Amintiri și gânduri despre Festivalul George Enescu
S-a terminat ediția din 2025 a Festivalului George Enescu. De câteva zile am revenit la viața obișnuită. Ajunsesem să merg la concertele Festivalului Enescu mai ceva ca la serviciu. Se acumulaseră atâtea restanțe, într-o lună de festival, încât de abia acum, după câteva zile bune de la concertul de închidere, reușesc să găsesc răgazul necesar pentru a împărtăși cu voi, dragi prieteni, câteva impresii. Acestea sunt, în mod evident, subiective. Sunt ale mele și vă invit, de pe acum, să nu fiți de acord cu ele. Dacă sunteți în incongruență cu percepțiile mele, vă rog să mi le împărtășiți și voi pe ale voastre, cu aceeași deschidere cu care o fac eu. Timp de o lună, așa cum am mai spus și în siajul ediției trecute, din 2023, Bucureștiul a devenit capitala mondială a muzicii clasice. Acum, că Festivalul Enescu s-a terminat, a redevenit doar capitala României. Cu 14 milioane de euro, cât reprezentă bugetul alocat pentru o lună de Festival George Enescu – din care majoritatea covârșitoare sunt fonduri publice –, interesul public este absolut justificat, nu doar ca pasiune estetică, dar și din punct de vedere financiar și managerial. În opinia mea, este excepțional că Festivalul George Enescu beneficiază de o asemenea susținere politică din partea bugetului de stat. Cred că este cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată. Am mai spus-o, în multe intervenții publice, dar o pot repeta, ca o moară stricată: educația și cultura au nevoie de o infuzie masivă de capital, căci sunt subfinanțate. Festivalul George Enescu merită să fie bine aprovizionat cu bani de la bugetul de stat, căci este singurul produs cultural glocal din patrimoniul imaterial național care poate deveni portdrapelul și brandul de țară pentru România. Aceasta este o secvență dintr-o declarație de-a mea, cuprinsă într-un interviu pe care l-am acordat pentru Gândul, cu două ediții festivaliere în urmă, în 2021. Așadar, nu mi-am propus, în acest articol, să discut despre modul în care au fost cheltuiți banii, în 2025: această chestiune nu reprezintă un interes pentru mine, cel puțin deocamdată. Dar o discuție publică pe o asemenea temă de interes național trebuie să existe, mai cu seamă în legătură cu modul în care urmează să fie pilotat, în continuare, un festival de 14 milioane de euro, care este, indiscutabil, nava-amiral a flotei culturale române: în ce direcție ne deplasăm și ce trebuie îmbunătățit. Am remarcat, prin comparație cu edițiile trecute, că tendința generală este ca festivalul să se extindă pe orizontală (ceea ce reprezintă un fapt pozitiv), dar și să se dilueze ușor pe verticală (ceea ce reprezintă un fapt negativ). Cea de-a doua constatare, cea negativă, este o percepție de-a mea, în ceea ce privește consistența repertoriului, prin comparație cu edițiile trecute: de aceea, vă rog să mă contraziceți, dacă nu sunteți de acord. Prima constatare, cea pozitivă, este însă obiectivă: în 2025, muzica clasică a ajuns în 20 orașe din țară și la Chișinău. Și cu toate acestea, multă lume din România nu a știut că Bucureștiul găzduiește un festival de muzică clasică, în această perioadă: am avut mai multe mărturii în acest sens din partea unor oameni potențial interesați. Cred că o îmbunătățire a comunicării către unele segmente de public tânăr merită o atenție mai apăsată pe viitor. Spectacole pentru familii și copii au continuat și, după părerea mea, cred că ar trebui extinse și mai mult. Au fost inițiate în 2023 de Cristian Măcelaru și au avut, atât la ediția trecută cât și la cea actuală, un mare succes, contribuind la formarea muzicală a noilor generații de melomani, prin cultivarea dragostei pentru muzică de la cele mai fragede vârste. Dimensiunea formatoare a festivalului, exercitată prin spectacole pentru familii și copii, trebuie consolidată. Mi-a plăcut proiectul Enescu în Control: am fost o singură dată, dar ideea de a aduce muzica clasică în cluburile bucureștene este absolut fabuloasă. Când am fost eu, clubul din strada Constantin Mille era arhiplin. Ar fi minunat ca, din când în când, cluburile bucureștene să continue și să dezvolte acest experiment, introducând astfel de momente de muzică clasică (chiar și reinterpretată), cel puțin în partea de început a serilor. Despre proiectul Enescu – JTI Immersive Experience, găzduit de Muzeul Artei Noi Imersive (MINA), nu mă pot pronunța, căci nu am avut curiozitatea de a merge vreodată. Dar dacă este destinat copiilor și familiilor acestora, cred că ideea este bună. În schimb extinderea acestui concept la concertele marilor orchestre mi se pare inadecvată sub toate aspectele. Nu reușesc să înțeleg rostul pentru ideea de a proiecta diferite imagini în mișcare în timpul unui concert destinat adulților pasionați într-un mare festival de muzică clasică. Am foarte bine în minte proiecția multimedia distribuită, joi, 18 septembrie 2025, în timpul simfoniei coregrafice Daphnis et Chloé de Maurice Ravel. M-am uitat cu foarte multă atenție încercând sa-i deslușesc rostul. Nu am reușit să pricep de ce o idilă bucolică – consumată pe o pajiște plină de păstori și păstorițele (în actul I) sau în peștera piraților (în actul II) – se interpretează de către doi dansatori înveșmântați în straie specifice festivalului de muzică electronică Neversea, actul artistic consumându-se într-o sufragerie mobilată ca într-o vilă de milionari recent îmbogățiți din cartierul Pipera (decorată în furnir alb și cu parchet pe jos) sau într-un peisaj industrial postmodern și reinterpretat. Nu reușesc să pricep deloc – deși mi-am dat toată silința – care a fost rolul proiecției într-un concert în care pe scenă a fost Orchestra Națională a Franței dirijată de Cristian Măcelaru. Toată lumea care a venit joi seară, 18 septembrie 2025, la Sala Palatului, îmi imaginez că a ales să participe fiind conștientă de valoarea interpretativă a orchestrei și pentru a o admira pe Anne-Sophie Mutter. Sala Palatului era plină de lume care stătea inclusiv în picioare, pe margine, conștientă și informată de calitatea artistică de pe scenă. Deci, la ce a folosit proiecția multimedia? De asemenea, îmi amintesc că am avut o proiecție multimedia, pe care am perceput-o, în egală măsură, ca fiind inadecvată, în