Şefii militari NATO, reuniune la Riga pe tema încălcărilor spațiului aerian ale Rusiei

La Riga, capitala Letoniei, şefii militari ai ţărilor membre NATO s-au întâlnit sâmbătă pentru a discuta despre recentele încălcări ale spaţiului aerian de către Rusia. Informaţia a fost transmisă de agenţia de presă dpa. „Astăzi, exprim solidaritate neechivocă şi deplină cu toţi aliaţii al căror spaţiu aerian a fost încălcat. Răspunsul Alianţei a fost solid şi va continua să se consolideze”, a afirmat amiralul Giuseppe Cavo Dragone, preşedintele Comitetului Militar NATO, în deschiderea reuniunii. „Aceste acte sunt escaladări nesăbuite şi pun în pericol vieţii, iar Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru aceste acţiuni”, a mai spus el. Dragone a vorbit şi despre câteva episoade istorice. Pe 25 septembrie 1939, bombardiere şi avioane de recunoaştere sovietice au pătruns în spaţiul aerian al Letoniei, Lituaniei şi Estoniei. El a descris acea acțiune militară ca pe „semnalul de deschidere al hotărârii Moscovei de a-şi impune voinţa”. „Momentul de astăzi ar trebui să rezoneze profund cu noi”, a mai declarat Dragone. Preşedintele leton Edgars Rinkevics, gazda conferinţei, a punctat la rândul său că „prioritatea imediată astăzi este în mod clar apărarea aeriană”. „După cum am menţionat deja, Rusia continuă un model de provocări, cel mai recent încălcând în mod imprudent spaţiul aerian al Poloniei şi Estoniei”, a declarat Edgars Rinkevics. Edgars Rinkevics a cerut ca NATO să răspundă cu promptitudine şi să schimbe misiunea de poliţie aeriană baltică într-o misiune de apărare aeriană cu reguli bine stabilite.
George Simion: NATO este singura alianță militară posibilă pentru România

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, George Simion, liderul AUR și candidat la alegerile prezidențiale, a vorbit despre poziția României în NATO și Uniunea Europeană, dar și despre controlul armatei în cazul unui conflict militar. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Simion: „NATO este o alianță defensivă crucială” George Simion a descris NATO ca fiind „singura alianță militară posibilă” pentru România și a subliniat caracterul defensiv al acesteia. „NATO, o alianță defensivă de securitate, o alianță militară, singura alianță militară posibilă și o alianță defensivă crucială, vitală pentru viitorul României”, a declarat Simion în cadrul emisiunii. El s-a arătat categoric împotriva ideii de creare a unei armate europene și a înarmării autonome a Uniunii Europene, pe care le-a calificat drept „bazaconii”. Simion: „Uniunea Europeană trebuie să rămână o alianță economică” Simion a precizat că România trebuie să rămână în Uniunea Europeană, dar a accentuat că aceasta trebuie să își păstreze caracterul economic, fără a se transforma într-un proiect de unificare culturală sau politică. „Eu văd viitorul României în Uniunea Europeană ca spațiul economiei comune, ca alianță, în primul și în primul rând, economică. Cum a fost gândit de la început”, a spus candidatul. El a adăugat că „Uniunea Europeană nu poate începe unificarea culturală a Europei” și că astfel de direcții nu sunt benefice pentru România. Simion: „Militarii străini sunt bineveniți, dar comanda trebuie să fie românească” Întrebat de Ionuț Cristache dacă susține reducerea, menținerea sau suplimentarea efectivelor americane din România, Simion a declarat că orice prezență aliată este binevenită, cu condiția ca forțele militare aliate de pe teritoriul țării să fie sub comandă românească. „Orice formă de asigurare a securității României este binevenită și de aceea, sub stindard NATO, sunt bineveniți militari străini, atâta timp cât comanda forțelor militare de pe teritoriul României aparține românilor”, a declarat liderul AUR. Simion: „În caz de conflict, comanda trebuie să fie a armatei române” Referindu-se la un scenariu ipotetic de ostilități pe teritoriul României, Simion a insistat că, în ciuda prevederilor din articolul 5 al Tratatului NATO, comanda operațională trebuie să aparțină României. „În cazul ostilităților pe teritoriul suveran al României, comanda operativă trebuie să aparțină armatei române. Asta este viziunea mea”, a declarat Simion. Cristache a remarcat că, în astfel de situații, se activează automat apărarea colectivă NATO și a pus sub semnul întrebării realismul unei comenzi exclusiv românești. Simion a răspuns: „Da, comanda trebuie să fie românească pe teritoriul suveran al României”. Simion: „Armata Română trebuie să redevină respectată” În finalul discuției, George Simion a vorbit despre necesitatea unei reforme interne a armatei române, afirmând că aceasta trebuie să fie din nou respectată, atât la nivel intern, cât și internațional. Cu un ton critic, a ironizat conducerea militară actuală: „Să vină un general cu burtă de la MApN să zică ceva, să fie și pe achiziții dacă se poate… păi râde lumea. Ne luăm în serios sau nu?”, a spus candidatul la prezidențiale. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele