ING Bank România lansează două noi inovații pentru creditele ipotecare

ING Bank România continuă să transforme experiența de creditare a clienților săi și lansează două premiere noi pe piața din România. Clienții ING au posibilitatea de a-și închide în integralitate creditul ipotecar direct din Home’Bank și, în plus, beneficiază de suportul băncii pentru a efectua radierea proactivă a ipotecii, fără acțiuni suplimentare din partea acestora. ING continuă să inoveze și aduce în Home’Bank două noi funcționalități, care simplifică relația clienților cu banca. Astfel, procesul prin care clienții ING își pot rambursa și închide creditul ipotecar devine o experiență simplă, sigură și intuitivă. Astfel, după finalizarea rambursării integrale a creditului în Home’Bank, ING va iniția și coordona procesul de radiere a ipotecii, iar clientul nu mai este nevoit să interacționeze cu instituțiile implicate sau să pregătească documentația necesară. Închiderea unui credit ipotecar nu înseamnă doar plata ultimei rate. În mod obișnuit, urmează radierea ipotecii, proces care implică obținerea unor documente specifice, găsirea unui notar și programări care să sincronizeze toate părțile implicate (notar și reprezentanții ai băncii). Toata acesta demersuri au fost până acum în responsabilitatea clienților, dar de acum devin parte din serviciul oferit de bancă, pentru cea mai bună experiență oferită până acum pentru închiderea unui credit ipotecar. „De peste două decenii construim servicii bancare pornind de la o convingere simplă: tehnologia trebuie să facă lucrurile mai ușoare pentru oameni. După ce am digitalizat etape esențiale din procesul de acordare și administrare a creditelor, facem acum încă un pas important și simplificăm momentul final al relației de creditare. Clienții își pot închide creditul ipotecar direct din Home’Bank, iar noi continuăm procesul și gestionăm radierea ipotecii în numele lor. Este o soluție care economisește timp, reduce birocrația și reflectă ambiția noastră de a duce inovația din banking la următorul nivel”, a declarat Roxana Cristea, Head of Lending and Insurances, ING Bank România. Cum funcționează procesul Procesul de rambursare și închidere durează câteva minute, poate fi făcut de pe orice dispozitiv, laptop, desktop sau smartphone și îi scutește pe clienți de timpul și efortul de a se deplasa până la un punct de lucru fizic, în rețeaua ING Office. Pașii pe care clienții trebuie să îi parcurgă în ING Home’Bank:• Să acceseze opțiunea de închidere credit ipotecar din meniul Portofoliu –> Meniu Credite –> Credit ipotecar –> Rambursează –> Vreau să închid creditul.• Să parcurgă informațiile privind suma necesară pentru rambursarea totală a creditului, detalii despre procesul de radiere și să apese butonul Continuă.• Să verifice componența sumei totale de rambursat și contul din care urmează să fie transferați banii,.• După ce reverifică sumarul, să valideze tranzacția apăsând „Semnează”.• După parcurgerea acestor pași, clienților li se va afișa un ecran de confirmare în aplicație, de unde pot descărca dovada închiderii creditului și pot vizualiza detalii despre asigurări, cele de locuință și cea de viață. În scurt timp, aceștia vor primi și un e-mail cu un document PDF care confirmă închiderea creditului de ipotecar și informații privind asigurarea atașată creditului.La finalizarea procesului de radiere a ipotecii, clientul va primi pe e-mail confirmarea că declarația de radiere a fost autentificată și că va fi depusă la OCPI. În 10 zile, clienții dacă au nevoie, pot solicita un extras de Carte Funciară pe site‑ul ANCPI. Creditarea imobiliară, dusă la noi standarde de ING Noile funcționalități se adaugă unei serii de premiere prin care ING Bank România a contribuit la transformarea digitală a creditării pe piața locală. În 2022, ING Bank România a devenit prima bancă din România care a introdus pre-aprobarea financiară 100% online pentru creditele ipotecare, permițând clienților să afle rapid dacă sunt eligibili pentru finanțare, fără deplasări la bancă. De asemenea, în 2023, ING Bank România a automatizat etapa de analiză a imobilelor aduse în garanție la creditele ipotecare, reducând semnificativ timpul necesar analizei dosarului și accelerând procesul de aprobare, iar din 2025, clienții cu credite ipotecare pot obține direct din aplicația mobilă anumite acorduri necesare administrării și modificării condițiilor asociate creditului, fără deplasarea într-un office ING. Inovația contribuie la premiul pentru cea mai bună bancă pentru credite imobiliare la nivel global, pentru ING Group Abordarea ING în dezvoltarea produselor de finanțare pentru locuințe este recunoscută și la nivel global. În 2026, Euromoney a desemnat ING drept „Cea mai bună bancă pentru credite imobiliare” („World’s Best Bank for Mortgages/Home Loans”), remarcând abordarea inovatoare a grupului, investițiile în tehnologie, digitalizare și inteligență artificială, precum și capacitatea de a simplifica și accelera experiența de creditare pentru clienți. Pentru ING Bank România, inovația înseamnă construirea unor produse și servicii care aduc valoare concretă clienților. Experiența simplă, sigură și care te scutește de timp pierdut cu birocrația este rezultatul a peste două decenii de inovație și digitalizarea pentru a oferi produse și servicii relevante clienților. Pe lângă echipa noastră uzuală de tocilari, colaborăm punctual cu diverși redactori și freelanceri la fel de pasionați ca și noi în ceea ce privește jocurile, gadget-urile și tehnologia, în general. Materialele scrise de aceștia sunt marcate cu denumirea Contributors și sunt evaluate cu atenție, pentru a ne asigura că vă oferim informații corecte și conținut de calitate, la standardele Zonei. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat
Revolut dezvăluie planuri de dezvoltare a unei rețele Revolut Lounge în aeroporturi europene importante, inclusiv Aeroportul Copenhaga

Revolut va extinde inițiativa Revolut Lounge în principalele noduri de transport europene începând cu 2027 Revolut Lounge va reprezenta o extensie fizică, de lux, a beneficiilor de călătorie premium oferite de Revolut Revolut Lounge din Aeroportul Copenhaga este așteptat să se deschidă în 2027, ca parte a unei lansări mai ample în Europa Londra, Regatul Unit – 13 august 2026 – Revolut Ltd, compania globală de tehnologie financiară cu peste 75 de milioane de clienți la nivel mondial, anunță astăzi inițiativa sa cea mai recentă: Revolut Lounge. Strategia generală este de a lansa în următorii ani o rețea de lounge-uri premium în unele dintre piețele prioritare ale Revolut, ceea ce ar putea duce la transformarea companiei într-una dintre cele mai mari rețele de lounge-uri premium la nivel global. S-a făcut deja primul pas oficial pentru această lansare internațională, odată cu semnarea unui contract inaugural de parteneriat cu Aeroportul Copenhaga (CPH), care stabilește un plan de design premium, pe care Revolut Ltd îl va extinde la scară largă în aeroporturi internaționale cheie începând cu 2027. Revolut Lounge CPH va deveni cel mai nou lounge de referință din Aeroportul Copenhaga și cel mai mare lounge pentru pasageri din spațiul Schengen, pentru a aduce experiența de călătorie premium oferită de Revolut în inima terminalului CPH. Această investiție reflectă misiunea în continuă expansiune a Revolut de a nu se limita la produse financiare și de a oferi experiențe premium bazate pe nevoile comunității globale de clienți. Inițiativa Revolut Lounge care urmează să fie lansată reprezintă o extensie fizică, de lux, a beneficiilor premium de călătorie oferite de Revolut. Hadi Nasrallah, director al departamentului Product GP & New Bets la Revolut, a declarat: „Peste 75 de milioane de clienți se bazează pe Revolut pentru a-și îmbunătăți fiecare aspect al obiectivelor financiare, iar călătoriile sunt un aspect esențial. Cu rețeaua Revolut Lounge, ne extindem strategia pentru o prezență fizică, aducând brandul și misiunea de design mai aproape de clienții noștri. Scopul este să stabilim un nou standard pentru serviciile de ospitalitate în aeroporturile din Europa și să oferim mai multe beneficii clienților Revolut atunci când călătoresc. Copenhaga, renumită la nivel internațional pentru excelența în design și situată în țările nordice, o regiune cheie de dezvoltare pentru Revolut, este un reper ideal pentru această lansare.” În urma noutăților despre planurile companiei pentru deschiderea primului Revolut Store în Barcelona, Revolut Lounge reprezintă un pas important în lansarea ecosistemului digital al Revolut în medii fizice, cu impact ridicat. Revolut Store va aduce brandul mai aproape de clienți într-un context comercial. Revolut Lounge va pune în practică aceeași strategie pentru călătorii, deoarece clienții tind să profite mai mult de serviciile Revolut în timp ce călătoresc. Revolut Lounge din Copenhaga va fi lansat în colaborare cu Plaza Premium Group (PPG), partenerul operațional și de investiție al Revolut Ltd pentru lansarea din Copenhaga. PPG administrează cea mai mare rețea de lounge-uri în aeroporturi din lume, iar brandul său Plaza Premium Lounge a fost numit World’s Best Independent Airport Lounge de către Skytrax în fiecare an, între 2016 și 2025. Bora Isbulan, director executiv adjunct la Plaza Premium Group, a declarat: „În calitate de administrator al celei mai mari rețele de lounge-uri în aeroporturi din lume, ne angajăm să stabilim un nou etalon pentru ospitalitatea premium în călătorii și suntem încântați să colaborăm cu Revolut în acest sens. Acest parteneriat este un pas important în misiunea noastră de a oferi servicii de ospitalitate excepționale, mai accesibile, în lounge-urile din aeroporturi internaționale importante. Așteptăm cu nerăbdare să sprijinim Revolut cu scopul de a îmbunătăți experiența la aeroport pentru clienții săi.” Aeroportul Copenhaga a fost selectat strategic datorită reputației sale internaționale ca hub al designului scandinav de clasă mondială, al inovației structurale și al conectivității globale de mare volum. Decizia de a alege Danemarca evidențiază și ritmul accelerat cu care Revolut își desfășoară activitatea în regiunea nordică, aceasta fiind o oportunitate imensă de dezvoltare pentru companie. Peter Krogsgaard, director comercial la Aeroportul Copenhaga, a declarat: „Suntem încântați să urăm bun-venit primului lounge marca Revolut din Aeroportul Copenhaga. Avem aceeași misiune de a pune pasagerii pe primul loc și de a îmbunătăți constant experiența din aeroport. Noul Revolut Lounge reprezintă încă o ofertă de înaltă calitate pentru călătorii noștri și ne susține angajamentul de a satisface nevoile pasagerilor prin confort, comoditate și servicii excepționale.” Cu un număr estimat de 500.000 de clienți danezi înainte de deschiderea sa, lounge-ul consolidează prezența locală a Revolut în regiunea nordică, ce se mândrește deja cu mult peste 2 milioane de clienți Revolut. De fapt, Revolut urmează să depășească 3 milioane de clienți în regiune înainte de sfârșitul anului. Implementarea operațională a locației Revolut la Aeroportul Copenhaga (CPH) este planificată pentru 2027. Pe lângă echipa noastră uzuală de tocilari, colaborăm punctual cu diverși redactori și freelanceri la fel de pasionați ca și noi în ceea ce privește jocurile, gadget-urile și tehnologia, în general. Materialele scrise de aceștia sunt marcate cu denumirea Contributors și sunt evaluate cu atenție, pentru a ne asigura că vă oferim informații corecte și conținut de calitate, la standardele Zonei. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat
JPMorgan Chase intenționează să perceapă o taxă fintech-urilor pentru accesul la datele clienților
La sfârșitul lunii iunie, JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din SUA după active, a trimis fișe de prețuri start-up-urilor care se bazează de mult timp pe accesul gratuit la datele consumatorilor bancari pentru a alimenta alte servicii financiare. Printre acestea se numără agregatoare de date, cum ar fi Plaid, care au crescut în ultimul deceniu datorită acestui model gratuit de partajare a datelor. Taxele propuse de JPMorgan au stârnit indignarea jucătorilor fintech mai mici. Mulți dintre ei susțin că modelele lor de afaceri nu ar putea rezista taxelor mari și că cei care vor face acest lucru ar fi forțați să transfere costuri semnificative consumatorilor. „Pur și simplu” o încercare de a ucide concurența Decizia este văzută de unele companii ca o încercare a directorului general al JPMorgan Chase Jamie Dimon de a zdrobi concurența în curs de dezvoltare, notează Financial Times. Steve Boms, director executiv al Financial Data and Technology Association, o asociație care reprezintă aproximativ 30 de agregatori și companii fintech, a declarat că decizia JPMorgan este „pur și simplu” o încercare de a ucide concurența care ar „scoate terțe părți din afaceri”. „În cazul companiilor care au primit notificările, costul accesării datelor Chase este undeva de 60% și, în unele cazuri, peste 100% din veniturile lor anuale pentru un an. Doar de la o singură bancă,” a spus Boms. Fintech-urile au evidențiat, de asemenea, riscul ca decizia să afecteze negativ industria cripto – un domeniu susținut de Administrația Trump – deoarece companiile cripto se bazează și pe accesul la open banking pentru a muta bani între conturile bancare și portofelele cripto. Taxele percepute de Chase ar putea intra în vigoare încă de la începutul lunii septembrie, deși banca este în discuții cu diferitele companii care ar putea modifica calendarul și sumele percepute. „Ne-am rezervat în mod explicit dreptul de a percepe o taxă pentru accesul la date încă din prima zi a acordurilor noastre”, a declarat un purtător de cuvânt al JPMorgan. Conform regulilor finalizate de Biroul pentru Protecția Financiară a Consumatorilor în timpul Administrației Joe Biden, băncilor li s-ar interzice să taxeze terțe părți pentru accesul la datele consumatorilor. Dar deciziile Administrației Trump a dus la schimbarea acestei reguli, permițând băncilor să-și stabilească propriile comisioane. Argumentul JPMorgan este că băncile au cheltuit milioane de dolari pentru a construi API-uri sau interfețe de programare a aplicațiilor care permit fintech-urilor să acceseze în siguranță datele clienților. Banca spune că din cele două miliarde de cereri lunare de API pe care le primește de la agregatori, aproximativ 90% nu au legătură cu clienți care să folosească un serviciu fintech. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Franța avertizează asupra „dezechilibrului” în NEGOCIERILE cu SUA/ „Acordul comercial va aduce stabilitate temporară”
Plățile inteligente cuceresc retailul românesc: Începutul unei noi ere pentru comercianți

Într-o piață în care digitalizarea se dovedește a fi nu doar o tendință, ci o necesitate, Revolut Business și Danubius Exim au încheiat un parteneriat strategic menit să accelereze modernizarea plăților la punctele de vânzare din România. Noua colaborare promite să elimine barierele impuse de sistemele tradiționale de plată și să ofere comercianților un avantaj competitiv prin integrarea tehnologiei Revolut Reader în rețelele de retail. Lansarea acestui parteneriat vine într-un context favorabil, în care tot mai mulți antreprenori caută soluții rapide, sigure și mobile pentru a-și gestiona fluxul de numerar. De altfel, România devine prima piață la nivel global unde Revolut Business implementează un astfel de acord printr-un partener local, subliniind astfel încrederea în potențialul ecosistemului antreprenorial românesc. Tehnologie inteligentă pentru un comerț mai eficient Revolut Reader este o soluție compactă, portabilă, concepută pentru a transforma modul în care comercianții procesează plățile. Dispozitivul acceptă atât plăți fizice, cât și digitale, inclusiv cele din portofelele electronice precum Apple Pay sau Google Pay. Fiind ușor de utilizat și rapid în procesare, Reader-ul răspunde nevoilor reale ale afacerilor moderne, care pun accentul pe flexibilitate și eficiență. Un sondaj recent realizat de Dynata pentru Revolut Business arată că 30% dintre utilizatorii de servicii bancare clasice din România întâmpină dificultăți cauzate de lentețea tranzacțiilor, în timp ce 39% consideră comisioanele prea mari. Aceste date evidențiază clar că soluțiile fintech, precum Revolut Reader, nu sunt doar o alternativă, ci o necesitate într-un peisaj economic tot mai dinamic. Prin intermediul rețelei naționale de peste 340 de parteneri autorizați ai Danubius, noul dispozitiv va fi distribuit la scară largă, cu o flotă inițială de 2.200 de terminale. La prețul standard de 40 euro + TVA, fără costuri suplimentare pentru instalare, Revolut Reader devine o opțiune accesibilă chiar și pentru IMM-uri sau comercianți la început de drum. Un parteneriat cu impact pe termen lung „Acest parteneriat marchează o premieră globală pentru Revolut Business și deschide un nou capitol în colaborarea dintre fintech și retailul tradițional. Avem încredere că Revolut Reader va fi un catalizator important pentru digitalizarea afacerilor locale”, a declarat Iulian Boia, Sales Manager Revolut Business România. De cealaltă parte, Velin Ganev, CEO Danubius Exim, subliniază că acest model hibrid – între încasările digitale și sistemele fiscale clasice – reprezintă viitorul comerțului. Compania românească, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul fiscalizării, se poziționează astfel ca un pionier în integrarea completă a infrastructurii digitale de plată în rețeaua retail tradițională. Această colaborare nu doar că aduce beneficii comercianților, ci generează și un efect pozitiv asupra economiei locale, contribuind la reducerea economiei gri și la o mai bună trasabilitate a încasărilor. În plus, instruirea personalului și mentenanța terminalelor vor fi asigurate de Danubius, garantând o experiență completă și eficientă pentru utilizatorii finali. România, în linia întâi a transformării fintech Parteneriatul Revolut-Danubius semnalează un moment definitoriu pentru ecosistemul de plăți din România. Într-o lume în care mobilitatea, securitatea și viteza în tranzacții devin esențiale, soluțiile oferite de fintech-uri devin mai mult decât relevante – devin standardul. Revolut Business este deja recunoscută ca o super-aplicație financiară pentru afaceri, oferind servicii care variază de la plăți și gestionarea cheltuielilor, până la instrumente de colaborare financiară pentru echipe. Acum, cu ajutorul Danubius, aceste servicii devin și mai ușor de integrat în infrastructura de retail clasică, deschizând oportunități pentru digitalizarea accelerată a afacerilor locale. Prin această inițiativă, România nu doar că ține pasul cu trendurile internaționale, dar își afirmă poziția ca hub regional pentru inovație financiară. Faptul că Revolut a ales România ca primă țară pentru un astfel de proiect global spune multe despre maturitatea digitală a pieței locale și despre apetitul antreprenorilor români pentru tehnologii de ultimă generație. Dacă ești antreprenor sau administrezi un punct de vânzare, acum ai ocazia să treci la un nivel superior în ceea ce privește procesarea plăților. Revolut Reader nu este doar un gadget nou, ci o investiție inteligentă în viitorul afacerii tale – rapid, intuitiv, sigur. Iar cu sprijinul Danubius, ai toate garanțiile pentru o implementare ușoară și eficientă.