Ministrul Miruță dă vina pe intermediari pentru întârzierile de la fabrica de pulberi: Motorașele intermediare încearcă să o mai deraieze. Nu îmi e clar
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a vorbit, printre altele, la Digi24, despre fabrica de pulberi de la Victoria (județul Brașov). „E o certitudine? Toate documentele sunt semnate?”, a fost întrebarea la care ministrul a răspuns. „La fabrica de pulberi de la Victoria, am semnat condițiile comerciale, s-a trecut memorandum prin guvern, s-a semnat tot acordul în ceea ce privește condițiile în care se va face această fabrică. Aici suntem. Sigur că, orice făcut are și desfăcut, însă preocuparea mea este să duc lucrurile, dacă plec mâine de la minister, într-un punct în care anularea devine mai grea. E despre ceva ce avem mare nevoie și indiferent ce ministru ar veni e greu să spună public că nu are nevoie de pulberi”, a spus Radu Miruță. Întrebat și cum își explică că, de când a început războiul din Ucraina, noi încă nu ne facem propria muniție, el a spus: „Eu vă spun ce văd de trei luni. Să vă dau rapid câteva valențe: 1 – din păcate lucrurile se mișcă greu, 2- sunt interese financiare foarte mari la mijloc, care direcționează o decizie corectă pe arătură, dacă ea nu aduce profit cui trebuie. E cineva care poate trage corect de lucruri, dar motorașele intermediare, dacă primesc un ordin și nu corespunde cu dorința lor, încearcă să o mai deraieze. Nu îmi e clar, dar uitați-vă că în 3 luni de zile, pe mandatul acesta s-a semnat un contract care nu s-a semnat într-o altă perioadă. -Nu e în interesul României să aibă muniție? -Eu sunt convins că sunt suficient de mulți oameni cu putere de decizie în statul român care consideră că este în interesul critic al României să aibă muniție. Întreabă lumea: băi, Miruță, de ce te preocupă pe tine industria națioanlă de Apărare, vreți să ne băgați în război? Pentru că este război și pentru că este singura metodă să descurajezi, ca România să fie afectată. A investi în Armată este o investiție în a descuraja, nu este ceva să te duci să ataci tu, este ceva ce folosești pentru a-ți proteja ceea ce-ți faci tu în curtea ta”, a fost dialogul dintre Cosmin Prelipceanu și Radu Miruță. Autorul recomandă: Fondatorul Paralela 45 a răbufnit la adresa lui Radu Miruță: „Pe vremuri, PROȘTII erau mai deștepți!”
Radu Miruță: Construcția pentru fabrica de pulberi de la Victoria va începe pe 1 ianuarie 2026

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a spus luni că lucrările pentru noua fabrică de pulberi propulsive de la Victoria (Brașov), în parteneriat cu grupul german Rheinmetall, vor începe pe 1 ianuarie 2026. Investiția este estimată la 500 de milioane de euro și va crea aproximativ 700 de locuri de muncă. „Începând de la 1 ianuarie 2026, statul român va construi platforma în care vor veni liniile de producție pentru această fabrică. Va dura 2 ani de zile. Este un termen foarte bine definit, cu obligații din partea fiecărui partener, care sunt cuantificabile în fiecare lună”, a declarat Radu Miruță, la Antena 3 CNN. „Suntem, practic, cei care facem benzina, pulberea propulsivă. Din toate punctele de vedere, România obține avantaje. Unul strategic pentru că vom produce aici ceva ce nu există în regiune și pentru care până acum trebuia să facem misiuni diplomatice să obținem pulbere pentru industria de muniții”, a mai spus ministrul. Miruță a subliniat că investiția nu se oprește la locurile de muncă: „Sunt 700 de locuri de muncă directe, însă indirect va fi un număr suplimentar de locuri de muncă din partea firmelor care vor fi furnizoare pentru această societate”. „Pe teritoriul Uniunii Europene sunt mult mai multe comenzi decât capacitatea totală de a produce aceste pulberi. Pe mine mă interesează nu doar să folosim pentru 3-4-5 ani, ci să avem un plan de activitate pe termen lung”, a adăugat ministrul. Miruță a evidențiat și aspectele legale și de control românesc în contract: „Chiar dacă România are 49% participație și Rheinmetall 51%, am introdus clauze prin care România are drept de veto asupra anumitor decizii. De asemenea, lanțul de furnizori va include producție locală, firmele românești urmând să fie integrate”. Guvernul României a anunțat luni semnarea unui contract cu compania germană Rheinmetall pentru construirea unei fabrici de pulberi la Victoria, județul Brașov.