Ce salarii au florăresele de la Magnolia, Floria, Iris, Maison d’Or, OK Flora si Florăria Magheru. Cine câștigă mai mult acum, în 2026
Ce salarii au florăresele de la Magnolia, Floria, Iris, Maison d’Or, OK Flora si Florăria Magheru. Cine câștigă mai mult acum, în 2026. La Magnolia, salariul de bază net variază între 2.800 – 3.200 de lei. Se oferă bonusuri/tichete în valoare de 400-600 de lei, ceea ce înseamnă că salariul ajunge la 3.200 – 3.800 lei. La Floria, salariul de bază net este de 2.700 – 3.100 lei, iar bonusurile/tichetele ajung la 300 – 500 lei. Totalul salariului se ridică astfel la 3.000 – 3.600 lei. La Iris, salariul de bază net se situează între 3.000 – 3.500 lei, iar bonusurile/tichetele ajung la 500-800 lei lunar. Astfel, o angajată a florăriei ajunge să câștige 3.500 – 4.300 lei net. Maison d’Or plătește un salariu de bază net de 3.200 – 3.800 lei, la care se adaugă bonusuri/tichete de 400-700 lei, iar totalul ar ajunge la 3.600-4.500 lei. OK Flora oferă un salariu de bază net de 2.700-3.200 lei, iar bonusuri/tichete de 300 – 500 lei. Salariul ajunge astfel la 3.000 – 3.700 lei. Florăria Magheru poate da un salariu de bază net de 2.600 – 3.000 lei, cu bonusuri/tichete de 200-400 lei. Astfel, totalul ajunge la 2.800 – 3.400 lei. Autorul recomandă:
Florarii au dat deja lovitura și mai urmează 1 și 8 Martie. Câți bani produc florăriile și furnizorii de flori din România

Piața florăriilor din România rămâne una activă, iar începutul primăverii aduce o creștere a vânzărilor odată cu Mărțișorul și Ziua Femeii. O analiză financiară realizată de Risco, arată că cererea pentru buchete și aranjamente florale crește în perioada ocaziilor speciale. În paralel, piața florilor a devenit un sector care produce miliarde de lei în ultimii ani, iar începutul primăverii aduce încasări uriașe. Cele mai recente date furnizate de platforma financiară Risco arată diferențele între jucătorii din această piață, atât din perspectiva cifrei de afaceri, cât și din perspectiva profitabilității și a eficienței operaționale. Conform analizei, cel mai mare jucător din piața florăriilor din România, COMGABY MOLN, companie care operează brandurile Flori de Lux și Magnolia, a avut afaceri de 74 mil. lei în 2024, un profit net de 3,1 mil. lei, în creștere cu 17% față de raportarea precedentă. Compania are 159 de angajați iar vânzările per angajat au fost de 466.000 lei, cu un profit per angajat de 20.000 lei. Sursa: Risco Florăria Iris urmează în clasament și a înregistrat o cifră de afaceri de 23 mil. lei, în creștere cu 28%, și un profit net de 5,9 mil. lei în 2024. Compania a raportat 47 de angajați, vânzările per angajat au fost de 496.000 lei, iar profitul per angajat a fost de 126.000 lei. Sursa: Risco Podiumul companiilor din domeniu este completat de Floria Digital și a înregistrat o cifră de afaceri de 12 mil. lei, în creștere cu 9% față de raportarea anterioară, și un profit net de 642.000 lei. De asemenea, compania operează fără angajați raportați. Sursa: Risco Piața florilor din România, în plină expansiune Când vine vorba despre piața care se ocupă cu materia primă pentru florării, aceasta continuă să se transforme într-o industrie care depășește miliarde de lei anual. Deși numărul de jucători de pe piață crește accelerat, vulnearbilitățile structurale afectează producția locală. O analiză realizată de Frames arată că intervalul 1-8 martie rămâne cel mai puternic moment al anului pentru business-ul cu flori, iar anul acesta se așteaptă ca vânzările să depășească 40 mil. euro. Numărul companiilor active în sector a ajuns la 10.151 în 2024, de trei ori mai multe decât în 2021. În contrast, numărul angajaților a crescut de la 4.730 în 2023 la 5.765 în 2024, ceea ce reflectă faptul că multe dintre firmele nou înființate sunt micro-companii sau operează fără angajați full time. De asemenea, în 2024, piața florilor a generat o cifră de afaceri de 2,82 mld. lei și un profit net de 192 mil. lei, iar pentru 2026 sunt estimate venituri totale de 3,5 mld. lei și un profit net de aproximativ 220 mil. lei. RECOMANDAREA AUTORULUI: Valentine’s Day 2026, mai scump ca niciodată. Cât a ajuns să să coste un buchet de flori în 2026 Leu peste leu. Cum au ajuns covrigăriile „reginele” afacerilor din România. Care este topul simigeriilor și unde se află Luca și Petru
De Valentines Day 2026, prețul florilor va crește cu până la 20-30%. Cât costă acum un buchet, la piață sau în supermarket

Odată cu venirea primăverii, dar mai ales acum în „luna iubirii”, afacerile cu flori… înfloresc. Primele comenzi au început deja să fie plasate pentru Valentine’s Day, sărbătoarea dragostei care este aniversată în fiecare an, pe 14 februarie. În acest context, vânzătorii le recomandă clienţilor să-şi rezerve buchetele din timp, mai ales că sâmbătă preţul florilor va creşte cu 20-30 la sută. În supermarketuri şi în florării s-au făcut stocuri impresionante de flori, mai ales că mulţi au dat comenzile din timp. Oferte pentru toate gusturile şi portofelele Cei care vor să economisească bani, merg în piață, unde prețul unui buchet cu 5 fire de trandafir este 35 de lei. Totuși, la piaţa de flori, comercianţii se plâng că vânzările sunt mai slabe ca-n alţi ani. „Să vedem, așteptăm și clienți. Ne pregătim. Nu vedeți câți trandafiri avem? Poți să vinzi și 500 și 300”, spune un florar. Dar cei care vor să impresioneze și mai mult, se duc la florărie, unde prețul pentru același buchet este triplu, dar designul face diferența. „Ei ne cer buchete mari de trandafiri rosii. Astea sunt cele mai cerute. O cutie superbă cu panglici, cu ambalaje elegante, cu sau fără glitter în ele, cu mesaje impresionante, cu felicitările noastre superbe din catifea”, spune Răzvan Andrei, director creativ, pentru Observator TV. Iar pentru cei care nu au foarte mult timp la dispoziție, este suficientă o singură oprire la un supermarket, iar un buchet de flori începe de la 20 de lei și ajunge până la 60 de lei, în funcție de florile alese. Sursa foto – caracter ilustrativ: Shutterstock Ce spun unii clienți despre florile oferite pe 14 februarie: „Pentru soție nu există limita la buchet. Am o florărie specială unde mă duc și am acolo tot timpul tot ce trebuie. Pentru mine este foarte important ca florile să fie frumoase și să fie foarte aspectuase și fresh”, spune un tânăr. „O masă în oras. Şi buchetul de flori nu lipseşte. Un depozit de flori unde acolo sunt cele mai ok, cele mai proaspete şi de acolo le voi achiziţiona. Trandafiri roşii. 300, 500 de lei”, spune un alt tânăr. Autorul mai recomandă: Țările în care Ziua Îndrăgostiților „nu există”. Care sunt motivele pentru care sărbătoarea Sfântului Valentin este interzisă Orașul din Europa, considerat destinația perfectă de Ziua Îndrăgostiților. Nu e Paris, dar este comparat adesea cu Veneția
Bujorii, cele mai spectaculoase flori de primăvară. Care sunt micile secrete ale plantării și îngrijirii lor

Unele din cele mai spectaculoase flori de primăvară sunt bujorii. Înfloresc din mai până la începutul lunii iunie, cu un spectacol strălucitor și îndrăzneț. Bujorul are petale moi, asemănătoare țesuturilor, care sunt flori perfecte pentru vazele de interior. Plantarea și cultivarea bujorilor este la fel de distractivă ca și admirarea florilor. O grădină trebuie să aibă un petic de bujori, unde rădăcinile pot prelua controlul și florile pot intra în acțiune în fiecare primăvară. Plantarea bujorilor cu rădăcini goale este simplă și plăcută, trebuie mai întâi să alegeți un loc cu sol bine drenat și soare din plin, publică Express. Rădăcinile goale trebuie plantate chiar sub suprafață, cu mugurii vizibili, deoarece dacă sunt plantate prea adânc, nu vor putea înflori. Adâncimea ideală de plantare este de doar câțiva centimetri, mugurii abia ieșind din pământ. Rădăcinile goale sunt rezistente și pot rezista la temperaturi de minus 15 grade. Acest lucru face ca bujorii să fie ideali pentru Marea Britanie, deoarece pot face față cu ușurință temperaturilor de iarnă. În primul an am putut vedea două sau trei flori, iar florile au devenit mai mari și mai frumoase odată cu trecerea anilor. Puteți planta bu Se aplică același principiu de plantare într-un șanț puțin adânc. Dacă sunt plantate într-un ghiveci, asigurați-vă că sunt amplasate în plin soare de la începutul primăverii până când florile se ofilesc. Rădăcinile se vor stabiliza mai bine de-a lungul anilor și vor oferi din ce în ce mai multe flori încântătoare. Recomandarea autorului: Sfaturi utile pentru crescătorii de BUJORI. Cum se îngrijesc aceste plante, în luna martie, pentru a avea flori mari, frumoase și parfumate
Începe înflorirea migdalilor. Acestea sunt cele mai bune locuri din vestul Europei unde pot fi admirați

Datele diferă de la un an la altul, iar iarna aceasta a fost mai rece decât de obicei, însă încă de la finalul lunii ianuarie au început evenimente și activități legate de migdalii în floare, a căror frumusețe conectează vizitatorii cu natura și tradițiile locale. Spania are propriul său „hanami”, iar unele zone devin adevărate mări de alb și roz, scrie La Vanguardia. Mula, regiunea Murcia Nord-vestul Murciei se transformă într-un spectacol al simțurilor, alături de înflorirea piersicilor din Cieza și a florilor de portocal din Valea Ricote. În Mula are loc „Fiesta del Almendro”, între 31 ianuarie și 20 martie, cu trasee tematice, degustări și ateliere dedicate culturii migdalului. Guadalest, provincia Alicante Clima blândă a Costa Blanca face ca migdalii să înflorească din plin în februarie. Zone precum Vall de Pop, Sierra de Aitana și valea Guadalest sunt acoperite de flori roz care contrastează spectaculos cu peisajul montan și cu satul Guadalest, considerat unul dintre cele mai frumoase din Spania. Serra de Tramuntana, Mallorca Mallorca oferă numeroase trasee pentru a admira migdalii înfloriți, mai ales între sfârșitul lunii ianuarie și mijlocul lui februarie. Sunt recomandate drumurile din zona Pla de Mallorca, traseele din Bunyola și satele Selva, Caimari, Binibona sau Moscari, unde milioane de migdali colorează insula. Quinta de los Molinos, Madrid În capitală, unul dintre cele mai populare locuri pentru a vedea migdalii în floare este parcul Quinta de los Molinos, situat lângă stadionul Metropolitano. Alte puncte urbane includ grădinile din Retiro și Casa de Campo. Villalpardo, provincia Cuenca Zona cuprinde aproximativ 3.500 de hectare de migdali care creează un adevărat paradis roz. Localitatea este cunoscută și pentru produsele tradiționale pe bază de migdale, realizate de producători locali. Axarquía, provincia Málaga Regiunea este una dintre cele mai spectaculoase din sudul Spaniei în perioada înfloririi migdalilor. Câmpurile dintre Vélez-Málaga și La Corumbela, precum și zonele din jurul Ronda sau Guaro, oferă peisaje impresionante. Santiago del Teide, Tenerife Primii migdali care înfloresc în Spania apar în nord-vestul insulei Tenerife. Florile albe se îmbină cu peisajul vulcanic și cu silueta muntelui Teide. Fenomenul poate fi admirat și pe alte insule Canare, precum La Palma sau Gran Canaria. Arbeca, provincia Lleida Comarca Les Garrigues este considerată una dintre cele mai frumoase zone din Catalonia pentru acest spectacol natural. În jurul localității Arbeca se pot face trasee ghidate printre migdali, unele încheiate cu degustări locale.
Unde nu trebuie așezată niciodată în casă Crăciunița, celebra floare din perioada sărbătorilor de iarnă. Ce spun principiile Feng Shui

Crăciunița este una dintre cele mai îndrăgite flori ale sezonului de iarnă și un simbol nelipsit din casele românilor în preajma sărbătorilor. Mulți o aleg pentru a aduce culoare, căldură și spirit festiv în locuință, dar puțini știu – totuși – că, potrivit unor credințe și principiilor Feng Shui, amplasarea greșită a acestei plante poate avea efecte negative asupra energiei din casă. Unde nu este bine să pui niciodată Crăciunița în casă, de Crăciun Crăciunița este cumpărată în special înainte de Crăciun, datorită aspectului său spectaculos, cu frunze roșii intense, dar -se spune că își poate pierde rolul benefic și chiar poate atrage ghinion dacă este așezată într-un loc nepotrivit. Conform principiilor Feng Shui, plantele sunt extrem de importante, deoarece contribuie la echilibrul emoțional al familiei, armonizează spațiul și absorb energiile negative. Energia plantei este blocată Unul dintre spațiile total nepotrivite pentru Crăciuniță este baia. Dincolo de faptul că umiditatea excesivă dăunează plantei, acest loc este asociat, din punct de vedere simbolic, cu pierderile financiare. Așezarea florii în baie este echivalentă, conform credințelor, cu „ascunderea” sau risipirea banilor. Mai mult, energia plantei este blocată, iar capacitatea ei de a neutraliza vibrațiile negative din locuință este considerabil diminuată. Sursa foto – caracter ilustrativ: Envato De asemenea, nu este recomandat să amplasezi Crăciunița în bucătărie, chiar dacă mulți o pun lângă fereastră. Vorbim de un spațiu destinat gătitului, care nu permite plantei să-și manifeste efectul purificator, iar energia sa benefică devine aproape inexistentă într-un astfel de mediu ostil. Cele mai potrivite locuri pentru Crăciuniță sunt sufrageria sau camera de oaspeți, zonele în care familia petrece cel mai mult timp împreună. Dacă e așezată la vedere, planta poate contribui la crearea unei atmosfere calde, armonioase și primitoare, amplificând energia pozitivă din casă.
Jurnaliştii Gazzetta dello Sport, impresionați de coroana de flori trimisă de Ion Țiriac la înmormântarea prietenului său
Jurnaliștii italieni au remarcat faptul că românii Ion Țiriac și Ilie Năstase i-au adus un ultim omagiu legendarului Nicola Pietrangeli! Năstase a depus o coroană de trandafiri din partea sa și a lui Țiriac. Ilie Năstase (79 de ani) a fost prezența de care Ion Țiriac (86 de ani) avea nevoie, miercuri, la funeraliile lui Nicola Pietrangeli, după ce miliardarul român nu a putut participa din motive personale, așa cum „Nasty” a dezvăluit pentru ProSport. Năstase a mers la înmormântarea lui Pietrangeli cu o coroană superbă, pe care a fost scris numele său și al lui Ion Țiriac. Fostul mare tenismen italian, membru al Internationa Tennis Hall of Fame, s-a stins din viață la 92 de ani. Coroana de flori trimisă de Ion Țiriac, prin intermediul lui Ilie Năstase, i-a impresionat pe jurnaliștii Gazzetta dello Sport Ilie Năstase a depus coroana de flori chiar pe terenul de la Foro Italico ce îi poartă numele lui Nicola Pietrangeli, imaginea fiind publicată de prestigioasa publicație Gazzetta dello Sport: „Coroana de flori trimisă de Țiriac și Năstase”, a fost textul care a însoțit fotografia publicată în interiorul articolului. După ce Ilie Năstase, dar și alte personalități precum prințul Albert de Monaco sau tenismenul Adriano Panatta, i-au adus un omagiu lui Nicola Pietrangeli la capelă ardentă, a urmat slujba de înmormântare, desfășurată la Bazilica Sfânta Maria Majoră din Roma. În drum spre slujbă, jurnalistul Ubaldo Scanagatta l-a intervievat pe Ilie Năstase despre relația sa cu Nicola Pietrangeli, iar românul a ținut un discurs emoționant în limba italiană. Ilie Năstase și Ion Țiriac au jucat în echipamente Lacoste datorită lui Nicola Pietrangeli Ilie Năstase și Ion Țiriac au avut o relație deosebită cu Nicola Pietrangeli: „Am fost la Consulatul de la Milano. Plec de aici la Roma, la înmormântarea lui Nicola Pietrangeli. Domnul Țiriac nu poate veni, dar m-a trimis pe mine. La începutul carierei, Nicola Pietrangeli a fost primul tenismen pe care l-am întâlnit, ca și jucător mai important. Cred că era în 1966, la Roma. Aveam 20 de ani. Ne-a ajutat foarte mult și pe mine și pe Ion (n.r. – Țiriac). Tatăl lui era reprezentantul firmei Lacoste. Noi nu prea aveam echipament și ne-a oferit chipament. Țin minte că acela a fost primul meu echipament. Eram prieteni foarte buni. Vine și prințul Albert de Monaco la Roma, la înmormântare”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.
Scandal provocat de o femeie de 54 de ani, pe o stradă din Iași! A rupt ghivecele cu flori, deoarece nu îi plăcea cum erau aranjate
O femeie de 54 de ani a provocat un scandal uriaș în zona Podu Roș, din Iași, după ce a început să rupă ghivecele cu flori din zona rondului Incidentul a avut loc pe data de 11 noiembrie 2025, în jurul orei 00:40. O angajată de la Poliția Locală a observat pe camerele de supraveghere de la trafic că, în zona Podu Roș, o femeie avea un comportament ciudat. Aceasta mergea la ghivecele cu flori, scotea plantele, după care le arunca în mijlocul străzii. Femeia a provocat scandal în Iași Persoana implicată este Angela D., din Gropnița, însă, în noaptea de luni spre marți, aceasta se afla pe străzile din Iași. La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de la Poliția Locală, pentru a discuta cu ea. Aceasta le-a precizat polițiștilor că singura sa problemă era legată de modul în care erau aranjate florile. Femeia nu părea că ar avea alte probleme. În cele din urmă a fost amendată pentru ce a făcut și condusă la gară pentru a lua un mijloc de transport spre casă. Recent, un bărbat de 33 de ani, din Ucraina, a fost încătușat de polițiști după un scandal provocat. „Era undeva în jurul orei 00:40 când am observat pe camerele de supraveghere de la trafic că, în Podu Roș, o persoană era în mijlocul străzii. Mergea din loc în loc și rupea florile din ghivecele de pe pod. Având în vedere situația, am transmis imediat colegilor mei din zonă să se deplaseze la fața locului pentru a o opri. Aceasta a fost identificată, a discutat cu colegii mei și le-a explicat că nu îi plăceau cum erau aranjate – de asta a decis să le rupă. În cele din urmă, persoana în cauză a fost amendată cu 2.400 de lei, conform dispozițiilor H.C.L. Iași nr. 54 din 2020. Ulterior, polițiștii locali au discutat cu ea și le-a spus că nu este din orașul Iași, era doar în trecere. A fost condusă la gară pentru a lua un mijloc de transport spre casă”, a declarat Mihaela Vieru, polițist local din Iași. Polițiștii au mai depistat situații similare În trecut, polițiștii au mai intervenit în astfel de cazuri, în care anumite persoane rupeau florile din intersecțiile din oraș. Unii chiar le vindeau mai departe, pentru a scoate un profit. Un bărbat din Iași a fost depistat după ce s-a deghizat în angajat de la Servicii Publice, pentru a reuși să fure flori din parcuri fără să atragă suspiciuni. „S-au mai întâmplat astfel de situații. De obicei, în ronduri, mulți oameni rupeau lalelele; unii chiar pentru a le comercializa. Femeia în cauză nu a mai fost depistată de colegii mei, era la prima abatere. Camerele din aceste zone ne ajută nu doar să supraveghem traficul, ci și să depistăm anumite probleme. Din fericire, femeia a înțeles că nu este bine ce a făcut și a cooperat cu polițiștii”, a mai transmis Mihaela Vieru. Scandalul provocat de femeie, pe o stradă din Iași, a costat-o 2.400 de lei amendă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ieșenii vor putea admira sute de mii de flori în primăvara viitoare! Muncitorii plantează 300.000 de bulbi de lalea în oraș
Municipiul Iași va fi înfrumusețat de mii de flori în primăvara viitoare, deoarece muncitorii de la Servicii Publice au început să planteze flori bianuale și lalele Florile se plantează toamna, iar la primăvară vor înflori pentru a înfrumuseța orașul. Anul acesta vor fi plantate 400.000 de flori bianuale și 300.000 de bulbi de lalele. În fiecare primăvară, ieșenii admiră spectacolul din natură, iar frumusețea lalelelor din Iași a devenit celebră. Sute de mii de flori sunt plantate în Iași Deja, muncitorii au acoperit o mare parte din oraș și speră ca, zilele următoare, să finalizeze lucrările. Florile vor fi plantate în parcuri și spațiile verzi din oraș, în special în zona centrală și în Copou. Lalelele sunt printre preferatele ieșenilor, iar în fiecare an oamenii le așteaptă să înflorească. Pe lângă acestea, vor mai fi plantate begonii, petunii, panseluțe și diferite specii. „Deja am început să plantăm în mai multe zone din oraș, având în vedere că vremea este prielnică. Avem anul acesta de plantat 300.000 de bulbi de lalele, de diferite soiuri și culori. Am văzut că sunt extrem de apreciate și au prins bine. De asemenea, mai avem 400.000 de flori bianuale, care vor rezista până în primăvară, când înfloresc lalelele. Sistemul este simplu: florile bianuale vor fi până în primăvară, iar când răsar lalelele, acestea se vor înălța peste florile bianuale. Vor fi niște modele superbe, ca în fiecare an. Sperăm să terminăm lucrările până la sfârșitul săptămânii viitoare. Totul depinde de cum va fi vremea”, a precizat Laurențiu Ivan, directorul general Servicii Publice SA. Plantele vor fi protejate Pentru a fi protejate, plantele vor avea deasupra lor o plasă verde care să împiedice păsările să le distrugă. Multe dintre flori se pierdeau, deoarece erau scoase de ciori, care căutau să îngroape nuci. În perioada următoare vor ajunge la Iași și brazii pentru Crăciun. Aceștia vor fi aduși din Danemarca, iar ulterior, împodobiți și amplasați în diferite zone din oraș. Rămâne de văzut câți brazi vor fi livrați în acest an și ce decorațiuni vor fi folosite. „Avem pregătită și plasă de protecție pentru aceste flori, deoarece avem probleme cu anumite păsări, în special ciorile. Acestea vin și scormonesc între plante, și le rup. Florile vin în anumite ghivece, iar când le plantăm, durează ceva ca ele să prindă rădăcină, însă nu mai ajungea să se întâmple asta, fiindcă le găseam scoase de ciori. Cu plasa aceasta este mult mai bine, nu mai avem probleme și am reușit să salvăm sute de plante. Urmează acum să aducem brazii din Danemarca, pentru sărbătorile de iarnă, să vedem exact cât avem nevoie. Oricum, mai sunt crescuți de anii trecuți în pepiniera noastră, pe care îi vom folosi”, a mai precizat directorul general Laurențiu Ivan. Sutele de mii de flori, care sunt plantate acum, vor înfrumuseța orașul primăvara viitoare. Acestea sunt rezistente la temperaturile scăzute și nu ar trebui să apară probleme. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate