Ce a fost și ce a rămas din pachetul II al lui Bolojan. Fără reforma administrației locale, POVARA pică tot pe cetățean și companii

ce-a-fost-si-ce-a-ramas-din-pachetul-ii-al-lui-bolojan.-fara-reforma-administratiei-locale,-povara-pica-tot-pe-cetatean-si-companii

Dacă primul pachet fiscal, cu creșterea TVA la 21% și a accizelor, a lovit direct în buzunarele românilor, al doilea pachet era anunțat ca fiind cel care „demolează” sinecurile din instituțiile statului. În realitate, surpriza este că tot cetățeanul și companiile duc greul, pentru că reforma administrației locale, piesa centrală din discursul lui Ilie Bolojan, a fost scoasă în ultimul moment de pe ordinea de zi a Guvernului. Premierul a început cu reforma de jos în sus, de la cetățean la stat – deși promitea o reformă prin care să fie reduse posturile din administrațiile locale – după discuții intense cu reprezentanții Asociației Municipiilor și ai Uniunii Consiliilor Județene, la ședința de guvern de vineri, capitolul a fost scos, pe fondul neînțelegerilor din coaliție privind forma finală a reducerilor de personal. Așa se face că, din tot pachetul II, singurele măsuri care vizează aparatul de stat sunt cele privind eficientizarea unor autorități administrative autonome precum ANCOM, ANRE și ASF. Concret, acolo se reduc posturile de specialitate cu 10% și cele de suport cu 30%, potrivit amendamentelor adoptate la actul normativ asumat în Parlament. La insistențele USR, premierul a acceptat și un amendament prin care îngheață bonusurile șefilor din companiile autonome până în 2028. O măsură mai degrabă simbolică, dar care oferă măcar senzația că s-a tăiat ceva din privilegiile sinecurilor. Bâlbe la Palatul Victoria pe impozitul pe cifra de afaceri a multinaționalelor Cea mai notabilă bâlbă guvernamentală rămâne, însă, saga impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA). Vineri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța eliminarea taxei de 1% pentru companiile cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro. „Una dintre cele mai importante măsuri din acest pachet este eliminarea impozitului pe cifra de afaceri a companiilor de peste 50 de milioane de euro, care nu discrimina între companiile străine și cele românești. Noul sistem de impozitare pe care l-am propus tratează punctual acele cheltuieli ale companiilor multinaționale care sunt sensibile (…) pentru că ne dorim investiții din partea acestor companii”, explica vineri Nazare. (detalii AICI) Doar că, la trei zile distanță, aceeași taxă reapare, în urma unui amendament PSD acceptat de premier. „Va fi aplicat impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) pentru companiile care înregistrează o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an și nu aplică mecanismul cu limitarea cheltuielilor pentru afiliați”, transmitea Palatul Victoria după ședința de luni. Vezi amendamentele PSD – AICI Un joc de-a v-ați ascunselea fiscal, care ridică semne de întrebare pentru investitori. Ce mai rămâne valabil din declarațiile guvernului de la o zi la alta? Taxa pe marile averi, introdusă peste noapte Pe lângă bâlba cu IMCA, pachetul II a venit cu o surpriză în plus. Introducerea peste noapte a taxei pe lux. Practic, impozitele pentru casele de peste 500.000 de euro și mașinile mai scumpe de 75.000 de euro au fost triplate, de la 0,3% la 0,9%. Amendamentul, venit din partea PSD, a fost acceptat imediat de premierul Bolojan și inclus în forma finală a actului normativ. (detalii AICI) Câte amendamente au fost depuse la cele 5 proiecte de lege Dincolo de declarațiile politice de la pupitrul Palatului Victoria, pachetul doi nu a livrat reforma pe care Bolojan a promis-o. Cu administrația locală neatinsă, sinecurile intacte și bâlbe fiscale de tip „uite IMCA, nu e IMCA”, povara cade tot pe cetățeni și companii. Foto colaj: Shutterstock AUTORUL RECOMANDĂ: