ATITUDINI, noua emisiune Gândul, începe vineri, ora 16:00. Invitat: Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

atitudini,-noua-emisiune-gandul,-incepe-vineri,-ora-16:00.-invitat:-alexandru-rogobete,-ministrul-sanatatii

ATITUDINI – Noua emisiune marca Gândul va fi un spațiu deschis tuturor provocărilor pe subiecte de mare impact în care moderatorul Adina Anghelescu și invitații săi vor diseca problemele majore cu care se confruntă societatea și în care ATITUDINEA va conta. O emisiune provocatoare în care vor fi analizate, cu argumente și fapte, temele actuale cu care se confruntă fiecare dintre noi, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea: sănătate, justiție, industrie, agricultură, energie, proiecte de dezvoltare, business, avocatură, mediu, transporturi și administrație locală. Emisiunea este difuzată live, în fiecare vineri, de la ora 16.00. Moderatoarea Adina Anghelescu, jurnalist de investigații, alături de invitatul său, va lua ATITUDINE și va pune sub lupă subiectele de mare interes, încă nerezolvate, pentru găsirea unor soluții care să determine depășirea unor obstacole create de decizii non-constructive. Efectele unei legi asupra vieții cotidiene sau politice, noile tehnologii și implicațiile lor, problemele existente la nivel local sau decizii politice cu impact global, toate acestea ne afectează în mod direct și este nevoie să luăm ATITUDINE. De aceste ATITUDINI din prezent depinde viitorul! Vineri, de la ora 16.00, are loc prima ediție a emisiunii, avându-l ca invitat pe Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Petrișor Peiu explică ruptura dintre AUR și Dragoș Sprînceană și acuzațiile legate de lobby-ul din SUA

petrisor-peiu-explica-ruptura-dintre-aur-si-dragos-sprinceana-si-acuzatiile-legate-de-lobby-ul-din-sua

Vicepreședintele AUR, Petrișor Peiu, a vorbit marți în emisiunea „Ai Aflat!”, moderată de Ionuț Cristache, de la gândul.ro, despre conflictul dintre partid și omul de afaceri româno-american Dragoș Sprînceană. Potrivit lui Petrișor Peiu, nemulțumirea acestuia a pornit de la refuzul AUR de a apela la serviciile sale pentru lobby în Statele Unite. În timpul interviului, acesta a fost întrebat despre acuzațiile lui Sprînceană la adresa liderului AUR, George Simion, potrivit cărora acesta ar fi efectuat demersuri în SUA care ar fi pus România într-o lumină negativă, în privința programului Visa Waiver. Peiu a explicat că relația dintre AUR și Dragoș Sprînceană datează din 2023, când omul de afaceri ar fi dorit să candideze pe listele partidului. „Domnul Sprînceană are o foarte mare nemulțumire că AUR nu face o campanie de lobby prin el. Așa ne-am cunoscut, în 2023, cred. Avem un prieten comun. Dânsul era, dacă nu mai este încă, vice-președinte al PNL Statele Unite. Și el a venit cu ideea asta, inițial vrea să candideze din partea AUR. Eu nu eram membru AUR atunci, dar eram prieten cu George Simion, le-am făcut cunoștință. După care s-a trezit că nu mai poate să candideze, că nu-l lasă soția”, a spus Peiu. Întrebat dacă candidatura era oficială, Petrișor Peiu a spus că nu existau decizii oficiale. Omul de afaceri a încercat ulterior să-și promoveze imaginea prin legături cu politica americană. „Deci el tot spunea, domne, trebuie să găsești calea cea mai bună către Trump. Uite, eu am poze cu Trump la Mar a Lago. Și așa mai departe. Le avea în telefon. Pozele sunt reale, că el este membru la clubul… Eu n-am participat. Nu, nu, el are poze reale. El e membru la clubul ăsta, Mar a Lago. Unde oricine poate fi, dacă plătește. Nu a ajuns să discute cu noi un astfel de contract de lobby”, a explicat Peiu. Vicepreședintele partidului a adăugat că AUR a ales să urmeze căi instituționale în relațiile externe, considerând că astfel de demersuri externe nu aduc rezultate reale. „Eu, cel puțin de când am intrat în partid din 2024 și vorbeam destul de des cu Simion, l-am sfătuit tot timpul să abordeze întotdeauna o cale instituțională. Pentru că eu știu din experiența pe care am prins-o și eu la Guvern, pe vremea lui Radu Vasile și a lui Năstase, că orice abordare din asta cu firmele de lobby nu aduce niciun fel de rezultat. România a avut multe astfel de abordări, inclusiv Ceaușescu plătea o firmă de lobby la Washington, pe care a plătit-o mult timp și România după aia, până prin 2002. Și s-a dovedit un eșec, nici pe Ceaușescu nu l-a ajutat, nici pe noi…”, a afirmat Peiu. Acesta a mai spus în cadrul emisiunii de la gândul.ro că Sprînceană ar fi încercat să convingă reprezentanți ai PSD că el este persoana care ar putea deschide o legătură directă cu Donald Trump, însă aceste încercări nu au produs niciun efect concret. „Se pare că i-a convins pe pesediști. Sigur că el are niște cunoștințe în Partidul Republican, nu puține și nu neapărat la un nivel scăzut, este real. Numai că eu sunt adeptul teoriei că astfel de abordări nu duc nicăieri, nu rezolvi nimic. Și așa a căzut și Dragnea pe prostia aia că s-a dus să dea mâna cu Trump”, a declarat vicepreședintele AUR.