Sabalenka, eliminare șoc de la Openul Chinei!

sabalenka,-eliminare-soc-de-la-openul-chinei!

Bielorusa Aryna Sabalenka (28 de ani, locul 2 WTA) a fost eliminată în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Beijing, iar adversara sa, Nikola Bartunkova, favorita 26, a obținut victoria carierei. Sportiva din Cehia, în vârstă de 20 de ani, s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-3, în 95 de minute de joc. Aryna Sabalenka, fost lider mondial, a suferit o eliminare șoc la Openul Chinei. Favorita 2 a turneului WTA 1.000 Beijing a fost învinsă de Nikola Bartunkova, care a obținut victoria carierei după o partidă care a durat puțin peste o oră și jumătate de joc, încheiată cu scorul de 6-4, 6-3. Bartunkova a câștigat game-ul inaugural, cu break, apoi fiecare dintre jucătoare și-a câștigat serviciul. Sabalenka a avut opt mingi de break. Game-ul cu care a fost înschis primul set a fost câștigat de cehoaică la zero. În setul al doilea doar două game-uri au fost mai echilibrate. La 1-1, când Bartunkova a fructificat a doua minge de break, respectiv la 5-3, când a reușit încă o dată să obțină break-ul și să închidă partida cu 6-4, 6-3. Ambele jucătoare au reușit câte patru ași și au avut câte două duble greșeli. Victoria cehoaicei este surprinzătoare prin prisma statisticilor, asta deoarece Bartunkova a pus în teren doar 48% din mingi cu primul serviciu, iar cu acestea a câștigat 83% dintre puncte. Asta în timp ce Sabalaneka a avut 64% din mingi cu primul serviciu, dat a câștigat doar 53% din puncte. She gets it done 🔥 Nikola Bartunkova secures the win of her career defeating No.2 seed Sabalenka in straight sets! #ChinaOpen https://t.co/2NHzzCGrKT — wta (@WTA) October 4, 2026 „M-am concentrat pe mine însămi, încercând să rămân calmă. Sabalenka este o legendă… așa că sunt extrem de fericită că am câștigat meciul”, a declarat Bartunkova la finalul partidei. În sferturile de finală, Nikola Bartunkova o va întâlni pe austriaca Sinja Kraus (24 de ani, locul 95 WTA). Eliminarea prematură a Arynei Sabalenka vine la numai o zi după ce actualul lider, Elena Rybakina (27 de ani), a pierdut în turul secund, în fața Alinei Charaeva (24 de ani, locul 11 WTA). Bartunkova, în afara Top 100 la începutul anului Nikola Bartunkova a început anul cu o poziționare în afara Top 100, pe locul 126 WTA. Rezultatele notabile din acest an i-au permis o ascensiune până pe locul 34 WTA, pe care l-a atins la finalul lui august. Între rezultate se află turul 3 la Australian Open, turneu câștigat de Elena Rybakina, optimile de finală de la Roma, finala de la Birmingham, turul 3 la Wimbledon și US Open.

Incredibil! Novak Djokovic, eliminat în primul tur la US Open

incredibil!-novak-djokovic,-eliminat-in-primul-tur-la-us-open

Novak Djokovic (39 de ani), cap de serie 4, a fost eliminat de la US Open încă din primul tur, după un meci maraton, marcat de probleme medicale și în care a vomitat pe teren. Fostul lider mondial a fost învins de argentinianul Mariano Navone (25 de ani, locul 48 ATP), cu 7-6 (5),  5-7, 4-6, 6-2, 6-1, în 4 ore și 40 de minute de joc. Novak Djokovic, eliminare surprinzătoare de la US Open Sârbul Novak Djokovic a fost eliminat de la US Open, încă din runda inaugurală, pentru prima dată după 20 de participări la turneul major pe care l-a câștigat de patru ori în cariera sa. Djokovic a începutul meciul în forță, a condus cu 3-0 și 4-1, dar a pierdut setul în tie-break. În setul secund, unul echilibrat, în care fiecare și-a câștigat gameul de serviciu, Djokovic a reușit să facă break-ul, ca apoi să se impună cu 7-5. Și cel de-al treilea set a fost la fel de echilibrat, Djokovic a făcut break-ul pentru 5-4. La jumătatea acestui set, „Nole”, care a acuzat probleme medicale, a trecut printr-o situație delicată și a vomitat pe teren. Iar lucrurile s-au complicat pentru campionul sârb, care în ultimele două seturi a mai câștigat doar trei game-uri. „Cred că era evident că am avut o senzație îngrozitoare pe teren. Este ceva cu care m-am confruntat, din păcate, practic în fiecare meci din acest an – vărsături, greață, o problemă serioasă. Și apoi, practic tot corpul meu începe să cedeze, cu crampe și dureri. Da, la final spatele a cedat,la fel și umărul și nu am mai putut încheia meciul. Conduceam cu un break în setul al patrulea, dar m-am chinuit tot timpul, încă din al patrulea game al meciului”, a declarat Novak Djokovic, după eliminarea prematură de la US Open, citat de ATP Tennis. Pe parcursul meciului, Djokovic a făcut 70 de erori neforțate, din care 29 în ultimele două seturi, semn că a fost vizibil afectat, fizic, mental și emoțional. Navone, în cele cinci seturi, a avut 26 de erori neforțate și 36 de winnere, cu 10 mai puține decât sârb. Pentru Novak Djokovic, aceasta a fost doar a treia eliminare încă din primul tur la turneele de Grand Slam, după cele din 2005 și 2006, de la Australian Open. Tot din primul tur a fost eliminat și de pe tabloul de dublu mixt de US Open, unde a făcut pereche cu Aryna Sabalenka (28 de ani), liderul tenisului feminin. US Open 2023, ultimul Grand Slam din carieră Novak Djokovic are în plamaresul său 101 titluri ATP, din care 24 trofee majore, iar în ultima vreme a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l cuceri și pe cel de-al 25-lea, cu care ar fi doborât recordul stabilit de australianca Margaret Court în 1973. La ediția US Open 2023, Djokovic a câștigat ultimul său turneu de Grand Slam, după o finală disputată cu Carlos Alcaraz (23 de ani, locul 3 ATP). A avut șansa să doboare recordul la Australian Open 2026, când a ajuns în finală, pe care a pierdut-o, tot în fața ibericului. Din cele 24 de trofee majore, cele mai multe le are la Australian Open (10), urmat de cele de la Wimbledon (7), US Open (4) și Roland Garros (3).

Alcaraz și Serena Williams au făcut pereche la US Open, dar au fost eliminați

alcaraz-si-serena-williams-au-facut-pereche-la-us-open,-dar-au-fost-eliminati

Carlos Alcaraz (23 de ani) și Serena Williams (44 de ani) au făcut pereche pe tabloul de dublu mixt de la US Open, dar au fost eliminați în sferturile de finală. Cei doi au fost învinși de favoriții 4, elvețianca Belinda Bencic (29 de ani) și italianul Flavio Cobolli (24 de ani), scor 5-4 (4), 4-1, după numai 56 de minute de joc. Alcaraz și Serena Williams, o veritabilă echipă de staruri, cu 30 de trofee majore de simplu, cumulate, au beneficiat de un wild card din partea organizatorilor. O altă eliminare surprinzătoare a fost cea a perechii formate din Novak Djokovic (39 de ani) și Aryna Sabalenka (28 de ani), principalii favoriți, care au părăsit competiția încă dn primul tur de pe tabloul de dublu. Carlos Alcaraz, campionul en-titre de la US Open, și Serena Williams, cu șase trofee de simplu la Flushing Meadows, au făcut pereche pe tabloul de dublu mixt al ediției din acest an. Pentru Alcaraz aceasta a fost prima apariție oficială după o lungă pauză, cauzată de o accidentare la mâna dreaptă. Ambele meciuri jucate, cel din optimile de finală, câștigat în fața perechii Erin Routliffe (Noua Zeelandă)/ Lloyd Glasspool (Marea Britanie), scor 5-3, 4-1, dar și cel din sferturi, pierdut în disputa cu perechea Belinda Bencic – Flavio Cobolli, au fost presărate de puncte spectaculoase, spre bucuria fanilor. În ciuda eliminării timpurii, Alcaraz și Serena Williams s-au arătat foarte încântați de ceea ce au oferit publicului, având chiar și un dialog amuzant în acest sens, în timp ce își făceau împreună recuperarea. „Mă simt grozav. Chiar dacă am pierdut, să joc alături de ea este ceva incredibil”, a spus Alcaraz, citat de The Tennis Letter. „Am câștigat. Am câștigat un meci, am pierdut un meci”, a fost replica legendarei Serena Williams. „Da, am terminat la egalitate”, a completat ibericul. În semifinale se vor juca partidele Elina Svitolina (Ucraina)/Gael Monfils (Franța) – Belinda Bencic/ Flavio Cobolli și  Karolina Muchova/ Jakib Mensik (ambii din Cehia) – Mirra Andreeva/Andrey Rublev (Rusia). Meciurile vor avea loc în această noapte, de la orele 2:00, respectiv 3:30 (ora României). Carlos Alcaraz, cap de serie 2 pe tabloul de simplu Carlos Alcaraz (locul 3 ATP) este cap de serie 2 pe tabloul principal, care va începe pe 30 august, după ce liderul mondial Jannik Sinner (25 de ani) și-a anunțat retragerea de la turneul unde anul trecut a ajuns în finală. Astfel, principalul favorit al turneului de simplu este germanul Alexander Zverev (29 de ani), campionul de la Roland Garros 2026, în timp ce sârbul Novak Djokovic (patru titluri la US Open) este cap de serie 4. Tragerile la sorți pentru tablourile principale, atât la masculin, cât și la feminin, au loc pe 27 august, de la ora 20:00 (ora României).

Roger Federer, apariție pe teren la US Open. Ce a spus despre revenirea în tenis

roger-federer,-aparitie-pe-teren-la-us-open.-ce-a-spus-despre-revenirea-in-tenis

Roger Federer (45 de ani), cu cinci titluri la US Open, revine pe teren la Flushing Meadows, de data aceasta pentru un meci demonstrativ. Prezența sa, la șapte ani de la ultima apariție la New York, a adus în discuție o posibilă revenire în circuit, însă fostul lider mondial a ținut să lămurească situația vehiculată la patru ani de la retragerea sa oficială din activitatea sportivă. Roger Federer, apariție pe teren la US Open într-un meci legendar Roger Federer, deținătorul a 103 titluri ATP, din care 20 de trofee majore, apare pe terenul de la US Open, într-un meci demonstrativ, alături de alte nume legendare din tenisul masculin, Andy Rodrick, Andre Agassi și John McEnroe. Meciul, unul de dublu, e marți, 25 august, pe terenul „centralului” Arthur Ashe, arena de unde are cea mai frumoasă amintire legată de US Open, aceea de a cuceri cinci titluri consecutive, în perioada 2004-2008. Apariția sa la US Open a adus în discuție posibila revenire în circuiul de tenis, însă fostul lider mondial a dat un răspuns categoric în acest sens. „Nu, nu, nu, sub nicio formă. Mulțumesc pentru întrebare. Mă întrebam dacă se va pune această problemă, dar mă bucur să clarific lucrurile, în cazul în care cineva ar fi avut cea mai mică îndoială”, a afirmat Roger Federer, în cadrul conferinței de presă premergătoare demonstrativului de la New York. Roger Federer: „Sincer să fiu, am emoții” Cel mai recent meci oficial pe care Roger Federer l-a jucat la US Open a fost în 2019, când ajungea în sferturile de finală pe care le-a pierdut în fața lui Grigor Dimitrov. Deși intenționa să revină la New York și în anii următori, accidentările l-au împiedicat să facă acest lucru în 2020 și 2021, ca în 2022 să se retragă definitiv din activitatea sportivă la ediția din acel an a Laver Cup. Astfel, Federer are ocazia de a-și lua rămas-bun de la fani, după cinci ani de la ultimul meci oficial jucat, cel din sferturile de finală de la Wimbledon. „Sincer să fiu, am emoții. Nu am mai jucat niciun set de la… cred de la meciul cu Hurkacz de la Wimbledon, trebuie să fi trecut vreo cinci ani de atunci. Mă bucur enorm să pot reveni în locul unde am trăit atâtea momente minunate. Este o ocazie reală de a spune mulțumesc și la revedere”, a mai precizat Roger Federer. În palmaresul său, elvețianul deține 20 de titluri majore, din care opt sunt la Wimbledon, cucerite în 2003-2007, 2009, 2012 și 2017. La Australian Open a obținut șase trofee, în 2004, 2006,2007, 2010, 2017 și 2018), la US Open are cinci titluri, în perioada 2004-2008, iar la Roland Garros, doar unul, cel din 2009. US Open are loc în perioada 30 august – 13 septembrie, iar campionul en-titre este ibericul Carlos Alcaraz (23 de ani), care s-a impus în finală în fața italianului Jannik Sinner (25 de ani).

Simona Halep, retragere oficială din tenis la Sports Festival. Evenimentul e live de la ora 17:00, de la Cluj

simona-halep,-retragere-oficiala-din-tenis-la-sports-festival.-evenimentul-e-live-de-la-ora-17:00,-de-la-cluj

