Șeful Rapidului a schimbat costumul de președinte și a revenit pe teren. Ce obiectiv are

seful-rapidului-a-schimbat-costumul-de-presedinte-si-a-revenit-pe-teren.-ce-obiectiv-are

A lăsat poarta pentru panou și costumul de președinte pentru echipamentul de joc. Vlad Andronescu, fost portar de fotbal, la Rocar, și baschetbalist care a jucat chiar împotriva legendarului Tony Parker, a revenit pe teren la antrenamentul fetelor de la Rapid. Baschetbalistele Rapidului joacă în FIBA EuroCup Women, cu UFAB Angers, ora 19:00. Dar, sala Rapidului a avut zilele trecute un oaspete special. Nu un sponsor, nu un oficial, ci chiar președintele clubului – Vlad Andronescu (43 de ani) – care a lăsat hârtiile, telefoanele și ședințele și a revenit acolo unde s-a simțit mereu acasă: pe terenul de baschet. „A fost foarte frumos pe teren. E ceea ce mi-a plăcut întotdeauna și cred că va rămâne pasiunea mea toată viața”, zâmbește el și continuă: „M-am simțit puțin ciudat, după atâta timp, dar sala, luminile, coșul, toate fac parte din mine”. Și-a pus din nou numărul 15, același pe care îl purta în anii în care baschetul era centrul universului său: „Când eram la juniori era un coleg mai mare care purta acest număr și îmi plăcea stilul lui de joc. Așa că am rămas cu el”. Dragostea pentru baschet a început pe la 12 ani, la școala 190 din București. „Un prieten al cărui tată fusese jucător de baschet m-a întrebat dacă nu vreau să încercăm și noi un sport. Ne-am dus la sala școlii și acolo am început. Ca orice copil, făceam și fotbal în fața blocului, dar alt sport de performanță nu am făcut”, își amintește Vlad Andronescu. A urmat liceul Spiru Haret — și odată cu el, gloria micilor vedete liceene. „Era o perioadă extraordinară, cu competiții între licee, Cupa Sprite, Cupa Orange. 5.000 de oameni la Polivalentă, se dădea la televizor… Atunci am dat și primele autografe. Era o nebunie, dar frumoasă rău!”, explică fostul baschetablist. La națională a jucat contra lui Tony Parker Cea mai puternică amintire din carieră îl duce direct într-o sală plină, la un meci contra Franței, în preliminariile unui Campionat European: „Am jucat împotriva lui Tony Parker. Atunci ne-am dat seama ce înseamnă, de fapt, nivelul mare. A fost ceva special. Se simțea talentul lui în fiecare mișcare”. Acel moment a rămas o bornă. Un reper pentru ceea ce avea să urmeze mai târziu, în viața de manager. Înainte de baschet, a fost portar la fotbal Puțini știu însă că, înainte de a fi baschetbalist, Vlad Andronescu a fost… portar. „Am avut o experiență scurtă la Rocar București. Vreo șase luni, dar am fost portar. Îmi place să joc în poartă și acum, cu prietenii. La baschet, dacă trebuie să salvez o minge, mă arunc după ea fără probleme”, râde el. Poate de aceea are și astăzi reflexul de a „opri mingea” la timp — fie că e o problemă, o decizie sau un proiect. „Provocarea e foarte mare”, recunoaște. „A fost un an greu, dar frumos. Încerc să îmi ating toate obiectivele, dar mai e mult de lucru. Îmi doresc să duc Rapidul acolo unde îi este locul — între cele mai bune cluburi din România și, de ce nu, din Europa”, adaugă președintele clubului din Giulești. Pentru el, sportul și managementul se leagă natural, pentru că bachetul l-a învățat să lucreze în echipă. „Jocul de echipă dezvoltă abilități foarte bune. Faptul că am practicat sport m-a ajutat enorm — am învățat să lucrez în echipă, să am ambiție, să lupt pentru obiective. Presiunea dintr-un final de meci e similară cu cea dintr-o decizie importantă ca președinte. E același exercițiu de concentrare”, recunoaște președintele CS Rapid. Când este întrebat ce simte când intră zilnic în birou și vede emblema Rapidului, Vlad Andronescu răspunde fără ezitare: „Sigur nu e presiune. E emoție și bucurie. Să reprezinți acest club, cel mai vechi dintre cele trei mari, e o experiență unică”. Iar dacă ar fi să aleagă între o ședință tensionată și o ședință în vestiar după o înfrângere…răspunsul este simplu: „Cred că e mai greu ca antrenor, pentru că o înfrângere doare mai mult decât o ședință la club”. Obiectivul lui Vlad Andronescu: un Rapid care crește generații Când vorbește despre viitor, vocea i se schimbă ușor: devine fermă: „Mi-aș dori ca peste patru ani să se vadă rezultatele sportive și infrastructura pe care o construim. Rapid trebuie să devină unul dintre cei mai mari formatori de tineri sportivi români. De la rugby, handbal și baschet, până la atletism, box, lupte sau scrimă — vrem să formăm generații întregi”. Și, poate, din când în când, președintele să mai coboare pe parchet. Doar ca să-și amintească de ce a început totul.

CS Vâlcea se pregătește să joace în premieră în FIBA Europe Cup

cs-valcea-se-pregateste-sa-joace-in-premiera-in-fiba-europe-cup

La doar al doilea sezon în Liga Națională de baschet masculin, CS Vâlcea 1924 a dat lovitura și a terminat surprinzător pe podium. Finala mică a Ligii Naționale de baschet, Vâlcea – Voluntari a fost la fel de electrizantă ca și cea mare dintre Cluj și Oradea. „Lupii negri” și-au valorificat la maxim avantajul terenului propriu și s-au impus la general cu 3-2, după un nou meci dramatic în Sala Traian, decis în ultimele secunde. „O medalie de neuitat” A fost prima medalie la masculin din istoria baschetului vâlcean. Defuncta CET Govora a mai adus un bronz în anul 2005, dar la fete. Artizanul sezonului de vis pentru baschetbaliștii vâlceni a fost tehnicianul spaniol Arturo Alvarez, cel care a format în timp foarte scurt o echipă redutabilă. „Sunt foarte fericit că am trăit acest vis apărând culorile echipei CS Vâlcea 1924, medalia de bronz a însemnat foarte mult pentru noi. Am avut în față în finala mică o echipă extrem de valoroasă, CSO Voluntari, asta face ca premiul pe care l-am obținut să fie și mai valoros. Vreau să subliniez munca întregului meu staff tehnic și a tuturor persoanelor din club din din prejma noastră, datorită cărora am reușit să obținem această medalie de bronz de neuitat. Un gând special pentru orașul Râmnicu Vâlcea, educația, comportamentul și sprijinul pe care ni le-au oferit ne-au condus către succes. Brigada Zăvoi a fost mereu al șaselea nostru jucător, le mulțumesc din inimă” a spus Arturo Alvarez pentru ProSport. Vâlcea va juca în premieră în FIBA Europe Cup, unde va intra direct în faza grupelor. Bogdan Pistol: „Ne dorim să trecem de faza grupelor în FIBA Europe Cup” Team-managerul clubului, Bogdan Pistol anunță o nou revoluție în lot, urmând modelul din vara precedentă. Obiectivul echipei va fi axat pe FIBA Europe Cup, acolo unde Vâlcea încearcă să depășească faza grupelor. „Nici nu visam la medalii, obiectivul a fost locurile 1-8, ne gândeam să fim undeva pe locurile 6-7, dar, treptat, am arătat din ce în ce mai bine. Vom păstra 2-3 români din lotul actual, rămâne și Uță, vom mai aduce jucători de echipă națională. Vom aduce însă alți străini, nu rămân la echipă nici Hudson, Gray sau Cooper, dintre stranieri mai discutăm doar cu Penn. Noi ne dorim să luăm jucători și mai buni, chiar dacă acest lucru pare greu de îndeplinit. Obiectivul nostru principal în sezonul viitor va fi să trecem de prima fază a grupelor în FIBA Europe Cup, nu doar să facem act de prezență în cupele europene. Căutăm dintre sute de jucători și sper să găsim câțiva și mai buni decât ce am avut” a anunțat Bogdan Pistol, cel care se ocupă de destinul echipei de la înființarea clubului, din 2022, când echipa era în Divizia A. Alvarez continuă pe banca tehnică Ibericul Arturo Alvarez (48 ani) și-a dat deja acceptul să continue și sezonul viitor pe banca echipei vâlcene. „Sezonul viitor va fi și mai dificil, cu multe obiective pentru care vom lupta: Liga Națională, Cupa României, FIBA Europe Cup. Va trebui să formăm un lot puternic pentru a putea face față acestor competiții solicitante. Este o onoare să continui să fac parte din această echipă minunată” a menționat tehnicianul spaniol. Acesta a mai bifat în cariera de principal echipe ca FC Barreirens, Benfica Lisabona, CB Pratt, Palencia, Melilla și Caceres Baloncesto. „Începutul a fost foarte complicat” Cum a fost posibil acest mic miracol? În vara trecută, după ce s-a bucurat pentru evitarea retrogradării, CS Vâlcea 1924 și-a schimbat lotul din temelii, l-a adus pe bancă pe Arturo Alvarez, iar fostul tehnician al formației, Hristu Șapera a devenit director sportiv. „Lupii” au atacat campionatul intern cu americanul Cornelius Hudson și canadianul Kadre Grey, coșgheterii echipei, jucători care au creat fiori adversarilor și astfel au terminat sezonul regular pe 3. Haita și-a menținut poziția și în play-off. „Începutul a fost foarte complicat, aproape tot lotul era nou, inclusiv staff-ul tehnic, dar începând cu a treia lună de muncă împreună, am putut vedea evoluția întregului grup. Jucători precum Hudson și Gray au devenit vedete ale campionatului, iar Vîrnă și Uță au jucat la un nivel incredibil în timpul play-off-ului. Ty Sabin ne-a adus profilul de marcator letal, esențial în multe meciuri, la fel cum Auston Barnes, în ciuda problemelor fizice, a fost o piesă cheie în vestiar. Un loc special îl merită Eral Penn, care a fost un exemplu de muncă și profesionalism pe tot parcursul sezonului, forța sa fizică și progresul în aruncările de la distanță au fost decisive pentru noi. Cooper a venit exact la momentul potrivit și ne-a adus versatilitate pe pozițiile exterioare, inteligența și calitatea jocului său ne-au făcut mai buni. Trebuie să evidențiez rolul lui Toni Rotaru și Nicu Ciucă, care, deși au avut puține minute pe teren, au fost mereu un exemplu în munca de zi cu zi și sacrificiu pentru echipă. Tinerii proveniți din programul de juniori, precum Ciurea, R. Pistol, Blidaru, Hurdubelea, au fost un aport important în antrenamentele zilnice. Celor care au plecat pe parcursul sezonului, Olisemeka, Davis, Ciriperu și Cîrcoană, le mulțumesc pentru munca depusă cât timp au făcut parte din lot” a mai declarat ibericul Arturo Alvarez. CS Vâlcea 1924 va miza în sezonul viitor pe un buget de circa 1.6 milioane de euro, asigurat în mare proporție de Consiliul Județean. Foto: CS Vâlcea 1924 Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult