România în cărți pentru o nouă mare fabrică auto

Great Wall Motors, una dintre cele mai vechi și importante companii auto din China, care are deja la activ o încercare ratată de a intra pe piața din Europa, revine cu un nou plan, care include și o fabrică de mașini în regiune. România este pe lista scurtă a acestei investiții majore, având deja o fabrică de componente locală, la Timișoara. Șefii companiei susțin că n-au decis încă locul unde vor produce mașinile, dar GWM a făcut deja primul pas în România, în acest an, scrie Profit.ro. Bulgaria, Ungaria și Slovacia au șanse mari să fie alese Chinezii de la Great Wall Motors (GWM) și-au propus ca până în 2029 să inaugureze o fabrică de autovehicule funcțională într-una dintre țările europene. Își doresc o capacitatea de 300.000 de mașini pe an, arată declarațiile șefilor acestei companii, dar mai rămâne de ales țara în care va fi construită fabrica ce va produce aceste autovehicule. Până acum, mai multe țări au fost evitate de chinezi, din cauza recomandărilor guvernului de la Beijing. Până acum, Germania a fost țara cea mai evitată de chinezi, din cauza costurilor. Turcia a fost preferată din mai multe considerente, inclusiv poziția ideală între Europa și Asia și pentru uniunea vamală pe care o are cu UE. În Europa de Est, GWM a mai avut o fabrică în Bulgaria, în trecut, însă nu a reușit să pună în valoare costurile foarte mici din țara vecină. Nu este exclusă o revenire a companiei aici. În egală măsură zr putea alege, la fel ca BYD, Ungaria, care vine cu echilibrul ideal între costuri și poziționare. Și Slovacia are un istoric notabil din punct de vedere al industriei auto, aici fiind prezente mai multe mărci auto cu uzine proprii. Atuul României – chinezii au deschis prima unitate locală în 2025, la Timișoara În acest context, România poate totuși spera să fie o opțiune pentru o investiție de o asemenea anvergură, mai ales că, după intrarea în Schengen și creșterea rețelei de autostrăzi, a depășit cele mai mari probleme reclamate anterior de potențialii investitori. Deja GWM a făcut primul pas în România în acest an, odată cu crearea primei sale unități locale, cu sediul în Timișoara. Inițial, înființarea unei unități cu activități principale de producție din România părea o activitate minoră, fiind realizată în colaborare cu producătorul de corpuri de iluminat Elba. Great Wall Motors Investiția realizată prin intermediul GWM Netherland Investment Holding BV are ca obiect principal de activitate „Fabricarea de echipamente electrice de iluminat”. Ulterior, GWM a mărit miza, demarând o investiție de 3 milioane de euro, pentru componente din aluminiu destinate industriei auto. Investitorii chinezi au transmis că intenționează ca, în faza a doua a investiției, să-și majoreze investiția. Compania de componente a GWM care își va deschide unitatea de producție din Timișoara este specializată în producția de lumini și module de comandă a luminilor, sisteme termice pentru motor și pentru alte sisteme ale mașinilor, sisteme electrice de transmisie și control și sisteme inteligente de conducere, de interfață cu utilizatorul. Schimbări majore în strategia GWM Potrivit lui Xiangjung Meng, președintele activităților din Europa ale GWM, compania urmărește evoluția altor producători chinezi în Europa. În 2024, GWM și-a schimbat strategia privind Europa și a închis unitatea care coordona activitatea europeană din Munchen, concediind 100 de persoane. Atunci, chinezii au motivat că decizia anterioară de centralizare a activităților europene nu mai este de actualitate, toată activitatea de coordonare pentru piețele externe fiind preluată Great Wall International Trade Company Limited. GWM a subliniat însă că „Europa rămâne o piață prioritară de dezvoltare”. Luna trecută, GWM a anunțat că intenționează să lanseze 7 modele noi în Europa, începând cu 2026. De notat că GWM nu se concentrează pe propulsiile electrice ca alte mărci chinezești, deși deține propriile modele. Compania este fidelă motoarelor cu combustie și în acest sens încearcă să-și mențină un portofoliu multi-energie. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Lecția de maghiară. Ungaria ne-a SUFLAT afaceri de 5 miliarde de euro și a investit 10 miliarde de euro în Transilvania în ultimii 10 ani. Ce miză are Viktor ORBAN Țiriac Auto deschide primul showroom dedicat BYD în București, în proximitatea Mall Promenada
Continental pregătește CONCEDIERI în două dintre diviziile sale din România. Ce categorii de angajați sunt vizate
Continental, cel mai mare producător de componente auto din lume, urmează să facă mai multe concedieri în unitățile sale din România, conform informațiilor Profit.ro. Gigantul din domeniul producției auto urmează să concedieze până la 700 de angajați în Timișoara din sectorul Automotive (500 în producție iar restul din alte divizii), arată sursa citată. Din informațiile transmise de companie, concedierile din perioada următoare vizează două divizii ale sale care sunt incluse în planul de diviziare a companiei. Una dintre ele este ContiTech, divizia de tehnologie care urmează să se transforme într-o companie independentă la sfârșitul acestui an, dar și de divizia Automotive, care a primit recent aprobarea Consiliului de Administrație pentru a intra de asemenea într-un proces de reorganizare (spin off). La ContiTech, din Timișoara, concedierile vor depăși 200 de persoane, potrivit informațiilor transmise de Continental pentru Profit.ro. Numărul concedierilor în Automotive, divizie care se va transforma în Aumovio România în acest an, este de aproape trei ori mai mare. Ele vizează în principal sediul din Timișoara, unde vor fi afectate posturi din producție și din aria de cercetare și dezvoltare, arată declarațiile citate de Profit.ro. Compania producătoare de componente precizează că „rămâne angajată în sprijinirea angajaților afectați, pentru a găsi soluții pe piața de muncă internă și externă, prin colaborare activă cu partenerii sociali în vederea identificării unor soluții individuale”, arată sursa citată. Continental are o prezență solidă în România, cu fabrici de anvelope, de componente și centre R&D, având aproximativ 20.000 de angajați. Divizia Automotive, care va fi redenumită Aumovio și va prelua aproape 14.000 de angajați. Divizia de anvelope va păstra numele Continental România. Sursa foto: Continental Citiți și: O fabrică cu o istorie de 141 de ani dispare din România. Își închide definitiv porțile Despre consecințele economice ale tarifelor lui Trump. Cum ar trebui să reacționeze UE? Care sunt implicațiile pentru România și ce soluții avem?
Cum arată fabricile auto din viitor, startul a fost dat de chinezi. Roboții umanoizi, capabili să colaboreze între ei: Nu se ceartă, nu se bârfesc
La fabrica inteligentă 5G Zeekr a producătorului auto chinez Geely, situată în orașul Ningbo, provincia Zhejiang, a avut loc o premieră în domeniul producției auto. Zeci de roboți umanoizi avansați lucrează în echipă pentru a îndeplini sarcini complexe, cum ar fi sortarea materialelor, transportul cutiilor și asamblarea componentelor fragile ale mașinilor. Colaborarea între roboți marchează începutul unei noi ere în integrarea tehnologiei avansate în fabricile auto. Acești roboți umanoizi, denumiți Walker S1, sunt dezvoltați de compania tehnologică UBTECH din Shenzhen. Este, practic, pentru prima dată când mai mulți roboți au fost instruiți să lucreze împreună în cadrul unei fabrici industriale reale. Sistemul folosit de acești roboți, denumit „rețea cerebrală”, le permite să colaboreze eficient, transformându-i din lucrători individuali într-o echipă sincronizată, anunță China Xinhua News, pe Facebook. Foto: China Xinhua News Tehnologia care susține colaborarea roboților Potrivit lui Jiao Jichao, vicepreședintele UBTECH, acest sistem utilizează un „super-creier” care coordonează deciziile și „mini-creiere” care gestionează acțiunile în timp real ale fiecărui robot. Super-creierul se bazează pe inteligența artificială pentru a analiza datele și a aloca sarcinile, în timp ce mini-creierele permit fiecărui robot să perceapă mediul înconjurător, să ajusteze forța de prindere a componentelor fragile și să comunice actualizările în timp real cu colegii de echipă. Prin acest sistem, roboții sunt capabili să urmărească componentele din diverse zone ale fabricii, să cartografieze spațiile de lucru și să manipuleze materiale sensibile, cum ar fi foliile, fără a le deteriora. De asemenea, ei învață constant din datele colectate în timpul sarcinilor, generând „sute de milioane” de puncte de date care sunt stocate într-o bază de cunoștințe. Concret, informațiile îi ajută pe roboți să își îmbunătățească rapid abilitățile și să îndeplinească diverse roluri pe linia de asamblare. Roboții umanoizi devin standard în industrie UBTECH a încheiat deja parteneriate cu producători auto importanți, precum BYD și BAIC, dar și cu gigantul din domeniul logisticii, SF Express. Scopul este de a extinde aplicațiile seriei Walker S în diverse industrii. Potrivit lui Jiao, compania intenționează să colaboreze cu mai multe fabrici și să promoveze instruirea colaborativă a roboților în scopul de a îmbunătăți eficiența și de a extinde utilizarea acestora în mediile industriale. Inovația tehnologică deschide, așadar, noi posibilități pentru producția auto și alte sectoare, iar colaborarea dintre roboți ar putea deveni un element esențial în viitorul industriei globale.