19:23 Simona Halep, Nadia Comăneci și Gică Hagi au dat autografe 18:11 Coleg nou de echipă pentru Simona Halep Andrei Pavel i-a dat racheta lui Stere Halep, care a jucat alături de fata lui. Punct câștigat de tatăl Simonei a fost aplaudat în picioare de toți cei din sală. Foto: ProSport 18:08 Simona și Elina au fost mai bune Simona și Elina au câștigat game-ul pe serviciul ucrainencei, cedând doar două puncte. 18:04 Echipele s-au amestecat După ce Simona și Andrei au egalat scorul, s-au amestecat echipele. Astfel, fetele joacă împotriva băieților. 17:57 Perechea Svitolina, Monfils conduce cu 1-0 Svitolina și Monfils au câștigat primul game, pe serviciul francezului, la punct decisiv. Se joacă exact la ca meciurile oficiale de dublu mixt, fără avantaj la 40-40, echipa care câștigă punctul adjudecându-și game-ul. 17:44 În scurt timp începe primul meci demonstrativ În cadrul partidei de dublu mixt adversare sunt perechile alcătuite din Simona și Andrei Pavel, respectiv, Elina Svitolina și Gael Monfils. Fetele își vor servi una alteia, la fel și băieții. Jumătate din teren este verde, simbolizând iarba de la Wimbledon, iar cealaltă este portocalie, ca la Roland Garros. Sunt cele două turnee de Mare Șlem câștigate de Simona. Foto: ProSport 17:42 Emoție totală în sala de la Cluj-Napoca Gică Hagi, Luminița Hagi și Ianis Hagi au fost pătrunși de momentul intonării imnului! Impresionant! Foto: ProSport 17:39 Imnul Național este interpretat de Loredana Tania Halep, mama Simonei Halep, a cântat imnul național din tribune alături de Loredana Groza și de miile de suporteri, printre care s-a regăsit și Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca. Loredana a interpretat toate strofele Imnului. 17:34 Nadia Comăneci a plâns în hohote în timpul discursului Simonei „Vă mulțumesc că sunteți alături de mine într-un asemenea moment. Mi-ați fost toată viața alături. Azi vreau să fie despre cariera mea, despre mine și despre voi, care mi-ați fost alături. Haideți să ne bucurăm și să zâmbim mult. Toată viața mea e surprinsă în aceste trofee. Când am trecut prin momnente grele, oamenii mi-au fost alături”, a spus Simona. 17:32 Simona Halep a ridicat sala în picioare Prezentată de Loredana, Simona Halep și-a făcut apariția în BT Arena, în aplauzele celor din sală. Foto: ProSport 17:25 Loredana, moment fabulos Celebra interpretă a cântat pentru Simona Halep. În tribune, Nadia Comăneci era cu lacrimi în ochi! Pe ecranul din partea superioară a sălii se dau imagini cu fosta mare jucătoare de tenis. Foto: ProSport 17:24 Persoane dragi Simonei urmăresc show-ul din tribune Printre cei care au ținut neapărat să vadă spectacolul se numără marea Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Virginia Ruzici, dar și Gică Hagi și soția. 17:21 Sunt de față toți cei care au contribuit la cariera Simonei Halep Nu puteau lipsi antrenorii Daniel Dobre și Darren Cahill sau foștii jucători Andrei Pavel, Gael Monfils (aflat, încă, în activitate), soția lui Elina Svitolina. Foto: ProSport 17:17 Sunt anunțate personalitățile care participă la spectacol Arbitru de scaun va fi celebrul Kader Nouni, cunoscut pentru modul în care îmbină seriozitatea cu glumele, chiar și la meciurile de Mare Șlem. Foto: ProSport 17:14 Surpriză mare în ceea ce privește prezentatorii spectacolului Printre nori de fum și-au făcut apariția pe teren Andi Moisescu și Andrew Krasny, unul dintre cei mai cunoscuți producători de emisiuni de televiziune din Statele Unite ale Americii. 17:06 Show de calitate în BT Arena Spectacolul a început cu un scurt recital al Loredanei. Foto: ProSport Simona Halep (34 de ani) va avea retragerea oficială din tenis la Sports Festival, sâmbătă, 13 iunie. Evenimentul este live de la ora 17:00, de la Cluj, din BT Arena, loc drag campioanei pentru meciurile cu echipa de Fed Cup, dar și pentru partidele de la Transylvania Open. Ultimul meci oficial al Simonei Halep, când și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist, a fost chiar la Transylvania Open, în februarie 2025, după partida pierdută în fața italiencei Lucia Bronzetti (27 de ani, locul 147 WTA), scor 1-6, 1-6, în turul inaugural. Simona Halep va avea parte de un eveniment de gală pentru retragerea sa oficială din tenis, iar la evenimentul de la Cluj, Sports Festival, ce va fi live de la ora 17:00, vor participa nume sonore din tenisul mondial, Elina Svitolina (31 de ani, locul 8 WTA), campioana de la Roma 2026, Gael Monfils (39 de ani, fost număr 6 ATP), precum și Darren Cahill (60 de ani). Acesta din urmă este fostul antrenor al Simonei Halep, alături de care românca a reușit să cucerească cele două titluri majore din cariera sa, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. Trofeul de pe zgura pariziană a venit după două finale pierdute, cea din 2014, cu Maria Sharapova (38 de ani, fost lider mondial) și cea din 2017, cu Jelena Ostapenko (29 de ani, locul 36 WTA). Atmosfera de la BT Arena va fi întreținută de americanul Andrew Krasny (46 de ani), cunoscut publicului pentru rolul său de prezentator și gazdă a unora dintre cele mai importante turnee WTA. Acesta s-a arătat foarte încântat de oportunitatea de a fi alături de Simona Halep și de a-i celebra impresionanta carieră. Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din România Simona Halep a fost lider mondial timp de 64 de săptămâni, iar această poziție a fost atinsă în 9 octombrie 2017, după finala de la Beijing. În carieră, Simona Halep a câștigat 24 de trofee WTA. De-a lungul timpului, România a avut doar patru jucătoare care au ajuns în top 20: Irina Spîrlea (52 de ani), locul 7 WTA – octombrie 1997, Virginia Ruzici (71 de ani), locul 8 WTA – mai 1979, și Sorana Cîrstea (36 de ani), locul 18 WTA – mai 2026. Virginia Ruzici a fost prima jucătoare din România care a cucerit titlul de la Roland Garros, în 1978, an în care a câștigat și trofeul de dublu feminin, alături de Mima Jausovec (69 de ni), adversara sa de la simplu. Virginia Ruzici a fost managerul Simonei Halep în perioada 2008-2022. Simona Halep, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca Simona Halep, o „personalitate marcantă

Cum își petrece Simona Halep sâmbăta. E o femeie singură și profită din plin de timp

cum-isi-petrece-simona-halep-sambata.-e-o-femeie-singura-si-profita-din-plin-de-timp

Simona Halep (34 de ani), fost lider mondial al tenisului feminin, nu poate sta departe de sportul în care a scris istorie. Iar modul în care și-a petrecut sâmbata indică acest lucru. Chiar dacă este singură, după divorțul de Toni Iuruc, Simona Halep este împăcată cu acest statut și profită de timpul liber pe care îl are, mai ales că s-a și retras din activitatea sportivă de mai bine de un an. Din postura de femeie singură, dar și la luni bune de când s-a retras din activitatea sportivă, Simona Halep profită din plin de timpul liber. Sâmbătă, 16 mai, fostul lider a făcut o postare de tip InstaStory, în care le-a arătat celor care o urmăresc cu ce se ocupă când încearcă să își încarce „bateriile”. Iar potrivit postării sale, Simona Halep a urmărit reluarea confruntării dintre norvegianul Casper Ruud (27 de ani, locul 25 ATP) și italianul Luciano Dardeli (24 de ani, locul 20 ATP), din semifinala Masters 1.000 Roma. Postarea a fost însoțită de un mesaj simplu: „Bună dimineața, viață”, la care a pus și un emoticon ce simblolizează o inimă. Din imaginea postată, pe masa din fața televizorului, lângă ceașca de cafea se află și câteva albume foto, dedicate celor două turnee majore câștigate în carieră, Roland Garros și Wimbledon, precum și biografia sa, „Din România, Simona Halep”, un volum realizat de cei de la treizecizero. Într-un video postat tot pe InstaStory, Simona Halep răsfoiește volumul biografic, iar legenda pe care a postat-o la acest video induce nostalgie. „Ce vremuri frumoase… Respect pentru aceste femei minunate”, a scris Simona Halep, video fiind acompaniat de melodia „Inspire The World”. În cadrele surprinse, se văd saluturile pe care le-a avut cu adversarele sale de-a lungul carierei, de la Serena Williams (44 de ani) la Maria Sharapova (39 de ani), la Angelique Kerber (38 de ani), Andrea Petkovic (38 de ani), Carla Suarez Navarro (37 de ani), Ana Ivanovic (38 de ani) sau Sloane Stephens (33 de ani). Simona Halep revine la Cluj Fostul lider mondial s-a retras din activitate în timpul turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj Napoca, în februarie 2025. Decizia, surprinzătoare, a venit la câteva luni după ce revenise în circuit, însă nu a reușit să ajungă la forma care a consacrat-o. Simona Halep nu a stat depate de tenis și a răspuns prezent la evenimentele unde a fost invitată, iar la Turneul Campioanelor a fost ambasadoarea WTA Finals, competiția la care a debutat în 2014 și unde a reușit prima sa victorie în fața Serenei Williams. În acest an, pe 13 iunie, Simona Halep revine la Cluj Napoca, la meciul de gală din cadrul Sports Festival, unde va fi celebrată cariera impresionantă în care a reușit să câștige 24 de trofee WTA, din care două de Grand Slam. La evenimentul care va avea loc la BT Arena vor fi prezenți Andrei Pavel (50 de ani), Elina Svitolina (31 de ani, cea care astăzi joacă în finala de la WTA Roma cu Coco Gauff), Gael Monfils ( 39 de ani, fost număr 6 ATP), precum și Darren Cahill (60 de ani), antrenorul cu care românca a colaborat timp de 6 ani și cu care a câștigat cele două trofee majore.

Povestea trăită de Simona Halep la Madrid a ajuns și la americani

povestea-traita-de-simona-halep-la-madrid-a-ajuns-si-la-americani

Simona Halep, fost lider mondial, a rememorat prima sa ediție de la Madrid Open, în care a jucat direct pe tabloul principal, iar povestea trăită a ajuns și la americani, care au reacționat. Ediția din 2012 a Madrid Open a fost unică în istoria turneului deținut de legendarul Ion Țiriac în perioada 2009-2021, iar asta ca urmare a culorii deosebite pe care a avut-o terenul de zgură de la Caja Magica, acoperit cu zgură albastră. „L-a lăudat”, au scris cei de la World Tennis US, citând postarea făcută de dubla campioană de la Madrid (2016 și 2017). Pentru Simona Halep (34 de ani), turneul de la Madrid are însemnătate aparte, aici cucerind două dintre cele 24 de trofee WTA din cariera sa, iar în anul de debut pe tabloul principal a avut parte de un meci de poveste, în care a pierdut dramatic în fața lui Venus Williams (45 de ani), după ce învingătoarea s-a stabilit în tie-break-ul setului decisiv. „Stăteam și mă gândeam la asta azi și m-am întors până în 2012, la primul meu meci la Madrid. A fost pe zgură albastră în acel an, ceea ce a fost… o experiență. Am jucat cu Venus Williams în primul tur și am pierdut 6-7 în decisiv. A fost un maraton. Dar, îmi amintesc că am plecat de pe teren gândindu-mă că abia aștept să revin anul viitor. Atunci am știut că sunt capabilă să câștig meciuri importante aici”, este parte din postarea Simonei Halep care a atras atenția americanilor. Meciul din turul inaugural de la Madrid 2012 a fost primul direct între cele două sportive. Americanca s-a impus în alte două meciuri consecutive (Roma 2012 și Tokyo 2013), iar Simona Halep a câștigat următoarele patru meciuri (Roma 2015, Montreal 2018, Australian Opne 2019 și Miami 2019). Ultima participare a Simonei Halep la Madrid Open a fost în 2022, când pierdea în fața lui Ons Jabeur. Madrid 2012, criticat de „Regele Zgurii” În acest moment, un singur turneul de zgură are o altă culoare decât cea cu care sunt obișnuiți iubitorii tenisului, cel de la Charleston, care este acoperit cu zgură verde. De altfel, ediția din 2012 de la Madrid a fost singura care s-a desfășurat pe zgura albastră. „Regele Zgurii”, așa cum este supranumit Rafael Nadal, s-a declarat nemulțumit de decizia luată de organizatori de a schimba culoarea zgurii de la Madrid. „Părerea mea nu s-a schimbat în ceea ce privește conceptul și organizarea acestui turneu. Critica mea nu vizează turneul în sine, ci ATP, care nu ar fi trebuit să permită niciodată o astfel de schimbare la un turneu de această anvergură”, a declarat Rafael Nadal în cadrul turneului din 2012, notează Tennis Head. La Madrid 2012, Rafael Nadal, favoritul 2, a fost eliminat în optimile de finală de ibericul Fernando Verdasco, cap de serie 15. Nadal a câștigat cinci titluri la Madrid (2008, 2010, 2013, 2014 și 2017).

Simona Halep a plecat într-o vacanță exotică

simona-halep-a-plecat-intr-o-vacanta-exotica

Simona Halep, fostul lider mondial al tenisului feminin, profită de timpul liber pe care îl are după ce s-a retras din activitatea sportivă și a plecat într-o vacanță exotică. Dubla campioană de Grand Slam a postat pe contul său de Instagram câteva imagini de la noua destinație și a folosit trei cuvinte prin care și-a descris starea, una de mulțumire. Simona Halep, într-o vacanță exotică. Mesajul din trei cuvinte folosit de fostul lider mondial  Simona Halep (34 de ani) a plecat într-o vacanță exotică unde profită de timpul liber pe care îl are după ce s-a retras din activitatea sportivă. Halep a folosit trei cuvinte prin care a descris starea sa din noua destinație, de unde a postat mai multe imagini în postări de tip InstaStory, inclusiv cu ea, foarte zâmbitoare. „Bună dimineață, viață”, este mesajul simplu pe care l-a postat Simona Halep ca legendă pe una dintre imaginile în care printre copaci se vede o mare liniștită. După retragerea de la începutul anului trecut, Simona Halep s-a împărțit între România, unde are familia și afacerile hoteiere, și Emiratele Arabe Unite, unde recent și-a achizționat un apartament de lux. Nu a spus „nu” atunci când i-a fost solicitată prezența la diferite evenimente sportive, precum cea de la WTA Finals de anul trecut, când a fost ambasadoarea competiției în care a scris istorie în 2014, când reușea prima sa victorie în fața Serenei Williams. Luna viitoare, Simona Halep va participa la un meci demonstrativ la Chișinău, la inaugurarea Centrului Național de Tenis. Halep va face pereche cu moldoveanul Radu Albot, fost loc 39 ATP, iar adversari le vor fi Juan Del Potro, campionul de la US Open 2009, retras din tenis în 2022, și Lia Belibova (17 ani), aflată pe locul 285 în clasamentul ITF Junior. Românii o pot vedea pe Simona Halep la Cluj, într-un meci de gală  Simona Halep s-a retras din activitatea sportivă în 2025, în timpul turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj. Fostul lider mondial, cu 24 de trofee WTA în palmares, este atras de orașul transilvănean, iar în iunie, în cadrul Sports Festival, va avea parte de un meci de gală. Printre invitații la acest eveniment se află Andrei Pavel, Elina Svitolina și Gael Monfils, dar și Darren Cahill, cel cu care românca a făcut echipă timp de șase ani și cu care a scris istorie. Australianul Darren Cahill este cunoscut ca antrenorul ce a reușit să aducă pe primul loc în lume patru sportivi diferiți: Lleyton Hewitt (noiembrie 2001, cel mai tânăr lider mondial, care a fost detronat în 2022 de Carlos Alcaraz), Andre Agassi (mai 2003, cel mai în vârstă sportiv ajuns pe locul 1 ATP), Simona Halep (octombrie 2017) și Jannik Sinner (iunie 2024).

Un fost lider ATP îl face praf pe Patrick Mouratoglou, ex-antrenorul Simonei Halep

Andy Roddick, fost lider ATP, îl face pe praf pe Patrick Mouratoglou, ex-antrenourul Simonei Halep, după ce francezul a avut o serie de declarații controversate la adresa ibericului Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 1 ATP). Americanul pune însă aceste declarații pe seama „goanei după click-uri”. Carlos Alcaraz a fost eliminat de la Miami în turul 3, după ce a pierdut în fața lui Sebastian Korda, favoritul 32, iar această ieșire a ibericului a fost „taxată” de Mouratoglou, care nu a ezitat să îl numească „plictisit” și fără interes pentru turneele de categorie Masters 1.000, asta deși are deja opt titluri câștigate la acest nivel. Americanul Andy Roddick (43 de ani), fost număr 1 ATP, l-a făcut praf pe francezul Patrick Mouratoglou (55 de ani), ex-antrenorul Simonei Halep, după o ieșire deplasată a francezului.  Roddick a pus declarațiile controversate pe care celebrul antrenor le-a făcut la adresa lui Carlos Alcaraz pe seama „goanei după click-uri” și susține că este „ridicol” modul său de gândire. Concret, Mouratoglou a afirmat că eliminăriile premature ale lui Alcaraz din turneele de categoria Masters 1.000 sunt o dovadă de dezinteres din partea ibericului și care ar putea avea consecințe asupra carierei sale. „Am impresia că Alcaraz este plictisit. A câștigat deja șapte titluri de Grand Slam și este ca și cum nu mai este cu adevărat interesat de turneele de 1.000, din moment ce a câștigat deja atât de multe. Am sentimentul că acest lucru va fi o problemă pentru el în anii următori”, a declarat Mouratoglou, citat de Tennis365. „Această analiză este lipsită de respect față de Sebastian Korda (n.r. cel care l-a învins pe Alcaraz la Mami 2026) sau față de orice jucător care l-a învins pe Carlos Alcaraz. Fără a jigni pe nimeni, este perfect normal să te plictisești împotriva lui Daniil Medvedev, un fost număr unu mondial și câștigător de Grand Slam! Aș spune că este o opinie foarte greu de susținut dacă nu ai informații concrete. Pentru mine, suntem la limita lipsei de respect față de tenis, față de jucători și față de cineva care este locul 9 în lume și îl bate pe Alcaraz. Dacă aș fi Medvedev și aș vedea asta, probabil aș ajunge la spital de la cât de mult mi-am dat ochii pe spate! Pentru mine, este ridicol. Pare o goană disperată după click-uri”, a declarat Roddick, citat de WeLoveTennis. Cariera lui Alcaraz, în cifre În septembrie 2022, după ce a câștigat US Open, primul său Grand Slam din carieră, Carlos Alcaraz devenea cel mai tânăr lider mondial, la numai 19 ani și 4 luni, depășindu-l pe australianul Lleyton Hewitt. Acesta avea 20 de ani și opt luni când a ajuns pe primul loc, în noiembrie 2001. În palmaresul său, Alcaraz are 26 de trofee, din care șapte titluri majore: US Open (2022 și 2025), Australian Open (206), Roland Garros (2024 și 2025) și Wimbledon (2023 și 2024), iar alte opt sunt de categorie Masters 1.000. În 2026, pe lângă titlul de la Melbourne, Alcaraz a câștigat și turneul ATP 500 Doha, cu 17 victorii din cele 19 meciuri jucate.

