CET Constanța și Arad, racordate la rețeaua națională

Seara trecută, premierul demis Ilie Bolojan anunțase că au fost racordate CET-urile din Constanța și Arad la Sistemul Energetic Național. În acest sens, se vor injecta peste 120 de MW în sistem, iar în iarnă instalațiile ar urma să funcționeze în regim normal. CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad au fost racordate la Sistemul Energetic Național, iar proiectele finanțate prin PNRR sunt considerate finalizate. În lunile următoare vor fi făcute testele și vor fi puse în funcțiune instalațiile. Din sezonul rece, cele două centrale ar urma să producă energie electrică și termică pentru zeci de mii de apartamente. Loading … Sursă foto: Shutterstock. Ce înseamnă racordarea CET-urile din Constanța și Arad la Sistemul Energetic Național Noua centrală CET Palas din Constanța va avea o capacitate de 97 MW în cogenerare. La Arad, producția de energie electrică va depăși 30 MW, de aproape 3 ori mai mult decât înainte de retehnologizare. practic, în Sistemul Energetic Naționale (SEN) se vor injecta peste 120 de MW. Scopul este de a asigura energie electrică și termică pentru zeci de mii de locuințe. De altfel, în sezonul rece, sistemul ar urma să funcționeze în condiție optimă, normală, după ce vor fi efectuate probele la instalații. CET Hidrocarburi Arad a lansat în 2023 licitația pentru construirea unei noi centrale pe gaze, în sistem de cogenerare de înaltă eficiență. Contractul a avut o valoare de 402 milioane de lei, iar proiectul este finanțat prin PNRR. Noua centrală din Arad va avea 3 motoare termice alimentate cu gaze naturale și o stație electrică de transformare, se preciza atunci. Instalația va produce energie electrică și apă fierbinte pentru sistemul centralizat de termoficare. Municipiul Constanța a lansat în 2023 licitația pentru o nouă centrală de 160 MW, pe gaze naturale și hidrogen. Contractul, finanțat prin PNRR, are o valoare de 588 de milioane de lei. Centrala va produce atât energie electrică, cât și energie termică, în cogenerare de înaltă eficiență, se menționa atunci, arată Economedia.ro. Sursă foto: Facebook, Shutterstock
Producția industrială a scăzut în primul trimestru din 2025. Sunt afectate toate cele trei sectoare industriale / Informații importante INS
Producţia industrială a scăzut în primul trimestru al anului, comparativ cu cel de anul precedent, atât ca serie brută, cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, spun informațiile publicate miercuri de INS. În martie 2025, producţia industrială, serie brută, a crescut faţă de luna precedentă cu 8,8%, datorită creșterilor din industria extractivă (+17,1%) și industria prelucrătoare (+10,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,3%. Ca seria ajustată, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 0,5%, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,5%) și industriei prelucrătoare (-0,6%). Industria extractivă a crescut cu 5,4%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială, serie brută, a scăzut cu 4,8%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-5,5%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,4%). Industria extractivă a crescut cu 1,0%. Producţia industrială a fost mai mică cu 3,1%, ca urmare a scăderilor din cele trei sectoare industriale Ca seria ajustată, producţia industrială a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,6%, potrivit informațiilor mediafax.ro. În primul trimestru al anului, comparativ cu perioada 1 ianuarie-31 martie 2024, producţia industrială, serie brută, a scăzut cu 4,2%, din cauza scăderilor din industria prelucrătoare (-4,7%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,9%) și industria extractivă (-1,5%). Ca serie ajustată, producţia industrială a fost mai mică cu 3,1%, ca urmare a scăderilor din cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-3,7%), industria extractivă (-1,2%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,9%). Sursă foto: Mediafax Foto CITIȚI ȘI: PRODUCȚIA industrială din România a scăzut cu 1,8% în primele 11 luni din 2024, anunță INS Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele