Povestea fabuloasă a unei campioane din România, care la prima participare a triumfat la Europene

povestea-fabuloasa-a-unei-campioane-din-romania,-care-la-prima-participare-a-triumfat-la-europene

La doar 22 de ani, ieșeanca Iulia Bălașa a cucerit deja aproape tot ce își poate dori un sportiv de performanță pe plan internațional. La începutul lunii mai, sportiva pregătită la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iași de antrenoarea emerită Felicia Purice Russ a devenit dublă campioană europeană la bodyfitness, la mai puțin de un an după ce a urcat de două ori pe podium la Campionatele Mondiale. O performanță cu care puțini sportivi se pot lăuda chiar într-o carieră, în condițiile în care Iulia a participat în premieră la cele două competiții de anvergură. Iar când sportul înseamnă nu neapărat numărul de medalii sau culoarea acestora, ci pasiunea de a te antrena zi de zi, chiar și cu două facultăți în paralel, succesul este cu atât mai prețios. Două medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din Spania La începutul lunii mai, Iulia Bălașa, 22 de ani, încă junioară, a participat în premieră la Campionatele Europene de culturism-fitness, competiție ce a avut loc în Spania, la Santa Susanna. Și a dat lovitura, reușind să obțină două medalii de aur și una de argint. Sportiva pregătită de Felicia Purice Russ a luat aurul la bodyfitness junioare (21-23 de ani), a devenit campioană europeană absolută tot la junioare, obținând ”overall-ul”, iar în concursul senioarelor s-a clasat pe locul 2. Iulia mărturisește că a plecat spre Spania cu gândul la o prezență pe podium, fără să-și pună o presiune suplimentară înainte de concurs. Știa, însă, că a pregătit în cel mai mic detaliu participarea la competiția supremă de pe continent și că are șanse mari la aur. Cum era și firesc, prezența pe podium, cu aurul la gât, a copleșit-o. „Am fost foarte mândră și emoționată, mai ales când am fost pe podium și mi s-a cântat imnul de două ori. Multă emoție. Și per total o experiență pe care o voi purta cu mine pentru totdeauna. Sentimentele pe care le ai pe scenă nu se uită, e partea cea mai frumoasă din acest sport. Am început să plâng pe podium, a fost foarte multă emoție”, a declarat Iulia Bălașa pentru ProSport. Felicia Purice Russ: „Am știut că Iulia va deveni campioană europeană” Sportivă de top internațional, Iulia nu neglijează nici educația, fiind studentă la două facultăți. Proaspăta campioană europeană este studentă în anul 3 la Facultatea de Nutriție și Dietetică la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași și tot în anul 3 la Facultatea de Chimie Medicală din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cât de importantă este performanța realizată de Iulia Bălașa, explică antrenoarea emerită Felicis Purice Russ, 64 de ani, totodată un reputat arbitru internațional. „Acest titlu de campioană europeană absolută înseamnă completarea panopliei de rezultate excepționale obținute de sportivii noștri, la Clubul Sportiv Municipal Iași. De când s-a înființat această secție, aveam toate titlurile posibile, ne lipsea doar titlul de campioană europeană absolută la bodyfitness. Aveam acest titlu, dar la Mondiale, obținut în trecut de Ștefana Sandu, iar Iulia a adus acum și titlul european. Toată pregătirea am făcut-o pentru aurul european. Am țintit titlul suprem. Overall-ul nu îl luasem în considerare, dar categoria Iuliei, da. Am pregătit-o să ia titlul suprem. Iar când am văzut concursul și evoluțiile tuturor sportivelor, am fost sigură că Iulia va lua medalia de aur și la overall. Eram sigură că dacă arbitrajul este sută la sută corect, ceea ce s-a și întâmplat, trebuie să vină aurul în România. Concurentele au fost de o valoare foarte ridicată, din Rusia, Franța, Finlanda, țări cu tradiție, care domină performanța pe această ramură, dar Iulia s-a ridicat la nivelul concursului și ne-a adus această mare bucurie, obținând două medalii de aur la junioare și argintul la senioare”, spune Felicia Purice Russ, unul dintre cei mai apreciați antrenori din România. „Am vizualizat antrenamentele și pregătirea făcută acasă” Iulia Bălașa spune că în timpul evoluției pe scenă, care durează mai puțin de 20 de secunde, a vizualizat în permanență antrenamentele făcute acasă și sfaturile primite de la antrenor. „Când sunt pe scenă încerc să-mi imaginez că sunt în sala de antrenament cu doamna. Știam niște puncte mai slabe ale adversarelor, pe care doamna ni le aduce aminte la antrenamente. Când sunt acolo, pe scenă, trebuie să-mi aduc aminte să zâmbesc, pentru că e ultimul lucru pe care îți vine să-l faci atunci, la cât de concentrat ești. Dar e un aspect foarte important. Eu plec de acasă cu un program stabilit, niște pași pe care trebuie să-i fac, e o rutină. De regulă evit să mă uit la arbitri, încerc să caut cu privirea staff-ul din spate, de la care mai poți primi câte un sfat pe moment, îți mai poate corecta o poziție”, spune Iulia Bălașa. Orice mic detaliu contează Deși a avut o concurență acerbă, la start aliniindu-se cele mai bune sportive de pe continent, Iulia s-a impus în cele din urmă fără emoții. Și spune că orice mic detaliu face diferența în acest sport. De la musculatură, până la machiaj. „Clar, forma fizică a făcut diferența în favoarea mea. Geneticul, modul cum este distribuită musculatura. Feminitatea, prezența scenică, mișcările, modul cum pozăm. Sunt foarte multe aspecte luate în calcul. Inclusiv costumul, dacă te pune în evidență, coafura, machiajul. Trebuie creată o armonie între partea scenică și condiție fizică”, dezvăluie Iulia, aceasta fiind completată de antrenoarea sa: „Eu am un foarte mare avantaj prin faptul că sunt arbitru internațional și știu la ce sunt atenți arbitrii, știu ce vor să vadă la un sportiv. Prima dată fac evaluarea structurii. De acolo plec cu notarea. O structură de excepție înseamnă umeri largi, talie mică, osatura bazinului mic, anvergură, linie, după care mă uit cum este repartizată musculatura pe toate grupele. Mă uit la densitatea musculară, la simetria dintre grupele musculature. Linia pe care o afișează, prezența scenică, modul în care își face prezentarea acestui pachet trebuie să vină cu o coafură pe măsură. Costumul e foarte important, depinde de culoarea epidermei, a părului, a ochilor, mă raportez la

Dă-mi câteva ore, ca să-ţi dau ani înapoi, cartea care-ți poate schimba stilul de viață

da-mi-cateva-ore,-ca-sa-ti-dau-ani-inapoi,-cartea-care-ti-poate-schimba-stilul-de-viata

Răzvan Șindelaru, multiplu campion național de fitness și culturism, a scris prima sa carte, una în care se regăsesc în 320 de pagini sfaturi despre nutriţie sau mişcare. Practic sunt răspunsuri la întrebări precum: „Cum să slăbești cât vrei fără să te mai îngrași la loc? Ce exerciții fizice ți se potrivesc, indiferent că le faci la sală sau acasă? Și ce stil de viață îți asigură vitalitate și longevitate?”. Din cartea respectivă se pot afla „modalități de a contracara tentațiile alimentare și caloriile goale, cum să-ți schimbi firesc și trainic obiceiurile nesănătoase, ce fel de exerciții sportive ți se potrivesc, în funcție de vârstă și constituția fizică, care sunt cele mai sănătoase combinații de alimente. cum să ai grijă de somn, hidratare și respirație sau cât de mult contează percepția și mentalitatea pentru un stil de viață echilibrat” se arată pe edituratrei.ro. „Această carte îți va oferi în câteva ore ceea ce mie mi-a luat ani de încercări, reușite și întrebări. Dă-mi câteva ore din viața ta și, la schimb, îți voi arăta cum să câștigi ani înapoi. Ani de energie, de sănătate, de bucurie și sens. O colecție de teorii sau un manual se uită repede, dar o concluzie a experiențelor mele, bazate pe studii care mi-au redefinit convingerile, va rămâne mai adânc întipărită în memoria ta. Și dacă vei implementa măcar câteva idei dintre cele regăsite în carte, atunci fiecare oră petrecută aici se va transforma cândva într-un bine pe care acum poate nici nu-l bănuiești” explică Răzvan Șindelaru, care are experiență în domeniul fitness-ului de zeci de ani, fiind și instructor la Stejarii Country Club. Cuprins „Dă-mi câteva ore, ca să-ţi dau ani înapoi” „Cartea de față nu-ți cere schimbări radicale, ci te ajută să înțelegi cum funcționezi și ce ți se potrivește – iar din acel moment, restricțiile vor deveni inutile, pofta se va stinge, mintea se va așeza și corpul o va urma” mai notează sursa citată. Cartea e împărțită în tre părți, cu mai multe capitole: CUPRINS Introducere. Dă‑mi câteva ore, ca să‑ți dau ani înapoi Partea întâi. Revelația: conștientizarea dependențelor Capitolul 1. Când viața îți dezvăluie calea de urmat Echilibrul — linia subțire dintre alegeri și abis A doua viață Capitolul 2. Plăcere vs. fericire Dopamina și serotonina: cele două fețe ale satisfacției Capcana plăcerii: gustul care vine din gând Un moment de cotitură Stres și fericire Capitolul 3. Obiceiuri, alegeri și identitate Slujitorii nevăzuți Obiceiurile — semințele destinului Mai mult înseamnă mai puțin Oboseala decizională și recompensa inteligentă Capitolul 4. Dependența — ce goluri umplem? Înțelegerea dependenței Închisoarea cu ușa deschisă Producători, reclame, influenceri „Colțul sănătos“. Cele mai adictive alimente Cum te protejezi Capitolul 5. Zahărul, dulcele care te minte Omul Spân al alimentației moderne Am renunțat la zahăr. Și viața mea a început să aibă gust Doar o linguriță. Echilibrul fragil al vieții Prețul nevăzut al îndulcitorilor moderni Dulcele ascuns din băuturile și alimentele „fără zahăr“ Zâmbetul de pe ambalaj Capitolul 6. Ieșirea din dependență Cât durează să te eliberezi de o dependență? Și de unde începi? Efectul „fructului Interzis“ și tentațiile alimentare Zahărul, cocaina și vocea dulce a dependenței Alcoolul — legal, social, dar letal Consumul de alcool — între realitate, știință și demnitate Dacă ar fi să‑mi aleg o dependență… aș alege cafeaua Gustul. Alimente naturale vs. procesate Dependența de gusturile intense Ce poți face ca să nu cazi în plasă? Angajamentul. Surse sănătoase de dopamină Partea a doua. Pași către schimbare Capitolul 1. Rutine noi — dincolo de dependență Principii care întăresc voința Pași pentru resetarea gustului — protocol de două săptămâni Scapă de dependențele alimentare în cinci pași Înapoi „acasă“ Capitolul 2. Nutriția, pe limba ta Viața, energia și lumina Iluzia culorii — realitatea pe care n‑o vedem Percepția kilogramelor și lupta cu ele Slăbitul sănătos nu are scurtături Cum recunoști o „dietă‑păcăleală“? De la dietă la schimbarea stilului de viață Capitolul 3. Ce mănânci sau cât mănânci? Regula 3‑5‑3 Designerul interior și curcubeul din farfurie Proteinele și nutriția Proteinele și digestia: mai mult nu înseamnă mai bine Alternează tipurile de carne Grăsimile pentru gătit: adevăr, mituri și alegeri înțelepte Punctul de fum, oxidarea și indexul de peroxidare Grăsimi bune versus grăsimi rele Mai multe despre untură și grăsimi Grăsimea bună — omega‑3 și adevărul de dincolo de capsule Adevărul din conservă. Cum să alegi peștele? Peștele și lipsa acestuia din alimentația curentă Pâinea cea de toate zilele… și glicemia de după Condimentele — aliați mici cu putere mare Usturoiul crud și efectele uimitoare ale alicinei Broccoli, sulforafanul și lupta invizibilă Ovăzul — ingredientul modest cu beneficii majore Modele de dietă: între realitate, rezultate și… marketing Ordinea din farfurie face ordine în sânge Fructele: fibre, apă și control. Fructele: fermentație, glicemie, îngrășare De ce ne balonăm de la unele fructe Fructele și îngrășarea — dulce păcăleală Orezul. Între tradiție, glicemie și respect Adevărul despre ouă Laptele — între biologie și ascultare Autoexperiment: 11 trucuri pentru ameliorarea organismului Capitolul 4. Alegeri mai bune Eliminarea toxinelor din organism Sucuri care sprijină viața — câteva rețete Ești ceea ce mănânci. La propriu Eticheta „bio“: ce fructe și legume cumpărăm? Suplimente pre‑antrenament Rețete naturale de energizare înainte de antrenamente 20 de mituri despre nutriție, sport și slăbit Compensează alegerile nesănătoase — 20 de ponturi Capitolul 5. Tot ce voiai să știi despre calorii Când porcul era mai gras și omul mai slab Grăsimea îngrașă? Caloria care păcălește Nu toate caloriile sunt „egale“ Termogeneza indusă de alimente (TEF) NEAT — termogeneza invizibilă care ne protejează de îngrășare Genetica și epigenetica ne influențează metabolismul Organismul nostru nu este un cont bancar de calorii Partea a treia. Cum să reușești Capitolul 1. Sănătatea și procesele biochimice ale organismului Microbiomul intestinal — fabrica invizibilă care controlează caloriile Imunitatea — scutul viu al organismului Combinații alimentare deștepte Hormonii și controlul greutății Alimente antiinflamatorii Cum să‑ți crești arderile interne fără să faci sală Povestea vitaminelor 10 superalimente pentru vitalitate Capitolul 2. Hidratare și somn, voință și autodisciplină Apă pentru viață Somnul — laboratorul invizibil al