Elicopter militar, PRĂBUȘIT în statul Washington. 4 soldați americani au murit

Un nou accident de elicopter lovește armata americană. Patru soldați care făceau parte dintr-o echipă de elită au murit după ce un aparat MH-60 Black Hawk s-a prăbușit în apropierea unei baze militare din statul Washington. Se pare că accidentul a avut loc la mijlocul acestei săptămâni, dar informațiile au fost făcute publice abia după 48 de ore. Accidentul, lângă Baza Lewis-McChord Potrivit AP, elicopterul se afla într-o misiune de antrenament de rutină la vest de Baza Comună Lewis-McChord când s-a prăbușit. Accidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orelor 21:00, a declarat Comandamentul Operațiunilor Speciale ale Armatei SUA. Soldații făceau parte din Regimentul 160 de Aviație pentru Operațiuni Speciale – „Aeropurtat”, au declarat oficialii. Eforturile de recuperare a cadavrelor sunt în curs de desfășurare, iar cauza producerii accidentului este încă investigată, au transmis oficiali ai US Army. Potrivit datelor furnizate de Serviciul Național de Meteorologie, cerul în zonă era în mare parte senin, cu vânturi ușoare dinspre sud în momentul accidentului. Din respect pentru familiile îndoliate, Pentagonul nu va furniza presei numele soldaților decedați. Identitatea lor va fi dezvăluită „când va fi cazul”. RECOMANDAREA AUTORULUI: TRAGEDIE lângă New York. 6 persoane au murit, după ce un elicopter s-a prăbușit în râul Hudson. Aeronava s-a dezintegrat în timpul zborului Ancheta privind accidentul aviatic de la Washington scoate la iveală „un risc intolerabil pentru siguranţa aviaţiei”. Ce a cauzat COLIZIUNEA O nouă tragedie aviatică zguduie SUA. Un mort și patru răniți după ce două avioane s-au ciocnit în Arizona
Un elicopter militar s-a prăbuşit în Somalia. Cinci oameni au murit iar alti trei au fost răniți

Elicopterul Mi-24 avea opt persoane la bord şi sosea de la un aerodrom din regiunea Lower Shabelle. Aparatul aparţinea iniţial Forţelor Aeriene Ugandeze, dar era folosit de misiunea de menţinere a păcii a Uniunii Africane. Armata ugandeză a precizat că elicopterul se afla într-o „misiune de escortă de rutină” când s-a prăbuşit. Pilotul, copilotul şi inginerul de zbor au supravieţuit, dar cu răni grave şi arsuri severe. Un ofiţer de aviaţie care a fost printre primii ajunşi la locul accidentului a povestit că „a văzut elicopterul rotindu-se şi apoi căzând foarte repede”. Un locuitor din zonă a relatat că a văzut „o explozie uriaşă şi fum peste tot”, anunţă AP. Ahmed Moalim Hassan, directorul Autorităţii Aviaţiei Civile din Somalia, a spus că ancheta este în curs. Accidentul a provocat întârzieri minore la aeroportul Aden Adde, dar operaţiunile au fost reluate. Elicopterul făcea parte din misiunea AUSSOM, care ajută autorităţile somaleze să lupte împotriva rebelilor extremişti din gruparea al-Shabab. Această grupare se opune prezenţei trupelor străine în Somalia şi reprezintă o ameninţare constantă în regiunea Cornul Africii. Misiunea de pace include soldaţi din mai multe ţări africane, printre care Uganda şi Kenya.
Copil de doi ani, dus cu elicopterul la Iași după ce a înghițit otravă pentru șoareci

Un copil în vârstă de doi ani din satul Topile, județul Iași, a fost dus, miercuri seara, cu elicopterul la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, după ce a înghițit otravă pentru șoareci. Mama copilului a intervenit prompt, aplicând primele măsuri de urgență: a scos pliculețul cu otravă din casă și a dat copilului apă și lapte. La preluare, băiețelul era conștient și speriat, dar stabil hemodinamic, fără semne de hemoragii – o complicație posibilă în cazul acestui tip de intoxicație, declară medicul-şef al UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu. Având în vedere potențialul pericol al substanței ingerate și distanța până la cel mai apropiat spital de specialitate, autoritățile au decis transportul cu elicopterul pentru a asigura intervenția medicală rapidă. Copilul se află acum sub supravegherea medicilor de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria Iași”.
O femeie din Argeș a fost căutată două zile cu elicopterul. Câinii de urmă au găsit-o căzută, în pădure
O bătrână de 78 de ani, bolnavă de Alzheimer, a dispărut de-acasă, vineri dimineață. Au fost alertate autoritățile care au început căutările cu elicopterul și salvamontiști, însoțiți de câini de urmă. După două zile de căutări, o bătrână de 78 de ani a fost găsită în pădure. Autoritățile din Argeș s-au ajutat, la căutări, de un elicopter care a zburat pe deasupra căutătorilor de la sol: salvator montan – câinele Olaf, împreună cu polițiștii de la Poliția Criminalistică, voluntari și echipamente cu termoviziune. Primii care au luat urma au fost cei din teren, iar elicopterul a mers pe urme și-a reperat femeia, care era căzută în pădure, dar în viață. Aceasta este din Merișani, o comună din Argeș, și a fost găsită în apropiere de Drăganu, adică la vreo 8 km distanță de casă. A fost transportată la cea mai apropiată unitate spitalicească, ne-a declarat șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu. CITEȘTE ȘI: Salvamontiștii au intervenit pentru a SALVA un grup blocat în masivul Piatra Craiului: Încă un exemplu de grup prost ghidat Acțiune DRAMATICĂ în Piatra Craiului. Salvamontiștii s-au luptat, timp de 17 ore, să salveze viața unui bărbat accidentat la coloana vertebrală A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele