Scene de groază la Golăiești: o fetiță de 3 ani s-a prăbușit pe trotuar și nu a mai putut fi salvată

scene-de-groaza-la-golaiesti:-o-fetita-de-3-ani-s-a-prabusit-pe-trotuar-si-nu-a-mai-putut-fi-salvata

Durere fără margini într-o familie din satul Cilibiu, comuna Golăiești, județul Iași. O fetiță în vârstă de numai trei ani și-a pierdut viața în urmă cu puțin timp, după un accident banal, dar fatal, petrecut chiar în fața casei. Totul s-a întâmplat în câteva clipe. Micuța se juca împreună cu frații ei, când, dintr-o clipă de neatenție, s-a împiedicat și a căzut cu capul pe trotuarul din beton. Martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului a fost trimis de urgență un echipaj medical de la SAJ Iași, cu medic. Când au ajuns, cadrele medicale au găsit-o pe fetiță în stop cardio-respirator. Minute în șir, salvatorii au făcut manevre de resuscitare, într-o luptă dramatică pentru viața micuței. Din păcate, eforturile lor au fost zadarnice, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul copilului. Tragedia a mobilizat și un echipaj de poliție, precum și reprezentanți ai Institutului de Medicină Legală, care urmează să stabilească cu exactitate cauzele morții. Din primele informații strânse de la vecini, totul s-ar fi petrecut în câteva secunde: fetița s-a jucat în fața casei, s-a împiedicat și s-a lovit cu capul de trotuar. Dumnezeu să o odihnească în pace! Please follow and like us: