Biletele la Eurovision 2027 de la Burgas ar putea ajunge la 360 de euro iar pe piața neagră ar putea trece de 1.400

Prețurile oficiale pentru Burgas nu au fost însă anunțate încă de Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), astfel că aceste valori sunt doar o estimare bazată pe ediția precedentă a Eurovision. La Viena, cele mai ieftine bilete pentru repetițiile de după-amiază au costat 15 euro, în timp ce un bilet pentru un loc din Golden Circle, chiar în fața scenei, la marea finală, a ajuns la 360 de euro. Pe piața neoficială de revânzare, unele bilete foarte căutate au fost oferite ulterior pentru aproximativ 1.400 de euro. Biletele pentru Eurovision 2027 nu sunt încă puse în vânzare Organizatorii nu au anunțat deocamdată prețurile biletelor pentru Eurovision 2027 și nici categoriile de locuri, sectoarele sau data la care vor începe vânzările. Site-ul oficial Eurovision îi avertizează deja pe fani că biletele pentru ediția de la Burgas nu sunt disponibile în acest moment și că orice ofertă apărută înaintea anunțului oficial trebuie tratată cu mare atenție. La Burgas sunt programate trei spectacole televizate: cele două semifinale, pe 11 și 13 mai 2027, și marea finală, pe 15 mai. Fiecare dintre acestea va fi precedată de două spectacole preliminare, ceea ce înseamnă un total de nouă reprezentații. Finala de la Viena s-a vândut în doar 14 minute Ediția Eurovision din 2026 a demonstrat cât de mare este cererea pentru biletele la concurs. Biletele pentru finala de la Viena s-au epuizat în doar 14 minute după începerea vânzării, pe 13 ianuarie. Cele două semifinale au fost sold out în aproximativ 20 de minute, iar biletele pentru toate cele nouă spectacole s-au epuizat în prima oră. Ulterior au fost puse în vânzare și bilete suplimentare, însă ritmul inițial al vânzărilor a arătat diferența uriașă dintre numărul de fani interesați și capacitatea efectivă a arenei. Arena Burgas nu va putea primi 15.000 de spectatori la Eurovision Arena Burgas are o capacitate nominală de aproximativ 15.000 de persoane, însă numărul spectatorilor la spectacolele Eurovision este estimat să fie mai apropiat de 10.000. Capacitatea finală nu poate fi stabilită până când nu va fi proiectată configurația completă a evenimentului, inclusiv scena, zona pentru artiști, camerele de televiziune, coridoarele tehnice și platformele pentru echipamente. Motivul este că Eurovision nu funcționează ca un concert obișnuit Spectacolul este construit în primul rând pentru televiziune, iar o parte importantă din spațiul arenei este ocupată de echipamentele necesare transmisiunii. Camerele au nevoie de poziții speciale, luminile sunt amplasate pentru cadrele televizate, iar scena și restul instalațiilor sunt proiectate în funcție de ceea ce va vedea publicul de acasă. Astfel, capacitatea nominală a unei arene nu se transformă automat în numărul de locuri disponibile pentru Eurovision. De ce biletele pot deveni atât de scumpe La Viena, diferența dintre cele mai ieftine și cele mai scumpe bilete a fost determinată inclusiv de tipul spectacolului. Repetițiile de după-amiază au oferit cea mai ieftină variantă, cu bilete de la 15 euro. În schimb, finala live, în special locurile apropiate de scenă, a avut cele mai mari prețuri. Pentru fanii interesați în primul rând de spectacolul scenic, o repetiție poate fi astfel o alternativă mult mai accesibilă. Cei care vor să fie în arenă exact în momentul în care este anunțat câștigătorul concurează însă pentru cele mai căutate bilete. Piața neoficială poate împinge prețurile la mii de euro Cererea internațională foarte mare și numărul limitat de locuri creează condiții favorabile pentru revânzarea biletelor. La edițiile anterioare, unele bilete au ajuns pe piața secundară la prețuri de câteva ori mai mari decât cele oficiale. Pentru Eurovision 2026 au fost raportate oferte de aproximativ 1.400 de euro pentru bilete foarte căutate. Este important însă că un astfel de preț nu este stabilit de Eurovision. Este suma solicitată de un vânzător individual pe piața neoficială. Organizatorii recomandă fanilor să cumpere bilete doar prin canalele oficiale și să fie atenți la ofertele apărute înainte de începerea vânzărilor. Deocamdată, pentru Eurovision 2027 de la Burgas, niciun preț oficial nu a fost anunțat. Suma de 360 de euro reprezintă doar un reper bazat pe cel mai scump bilet vândut la finala de la Viena și nu trebuie considerată prețul stabilit pentru ediția din Bulgaria.
Eurovision 2027: Care sunt cele patru orașe din Bulgaria intrate în competiția pentru găzduirea concursului muzical

Patru orașe din Bulgaria – Sofia, Varna, Burgas și Plovdiv – se află în competiția pentru găzduirea ediției de anul viitor a concursului muzical Eurovision. Potrivit Novinite, oficialii BNT și reprezentanți ai municipalităților au purtat primele discuții oficiale, în cadrul cărora a fost prezentată procedura generală. Acum, orașele aflate în competiția pentru găzduirea ediției din 2027 trebuie să prezinte informații detaliate privind infrastructura, pregătirea tehnică și logistică, potențialele locații, precum și programul cultural și evenimentele conexe planificate. O decizie finală privind orașul-gazdă, în luna iulie Calendarul oficial al EBU (Uniunea Europeană de Radiodifuziune) permite ca o decizie finală privind orașul-gazdă să fie luată până în luna august. Totuși, potrivit directorului general al BNT, Milena Milotinova, o decizie finală este așteptată în luna iulie, întrucât BNT intenționează să accelereze procesul de selecție. Milotinova a subliniat, de asemenea, și care sunt beneficiile găzduirii concursului muzical, în special în ceea ce privește vizibilitatea și impactul economic. „Anul acesta, la Viena, 320.000 de turiști au vizitat orașul exclusiv datorită Eurovisionului”, a spus ea, potrivit Novinite. Bulgaria va găzdui în 2027 concursul Eurovision, după ce reprezentanta țării la ediția din acest an, Dara, s-a clasat pe primul loc cu piesa „Bangaranga”, obținând 516 puncte. De asemenea, este pentru prima dată când Bulgaria va găzdui concursul muzical.
Ce costuri vor suporta bulgarii pentru a găzdui Eurovision în 2027

Sâmbătă seară, 16 mai, reprezentanta Bulgariei, Dara, a câștigat concursul muzical Eurovision de anul acesta. Așadar, Bulgaria, care n-a mai participat la concurs din 2022, va fi responsabilă de găzduirea ediției celui mai mare și mai costisitor concurs muzical european în 2027. Întrebarea cât îi va costa pe bulgari pentru a găzdui Eurovision 2027 a ajuns deja o dezbatere publică. Țara vecină nu stă prea bine cu finanțele, fiind pentru cei mai mulți ani cea mai săracă țară din Uniune Europeană.După alegerile parlamentare câștigate în aprilie de naționalistul Rumen Radev, Bulgaria abia a ieșit dintr-o lungă criză politică izbucnită din 2021. Poate suporta Bulgaria costurile găzduirii Eurovision 2027? Oficialii, economiștii și primarii deja dezbat despre costurile organizării unui eveniment de mare magnitudine. Țara a adoptat de la 1 ianuarie 2026 moneda euro și bulgarii se confruntă cu greu cu creșterea costurilor vieții.Prim-ministrul Radev și conducerea Televiziunii Naționale din Bulgaria (BNT) au indicat totuși că țara va găzdui concursul în 2027. Primăriile orașelor Sofia și Burgas deja și-au exprimat ambele interesul. Bulgaria are nevoie să aloce zeci de milioane de euro pentru a organiza concursul muzical și să atragă fonduri de la sponsori și sprijinul canalelor radio. Fostul ministru de Finanțe, Georgi Klusurki, a spus că Bulgaria nu este deloc pregătită financiar pentru organizarea competiției muzicale, neavând nici măcar un buget planificat. „Se deschide o altă gaură în buget. Nimeni nu se aștepta la Eurovision. Acum trebuie să existe un spațiu dedicat pentru Eurovision în buget.” Cel mai probabil, Sofia va găzdui concursul Potrivit Novinite, capitala este considerată favorită pentru a găzdui Eurovision 2027 datorită capacității sale infrastructurale. Primarul Sofiei, Vasil Terziev, a spus că orașul este tehnic cel mai bine pregătit, vizând Arena 8888. Și primarul orașului Burgas, Dimitar Nikolov, a spus că orașul este interesat să găzduiască evenimentul uzical. „Știu că Sofia ar fi o gazdă importantă, dar transmit că și Burgas are o dorință categorică de a găzdui. Ne vom da silința pentru a ieși totul perfect. Și așa va fi”, a spus primarul. „Sofia este cel mai bine pregătit dintre toate orașele Bulgariei”, adăugând că municipalitatea este pregătită să organizeze evenimente internaționale, însă decizia finală îi aparține statului. Eurovision este co-finanțat de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune și de instituțiile țării. Fondurile provin din bugetul public, canalele radio, sponsori, vânzarea de bilete și activitatea comercială. În 2025, Basel a cheltuit 65 de milioane de euro. Nu se știe cât a cheltuit Viena pentru a găzdui ediția din acest an, dar proiecțiile depășesc 30 de milioane de euro. Eurovision, boicotat de mai multe țări din cauza participării Israelului Olanda au amenințat că va boicota Eurovision și în 2027 dacă organizatorii nu vor descalifica Israelul, iar Belgia a amenințat că i se va alătura. Anul acesta, Olanda, Spania, Irlanda, Islanda și Slovenia, au optat să nu participe la concurs. Ca o formă de protest împotriva participării Israelului în contextul războiului din Gaza. Israelul, țară aflată în război cu Iran, cu un guvern acuzat de genocid în Fâșia Gaza, s-a poziționat pe locul 2, avându-l ca reprezentant pe Noam Bettan. Sursa Foto: Dara, Instagram Autorul recomandă:Calcule. Câte puncte ar fi luat România la Eurovision dacă nu “ne lucrau” moldovenii. Pe ce loc eram