Florin Prunea dă de pământ cu Mihai Chirica! Este în sevraj…

Scenă politică și administrativă din Iași este zguduită de o declarație de o duritate fără precedent. Florin Prunea, fostul mare portar al Generației de Aur și fost oficial al clubului din Copou, a lansat un atac frontal și extrem de violent la adresa primarului Mihai Chirica. Într-o intervenție fără menajamente, Prunea a pictat tabloul unei administrații locale conduse de un edil complet deconectat de realitate. Florin Prunea a sugerat că atunci când nu consumă alcool, Mihai Chirica s-ar droga. Vă aducem aminte faptul că situația financiară de la Poli Iași este una sensibilă. Clubul riscă să se desființeze din cauza lipsei banilor. Ajutorul Primăriei Iași lipsește cu desăvârșire. Vă mai aducem aminte faptul că unul dintre artizanii falimentului Poli Iași este chiar Ciprian Paraschiv care a executat formația din Copou pentru suma de 500.000 de euro. „Când nu e alcoolul, e cu altele” Discuția, care viza inițial situația incertă din cadrul clubului de fotbal, a deviat rapid spre starea în care se află edilul șef al Iașului. Prunea a desființat complet credibilitatea primarului, acuzându-l direct de comportamente incompatibile cu funcția publică pe care o ocupă. „Nu te iei după ăla, este sevraj de dimineața până seara. Ăla umblă vai de mama lui. Când nu e alcoolul e cu altele, primarul de la Iași. Ei, de unde știu, tot Iașul știe”, a tunat Florin Prunea. Cuvintele grele folosite de Prunea nu lasă loc de interpretări și lovesc direct în imaginea publică a lui Mihai Chirica. Acuzațiile de „sevraj” și referirile directe la substanțe ilegale sau alcool transformă această declarație într-un scandal de proporții pentru municipalitate. Nu este secret că relațiile dintre lumea sportului ieșean și managementul politic local au fost adesea tensionate, însă amploarea acestui atac depășește nivelul unor simple neînțelegeri administrative. Prin afirmația că „tot Iașul știe”, Prunea mută discuția din sfera speculațiilor de culise direct în piața publică, transformând zvonurile în acuzații asumate cu un curaj desosebit. @nam.cort #primariaiasi #poliiasi #chirica #florinprunea #pentrutine ♬ sunet original – nAM CORT Până la acest moment, reacția oficială a Primăriei Iași sau a edilului Mihai Chirica lipsește, însă presiunea publică este uriașă. Într-un oraș cu pretenții culturale și europene, imaginea unui primar descris în termeni atât de duri de către o figură publică majoră riscă să lase urme adânci asupra credibilității întregii instituții. Florin Prunea este în război cu Mihai Chirica Florin Prunea este într-un război cu Mihai Chirica. Fostul mare internațional al României l-a acuzat de mai multe ori pe Mihai Chirica de faptul că folosește Poli Iași drept instrument politic. A doua zi după ce Poli Iași a retrogradat (în 2025) după ce a pierdut returul barajului cu Metaloglobus, Florin Prunea a acuzat că formația din Moldova a făcut acest lucru intenționat, la comanda primarului. Totul ar avea de-a face cu marca și palmaresul echipei, care au fost pierdute de Poli, și care au ajuns în posesia unei formații din al treilea eșalon, Gloria Ultra Iași. „E firma care a cumpărat palmaresul și cei doi căluți. De acolo au plecat și spectatorii. Și se vorbește că primarul Chirica are o înțelegere cu firma asta, sunt niște băieți care au echipă în Liga 3. Gloria Ultra Iași îi spune. Și vorbesc de la început: „Dacă retrogradăm, veniți voi și spuneți: Noi suntem și avem palmaresul! Tot orașul e cu noi”. Ca să pună batista pe țambal la retrogradare, asta vrea să facă Chirica. spunea Florin Prunea în urmă cu 1 an. În acest context este absolut șocant faptul că Mihai Chirica este acuzat de consum de droguri de către Florin Prunea