Apare prima bază de canotaj din România omologată internațional! Elisabeta Lipă, prezentă la evenimentul de lansare a proiectului

Joi, 23 iulie 2026, în apropiere de București, la Snagov mai precis are loc un eveniment de lansare pentru prima bază de canotaj din România omologată internațional. Elisabeta Lipă (61 de ani), multiplă campioană olimpică și actuală șefă a Federației Române de Canotaj, și-a făcut apariția la locație împreună cu toate loturile naționale. Joi, 23 iulie, în vecinătatea Lacului Snagov din nordul Bucureștiului se lansează oficial proiectul „Arena de Canotaj PETROM”, care vizează prima bază de canotaj din România construită pentru omologare internațională. La eveniment și-a făcut apariția Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică la canotaj, ex-ministru al Tineretului și Sportului în intervalul 2015-2017 și actuală șefă a Federației Române de Canotaj. Lipă nu a venit singură la Snagov, ci alături de toate loturile naționale de canotaj. „Un eveniment care este așteptat de vreo 20 și ceva de ani și iată că în final prinde contur. Avem obligația de a lăsa ceva generației care vine din urmă. Avem o generație foarte frumoasă și foarte dornică de performanță. Ne-am săturat să vâslim printre șalupe. Vrem o bază a noastră la Pantelimon”, a transmis Elisabeta Lipă, care a luat medalii de aur la Jocurile Olimpice Los Angeles 1984, Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000 și Atena 2004. În continuare, președinta Federației Române de Canotaj a oferit și o veste uriașă pentru sportul românesc. După Jocurile Olimpice Los Angeles 2028, când noua bază de canotaj va fi gata, România va găzdui un Campionat European: „După ce va fi gata baza nouă, se va organiza la noi un Campionat European de canotaj, imediat după Los Angeles 2028”, a completat legenda canotajului românesc. Detalii din spatele proiectului Cât despre proiect, Elisabeta Lipă a făcut o dezvăluire importantă. Pe scurt, a prezentat costurile din spatele bazei sportive și a spus cine va suporta investiția: „1.7 milioane de euro dă Petrom și 1.5 milioane de euro dă Federația Română de Canotaj”, a transmis Elisabeta Lipă, joi, 23 iulie 2026, cu ocazia evenimentului de la Lacul Snagov. Pe parcursul întâlnirii de astăzi se va anunța și lotul care va reprezenta România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia, în perioada 30 iulie–2 august. În 2025, la Campionatele Europene de la Plovdiv, din Bulgaria, delegația României a izbutit să câștige nu mai puțin de șapte medalii. Trei au fost de aur, două de argint și două de bronz. „Le dorim mult succes și în 2026!”, a transmis Federația Română de Canotaj, pe site-ul oficial.
Se întâmplă în România, pe lacul milionarilor: Și-au făcut autostradă pe apă

Elisabeta Lipă trage un semnal de alarmă, după ce Lacul Snagov, unul dintre cele pe care canotorii olimpici români se antrenează, a fost distrus de locuitorii din zonă. Fosta mare sportivă semnalează că proprietarii de pe malul lacului au îndepărtat specii protejate, nuferii și lotușii. Cele două specii fac parte din programul Natura 2000, o rețea care protejează ariile sensibile. Scopul programului este de a conserva natura și anumite habitate. Conform sportivei, proprietarii de pe lacul Snagov au intervenit fără a avea aprobare în prealabil. Elisabeta Lipă atrage atenția asupra distrugerii naturii de pe Lacul Snagov Elisabeta Lipă a oferit un interviu în care dorește să crească nivelul de conștientizare privind necesitatea protejării speciilor sensibile. Fosta mare sportivă spune că proprietarii au intervenit pentru a distruge unele specii populare rare de pe lac. „Vai de mine. Acolo este jale, jale, jale. Zici că este sat fără câini. Din capătul lacului, către Puiu, nu către DN, nuferii și lotușii au crescut de s-au unit. Proprietarii nu mai pot ieși de la casele lor cu mastodonții de șalupe. Și ce au făcut? Pentru asta au utilaje, au bani, au voință și au putință. Au luat și au tăiat toți nuferii și lotușii, tot au tăiat. Și-au făcut autostradă pe lac”, a spus Elisabeta Lipă, conform iAMSport. Lacul Snagov, dezastru ecologic total Fosta sportivă spune că unii dintre oameni aleg să își facă nevoile în lac. Totodată, acesta a devenit și o groapă de gunoi pentru unii dintre locuitori, care aruncă bușteni și crengi direct pe luciul apei. „Nu au avut bunul simț să strângă toate grămezile acelea de frunze, iar vântul le-a dus pe tot lacul. Își fac curățenie în curți, aruncă bușteni, aruncă crengi. Eu nu am văzut atâta lipsă de educație. Când lacul scade, se văd gurile de la fosele septice, dar unii își mai fac nevoile și în lac. Nu este o disciplină, o regulă. Lacul acela nu are stăpân. Am vorbit cu primarul și mi-a spus că nu e custodele lacului, îmi zice că nu are nicio treabă. Hai, domnule să facem ceva, că lacul ăla e folosit de oameni cu bani grei, dar nu poți să lași gunoiul în mijlocul casei și să-l ocolești și să-l iei în picioare, că degeaba îl mai strângi. Lacul ăsta, într-un viitor foarte apropiat, va ajunge o mocirlă. Este și asociația Natura 2000 acolo, e arie protejată. Unde e Natura 2000 asta? E o asociație privată care se ocupă. Nu știu cu cine să mai vorbesc. Am zis să vorbesc cu asociația de proprietari, că și-au făcut și asociație. Au garaje pentru iarnă, mastodonți de vapoare, de șalupe. Vin din toată țara și își pun ambarcațiunile acolo, sunt înmatriculate în toate județele țării”, a mai spus aceasta, conform sursei de mai sus. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult