Francesco Totti a sosit în România! Motivul vizitei fulger

francesco-totti-a-sosit-in-romania!-motivul-vizitei-fulger

O legendă a fotbalului italian și totodată a celui mondial a fost în România într-o vizită fulger în care a pus la punct detaliile unui mega-eveniment. Francesco Totti, simbolul lui AS Roma, a venit la București ca să stabilească ultimele amănunte legate de Padel Legend, un proiect grandios care va aduna anul viitor la București mai multe vedete din sportul mondial. „Il Capitano” Francesco Totti, vizită fulger în România! Fostul mare internațional italian Francesco Totti a fost în capitala României pentru a încerca să promoveze un sport prea puțin cunoscut în țara noastră, scrie Cancan. „Il Capitano” face parte din proiectul Padel Legend, Bucureștiul urmând a găzdui anul viitor un eveniment de top. Publicul va avea astfel posibilitatea de a cunoaște acest sport care a luat amploare în toată lumea și să admire totodată legende ale fotbalului ce se confruntă în arene. Luna trecută, fostul căpitan al Romei a fost în prim-plan la World Legends Padel Tour, alături de alți foști mari jucători, ca Sergio Busquets, Ivan Rakitic, Luca Toni, Christian Vieri și Vincent Candela. Astfel, românii vor marea șansă să vadă meciuri de padel între simboluri ale fotbalului la nivel mondial, la o competiție ce se anunță un adevărat show, la care legendele din „sportul rege” vor oferi experiențe de neuitat și interacțiune directă cu spectatorii. În vizita sa, Totti s-a întâlnit și cu cântăreața Nicole Cherry, cea care nu a ratat ocazia de a se imortaliza alături de fostul mare fotbalist italian. „Nu în fiecare zi te trezești față în față cu o legendă. Bine ai venit în România, Francesco Totti. A fost o plăcere să te cunosc”, a scris Nicole Cherry pe Instagram. Foto: FacebookFrancesco Totti Îndrăgostit iremediabil de acest sport Padelul este un sport cu o rachetă specială, care combină elemente de tenis și squash. Francesco Totti s-a îndrăgostit la prima vedere de acest sport, iar de ani de zile în practică cu regularitate împreună cu alți foști colegi și adversari din fotbalul italian. Totti a agățat ghetele în cui în 2017, de la AS Roma, singura echipă pentru care a jucat în carieră, o raritate în ziua de azi. Campion mondial în 2006 cu naționala Italiei, Totti a marcat 307 goluri și a oferit 205 de pase decisive în tricoul romanilor. A câștigat titlul în Serie A în 2001, două Cupe ale Italiei (2007, 2008) și două Supercupe (2002, 2008). În prima ligă italiană, Totti ocupă în momentul de față locul secund în topul all-time al marcatorilor, cu 250 de goluri, fiind devansat de Silvio Piola.