Ce sumă produce FRF în fiecare an. E vorba de milioane de euro

Răzvan Burleanu, președinte FRF, a dezvăluit ce creștere a veniturilor are forul pe care-l conduce din 2014. Conducătorul fotbalului românesc a spus că suma a crescut de la 13 milioane de euro la 43 în 11 ani de când e la șefia Federației Române de Fotbal. Răzvan Burleanu a făcut și o comparație între fotbalul românesc și fotbalul din Ungaria. „Vorbim de o triplare a veniturilor FRF, 2014 versus 2024, de la puțin sub 13 milioane de euro la 43 de milioane. În fiecare an au fost creșteri constante, care au fost posibile datorită unei viziuni clare în privința dezvoltării fotbalului. Mult timp în fotbal a lipsit această viziune. Dacă ești un suporter care se pricepe la fotbal, ești interesat de o dezvoltare sustenabilă a clubului. Nu îți dorești să ai un vârf în acest sezon și după aceea să ajungi în insolvență și faliment. În momentul de față, avem un singur club în insolvență în Liga 1 și două cluburi în insolvență în Liga a 2-a. Dacă de la cluburi avem așteptarea să aibă în fieccare an profit, noi suntem o organizație nonprofit. Când ne referim la aceste venituri, ele se traduc în mai mulți bani pentru fotbal. Trebuie să ai o relație cât mai bună în raport cu mediul privat, pentru a reuși să atragi bani. FRF este singura federație relevantă din România fără acces la fonduri publice. Federația din Ungaria primește direct de la guvern 80 de milioane de euro în fiecare an, în contextul în care din piața privată noi reușim să atragem 43 de milioane de euro, federația din Ungaria reușește doar 10 milioane, dar la final are un buget de două ori mai mare. Fotbalul este un business și un business care se poate dezvolta extrem, extrem de mult în următorii ani. Fotbalul este un business și va fi businessul cu cea mai mare creștere în România în următorii 5 ani. Peste 500.000 de copii joacă fotbal în fiecare săptămână, în mod organizat, la nivel de club. Am reușit să creștem în 11 ani de 5 ori numărul copiilor care joacă fotbal. Totuși, doar acum am reușit să ajunge, la media europeană. Acum 4 ani de zile am fost nevoiți să punem pe picioare o fundașie. Se numește Academia Națională pentru Fotbal, care a devenit astăzi principalul furnizor de educație în zona de management fotbalistic. În aceștia 4 ani am educat peste 5.000 de români: cursuri de director sportiv, manager de academii, în zona de marketing sportiv, comunicare. Din 2014 suntem singura federație din Europa Centrală și de Est care educăm antrenorii de copii și juniori, deci suntem singurii care lucrăm, pracitc, într-un mod diferit. Ne-am conectat la două școli de fotbal din Europa: școala elvețiană și cea belgiană”, a spus Răzvan Burleanu, potrivit zf.ro.