Doliu în sportul mondial! A murit la 68 de ani

Sportul mondial este în doliu, după ce vineri, 17 aprilie 2026, legendarul baschetbalist brazilian Oscar Schmidt a încetat din viață la vârsta de 68 de ani. Participant la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, Schmidt a murit într-un spital din Sao Paulo, unde fusese internat recent cu anumite probleme medicale. A murit legendarul baschetbalist brazilian Oscar Schmidt! Sportul mondial este în doliu, după ce presa din Brazilia a anunțat, vineri, decesul legendarului baschetbalist Oscar Schmidt, participant la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, anume Moscova 1980, Los Angeles 1984, Seoul 1988, Barcelona 1992 și Atlanta 1996. Supranumit „Mâna Sfântă”, în traducere din Mao Santa, Schmidt a stabilit numeroase recorduri la nivelul baschetului și a fost apreciat de întreaga scenă internațională a acestui sport. De altfel, cluburile cu prestigiu din NBA s-au luptat mulți ani pentru a-l convinge să dea cu pixul pe un contract, însă fără succes. Revenind în prezent, Oscar Schmidt se afla de ce ceva timp într-un spital din Sao Paulo, unde a fost internat după ce i s-a făcut rău în propria casă. Din nefericire, vineri, pe 17 aprilie, presa din Brazilia a transmis că doctorii nu i-au mai putut salva viața și legendarul Oscar Schmidt s-a dus în ceruri la vârsta de 68 de ani. Cauza precisă a decesului nu a fost dezvăluită încă, însă prin intermediul unui comunicat preluat de brazilienii de la G1, familia lui Schmidt a amintit de faptul că legenda baschetului se lupta de aproximativ 15 ani cu o tumoră cerebrală. „A fost un un exemplu de determinare, curaj și dragoste pentru viață”, au transmis membrii familiei, sugerând că lupta lui Schmidt din ultimul deceniu și jumătate nu a fost tocmai ușoară. Așadar, cel mai probabil, afecțiunea medicală menționată mai sus ar fi putut avea o contribuție importantă la decesul fostului internațional brazilian. Oscar Schmidt cel mai bun marcator din istoria baschetului Asemenea lui Pele, care e cel mai bun marcator din istoria fotbalului, Oscar Schmidt a înscris cele mai multe puncte pe scena baschetului internațional, anume 49.737. Așa cum am precizat deja, el a participat cu naționala Braziliei la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, iar în anii ’80, când impresiona în tricoul Selecao, el a fost ademenit cu multiple oferte din NBA. Însă, le-a refuzat pe toate, deoarece în acea perioadă FIBA îi interzicea să mai reprezinte naționala Braziliei în cazul care accepta o propunere din cea mai importantă ligă de baschet americană. „A fost cea mai ușoară decizie pe care am luat-o vreodată în viața mea. Să joci pentru echipa națională este cel mai nobil lucru care există, e diferit. Reprezinți o țară întreagă, și asta este mult mai bine decât să joci în NBA”, declara Oscar Schmidt, în 2019, pentru agenția EFE. În cele din urmă, „Mâna Sfântă” a ajuns să evolueze și în afara Braziliei, însă nu în SUA, ci în Europa, de unde a reprezentat mai multe echipe din Italia și Spania. Cu 1.093 puncte consemnate în dreptul său, Oscar Schmidt este și cel mai bun marcator din istoria Jocurilor Olimpice. Însă, recordurile stabilite de el în baschetul mondial sunt multiple, iar cluburi precum Juve Caserta, Pavia, ambele din Italia, sau Flamengo, din Brazilia, i-au retras definitiv numărul pe care l-a purtat pe tricou. Oscar Schmidt a fost decorat cu Ordinul Olimpic în 1997, este inclus în TOP 50 cei mai mari jucători din istoria FIBA, a fost inclus în Hale of Fame-ul baschetului italian și, de asemenea, inclus în Hale of Fame-ul baschetului din SUA, chiar dacă, așa cum am menționat deja, nu a apucat să joace în NBA. „A fost cea mai dedicată persoană pe care am văzut-o”, a declarat Felipe Schmidt, fiul lui Oscar Schmidt.
Marele campion rupe tăcerea: Am iubit drogurile, petrecerile cu cocaină. Sunt un dependent

Un fost mare campion din NBA a povestit în cadrul unui podcast despre lupta dură cu drogurile pe care a dus-o încă de pe vremea când era în activitate. Lamar Odom, ex-medaliat cu aur la Campionatul Mondial din 2010 cu echipa Statelor Unite ale Americii, spune că este dependent și că la viața sa a iubit petrecerile unde se consuma cocaină. Mărturisire terifiantă a lui Lamar Odom: „Am iubit drogurile, petrecerile cu cocaină” Fostul mare baschetbalist Lamar Odom a vorbit în podcast-ul „The Cousins” despre consumul de droguri cu care s-a luptat de pe vremea când activa în NBA. Câștigător al medaliei de aur la Campionatul Mondial din 2010 cu echipa americană, acesta susține că este dependent și totdeauna a fost fanul petrecerilor cu cocaină, scrie sportal.blic.rs. Lamar Odom a jucat în cariera sa a echipe de top din baschetul de peste Ocean, cum ar fi Los Angeles Clippers, Lakers, Miami Heat, Dallas Mavericks și a fost dublu campion NBA. Nu este un lucru nou pentru iubitorii baschetului american, întrucât în 2015, a fost la un pas de deces din cauza unei supradoze de cocaină. Aflat în stare critică și intrat în comă, a reușit printr-un miracol să scape și să supraviețuiască. În podcastul menționat anterior, fostul pivot a descris modul în care a încercat să păcălească sistemul consumând droguri, în special cocaină, multă cocaină, mai ales vara, chiar și în timp ce cânta. Ceea ce este frapant este că se autointitulează nonșalant ca fiind „dependent”. „În 2015, iubeam drogurile, într-adevăr. Vorbești cu un adevărat dependent. Consumam cocaină, nu aveam obligații. Nu consumam droguri în timp ce cântam, dar vara, da. Ar fi o nebunie dacă aș lua cocaină și aș cânta în același timp. Am avut totuși niște veri grozave, cu cocaină. Am avut controlul, dar când ai mintea unui bețiv, te gândești cum să păcălești sistemul. Și eu făceam asta, petreceri cu cocaină”, a spus Odom. Foto: FacebookLamar Odom Moștenire din familie. „Nu știu cât a contat” Lamar a povestit cum a început dependența sa pentru droguri, iar aici l-a avut exemplu negativ chiar pe tatăl său. Totul a fost dublat de trauma produsă de decesul mamei, pe când era adolescent, iar aceste evenimente l-au determinat să o apuce pe acest drum teribil. „Mulți oameni nu moștenesc dependența genetic, dar tatăl meu era dependent de heroină. Nu ştiu cât a contat. Am început cu marijuana, la 14 ani. Eram și traumatizat, mama a murit când aveam 12 ani. Simţeam că explodez, după ce am pierdut-o, ea mi-a fost mereu alături, mi-a fost cea mai bună prietenă. Îmi amintesc, că atunci când aveam 10 ani, i-am spus mamei mele că o să merg în NBA și o să îi cumpăr o casă imensă. La 12 ani, o pierdusem deja şi nu ştiam ce se va alege de mine”, a concluzionat Odom.