precum un iPhone 17 cu memorie internă de 256 GB, costă 4.839 lei.  Are o baterie cu o capacitate de 3,692 mAh, potrivit Verger Power. O încărcare la jumătate (50%) poate dura 20 de minute cu un adaptor de 40W sau 30 de minute dacă este conectat la un adaptor de 30W.  Bateria sa poate rezista până la 30 de ore. iPhone 17 Pro Max poate rezista până la 39 de ore, dar necesită un adaptor de 40 W pentru o încărcare eficientă – Foto: Profimedia images Cât poate să te coste încărcarea unui iPhone 17 Ar putea necesita și o baterie externă de 5.000 mAh pentru a-i asigura telefonului un ciclu complet. La prețul mediu al energiei electrice, care a ajuns la 1,5 lei/kWh în 2025, o încărcare zilnică a unui iPhone 17 ar putea consuma 20 Wh, adică 0,02 kWh, ceea ce înseamnă o extra-taxă de 2 bani. Încărcarea zilnică a telefonului consumă 0,035 kilowați-oră (kWh) de electricitate pe săptămână, 0,15 kWh pe lună și aproximativ 1,83 kWh pe an. Încărcarea telefonului de două ori pe zi poate consuma 0,07 kWh de electricitate pe săptămână, 0,3 kWh pe lună și aproximativ 3,65 kWh pe an, arată Energy Sage. Potrivit Playtech , dacă îți vei încărca zilnic cel mai nou smartphone apărut pe piață, vei ajunge să plătești 0,6 lei într-o lună și 7,3 de lei într-un an. Costul, cu toate că este simbolic, crește dacă într-o familie alcătuită din doi părinți și doi frați, fiecare membru are câte un smartphone cu o baterie de minim 4.000 mAh, fără a mai adăuga laptopurile, tabletele și ceasurile inteligente. Cât te costă să-ți încarci laptopul Laptopurile de ultimă generație pot consuma în medie între 40 și 70 W. Dacă un român utilizează zilnic un laptop, timp de 5 ore, consumă între 0,25 – 0,35 kWh, adică 0,38-0,53 de lei/zi (30 – 50 de bani). Lunar, românii ar putea ajunge să plăteasc între 11 și 16 lei pentru luxul de a avea un laptop. Anual: între 130 și 190 de lei. Depinde și de performanța laptopului și durata de utilizare. Majoritatea românilor care lucrează remote utilizează laptopul timp de 8 ore, poate chiar mai mult dacă adăugăm pauzele și timpul pe care îl petrec în timp ce dau scroll pe internet când nu muncesc. Sursa Foto: Envato/ Shutterstock Autorul recomandă: Scad sau nu facturile la energie? După ce ministrul Energiei a propus un nou plafon la facturi, Bolojan avertizează că prețurile NU vor scădea dacă firmele nu respectă regulile

Cancelarul Merz pariază în continuare pe motorul termic /Întreaga industrie auto germană depinde de el

cancelarul-merz-pariaza-in-continuare-pe-motorul-termic-/intreaga-industrie-auto-germana-depinde-de-el

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a afirmat, marți, că va insista ca Uniunea Europeană să renunțe la decizia de interzicere a producției de autovehicule dotate cu motoare pe ardere internă din 2035, explicând că producătorii germani vor dezvolta combustibili sintetici ecologici. ”Sunt necesare anumite corecturi. Nu aș vrea să continue anumite tendințe. Vreau să fie oprite. De aceea, discutăm acum, spre exemplu, cu industria auto destul de concret săptămâna aceasta. Nu va fi un summit, dar vom avea un dialog cu industria auto, am invitat și sindicatele, i-am chemat și pe premierii landurilor afectate. Vom discuta despre transformările industriale, inclusiv despre motoarele cu ardere internă. În coaliție nu am abordat încă această temă, sper să discutăm cel târziu joi”, a afirmat Merz, într-un interviu acordat postului german N-TV. ”Propunerea mea clară este că actuala decizie a UE de interzicere a motoarelor cu ardere internă nu este corectă, trebuie să o abordăm deschis la nivel de tehnologie în următoarele săptămâni și luni. Comisia Europeană a prevăzut acest lucru în procesul decizional, iar hotărârea finală trebuie luată anul acesta. Nu vreau ca Germania să se numere printre țările care vor menține această interdicție falsă. Nu trebuie să interzicem nimic, ci trebuie să îmbunătățim tehnologiile, acesta este obiectivul meu”, a subliniat Friedrich Merz. Germania se confruntă cu probleme economice structurale, amplificate de creșterea tarifelor la energie și de scăderea cererii pentru exporturi. Industria auto este afectată puternic de planul Uniunii Europene privind tranziția ecologică, care stimulează producția de mașini electrice. Germania este centrul industriei auto europene, având sute de mii de locuri de muncă în acest domeniu. Uniunea Europeană intenționează să interzică motoarele pe combustie din anul 2035, dar decizia ar putea fi reevaluată în funcție de evoluțiile tehnologice și de interesele producătorilor auto europeni. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Lecornu reia consultările cu principalele forțe politice parlamentare/ MACRON „își va asuma responsabilitatea” în cazul unui nou eșec VIDEO | Atac asupra unui politician din GERMANIA /Primărița unui orășel este în stare critică după ce a fost înjunghiată