Medicii din Iași luptă să salveze viața unui băiat de 8 ani aflat în comă după un accident cu trotineta

medicii-din-iasi-lupta-sa-salveze-viata-unui-baiat-de-8-ani-aflat-in-coma-dupa-un-accident-cu-trotineta

Scene dramatice au avut loc ieri, în localitatea Broscoșești din județul Vaslui. Un copil de doar 8 ani a fost descoperit prăbușit pe stradă, lângă trotineta electrică pe care se plimba. Nimeni nu a fost martor la momentul accidentului, iar cel care a găsit copilul inconștient a sunat imediat la 112, cerând disperat ajutor. La fața locului a ajuns rapid o ambulanță SAJ B2 din Huși. Cadrele medicale au constatat că băiatul suferise un traumatism cranian sever, o leziune extrem de gravă care îi punea viața în pericol. Copilul a fost stabilizat și transportat de urgență la Spitalul Municipal Huși, unde medicii au decis imediat transferul către o unitate cu specializare în neurochirurgie. Din cauza gravității cazului, a fost solicitat un elicopter SMURD de la Galați. Aeronava a aterizat la Huși și l-a preluat pe băiat, transportându-l direct către Spitalul de Neurochirurgie Iași, unde specialiștii încearcă acum să-i salveze viața. Potrivit surselor medicale, starea micuțului este în continuare critică. Medicii fac tot posibilul pentru a-l stabiliza. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a produs accidentul. Una dintre ipoteze este că băiatul ar fi pierdut controlul trotinetei electrice și s-ar fi lovit puternic de asfalt. Please follow and like us:

Un bărbat de 50 de ani şi un copil de 4 ani au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de şerpi, în judeţul Iaşi

un-barbat-de-50-de-ani-si-un-copil-de-4-ani-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-au-fost-muscati-de-serpi,-in-judetul-iasi

Un bărbat de 50 de ani din localitatea ieşeană Brăieşti a fost dus, luni, cu elicopterul SMURD la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce a fost muşcat de un şarpe. Tot luni, un copil de 4 ani din comuna Popricani a fost transportat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, părinţii acestuia susţinând că ar fi fost muşcat tot de un şarpe. „Au fost două solicitări pentru persoane care au declarat că au fost muşcate de şarpe. Bărbatul de 50 ani a leşinat, el fiind adus cu elicopterul SMURD în UPU la Spitalul Sfântul Spiridon. Cât priveşte copilul, mama acestuia a spus că a fost muşcat de şarpe. El a fost transferat cu ambulanţa la Spitalul de Copii”, a declarat, luni seară, medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi. Sursa foto – caracter ilustrativ: ISU Botoșani Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Accident grav în localitatea Mihăiești din Cluj. Doi oameni au MURIT, iar alți doi sunt în stare gravă

accident-grav-in-localitatea-mihaiesti-din-cluj.-doi-oameni-au-murit,-iar-alti-doi-sunt-in-stare-grava

Un accident grav a avut loc în localitatea Mihăiești din Cluj. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit o autobasculantă. Doi oameni au murit, iar alți doi sunt în stare gravă și au fost transportați de urgență la spital. La fața locului au ajuns, în scurt timp, mai multe ambulanțe, două autospeciale de descarcerare și un elicopter SMURD. „Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 Cluj-Napoca și Huedin au intervenit la un grav accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Mihăiești spre Sânpaul. Apelul de urgență a venit la ora 10.59, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială de la Garda Aghireșu, respectiv o autospecială de la Cluj-Napoca. Totodată, partea medicală a fost asigurată de o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, respectiv elicopterul SMURD de la Târgu Mureș. În accident au fost implicate o autobasculantă și un autoturism. Forțele noastre au găsit 4 persoane puternic încarcerate în autoturismul răsturnat în afara părții carosabile. Astfel, pompierii au descarcerat o minoră de 13 ani și un bărbat de aproximativ 50 de ani, ambii în stare gravă. Minora a fost intubată de către echipajul SMURD și transportată la spital. Echipajul care a încadrat elicopterul l-a transportat la spital pe bărbat. Din păcate, o femeie de aproximativ 50 de ani și un bărbat de aproximativ 35 de ani au fost declarați decedați, cei doi prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a transmis ISU Cluj. CITEȘTE ȘI: Un tânăr motociclist a MURIT în urma unui grav accident, în Bistrița-Năsăud. Bărbatul avea doar 26 de ani și era tatăl unui copil în vârstă de doi ani Accident grav în Dolj. Un motociclist, care fugea de Poliție, a intrat în coliziune cu un autoturism. O persoană a ajuns la spital Un român a murit într-un accident rutier în Austria, după ce a fost acroșat și târât sute de metri de un autoturism Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele