Suceava: Expoziție Ștefan Luchian un artist universal, la Muzeul Național al Bucovinei

Expoziția „Ștefan Luchian – un artist universal” va fi deschisă publicului începând cu ora 13:00, la Muzeul de Istorie Suceava, și este prezentată de galeristul și curatorul Damian Florea. Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Bucovinei, în colaborare cu mai multe instituții muzeale și organizații din țară, printre care Muzeul Național de Artă al României, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, precum și Fundația Jean Louis Calderon – Galeriile Cornel Florea și Fundația pentru Artă, Natură și Societate. Potrivit organizatorilor, expoziția reunește 42 de lucrări realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, acoperind o mare parte din creația lui Ștefan Luchian: flori, peisaje, portrete și naturi statice. Expoziția este prima de acest tip organizată la Suceava în ultimele decenii, oferind publicului o perspectivă asupra dimensiunii universale a artistului, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai artei moderne românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. „Remarcabil reprezentant al artei moderne românești, Ștefan Luchian este considerat un continuator al tradiției inaugurate de Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu. Arta sa, rafinată și profund expresivă, emană un umanism cald și o sensibilitate aparte, definindu-l drept unul dintre cei mai valoroși pictori români ai epocii sale. Prin opera lăsată posterității, el a marcat profund pictura românească de la începutul secolului XX și tot ce a urmat după aceea”, a transmis Muzeul Național al Bucovinei.
Expoziția cu fluturi vii, care te va lăsa fără cuvinte revine la Antipa. Momentul rar pe care îl poți vedea cu ochii tăi

Muzeul Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” redeschide expoziția „COCON”, un eveniment care are loc în interiorul instituției și care îi apropie pe vizitatori de procesul complex al metamorfozei, se arată într-cum comunicat transmis de muzeu. În „maternitatea fluturilor”, publicul poate surprinde chiar momentul ieșirii din pupă. Este clipa în care corpul se desprinde din învelișul protector, iar aripile se deschid treptat, un proces fragil și emoționant, rar de observat atât de aproape. Expoziția este amenajată într-un decor spectaculos, cu un microclimat atent controlat pentru a reproduce habitatul natural al speciilor prezentate. Vizitatorii pot admira fluturi proveniți din Sud-Estul Asiei, America Centrală și de Sud, dar și din Africa Subsahariană. Printre aceștia se numără Morpho peleides, cunoscut drept fluturele împărat, Papilio palinurus, coada-rândunicii-de-smarald, Cethosia biblis, fluturele roșcat cu aripi dantelate, Siproeta stelenes, fluturele malachit, dar și reprezentanți ai genului Caligo, cunoscuți ca fluturii cap-de-bufniță. Dincolo de spectacolul vizual, „COCON” oferă și un moment de reflecție asupra fragilității ecosistemelor și asupra importanței protejării biodiversității. Muzeul subliniază că nicio specie prezentată nu este în pericol de dispariție, iar pupele provin exclusiv din ferme specializate, fără a fi colectate din natură. Experiența include și o componentă interactivă. Vizitatorii își pot colora propriul fluture, care va prinde viață într-un spațiu virtual dedicat. Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 și 20:00, iar ultimul acces este permis la ora 19:00. Prețul unui bilet este de 28 lei pentru adulți, 14 lei pentru pensionari și 7 lei pentru elevi și studenți. Biletele pot fi achiziționate de la recepția muzeului sau online.
Cea mai mare expoziție din Europa dedicată lui Brâncuși s-a deschis la Berlin. Mesajul președintelui României

„Sunt bucuros că, alături de Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, și de Președintele Franței, Emmanuel Macron, am oferit patronajul unui eveniment care arată că valorile culturale autentice ne apropie și ne unesc. Expoziția, realizată în colaborare cu Centre Pompidou, beneficiază, de asemenea, de sprijin instituțional din partea Ambasadei României în Republica Federală Germania și a Institutului Cultural Român, prin Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin”, spune Nicușor Dan despre expoziția dedicată lui Brâncuși, la Berlin. Pentru România, acest moment înseamnă mai mult decât un eveniment cultural, spune președintele: „este o recunoaștere a valorii noastre, a identității noastre și a contribuției pe care am adus-o lumii prin una dintre personalitățile care au marcat arta modernă în secolul XX”. Expoziția reunește peste 150 de lucrări – sculpturi, fotografii, filme și documente de arhivă. Aceasta propune o perspectivă amplă asupra operei lui Brâncuși și a influenței sale asupra modernismului european. „Publicul poate descoperi atât lucrări emblematice, precum „Sărutul”, „Muza adormită” sau „Pasărea în spațiu”, cât și o reconstrucție parțială a atelierului său parizian de pe Impasse Ronsin”, spune Nicușor Dan. O altǎ expoziție dedicatǎ anului Brâncuși, aflată sub Înaltul Patronaj al președinților României și Italiei, poate fi vǎzutǎ pânǎ pe 19 iulie la Roma, la Muzeul Mercati di Traiano. Expoziția „Constantin Brâncuși: Originile infinitului” este curatoriată de Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă din Craiova și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și face parte din calendarul Anului Cultural România – Italia 2026. Cetǎțenii români și moldoveni au accesul gratuit. Nicușor Dan a transmis felicitări ambasadelor României de la Paris, Berlin și Roma pentru implicare și efortul de a organiza aceste expoziții care cresc vizibilitatea României în Europa. De asemenea, le-a transmis românilor să descopere „această moștenire europeană pe care Constantin Brâncuși ne-a lăsat-o tuturor”.
Expoziție despre războiul din Ucraina deschisă la muzeul buncărului nazist din Berlin

Arme, alte obiecte aduse de pe front și mărturii din conflict au fost colectate de Berlin Story Bunker, un muzeu găzduit într-un fost adăpost antiaerian din timpul celui de-al Doilea Război Mondial din capitala Germaniei. Scopul este de a crește gradul de conștientizare a publicului cu privire la „realitatea fizică” a conflictului, a declarat pentru AFP curatorul muzeului, Wieland Giebel. Secțiunea ucraineană este adăugată la expozițiile permanente existente axate pe nazism și Germania din 1945 până în prezent. „Vizitatorii Germaniei nu își pot imagina cu adevărat cum este războiul – vrem să li-l arătăm”, a spus Giebel, stând în fața intrării uriașe în buncărul construit în 1943. În sălile expoziționale, aproximativ 20 de epave de drone rusești sunt suspendate de tavan, deasupra unei mașini distruse de o bombă. Germania, unul dintre principalii aliați ai Ucrainei Germania este unul dintre principalii susținători ai Ucrainei; este cel mai mare furnizor de arme către Kiev în Europa și un aliat diplomatic important. De asemenea, găzduiește aproximativ 1,3 milioane de refugiați ucraineni. Majoritatea germanilor susțin Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, însă livrările de arme sunt un subiect controversat într-o țară cu o puternică tradiție pacifistă din cauza trecutului său întunecat nazist. Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care este prietenos cu Rusia, a înregistrat și el o creștere a sprijinului în ultima vreme, ocupând locul al doilea în sondajele naționale de anul trecut. Însă guvernul cancelarului Friedrich Merz le reamintește în mod regulat germanilor că, dacă Ucraina este înfrântă, Rusia și-ar putea îndrepta atenția către alte părți ale Europei. Astfel de temeri au determinat coaliția sa să lanseze o campanie de reînarmare care vizează transformarea armatei germane, mult timp neglijată, în cea mai mare forță convențională din Europa.
Șase tronuri domnești și regale, expuse la Muzeul Național de Istorie a României

„Ne bucurăm să anunțăm deschiderea expoziției «Tronuri domnești și regale». Vă așteptăm la vernisaj, joi, 26 februarie, de la ora 13:00”, a transmis Muzeul Național de Istorie a României într-o postare pe Facebook. În expoziție sunt prezentate șase tronuri din patrimoniul muzeului, despre care MNIR afirmă că au „o încărcătură istorică, simbolică și artistică deosebită” și „ne amintesc de momente de referință și personalități de seamă ale trecutului nostru”. „În expoziție veți descoperi poveștile acestor tronuri, care încearcă să reconstituie «traseele» pe care acestea le-au urmat și «încercările» la care au fost supuse de-a lungul timpului”, a precizat MNIR. De la Ghica și Bibescu la Cuza și regii României Printre piesele prezentate se află tronul folosit de Grigore Dimitrie Ghica, primul domnitor pământean al Țării Românești după încheierea domniilor fanariote (1822–1828), descris de MNIR ca fiind marcat de elemente decorative diverse, specifice eclectismului european din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Un alt tron este cel al lui Gheorghe Bibescu, al doilea domnitor regulamentar al Țării Românești (1842–1848), despre care muzeul afirmă că a fost realizat „cel mai probabil, într-un atelier austriac” și are trăsături ale „stilului Blondel”, la modă la Viena după 1840. Tronurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza și al Doamnei Elena Cuza ce prezintă, din punct de vedere stilistic, caracteristicile stilului Napoleon III, au fost folosite, pentru o bună perioadă de timp, și de principele/regele Carol I și de principesa/regina Elisabeta. Astfel, aceste tronuri sunt legate de două momente de importanță majoră ale istoriei moderne: Unirea Principatelor române (1859) și proclamarea Regatului (fiind prezente la ceremoniile Încoronării, din 10 mai 1881). Este prezentat și tronul reginei Elisabeta, realizat de Casa Krieger din Paris în 1884. În expoziție se mai află și impozantul tron din lemn masiv, cu spătar înalt de doi metri, al regilor României din Palatul Adunării Deputaților, realizat la începutul secolului XX, și care era considerat, în epocă, „o minune a artei decorative”. Program de vizitare Expoziția va fi deschisă la MNIR „din 26 februarie până pe 15 aprilie 2026” și poate fi vizitată „de miercuri până duminică (9:00–17:00, conform orarului de iarnă, respectiv 10:00–18:00, program de vară)”, potrivit anunțului instituției.
Expoziție inedită la Craiova. Găini, iepuri și porumbei care valorează și 2.000 de euro

Expoziție inedită la Craiova. Găini, porumbei și iepuri gigantici au fost prezentați publicului de cei mai buni crescători din regiune. În total, au fost 950 de animale expuse. „Peste 90 de crescători și 950 de exemplare din speciile de curte, respectiv găini de rasă și curte, porumbei de agrement și iepuri de rasă. În funcție de nivelul la care vrei să ajungi sau la care te afli este mai costisitoare sau mai puțin costisitoare, furaje de calitate, distribuite de firme specializate, de o anumită medicamentație și de adăposturi mai deosebite”, spune Florin Gâtejescu, organizator. Găini, iepuri și porumbei care valorează și 2.000 de euro Au venit crescători din toate colțurile țării. „Porumbeii mei se numesc Voiajorul Cravatat Românesc, sunt primul român care am omologat această rasă pe plan național. Rasa are 4 culori: roșu, galben, alb și negru”, spune Marian Giura, crescător. De cele mai multe ori cele mai bune exemplare nu prea sunt de vânzare. Oamenii au admirat păsările și iepurii. Cel mai scump exemplar de porumbel se vinde cu 2000 de euro. Multiple rase de iepuri la expoziția din Craiova Autorul recomandă: Nea Miron de la Feregi, declarat Tezaur Uman Viu. Are 73 de ani și de o jumătate de veac lucrează în lemn ca meșter popular Cea mai bizară expoziție a anului 2025 de la Art Basel Miami: Robo-câini cu chipurile miliardarilor americani Elon Musk, Mark Zuckerberg și Jeff Bezos
Tablou pictat de un pacient al Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu, comparat cu o operă a lui Banksy și expus la o expoziție din Palatul Brukenthal
Un tablou pictat de un pacient al Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu a devenit surpriza expoziției „Speranță prin artă”, deschisă la Palatul Brukenthal din același oraș. Lucrarea, realizată de Florin, pacient internat, i-a impresionat pe vizitatori prin expresivitate, tehnică și mesajul puternic de iubire față de România. Mai mult, specialiștii spun chiar că seamănă cu o reinterpretare a celebrului Banksy, potrivit Click. Tabloul a fost atât de apreciat, încât a devenit chiar imaginea afișului oficial al expoziției. Mulți dintre cei care au trecut pragul Palatului Brukenthal s-au oprit minute bune în fața lucrării, atrași de cromatica sa, de detaliile picturale și de mesajul emoționant. Alexandra Runcan, curator și specialist al Muzeului Național Brukenthal, a descris lucrarea ca fiind „o reinterpretare profesională”, asemănând-o cu celebra imagine a lui Banksy, cu fetița și balonul roșu. „Avem aici un Banksy de România, să zicem. Avem aici o reintepretare, una de-a dreptul profesională, nu doar pentru că avem un fond foarte pictural, cu culoare, cu treceri de culoare și așa mai departe, dar avem un element tridimensional. Avem un balon făcut din hârtie și lipici. Acesta nu-i numai un tablou. Cred că e cel mai frumos cadou pentru noi ca români și pentru sentimentul de prățuire pe care îl redescoperim, rar ce-i dreg, dar măcar de 1 Decembrie îl redescoperim și ne amintim că iubim România și suntem români și asta ne face, cu siguranță, unici”, a precizat Alexandra Runcan, în cadrul unui podcast. Curatorul a vorbit despre complexitatea lucrărilor realizate de pacienți, explicând că mulți își descoperă talentul și pasiunea datorită activităților de ergoterapie desfășurate în spital. Expoziția „Speranță prin artă” adună peste 130 de tablouri, iar până acum a fost vizitată de aproximativ 2.000 de persoane. „Speranță prin artă” poate fi vizitată la Palatul Brukenthal începând de pe 3 decembrie și până pe 16 decembrie 2025. În aceeași zi, la ora 17:00, va avea loc o vânzare caritabilă a lucrărilor, iar fondurile obținute vor fi folosite pentru achiziția de materiale necesare terapiei pacienților. FOTO – Captură video: PODCAST cu Alexandra Runcan de la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu Prin artă, pacienții își exprimă emoțiile, își recapătă încrederea și se conectează într-un mod autentic cu comunitatea. Proiectul este organizat de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, în parteneriat cu Clubul Rotary Sibiu, Muzeul Național Brukenthal, Consiliul Județean și Asociația Spitalului. VIDEO: PODCAST cu Alexandra Runcan de la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu