Noua operațiune Economia este pierdută, dacă nu votați Guvernul

Amenințarea că Guvernul lui Siegfried Mureșan – europarlamentarul PNL desemnat joi, 17 septembrie, de președintele Nicușor Dan pentru a ocupa funcția de prim-ministru – nu va fi învestit de Parlament, în contextul în care obținerea unei majorități este imposibilă fără voturi din partea PSD sau a partidelor suveraniste, a generat, în mai puțin de 24 de ore, un val de reacții în spațiul public. Cele mai multe dintre acestea prezic un eventual „dezastru economic” care amenință România, în scenariul în care noul Executiv nu va fi votat. Situația pare trasă la indigo atât cu perioada dinaintea formării Guvernului Bolojan, respectiv cu cea dinaintea demiterii acestuia, cât și cu perioada dinaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2025, când George Simion pornea ca favorit în fața lui Nicușor Dan. În realitate, în ciuda „dezastrului” care urma, în repetate rânduri, să pună economia pe butuci, agențiile de rating și-au menținut evaluarea față de România, iar statul nu a întâmpinat dificultăți de finanțare. Dimpotrivă, investitorii s-au înghesuit să finanțeze România, datorită dobânzilor mari care, chiar dacă „dezastrul” a fost evitat, nu au scăzut. Loading … Nicușor Dan: Dacă citești știrile, ai impresia că România este în preajma apocalipsei. Nu este Președintele a făcut, sâmbătă, un apel la calm și a vorbit despre realizările şi succesele pe care România le-a avut şi le are, în ultimii ani, precizând că ţara nu este „în preajma apocalipsei”. „Să ne bucurăm când avem succese şi să ne uităm la noi cu echilibru, pentru că pare, dacă citim presa, dacă ne uităm la televizor, pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa! Bineînţeles că România are corupţie, bineînţeles că România are grupuri de interese care acţionează în interes propriu şi nu în interesul public, bineînţeles că am fi putut să fim mult mai digitalizaţi decât suntem, bineînţeles că am fi putut să fim mult mai departe decât suntem, dar când avem nişte succese, să ne uităm la ele ca la nişte succese! Am avut nişte oameni care au avut un termen limită, au avut nişte bani europeni şi s-au încadrat în termenul limită, ăsta e un succes şi sunt multe altele”, a declarat Nicuşor Dan sâmbătă, la inaugurarea lucrărilor de extindere şi modernizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Ce „dezastru economic” amenință România dacă Guvernul lui Siegfried Mureșan nu trece de votul Parlamentului Un articol semnat de două jurnaliste din România, care a apărut vineri, 18 septembrie, în publicația americană Bloomberg, semnalează faptul că Fitch, cea mai mare agenție de rating din lume, ar avertiza că țara noastră se află la riscul de a intra în categoria „junk”, în cazul în care starea de instabilitate și lipsă de predictibilitate se menține la nivel politic. Articol publicat vineri, 18 septembrie 2026, în Bloomberg | „Fitch spune că România poate ajunge la junk, dacă va continua criza politică” În realitate, următoarea evaluare Fitch va fi publicată de reprezentanții agenției abia la începutul anului 2027. Mai mult decât atât, la sfârșitul lunii iulie a acestui an, Fitch a menținut calificativul României la „BBB-”, pragul care separă categoria recomandată investițiilor de cea a zonei speculative. Dacă ar fi coborât cu o singură treaptă mai jos, la „BB+”, țara noastră ar fi intrat în categoria pe care piețele o numesc, fără niciun fel de menajamente, „junk”. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat a transmis mesajul că statul român încă poate să se finanțeze în condiții normale de piață, însă că, pe baza menținerii perspectivei negative, nu dispare riscul de retrogradare. „Avertismentul Fitch” este, de fapt, declarația unui analist într-un interviu pentru Bloomberg / Nu e vorba de „junk” Titlul apărut în publicația americană Bloomberg nu face nimic altceva decât să inducă ideea unui nou „dezastru economic”, în cazul în care Guvernul Mureșan nu va fi învestit de Parlament. De fapt, „avertismentul Fitch” despre care vorbesc cele două jurnaliste din România se referă la o declarație făcută de Malgorzata Krzywicka, director și analist principal pentru România și Polonia din partea Fitch, în care nu este menționat cuvântul „junk”. „Cu cât criza persistă mai mult fără un guvern funcțional, cu atât mai mult ridică semne de întrebare cu privire la predictibilitatea fiscală și la capacitatea de a realiza ajustarea necesară”, este declarația făcută de analistul Fitch. Siegfried Mureșan | Sursa foto: Mediafax „S&P va spune ceva simplu – dacă votați guvernul ăsta, avem încredere, e ok planul, nu vă băgăm în junk” Articolul publicat de Bloomberg nu este singura referință care la „dezastrul economic” care amenință România. Mai multe reacții au apărut în spațiul public la scurt timp după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. În seara zilei în care președintele Nicușor Dan a făcut anunțul, analistul Andrei Caramitru a postat, pe pagina personală de Facebook, un text în care explică cum agenția de rating Standard & Poor’s (S&P) va retrograda România la „junk”, în cazul în care Guvernul Mureșan nu va fi învestit de Parlament. „Ca să înțeleagă toată lumea. S&P vine in Bucureşti pe 24 septembrie și își va publica raportul și decizia pe 2 octombrie. Votul pentru sau contra guvernului Mureșan va fi undeva până în 27-28 septembrie. Fix când sunt ăștia aici. S&P va spune ceva simplu – dacă votați guvernul ăsta, avem încredere, e ok planul, nu vă băgăm în junk. Dacă nu – e junk direct. Și următoarea majoritate intră direct cu troika. Și va spune asta direct în față în București la toți. Deci guvernul va trece. Dacă nu trece, dispare PSD și AUR fiind la guvernare sub troika și FMI”, scrie Andrei Caramitru în postarea publicată pe Facebook. Andrei Caramitru | Sursa foto: Facebook „Junk-ul” amenința România și înainte de alegerea lui Nicușor Dan ca președinte sau de numirea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru După rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2025, atunci când George Simion a obținut dublul numărului de voturi primite de Nicușor Dan, mai multe publicații de presă scriau că România este amenințată de „dezastru economic”, în cazul în care va deraia de pe calea
Bolojan și Nazare s-au întâlnit cu cea mai mare agenție de rating din lume. Ce au discutat despre reforma administrativă

Premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au avut, marți, o întâlnire de lucru cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în cadrul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României, transmite Economedia. Fitch a avertizat că România are nevoie de progrese mai mari în reducere deficitului bugetar în contextul în care agenția urmează să actualizeze din nou ratingul țării noastre pe 13 febuarie. La întrevederea cu reprezentanți Fitch a participat și directorul general al Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu. Conform Guvernului, discuțiile au vizat principalele măsuri de politică fiscal-bugetară aflate în implementare, evoluția finanțelor publice și perspectivele macroeconomice, dar și modul în care aceastea susțin stabilitatea economică a României și predictibilitatea necesară mediului investițional. Sursă: Guvernul Romaniei „Premierul a prezentat direcțiile asumate de Guvern pentru consolidarea fiscală, cu accent pe controlul cheltuielilor publice, creșterea eficienței utilizării resurselor bugetare și menținerea unei traiectorii sustenabile a datoriei publice, în concordanță cu angajamentele asumate. Totodată, a fost reafirmată abordarea responsabilă a Guvernului în ceea ce privește politicile economice și fiscale pe termen mediu, orientată spre întărirea stabilității macroeconomice și consolidarea încrederii investitorilor în economia României”, au transmis reprezentanții Executivului. Sursă: Guvernul Romaniei Fitch este de părere că România se confruntă în continuare cu riscuri legate de creșterea economică slabă și creșterea datoriei publice. Reprezentații agenției sunt conștienți că România a aprobat o serie de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar la 6,5% din PIB în 2026 dar, directorul Fitch crede că va fi nevoie de mai multe reforme pentru ca țara noastră să atingă obiectivul cheie de stabilizare a datoriei publice. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bolojan se foloseşte de absorbţia banilor din PNRR ca să facă evaluarea miniştrilor din cabinet Mai multe firme de distribuție de combustibili sunt afectate de o prevedere din „Ordonanța Trenuleț”. Acestea trebuie să depună garanții și să aibă active de 1 milion de euro
Comisia Europeană dă peste cap planurile Guvernului Bolojan

Comisia Europeană spulberă optimismul Guvernului Bolojan de a reduce datoriile statului și estimează că deficitul bugetar al României va rămâne peste 6% din PIB în 2026, dublu față de plafonul de 3% al Uniunii Europene. Finanțele publice ale țărilor din Europa de Est vor continua să se deterioreze anul viitor, în ciuda unei accelerări moderate a creșterii economice, conform Reuters. Deși deficitul bugetar al României a scăzut de la 6,2% din PIB în primele 10 luni din 2024 la 5,7% din PIB în aceeași perioadă din 2025, Comisia Europeană nu vede o evoluție prea optimistă în 2026 pentru țara noastră. Guvernul a promis anual reducerea deficitului bugetar de când a scăpat de sub control, dar Comisia Europeană estimează că Polonia și România, cele mai mari economii din Europa Centrală, vor înregistra deficite bugetare de peste 6% din PIB în anul următor, ca urmare a cheltuielilor mai mari pentru apărare în contextul războiului din Ucraina, dar și a unor politici sociale. Deficitele celor două țări sunt așteptate să scadă ușor în 2027, dar până atunci, finanțele publice vor avea de suferit. „Statele din Europa Centrală și de Est (CEE) se confruntă cu compromisuri politice tot mai mari pentru a controla deficitele fiscale mari, creșterea datoriei publice și costurile cu serviciul datoriei, în timp ce evoluțiile din politica internă cresc, de asemenea, provocările la adresa consolidării fiscale”, conform Fitch Ratings. Scumpirile vor continua să îi preseze pe românii și în 2026 Acum, premierul „austerității” încearcă să mai facă rost de bani ca să acopere cheltuielile României care strânge foarte puține venituri și are cheltuieli apropiate de cele ale mediei europene. Cea mai importantă lege dintr-un an, bugetul, nu a fost încă publicat, iar ministrul Finanțelor vorbește despre planuri de redresare care să nu compromită câștigurile aproape inexistente ale României. Deci, după un an marcat de scumpiri și taxe care i-au lovit direct pe oameni, pare că urmează un 2026 care va aduce o presiune și mai mare pentru bugetele românilor, poate poate reușește Guvernul să mai reducă din deficit. RECOMANDAREA AUTORULUI: Optimism fără margini de la Guvernul Bolojan. Inflația va scădea de la 10% la 3% în 2026 Mirajul cifrelor. Cum de a scăzut deficitul bugetar, așa cum se laudă ministrul Alexandru Nazare, dar economia abia se târăște și încasările de la buget gâfâie? Cheia e la creșterea PIB și la inflație. Ar fi de bine, dacă nu ar fi de rău