Mare meci la Tulcea! România – Lituania pentru un loc în finala FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Divizia B

mare-meci-la-tulcea!-romania-–-lituania-pentru-un-loc-in-finala-fiba-u18-women’s-eurobasket-2026,-divizia-b

Naționala României a cincea sa victorie la Campionatul European de baschet feminin U18 – FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Divizia B și va juca sâmbătă una dintre semifinale. România – Lituania (ora 18.30) și Israel – Austria (ora 21.00) sunt cele două meciuri ale zilei. Tricolorele s-au impus în fața Bulgariei cu 69-51, în sferturile de finală, în Arena Danubius din Tulcea, cu 4500 de spectatori în tribune. Cele mai bune marcatoare ale României au fost Ilieş 23 puncte, Velcea 19, iar pentru Bulgaria s-a remarcat Kitchukova 12. „Mă așteptam să câștige fetele, pentru că noi întotdeauna cu Bulgaria avem un termen de comparație istoric. Ele au fost la Jocurile Olimpice, noi nu. Eu sper să ajungem noi acum, iar Bulgaria să fie în urma noastră. Fetele sunt puțin obosite, dar s-au comportat exemplar. Sunt foarte tinere, mai tinere chiar cu un an decât oponentele lor și ele simt și presiunea, și au nevoie de ajutorul publicului. Dacă ar fi să remarc ceva în plus, revenirea Alexiei Babadac, care a fost accidentată și care a fost exemplară și în atac, și în apărare. O jucătoare accidentată rar se întâmplă să revină cu atâta forță”, a declarat pentru Agerpres președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală. Echipa României s-a calificat neînvinsă în sferturile de finală, în urma rezultatelor din grupa F: 81-55 cu Azerbaidjan, 100-73 cu Islanda, 62-46 cu Portugalia şi 75-65 cu Ţările de Jos. Publicul și antrenorii contează foarte mult când suntem în arenă, pentru că dacă avem susținere, suntem și mai puternice Alexia Babadag Eșec cu Polonia la Oradea România a pierdut contra Poloniei, scir 105-62 (26-11, 19-22, 37-11, 23-18), vineri, în primul său meci din Grupa A a Campionatului European de baschet masculin Under-18 – U16 EuroBasket 2026, de la Oradea. Tricolorii au fost dominați categoric, cel mai bun jucător al echipei antrenate de Alexandru Gliga fiind Sebastian-Petru Lăpuște, cu 19 puncte, 6 recuperări, 8 pase decisive. De la învingători s-au remarcat Emilio Szewczyk, cu 17 puncte, Alan Chojnacki, cu 15 puncte.

Danubius Arena din Tulcea se inaugurează cu baschet! FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026 aduce 20 de naționale la start

danubius-arena-din-tulcea-se-inaugureaza-cu-baschet!-fiba-u18-women’s-eurobasket-2026-aduce-20-de-nationale-la-start

„Danubius Arena” va deveni gazda FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Divizia B, prima mare competiție internațională organizată în noua sală ultramodernă din Tulcea. În perioada 31 iulie – 9 august, 20 de echipe naționale se vor întrece pentru promovarea în Divizia A. România va beneficia de avantajul terenului propriu, iar energia suporterilor poate face diferența în drumul tricolorelor către obiectivul lor, susțin cei de la FR Baschet. Meciurile se vor desfășura în noua Sala Polivalentă „Danubius Arena”, care va găzdui cu această ocazie primul său mare eveniment internațional. Grupa A: Islanda, Portugalia, Azerbaidjan, România, Țările de Jos Grupa B: Bulgaria, Israel, Norvegia, Ucraina, Elveția Grupa C: Luxemburg, Lituania, Estonia, Austria, Irlanda Grupa D: Slovacia, Grecia, Macedonia de Nord, Danemarca, Marea Britanie Meciurile României: România– Azerbaijan – Vineri, 31 iulie, ora 18.30 Islanda- România – Sâmbătă, 1 august, ora 18.30 România– Portugalia – Marți, 4 august, ora 18.30 Țările de Jos- România – Miercuri, 5 august, ora 18.30 Intrarea este liberă pe tot parcursul competiției de la Tulcea. Se umple sala de 4670 de spectatori? Noua Sală Polivalentă din Tulcea este dotată cu un teren pentru competiții și va putea găzdui până la 4.670 de spectatori. Facilitățile vor include parcare subterană, vestiare pentru echipe și oficiali, spații dedicate presei și o sală de conferințe. „Turismul sportiv este foarte important pentru orice ţară. Vedem şi noi că de la Jocurile Olimpice la toate competițiile internaționale aduc plus valoare pentru comunitate. Avem modelul altor stadioane, iar sala are un business plan şi, evident, sportul e prioritar. Nu poți să ai valoare, dacă faci un eveniment. Am propus să avem încă trei ani campionate europene şi turnee finale de campionate la Tulcea. Sper că și naționala de seniori va veni să joace aici un meci în campania EuroBasket. Asta înseamnă şi multe alte proiecte, vom merge în școli, vor fi concursuri pentru copii şi avem parteneri cu care vom desfășura diferite activităţi”, a declarat Carmen Tocală.