Teatrul absurdului, la diferență de 3 zile

teatrul-absurdului,-la-diferenta-de-3-zile

Deși suntem campioni europeni la producția de energie, tocmai am semnat un mega-contract de import de gaze de peste Ocean. La scurt timp după ce ministrul Energiei, Bogdan Ivan, declara că țara noastră este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa, România a semnat un contract cu cel mai mare producător de gaze și ia din SUA. Nova Power & Gas, Transgaz și compania grecească Atlantic – See LNG Trade au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru achiziția de gaze naturale lichefiate (GNL) din Statele Unite. Evenimentul a avut loc la Atena, în cadrul Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei 2025 (P-TEC 2025), potrivit unui comunicat de presă remis vineri. Ivan: România este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa dinainte de a începe extracția la Neptun Deep Acum mai puțin de o lună, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirma că România este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa, chiar şi înainte de a începe extracţia din mega-proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Mai mult, acum 3 zile, ministrul declara că se lucrează pentru stabilizarea prețurilor. Ba chiar ar exista un plan pentru ca românii să plătească mai puțin începând din 2027. Ivan a subliniat că este deranjat de sumele foarte mari plătite de români și a promis că va face ordine în sistemul energetic: „Se face ordine în sistemul energetic, pentru ca România să nu mai fie țara cu cele mai scumpe facturi din Uniunea Europeană. Înțelegem piața și concurența, dar nu putem tolera ca unii să facă averi pe spatele românilor care trebuie să aleagă între facturi, medicamente sau mâncare.” România, Polonia și Grecia vor importa GNL din SUA Însă, vineri a fost anunțat parteneriatul P-TEC 2025, care reunește țările din Europa Centrală și de Est, Statele Unite și parteneri instituționali europeni. Obiectivul P-TEC 2025 întărirea securității energetice. Sursa FOTO: krohne.com Concret, memorandumul semnat vizează colaborarea între Nova Power & Gas și partenerii săi naționali și regionali pentru dezvoltarea unor soluții comune de aprovizionare cu GNL, contribuind astfel la diversificarea surselor de energie și la sporirea securității energetice în regiune. „În cadrul Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei 2025 (P-TEC 2025), eveniment desfășurat la Atena care reunește țările din Europa Centrală și de Est, Statele Unite și parteneri instituționali europeni, cu scopul de a consolida securitatea energetică, Nova Power & Gas, Transgaz și compania Atlantic – See LNG Trade din Grecia au semnat un Memorandum de Înțelegere”, au anunțat companiile, potrivit comunicatului de presă. Primul pas către asigurarea unui flux stabil de GNL în regiune și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze Naturale În opinia lui Teofil Mureșan, președinte al Consiliului de Administrație și fondator E-INFRA, semnarea acestui memorandum reprezintă „primul pas către asigurarea unui flux stabil și sigur de gaze naturale lichefiate (LNG) pentru regiunea noastră. Această colaborare poate fi extinsă prin construirea interconectorilor de energie electrică în tehnologie HVDC, magistrale de fibră optică și centre de date pentru AI, toate amplasate în lungul Coridorului Vertical de Gaze Naturale. Beneficiile proiectelor vor fi foarte mari în întreaga regiune”. Acest acord extinde colaborarea prin implicarea României și a piețelor vecine. „Semnarea acestui memorandum reprezintă un pas strategic major în consolidarea Coridorului Vertical de Gaze Naturale, o inițiativă regională de importanță strategică, ce va întări conectivitatea și securitatea energetică în Europa Centrală și de Est. Prin poziția sa geografică și infrastructura dezvoltată, România are un rol esențial în acest proiect, devenind un nod regional de transport și echilibrare energetică”, mai arată companiile în comunicarea oficială. România are a 21-a cea mai scumpă energie electrică din lume România are a 21-a cea mai scumpă energie electrică din lume, potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă. Prețul ridicat este rezultatul unui amestec de factori interni și externi — de la pierderile mari din rețele și importurile costisitoare până la efectele războiului din Ucraina și creșterea cererii în regiune. Aproape jumătate dintre români sunt deja afectați de sărăcie energetică, potrivit estimărilor AEI. România are o energie mai scumpă de 70 de ori decât cea mai ieftină energie electrică din lume, care se vinde populaţiei în Iran, dar şi de 58 de ori mai ieftină decât energia electrică pentru popualaţie cel mai scump vândută în lume în Insulele Bermude. Cauzele preţului crescut al energiei electrice în România sunt atât interne – capacităţi de producţie insuficiente determinând importuri scumpe, în contextul unor pierderi mari în sistemele de transport şi distribuţie, cât şi externe – creşterea masivă a cererii de energie în zona sud-est europeană, ca urmare a deteriorării infrastructurii energetice din Ucraina şi capacităţi limitate de interconexiune a ţărilor din această zonă cu pieţele din Vest. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Gândul a avertizat, astăzi Politico a confirmat: România și Bulgaria sunt ACUZATE că se grăbesc să protejeze rafinăriile rusești, în contextul sancțiunilor impuse de Trump. Ambele țări analizează cererile de prelungire a sancțiunilor pentru instalațiile deținute de Lukoil. Însă probleme mai grave se profilează la orizont SUA și România, aproape de un acord de 30.000.000.000 de dolari pentru energie și tehnologie AI. Bogdan Ivan: „SMR-urile, o prioritate pentru România”

Ministrul Energiei a discutat cu americanii despre reactoare nucleare şi gaze din Marea Neagră

ministrul-energiei-a-discutat-cu-americanii-despre-reactoare-nucleare-si-gaze-din-marea-neagra

Ivan s-a întâlnit cu Doug Burgum, Ministrul Resurselor Interne al SUA (Secretary of Interior), şi Jarrod Agen, şeful Energy Dominance Council de la Casa Albă, după ce anterior a avut două discuţii cu ministrul Energiei din Statele Unite, Chris Wright. „În continuarea a două discuţii aplicate cu omologul meu american, Chris Wright, Ministrul Energiei din SUA, astăzi am discutat aplicat şi direct la cel mai înalt nivel al administraţiei de la Washington, despre proiectele de dezvoltare a capacităţilor de energie civilă nucleară, hidroenergie, gaze naturale şi tehnologie în România”, a spus, sâmbătă, Ivan. Ministrul român a subliniat că discuţiile s-au concentrat pe „finanţarea proiectelor nucleare civile de la Cernavodă, SMR, exploatarea de gaze naturale în Marea Neagră şi construcţia coridorului de LNG care să alimenteze ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est cu gaze naturale la un preţ bun”. Ministrul a transmis că negocierile au ajuns la un stadiu concret. „Suntem deja la nivel de proiecte concrete şi am câştigat încrederea partenerilor americani pentru că am prezentat proiecte solide şi cifre clare”. Ivan şi-a reafirmat obiectivul de a atrage investiţii şi tehnologie americană în România. „Aşa cum am spus ieri în congresul PSD, scopul meu e să lucrez aplicat cu partenerii americani pentru a aduce investiţii clare şi tehnologie de vârf în România. Şi ştiu să fac asta, aplicat şi concret. La cel mai înalt nivel. Direct şi pragmatic”.

Alexandru Nazare, discuții despre Coridorul Vertical de Energie la Atena: Viziunea României de a deveni hub energetic regional

alexandru-nazare,-discutii-despre-coridorul-vertical-de-energie-la-atena:-viziunea-romaniei-de-a-deveni-hub-energetic-regional

Alexandru Nazare face de miercuri până vineri o vizită de lucru la Atena, Grecia. El va avea o întrevedere oficială cu ministrul elen al Economiei și Finanțelor, Kyriakos Pierrakakis, în marja Forumului P-TEC (Partnership for Transatlantic Energy Cooperation) și a Reuniunii Ministeriale dedicate Coridorului Vertical de Energie, organizate în capitala Greciei. Întâlnirea are ca obiectiv consolidarea cooperării economice bilaterale dintre România și Grecia, cu accent pe reformele fiscale și identificarea de oportunități strategice pentru investiții comune în infrastructura energetică, de transport și digitală. Printre temele de discuție se regăsesc viziunea României de a deveni un hub energetic regional pentru gaze naturale și energie electrică, prin valorificarea infrastructurii existente și a proiectelor aflate în derulare, rolul Greciei ca poartă de acces către surse alternative de energie, inclusiv gaze naturale lichefiate (LNG) și interconectări transfrontaliere, cu potențial de cooperare directă cu România și colaborarea în domeniul reformelor economice, digitalizării serviciilor publice și simplificării procedurilor fiscale pentru stimularea investițiilor străine și susținerea mediului de afaceri. Ce reprezintă Coridorul Vertical de Energie În marja Forumului P-TEC, ministrul Alexandru Nazare va participa la o serie de discuții cu miniştrii energiei din țările Coridorului Vertical – Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina – axate pe reducerea barierelor în utilizarea extinsă a Coridorului Vertical. „Coridorul Vertical de Energie este o inițiativă regională de importanță strategică, care va asigura transportul gazelor naturale din sudul către nordul Europei, aducând gaze din zona Mării Caspice (în special Azerbaidjan), precum și gaze naturale lichefiate (LNG) provenite din terminalele din Grecia și Turcia, inclusiv din Statele Unite ale Americii. Acest proiect contribuie direct la diversificarea surselor de aprovizionare, la creșterea rezilienței energetice a Europei Centrale și de Est și la reducerea dependenței de furnizori unici. România are un rol central în proiectul Coridorului Vertical, datorită poziției sale geografice strategice, a rețelei de interconectare și a infrastructurii dezvoltate, precum conducta BRUA, integrată în sistemul Coridorului Vertical. Acest lucru transformă România într-un nod regional de transport și distribuție a gazelor naturale și într-un promotor activ al rezilienței energetice europene și transatlantice”, arată reprezentanții Ministerului Finanțelor într-un comunicat. Totodată, în marja forumului de la Atena, sunt programate întâlniri cu secretarul american al Energiei, Chris Wright, și cu secretarul de Interne al SUA și președintele Consiliului Național pentru Energie, Doug Burgum, vizând consolidarea cooperării transatlantice în domeniile energiei, investițiilor și securității infrastructurilor critice.

Ungaria se pregătește de criza benzinei după sancțiunile SUA asupra Rusiei

ungaria-se-pregateste-de-criza-benzinei-dupa-sanctiunile-sua-asupra-rusiei

Ungaria a început să se pregătească pentru un deficit de benzină. Guvernul a propus modificări la legea privind stocarea petrolului și a combustibililor importați. Între timp, Ungaria se află în declin economic, iar premierul își joacă soarta politică la alegerile parlamentare din 2026.  Dacă sancțiunile SUA vor afecta livrările de petrol rusesc, în țară vor fi deschise benzinării de rezervă pentru „serviciile critice”.  Reamintim că în noiembrie,  Viktor Orban îl va vizita pe Donald Trump pentru a cere o amânare a renunțării la petrolul rusesc. Orban se așteaptă ca Trump să-l lase să cumpere petrol rusesc în continuare Cu câteva ore în urmă, președintele SUA a declarat că, deși Viktor Orban este prietenul său, SUA nu vor face excepții. Orban a precizat la postul de radio de stat din Ungaria că „problema energetică va trebui discutată în cadrul întâlnirii programate cu președintele american Donald Trump”. Benzinărie a companiei maghiare „MOL” Potrivit premierului maghiar, finanțarea Kievului necesită tot mai multe resurse și împinge continentul european către un conflict militar de amploare. Trump ar urma să se întâlnească cu premierul maghiar pe 7 noiembrie 2025. „Orban a cerut o excepție de la sancțiunile americane asupra petrolului rusesc. Nu i-am acordat-o, dar a cerut-o. Este prietenul meu”, a declarat președintele SUA. Economia Ungariei este în declin. Premierul are alegeri decisive anul viitor Premierul maghiar a subliniat că economia țării sale a stagnat în trimestrul al treilea, creșterea fiind aproape zero, iar inflația persistentă împiedică reducerea dobânzilor. În contextul alegerilor naționale din 2026, Orban a implementat deja reduceri de taxe pentru familii, creșteri salariale și un program masiv de credite ipotecare subvenționate. Viktor Orban a anunțat că guvernul ungar va introduce un supliment de pensii, denumit „a 14-a lună”, pentru pensionarii care primesc deja un bonus anual. Economistul Peter Virovacz de la ING Bank estimează că măsura va costa aproximativ 0,6% din PIB-ul Ungariei. Sursa Foto: Shutterstock/ Profimedia Autorul recomandă: Orban vrea să refacă Grupul de la Visegrad, dar fără Polonia. Cum plănuiește liderul maghiar să-i încurce planurile Ursulei

SUA și România, aproape de un acord de 30.000.000.000 de dolari pentru energie și tehnologie AI. Bogdan Ivan: „SMR-urile, o prioritate pentru România”

sua-si-romania,-aproape-de-un-acord-de-30000000000-de-dolari-pentru-energie-si-tehnologie-ai.-bogdan-ivan:-„smr-urile,-o-prioritate-pentru-romania”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România se află în faza finală a negocierilor cu Statele Unite pentru un acord strategic de 30 de miliarde de dolari. Investițiile vizează dezvoltarea energiei nucleare, hidro, pe gaze naturale, dar și crearea unor centre industriale dedicate tehnologiilor de inteligență artificială. România ar putea semna în curând unul dintre cele mai importante acorduri economice din ultimii ani, în valoare de 30 de miliarde de dolari, cu Statele Unite ale Americii. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care a precizat că negocierile se află „în fază finală”. „Cu partenerii noștri din Statele Unite m-am întâlnit în persoană cu omologul meu Chris Wright (…) am început o analiză aplicată și suntem în fază finală pentru un acord de 30 de miliarde în privința investițiilor în România în energie nucleară, energie hidro, energie bazată pe gaze naturale și AI Factory și AI Gigafactory”, a declarat Bogdan Ivan, miercuri, la Europa FM, citat de Mediafax. Construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă, priorități strategice pentru România Ministrul a declarat că retehnologizarea reactoarelor 1 și 2, precum și construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă, folosind tehnologie americană, sunt priorități strategice pentru România. În plus, țara noastră va continua să investească în reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR), considerate soluția energetică a viitorului. „Aceste SMR-uri sunt o prioritate extrem de importantă în contextul în care vor asigura energie pe următorii 30 de ani”, a explicat Ivan. Ministrul Energiei a mai spus că România este „recunoscută drept lider regional în domeniul energetic” și că parteneriatul cu Statele Unite confirmă această poziție. „Acum trei zile am adus în București 16 miniștri ai Energiei din toată regiunea care au validat rolul nostru ca și organizator, ca și voce comună, atât în raport cu Statele Unite, cât și în raport cu cei din Comisia Europeană, pentru investiții în această regiune”, a adăugat ministrul. Bogdan Ivan a menționat și rezultatele recente ale negocierilor purtate la nivel european, afirmând că România a obținut fonduri suplimentare uriașe pentru investiții. „De la un pachet de 6 miliarde pentru Europa în investiții în rețele, am obținut 30 de miliarde, de 5 ori mai mult”, a spus ministrul Energiei. Dacă acordul va fi finalizat, România ar urma să beneficieze de cel mai mare pachet investițional american din Europa de Est, vizând atât securitatea energetică, cât și dezvoltarea infrastructurii de inteligență artificială, două domenii-cheie pentru competitivitatea economică a următoarelor decenii.

Conferința Europa Connect Energy Now, ediția a III-a, Strasbourg – Pachetul Omnibus pentru energie și implementarea legislației actuale

conferinta-europa-connect-energy-now,-editia-a-iii-a,-strasbourg-–-pachetul-omnibus-pentru-energie-si-implementarea-legislatiei-actuale

Cea de-a treia ediție a conferinței Connect Europa Energy Now, o inițiativă Gândul Media Network, a avut loc la sediul Parlamentului European, din Strasbourg. Găzduit de unul dintre cei mai influenți europarlamentari în domeniul energiei, coordonatorul Grupului Socialiștilor și Democraților (S&D) în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE), Dan Nica, evenimentul s-a concentrat pe politicile europene în domeniul energiei și impactul lor asupra României și țărilor din regiunea central și est europeană. Au participat europarlamentarii Adina Vălean, Christophe Grudler, Virgil Popescu, Andi Cristea, Maria Grapini, Țvetelina Penkova, Tania Maniatis. Din România au fost prezenți secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, fost președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European, Mihaela Frasineanu, consilier de stat, precum și CEO Hidroelectrica Bogdan Badea, CEO Electrica, Alexandru Chiriță, reprezentanți ai Romgaz și PPC. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai unor organizații și think-thankuri din domeniul energiei, precum și ai unor mari companii europene și internaționale – Exxon, Total, EDP. Discuțiile s-au axat pe nevoia de simplificare a legislației europene, în contextul inițiativelor tip Omnibus, nevoia de mai mult pragmatism și realism, de reducere a barierelor birocratice, de exemplu pentru proiectele hidro, investițiile în interconectarea mai bună între Vestul și regiunea central și est europeană, precum și nevoia de investiții masive în rețeaua de transport și distribuție. Gazda evenimentului, europarlamentarul Dan Nica a prezentat situația inacceptabilă în care prețurile pe PZU sunt semnificativ mai mari în România și în regiune față de vestul și nordul Europei, precum și o hartă care arată ca interconectarea între Vest și Est este deficitară. Prioritățile României la nivel european sunt creșterea capacității de interconectare, o înțelegere a rolului gazului în tranziție, nevoia de investiții în energia nucleară, precum și revizuirea legislației privind emisiile de metan și a obligațiilor de stocare a CO2 din Regulamentul NZIA (Net-Zero Industry Act), care pune o presiune nejustificată pe producătorii de gaz din România. Inițiativa Energy Summit a Gândul Media Network, ajunsă deja la a treia ediție, cu evenimente dedicate în București, Bruxelles și Strasbourg, își propune să conecteze companiile românești cu decidenții la nivel european, precum și să mediatizeze mai bine provocările, dar și prioritățile Romaniei. Partenerii conferinței Europa Connect Energy Now – Politici europene în domeniul energiei și impactul lor asupra României, promovată de platforma de știri Gândul.ro, au fost Hidroelectrica, Electrica, Romgaz, PPC, Transgaz, Nuclearelectrica, Translectrica, Oscar Downstream. RECOMANDAREA AUTORULUI: Conferința Europa Connect Energy Now, ediția a II-a, Strasbourg – Politici europene în domeniul ENERGIEI și impactul lor asupra României Conferința Energy Now, ediția a II-a – Politici europene în domeniul ENERGIEI și impactul lor asupra României

Ministrul Energiei: Toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă

ministrul-energiei:-toate-cele-5-grupuri-ale-ce-oltenia-vor-fi-operationale-in-aceasta-iarna

„Toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă! După ce am obţinut, prin negociere cu Comisia Europeană, modificarea calendarului de închidere a capacităţilor energetice pe bază de cărbune, am avut astăzi o nouă întânire cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia şi conducerea companiei”, scrie pe Facebook Bogdan Ivan. Ministrul Energiei precizează că au fost analizaţi paşii următori pentru funcţionarea în siguranţă a sistemului energetic naţional şi protejarea locurilor de muncă. Potrivit lui Ivan, până în 2030, trei dintre aceste grupuri vor continua să funcţioneze: respectiv Rovinari 4 – 310 MW, Rovinari 5 – 310 MW şi Turceni 5 – 310 MW. „Pentru celelalte două – Rovinari 6 şi Turceni 4, fiecare cu o capacitate de 310 MW – analizăm scenariile tehnice de menţinere după 31 august 2026: fie în rezervă strategică, fie în conservare. De asemenea, vom păstra active grupurile Craiova 1 şi 2, precum şi Govora 3. Am spus mereu şi o repet: colaborarea este esenţială, deciziile se iau împreună cu oamenii care ţin în funcţiune, zi de zi, sistemul energetic al României. Tranziţia energetică trebuie să fie eficientă şi echitabilă. Doar aşa protejăm locurile de muncă, oferim stabilitate comunităţilor şi garantăm securitatea energetică a ţării”, încheie Ivan.

Google anunță repornirea unei centrale nucleare din SUA pentru alimentarea infrastructurii cu Inteligență Artificială

google-anunta-repornirea-unei-centrale-nucleare-din-sua-pentru-alimentarea-infrastructurii-cu-inteligenta-artificiala

Google a dezvăluit planul de a porni o centrală nucleară din SUA pentru a alimenta infrastructura sa de inteligență artificială. Compania Alphabet din spatele motorului de căutare Google operează chatbotul cu inteligență artificială Gemini,  precum și Veo, generatorul de clipuri video cu sunete. Compania americană de utilități NextEra Energy și Alphabet au semnat un acord de furnizarea energiei electrice. Acordul va contribui la repornirea centralei nucleare Duane Arnold din statul american Iowa. Gemini (cunoscut anterior ca Bard) este un chatbot cu AI și un asistent virtual creat de Google și lansat în martie 2023, fiind un competitor al chatbotului ChatGPT lansat de OpenAI. AI ar putea determina renașterea industriei Americii După ani de stagnare, industria nucleară a Americii renaște datorită creșterii uriașe a cererii pentru energie, mai ales acum când companiile tehnologice caută surse de energie verde pentru a-și alimenta centrele de date și tehnologia AI. Centrul energetic Duane Arnold care producea peste 600 de megawați a fost închis în 2020, după 45 de ani de funcționare. Niciun reactor nuclear american complet închis nu a mai fost repornit. Veo (Google Veo) este un program text-to-video model dezvoltat de Google DeepMind care a fost anunțat în mai 2024. Fiind un generator AI, poate genera clipuri video cu sunete și cu o durată de 8 secunde fiecare. Clipurile pot fi generate printr-o comandă text. Programul a fost lansat în mai 2025. Demis Hassabis, directorul companiei Google DeepMind, a descris lansarea ca fiind momentul în care generația video bazată pe inteligență artificială a părăsit „epoca filmului mut”. Când se va redeschide centrala Centrala ar urma să fie redeschisă în primul trimestru al anului 2029, transmite NextEra. Conform acordului, Alphabet va achiziționa energie de la centrala nucleară pentru a-și întreține infrastructura sa de rețele cloud și de inteligența artificială. Compania încearcă să atragă investiții economice semnificative în regiunea Midwest, potrivit Reuters. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Google Gemini vs. oamenii de știință. Ce crede GOOGLE despre schimbările climatice: „Va crește frecvența tornadelor în România?”

Comisarul pentru Energie i-a transmis lui Bolojan că sunt încurajate proiectele care cresc nivelul de trai al cetățenilor

comisarul-pentru-energie-i-a-transmis-lui-bolojan-ca-sunt-incurajate-proiectele-care-cresc-nivelul-de-trai-al-cetatenilor

Premierul Ilie Bolojan a discutat, luni, cu Dan Jørgensen, comisarul european pentru energie, despre programele Uniunii Europene din domeniul energiei și soluțiile care pot ajuta România să reducă prețul la energie. Nu în ultimul rând, comisarul i-a amintit că nivelul de trai al cetățenilor trebuie să fie o prioritate.  Premierul Ilie Bolojan a arătat că, deși România a investit în ultimii ani în energie regenerabilă și în reabilitarea termică a clădirilor, aceste proiecte au fost derulate fragmentat, fără o coordonare la nivel naţional. Au fost discuții și despre investițiile în capacități de stocare a energiei și la extinderea interconectivității regionale, pentru o mai bună stabilitate a sistemului energetic. „Pentru a echilibra producția și consumul, România trebuie să investească în stocare și în conectarea rețelelor energetice cu Vestul Europei. Aceste proiecte vor reduce costurile și vor crește siguranța energetică”, a declarat premierul Ilie Bolojan. Dezvoltarea energiei nucleare Prim-ministrul i-a transmis comisarului că România este interesată pentru a dezvolta energiei nucleare, prin retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă și investiții în noile capacități planificate în zona Mării Negre. Reabilitarea blocurilor vechi A fost discutată și posibilitatea extinderii programelor europene de sprijin pentru reabilitarea blocurilor vechi, în vederea îmbunătățirii eficienței energetice și a confortului locativ. Comisarul european Dan Jørgensen a salutat inițiativele României, subliniind importanța cooperării regionale și a investițiilor în infrastructura energetică pentru a elimina dependența de gazul rusesc. Creșterea nivelului de trai, prioritară Jørgensen a reiterat sprijinul Comisiei Europene pentru proiectele care contribuie la creșterea nivelului de trai al cetățenilor europeni: „Indiferent dacă vorbim de energie sau locuințe, obiectivul nostru comun este să oferim soluții reale care ridică standardul de viață al oamenilor.” sursa foto & video: Guvernul României

Tranziția energetică prinde contur în România:”Țara noastră are un potențial real de a deveni un hub regional energetic”

tranzitia-energetica-prinde-contur-in-romania:”tara-noastra-are-un-potential-real-de-a-deveni-un-hub-regional-energetic”

Platforma „Romania Unfolds” a lansat cel de-al șaselea episod din primul mini-serial documentar despre sustenabilitate din România. Noul episod explorează inițiative locale care valorifică resurse precum energia solară, biogazul sau energia geotermală, accelerând tranziția energetică și aducând beneficii reale: energie accesibilă, dezvoltare economică și o mai bună calitate a vieții la nivel local. Tranziția energetică prinde contur în România prin fapte, oameni și soluții sustenabile care dau energie viitorului. La nivel național funcționează aproximativ 30 de instalații de biogaz, iar exploatarea integrală a acestei resurse ar putea genera 21,2 TWh energie regenerabilă pe an, suficientă pentru alimentarea a peste 2 milioane de locuințe. În același timp, energia geotermală devine tot mai relevantă în peisajul energetic românesc. Țara dispune de o resursă estimată la 1,67 milioane Gcal anual, deja valorificată în mai multe proiecte locale de succes. „România are un potențial real de a deveni un hub regional energetic din punct de vedere al producției și stocării de energie electrică din surse regenerabile. În ceea ce privește energia termică deținem resurse importante, resurse geotermale, iar încurajarea investițiilor în utilizarea biogazului, valorificarea biogazului produs din deșeuri poate aduce o valoare reală economiei. Investițiile în aceste segmente nu doar că vor contribui la accelerarea modernizării infrastructurii energetice, ci vor aduce în plus și reducerea costurilor pentru consumatorii finali și vor asigura, cel mai important, independența energetică a țării. În ceea ce privește acest episod, salutăm investițiile și inițiativele partenerilor publici, dar și al partenerilor privați pentru comunitățile izolate, pentru a asigura accesul la resurse esențiale și mai ales pentru a promova soluții tehnologice noi, viabile din punct de vedere tehnic și economic”, a precizat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România. „Ne-am dorit să tragem un semnal de alarmă” Inechitatea energetică rămâne o provocare majoră. Circa 32% dintre români trăiesc în sărăcie energetică, iar peste 7.500 de locuințe nu sunt încă racordate la rețeaua electrică. „Am implementat până acum 10 etape, ceea ce însemnă peste 70 de gospodării electrificate în opt județe ale țării, aproximativ 35 de cătune. Ne-am dorit, prin acest proiect, să tragem un semnal de alarmă și să arătăm latura aceasta a sărăciei energetice extreme din România. În același timp, nu este vorba doar despre sărăcie energetică. Oamenii aceia nu sunt în imposibilitatea de a plăti o factură la energie, ci nu au acces și nu au șanse ca în viitorul apropiat să aibă acces la energie. Ne-am dorit să aducem în prim-plan acest fenomem”, a declarat Monica David, președintele Asociației Energia Inteligentă. RECOMANDAREA AUTORULUI: „Romania Unfolds” lansează Episodul 3: Promovarea Consumului și Producției Responsabile Tot mai mulți români sunt preocupați să-și REDUCĂ facturile la energie. Ce soluții au găsit 7 din 10 clienți