Jannik Sinner, în finala de la Miami. Meci cu miză uriașă

Italianul Jannik Sinner, favoritul 2 la Miami Open s-a calificat în finala turneului ATP 1.000, unde îl va întâlni pe cehul Jiri Lehecka (locul 22 ATP) și este la o victorie de  o bornă importantă în carieră. Meciul de duminică, ora 22:00 (ora României) este unul cu miză uriașă pentru numărul 2 ATP, care are șansa de a-și pune în palmares primul său „Sunshine Double”, adică titluri obținute la Indian Wells și Miami Open în același an. În urmă cu două săptămâni, Sinner câștiga primul său titlu la turneul din California, după ce în finală s-a impus în fața rusului Daniil Medvedev, scor 7-6 (6), 7-6 (4). Jannik Sinner se află în fața unui meci important pentru cariera sa, după ce a ajuns în a patra sa finală de la ATP Miami Open, dotat cu premii totale de peste 9 milioane de dolari. O victorie în fața lui Lehecka îi va permite numărului 2 ATP să ajungă în clubul select al jucătorilor care au în palmares „Sunshine Double”, adică trofee la Indian Wells și Miami obținute în același an. Sinner poate deveni primul jucător care realizează această „dublă” după Roger Federer, în 2017. În meciurile directe, Sinner s-a impus în toate cele patru partide, cel mai recent succes a fost în turul 3 la Roland Garros 2025, unde italianul a cedat în finala istorică cu ibericul Carlos Alcaraz. „Am venit aici cu intenția de a juca un tenis de calitate, acesta a fost obiectivul meu principal. Faptul că mă aflu din nou aici, în finală, înseamnă foarte, foate mult pentru mine”, a declarat Sinner, citat de ATP Tennis, după victoria în fața lui Zverev. La Miami, Sinner nu a pierdut vreun set, în timp ce Lehecka a cedat un act în meciul cu Fritz, din optimile de finală. Din cele trei finale disputate la Miami, Sinner a câștigat-o pe cea din 2024, cu Dimitrov, și le-a pierdut pe cele din 2022 (primul turneu la Miami, prima finală), cu Hurkacz, respectiv 2023, cu Medvedev. Lehecka s-a calificat în premieră în finala de la Miami Open, care este și prima sa finală de categoria Masters 1.000. „Mă simt excelent. Este cu siguranţă ceva pentru care am muncit tot anul şi pe parcursul întregii perioade de pregătire. Am avut încredere deplină în jocul meu şi în efortul depus. Nu conta când se va întâmpla, dar ştiam că va veni momentul, iar ziua de azi (n.r. vineri) a fost un exemplu frumos al felului în care vreau să joc. Am pus totul în practică cu succes, aşa că sunt foarte mulţumit de prestaţia de azi”, a declarat Lehecka după ce s-a calificat în ultimul act de la Miami. Sinner, în clubul select al jucătorilor cu „Sunshine Double” Roger Federer este ultimul jucător care a reușit perfomanța de a obține „Sunshine Double”, în 2017. Din acest  „club select” fac parte doar șapte jucători, in timp ce în circuitul feminin se află cinci jucătoare, Aryna Sabalenka fiind cea mai nouă sportivă intrată în acest grup select. Jim Courier a atins această bornă în 1991, fiind urmat de Michael Chang (1992), Pete Sempres (1994), Marcelo Rios (1998), Andre Agassi (2001), Roger Federer (2005, 2006 și 2017) și Novak Djokovic (2011, 2014, 2015 și 2016). „De la performanța revoluționară a lui Courier din 1991 până la dominația record a lui Djokovic, «Sunshine Double» a rămas un test de forță rar: dacă obții titlul atât la Indian Wells, cât și la Miami, îți asiguri un loc în rândul legendelor”, scriu cei de la ATP Tennis.