Sorana Cîrstea, debut victorios la ultimul Australian Open din carieră!

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a învins-o, marți, pe Eva Lys (Germania, 39 WTA) și s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam de la Australian Open: 3-6, 6-4, 6-3. Sorana Cîrstea a câștigat dramatic duelul cu jucătoarea numărul 1 a Germaniei, după ce sportiva noastră a fost condusă cu set și break. Lupta dintre Cîrstea și Lys s-a întins pe durata a două ore și 11 minute, experiența româncei făcând diferența. Sorana are o motivație suplimentară la Australian Open 2026, ținând cont că se află pentru ultima oară în carieră la Melbourne. Jucătoarea în vârstă de 35 de ani a anunțat că își va încheia cariera la finalul sezonului. Sorana Cîrstea a revenit spectaculos în fața Evei Lys și s-a calificat în turul doi la Australian Open 2026 Sorana Cîrstea a fost condusă cu 6-3 și 3-1 de Eva Lys, într-un meci desfășurat pe Terenul 13 de la Australian Open! Românca și-a găsit însă ritmul la timp, a egalat la 3, iar apoi a început să-și domine adversara în schimburile din spatele liniei de fund. „Sori” s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3, iar victoria reușită împotriva Evei este cu atât mai valoroasă cu cât nemțoaica avea multe puncte de apărat la Melbourne. Ea și-a început ascensiunea în circuitul WTA anul trecut, chiar la Australian Open, ajungând în optimile de finală din postura de lucky loser. În turul secund de la Australian Open, Sorana Cîrstea ar putea disputa un meci de gală, contra japonezei Naomi Osaka. Cvadrupla campioană de Grand Slam, aflată pe locul 17 WTA, debutează după ora 12:00, contra Antoniei Ruzic (Croația, 65 WTA). Sorana și-a luat revanșa în fața Evei Totodată, Sorana Cîrstea și-a luat revanșa în fața Evei Lys, care câștigase precedentul meci contra sportivei din România, 6-3, 6-3 în primul tur la Transylvania Open 2023. Înaintea partidei de la Australian Open, Lys era încrezătoare că o poate învinge pe Cîrstea: „Acela a fost un meci bun pentru mine. Sunt sigură că stilul ei de joc mi se potrivește foarte bine. Am un sentiment bun”, a afirmat sportiva în vârstă de 24 de ani. Pentru calificarea în manșa secundă de la Australian Open, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec consistent, în valoare de 151.448 de dolari. Ea i se alătură în turul doi Gabrielei Ruse (79 WTA), victorioasă de asemenea la debut, scor 6-4, 7-5 cu Dayana Yastremska (Ucraina, 28 WTA).
Ce a declarat jucătoarea numărul 1 a Germaniei la adresa Soranei Cîrstea înaintea duelului de la Australian Open

Eva Lys (39 WTA), cea mai bună jucătoare de tenis a Germaniei, s-a declarat încrezătoare înaintea duelului cu Sorana Cîrstea (România, 41 WTA), de la Australian Open. Meciul contra Evei Lys ar putea fi ultimul din cariera Soranei Cîrstea la Australian Open, ținând cont că sportiva noastră a anunțat că va agăța racheta în cui la finalul acestui sezon. Duelul dintre româncă și germancă a fost programat marți dimineață, după ora 07:00, pe Terenul 13 de la Melbourne Park. Lys a oferit câteva declarații „războinice” înaintea meciului. Jucătoarea numărul 1 a Germaniei susține că stilul Soranei Cîrstea o avantajează, înaintea duelului din primul tur la Australian Open Ținând cont de faptul că a câștigat singura confruntare directă cu Sorana Cîrstea, scor 6-3, 6-3 în primul tur la Transylvania Open 2023, Eva Lys consideră că stilul de joc al româncei îi este favorabil: „A fost un meci bun pentru mine. Sunt sigură că stilul ei de joc mi se potrivește foarte bine. Am un sentiment bun”, a afirmat sportiva în vârstă de 24 de ani, potrivit Flashscore. Sorana este cu 11 ani mai în vârstă decât Eva, aflându-se la sezonul cu numărul 20 în circuitul profesionist. Câștigătoarea meciului dintre Sorana Cîrstea și Eva Lys ar putea avea parte de un duel de gală în turul doi la Australian Open, contra japonezei Naomi Osaka (17 WTA). Fostul lider WTA debutează la Grand Slam-ul Australian împotriva Antoniei Ruzic (Croația, 65 WTA). Eva Lys a ajuns în optimile de finală ale ediției de anul trecut, după ce a intrat pe tablou ca lucky loser Prima adversară a Soranei Cîrstea de la Australian Open are o motivație suplimentară în fața româncei, întrucât trebuie să apere un număr considerabil de puncte în clasamentul mondial. Nemțoaica și-a început ascensiunea în tenisul mondial chiar la Melbourne, după ce a intrat pe tabloul principal ca lucky loser, ajungând până în optimile de finală (0-6, 1-6 cu Iga Swiatek): „Desigur, acest gând există mereu și aduce cu sine o anumită presiune. Nu m-am uitat niciodată cu adevărat la puncte, iar atunci când am făcut-o, am jucat cel mai bine”, a precizat Eva Lys.
Eva Lys și Alexander Zverev, împreună la piscină! Reacția jucătoarei la apariția imaginilor

Eva Lys (23 de ani) și Alexander Zverev (28 de ani), componenții echipei Germaniei la competiția de tenis pe echipe United Cup, au oferit vineri imagini savuroase. Jucătorii Germaniei au petrecut o zi la piscină, iar Eva Lys și Alexander Zverev s-au fotografiat împreună. Nemțoaica i-a intrigat pe fani, deoarece s-a lăsat convinsă cu greu să intre în apă, explicând ulterior motivul ezitării sale. Competiția United Cup are loc între 2 și 11 ianuarie, fiind găzduită de două orașe australiene: Perth și Sydney. Echipa Germaniei, alături de Eva Lys, îi mai include pe Patrick Zahraj, Kevin Krawietz, Laura Siegemund și Mina Hodzic. Imagini savuroase cu Eva Lys și Alexander Zverev, împreună în piscină! Reacția nemțoaicei Ținând cont că vineri au beneficiat de o zi liberă, nemții s-au distrat la Wylie’s Baths, o piscină cu apă de mare, situată în apropiere de plaja Coogee, în suburbia Eastern Suburbs din Sydney. Tenismenii germani au sărit toți în apă în același timp, cu excepția Evei Lys, care a intrat mai greu: „Băieți, urăsc apa, ăsta e motivul”, a comentat Eva imaginile postate pe contul oficial al competiției. Fanii au apreciat fotografiile inedite, mai ales că în unele dintre ele, Eva Lys apare în piscină alături de Alexander Zverev, celălalt star al echipei Germaniei. Neplăcerile de care a avut parte Eva Lys în circuitul WTA Eva Lys, sportivă de origine ucraineană, a devenit cea mai bună jucătoare de tenis a Germaniei, situându-se pe locul 40 în clasamentul mondial. Recent, Lys a povestit că viața de jucătoare profesionistă de tenis vine la pachet și cu neplăceri: „În ultima vreme am avut de-a face și cu stalkeri care au reușit să afle adresele locurilor unde mă antrenez, hotelurile la care stau și chiar numerele camerelor. Erau, pur și simplu, obsedați de mine. Au întrecut orice limită”, a mărturisit Eva, cea care a făcut publice comentariile pline de ură la adresa ei, postând pe rețelele de socializare un colaj cu mesajele primite după meciuri.
Una dintre frumusețile circuitului WTA, urmărită de un bărbat până în camera de hotel

Eva Lys (23 de ani, locul 40 WTA) a mărturisit că a trăit momente traumatizante la turneele de tenis, din cauza fanilor obsedați care „au mers mult prea departe”. După ce recent a făcut publice amenințările și jignirile primite primite pe internet, cea mai bună jucătoare germană de tenis a momentului, Eva Lys, a vorbit acum și despre experiențe traumatizante cu „stalkeri”. Lys a avut o ascensiune fulminantă în circuitul de tenis profesionist, ajungând pe locul 40 mondial, în condițiile în care la începutul sezonului se afla pe poziția 129 WTA. Eva Lys, urmărită până în camera de hotel: „Au reușit să afle numărul camerei” Eva Lys a povestit că se teme pentru siguranța ei, din cauza „stalkerilor” care nu îi dau pace: „În ultima vreme am avut de-a face și cu stalkeri care au reușit să afle adresele locurilor unde mă antrenez, hotelurile la care stau și chiar numerele camerelor”, a declarat Lys într-un interviu pentru Die Zeit. „Erau, pur și simplu, obsedați de mine. Au întrecut orice limită”, a continuat Eva, sportiva căre luna trecută a făcut publice comentariile pline de ură la adresa ei, postând pe rețelele de socializare un colaj cu mesaje șocante. „Întotdeauna mi s-a spus: ignoră, ignoră, nu le da atenție acestor oameni. Și am procedat astfel ani de zile. Până când am realizat: așa nu se mai poate. Dacă nimeni nu vorbește despre asta, nu se va schimba nimic”, a explicat Lys. „Am citit tot ce se poate mai groaznic” Eva Lys a mai povestit că primește mesaje de ură încă de la vârsta de 16 ani. În acestea se descrie în detaliu cum ea sau mama ei ar fi violate sau cum familia ei ar fi ucisă. „Am citit tot ce se poate mai groaznic despre mine și familia mea. Mă afectează, dar trebuie să învăț să gestionez asta. Este realitatea de zi cu zi. Din păcate”, a spus jucătoarea germană, care mai ales după înfrângeri primește mii de mesaje pline de ură. Cu toate acestea, Lys nu intenționează să-și șteargă conturile de pe rețelele de socializare: „Nu vreau să las ura să câștige”, a subliniat ea. În schimb, vrea să crească gradul de conștientizare, vorbind deschis despre acest subiect: „Cu cât noi, jucătoarele, vorbim mai mult despre asta, cu atât presiunea de a se lua măsuri va fi mai mare”, a punctat Eva Lys.