Echipa națională de handbal feminin are un nou selecționer! Ce obiectiv i-a trasat FRH

Echipa națională de handbal feminin are un nou selecționer și anunțul oficial nu a întârziat să apară pe site-ul FRH. Ovidiu Mihăilă preia conducerea echipei naționale de handbal feminin în perspectiva Campionatului Mondial 2025. Ovidiu Mihăilă este noul selecționer al echipei naționale de handbal feminin. Sursele ProSport susțin că angajamentul e pe trei luni. Dacă prinde locurile 1-10 la CM se prelungește contractul. Dacă nu, pleacă. „Federația Română de Handbal anunță numirea lui Ovidiu Mihăilă în funcția de antrenor principal al echipei naționale feminine de senioare. Cu o experiență vastă în handbalul românesc, Ovidiu Mihăilă preia conducerea echipei naționale în perspectiva Campionatului Mondial 2025. În contextul actual, conducerea FRH consideră că această numire reprezintă cea mai potrivită alegere pentru postul de selecționer. Ovidiu Mihăilă a condus echipa națională de tineret feminin la ultimul Campionat European, cu evoluții apreciate, ceea ce confirmă abilitatea sa de a pregăti jucătoarele pentru competiții de cel mai înalt nivel. «Îmi exprim părerea de rău pentru plecarea domnilor Florentin Pera și Bogdan Burcea, care reprezintă o pierdere pentru departamentul tehnic, având în vedere progresul echipei. Este o mare onoare să fiu antrenorul echipei naționale a României, iar această responsabilitate vine cu provocări importante. Am încredere deplină în potențialul jucătoarelor noastre și cred că împreună vom face mândri suporterii și țara noastră. Timpul până la Campionatul Mondial este scurt, însă echipa este echilibrată, sănătoasă și pregătită. Ne bazăm pe continuitatea strategiei FRH, iar obiectivul meu este ca fiecare jucătoare să își aducă contribuția maximă. Îi doresc mult succes noii echipe și sunt convins că, împreună cu jucătoarele, vom forma o echipă unită, capabilă să obțină rezultate remarcabile. Cu Dumnezeu înainte!», declară Ovidiu Mihăilă. Îi urăm mult succes noului selecționer! Avem încredere că prin dedicarea și profesionalismul său, alături de fetele de la echipa națională, vor aborda cu determinare și curaj meciurile viitoare, continuând să reprezinte România cu mândrie și performanță în competițiile internaționale”, a anunțat Federația Română de Handbal pe site-ul oficial.
Președintele FRH, anunț de ultimă oră legat de selecționer: Am discutat din nou cu Florentin Pera, iar lucrurile sunt clare!. EXCLUSIV
Constantin Din, președintele FRH, a spus pentru ProSport că nu a reușit să îl convingă pe Florentin Pera să revină asupra deciziei demisiei de la echipa națională a României. Cu două luni înaintea startului Campionatului Mondial, Florentin Pera a decis să plece de la naționala feminină de handbal a României, invocând solidaritatea față de colegul său Bogdan Burcea. Secundul a fost primul care a demisionat. Președintele FRH, anunț de ultimă oră legat de postul de selecționer al naționalei feminine de handbal Florentin Pera a preferat să se concentreze doar pe postul său de antrenor principal la Vâlcea. ProSport a luat legătura cu președintele FRH, Constantin Din, iar acesta a explicat. „Dânsul își menține decizia de a demisiona alături de domnul Burcea, iar dacă voi doriți să aflați și alte motive care l-au determinat să plece de la națională cu doar două luni înaintea Campionatului Mondial, atunci vă rog să încercați să discutați voi cu dânsul și poate o să vă dea mai multe amănunte. Eu nu am alte elemente în plus și nu vă pot spune cu exactitate ceea ce l-a deranjat sau dacă l-a deranjat ceva. Însă, clar este un lucru. Săptămâna viitoare ne vom întâlni și vom discuta soluțiile pe care le vom avea la îndemână. Ideea că România a devenit un El Dorado pentru antrenorii străini este doar o opinie a lui Gheorghe Tadici. Noi vom analiza toate variantele și vom încerca să găsim cea mai bună soluție în situația în care ne aflăm acum. Nu e ușor să găsești pe cineva cu doar două luni înainte de Mondiale și să-și asume unele lucruri”, a spus Din. „Nu exclud din start și această variantă” Dacă în urmă cu câteva săptămâni, Din a fost categoric în mesajul public, spunând că nu va mai accepta la națională un selecționer care să antreneze în paralel și o echipă de club, de această dată președintele FRH a fost mult mai rezervat când a fost întrebat dacă va mai accepta totuși o astfel de variantă. „V-am spus că vom lua în calcul toate posibilitățile ținând cont că ne aflăm cu doar două luni înaintea unui mare turneu final. Deci nu vă pot spune că voi exclude din start și această variantă, deoarece trebuie să discutăm totul între noi săptămâna viitoare și sper să găsim cât mai repede un nou selecționer”, a mai declarat Constantin Din.
Război în handbal! Viorel Mazilu l-a tamponat pe Gheorghe Tadici: Eu nu dezbin, joc în echipă. Am uitat să fim oameni
Gheorghe Tadici, fost selecționer al echipei naționale acum la HC Zalău, l-a atacat într-una dintre declarațiile din ProSport pe fostul secretar general al FR Handbal, Viorel Mazilu. Fostul jucător al Stelei s-a arătat deranjat de afirmațiile cunoscutului tehnician și i-a dat replica. Tadici spusese despre Mazilu că el s-ar ocupa de numirile selecționerilor la echipa națională pentru că însoțește toate loturile în deplasările din străinătate. Viorel Mazilu i-a replicat pe un ton ironic, dar a amestecat în discurs și pasaje serioase. „E bine că are domnul Tadici grijă să facă agenda și să dea mereu soluții. Propunerea mea? Tot el, evident. Dar, sincer, e prea valoros pentru noi și nu cred că ar accepta să se coboare la nivelul discuțiilor de cafenea. De restul mă ocup eu, că de-aia sunt plătit. Pe toți ar trebui să ne intereseze destinele echipei naționale și să punem umărul fiecare. Atât timp cat voi fi la FRH mă voi lupta pentru fiecare antrenor indiferent de categoria de vârstă. Sunt creat să joc în echipă, nu să o dezbin, diferențele sunt mari, am uitat să fim oameni ……mă gândeam acum cat rău și cat bine a făcut handbalului, domnul Tadici? S-a gândit vreodată? Încă îl respect, este cel mai titrat antrenor român!”, a declarat Viorel Mazilu pentru ProSport. Hai să îl lăsăm pe domnul Viorel Mazilu să își facă treaba, nu doar să fie însoțitor de loturi naționale prin străinătate, că nu a ratat nicio astfel de acțiune. Este plătit foarte bine și trebuie să îl lăsăm pe el să găsească un înlocuitor. De ce să vi-l spun eu? Să îl lăsăm pe domnul Mazilu Gheorghe Tadici, declarație în ProSport Nu mai avem selecționeri la handbal feminin! Selecționerul echipei naționale de handbal feminin Florentin Pera și antrenorul secund Bogdan Burcea și-au prezentat, joi, demisia din funcțiile deținute, însă președintele Federației Române de Handbal. Florentin Pera și Bogdan Burcea se aflau la conducerea băncii tehnice a echipei naționale de handbal feminin din 2022, iar demisiile celor doi survin după ce România a pierdut cele două jocuri amicale cu Franța, campioana mondială en titre, disputate săptămâna trecută la Oradea. În primul meci, disputat joi, Franța s-a impus cu scorul de 27-32, pentru ca sâmbătă România să piardă și al doilea test, cu scorul de 24-30.
Prima reacție a lui Gheorghe Tadici după demisia lui Florentin Pera: I s-a subminat autoritatea!

Gheorghe Tadici a spus, pentru ProSport că, în opinia sa, Florentin Pera și-a ales prost momentul demisiei de pe banca echipei naționale ale României de handbal feminin. Cu două luni înaintea Campionatului Mondial, Florentin Pera, selecționereul naționalei României de handbal feminin, a surprins pe toată lumea după ce și-a anunțat demisia de pe banca tricolorelor. Chiar dacă Florentin Pera a explicat de ce a demisonat, ProSport a stat de vorbă cu unul dintre cei mai mari antrenori din handbalul românesc, Gheorghe Tadici, 73 de ani. Reputatul tehnician ne-a vorbit despre Florentin Pera, dar și despre situația în care se află acum tot handbalul românesc feminin. Gheorghe Tadici este cunoscut ca om care spune lucrurilor pe nume și nu s-a ferit de acest lucru nici acum. „În jurul dimineții de joi, undeva pe la ora 9, Bogdan Burcea, antrenorul secund, a fost primul care și-a anunțat demisia, după ce a vorbit în prima fază cu Pera. Ulterior, a luat legătura și cu cei din conducerea FRH, deci, a anunțat pe toată lumea. Eu îl știu foarte bine pe tatăl lui Bogdan, iar dânsul a ajuns la o anumită vârstă, iar Bogdan a preferat să încerce să stea mai mult cu familia și să aibă grijă de problemele de sănătate din familia sa. I-a explicat și lui Pera cum stă situația. Apoi, Pera, câteva ore mai târziu, și-a anunțat și el demisia, iar eu zic că aici a fost totuși o greșeală. Solidaritatea trebuie să vină din partea antrenorului secund față de antrenorul principal, nu invers. Pera nu ar fi trebuit să plece acum, cu puțin timp înainte de mondiale. Dar, la el se umpluse paharul de mai mult timp. Eu cred că după ce a ajuns la Vâlcea trebuia să demisioneze. Nu și-a ales bine momentul, în opinia mea, dar totuși să știți că lui Pera i-a fost foarte mult subminată autoritatea la echpa națională de către cei din conducerea FRH. Timp de o lună a fost supus la multe șicane și s-a pus pe el o presiune uriașă să nu semneze cu Vâlcea și să rămână doar la națională. I s-au făcut multe lucruri urâte de tot, chiar foarte urâte. Doar el este, însă, în măsură să vi le spună public dacă dorește. Eu nu pot să vorbesc public despre aceste lucruri și nu se cade să fac eu aceste dezvăluiri. Nu vă spun că în mandatul lui Pera nu a greșit și el, a avut și el unele greșeli. Nimeni nu este perfect, dar Pera a venit cu inima deschisă la națională”, și-a început Tadici discursul. „Jucătoarele care s-au retras de la națională nu s-au retras din cauza lui Pera. Unele nu au mai putut pe două fronturi, echipă de club-națională. Ăsta e adevărul!” Gheorghe Tadici a vorbit cu ProSport și depre retragerile de la echipa națională ale lui Neagu, cea care în vara asta s-a retras definitiv și din activitate, Crina Pintea, Buceschi, dar și despre problema dintre Pera și Cristina Laslo. Aceasta din urmă nu a mai apărut nici ea în lotul ultimelor acțiuni de la echipa națională. „Nu vreau să i se pună în cârcă lui Pera retragerile unor handbaliste de la echipa națională, pentru că ele nu s-au retras din cauza lui Pera. Pur și simplu, nu mai puteau să facă față și la echipa de club, dar și la națională. Spre exemplu Eliza Buceschi era decisă să se retragă oricum. Și, spre final de carieră, când vezi că te cam lasă bateriile, atunci e bine să te concentrezi ca să ieși cu capul sus din handbal, doar pe echipa de club, acolo de unde îți câștigi salariul. Îmi aduc și acum aminte pe timpuri de o discuție pe care am avut-o cu Steluța Luca. Puteți să o întrebați ca să aflați dacă e adevărat ceea ce vă spun. Iar în plus de aceste lucruri, cele care s-au retras de la națională au văzut că se retrăsese și Neagu. Așa că, au considerat că e bine să se retragă și ele deoarece fără Neagu probabil că li se părea că o să fie și mai greu de tras la națională. În cazul Cristinei Laslo este o altă problemă. La ea a fost un conflict plecat de la echipa de club între ea și Pera, cel care evident că s-a extins și la echipa națională. La club, Cristina este plătită foarte bine, chiar foarte bine, dar din păcate unele fete sunt sunt cam sensibile când li se amintesc și unele obligații pe care le au pentru munca pe care trebuie să o depună și sunt plătite”, a spus Tadici. Foto: Sport Pictures „Avem șase-șapte antrenori români care pot prelua echipa națională, dar din păcate România a devenit un El Dorado pentru tehnicienii străini. E treaba lui Viorel Mazilu să găseacă un antrenor, nu doar să se plimbe cu loturile naționale” Gheorghe Tadici a vorbit pentru ProSport și despre posibilitatea ca el să preia echipa națională, dar și despre lista celor care ar putea să preia echipa națională după Florentin Pera. „Aici nu e vorba despre mine. Eu am adus României o medalie de argint la Campionatul Mondial din 2005, iar când am situat România pe locul 4 și am ajutat la prinderea unei Olimpiade, aproape că am fost răstignit. Lumea era nemulțumită că ne situasem pe locul 4. Dar, eu consider că avem în țară vreo șase-șapte tehnicieni români care oricând pot prelua echipa națională. Dar, dacă vrem să mergem pe mâna celor din străinătate, cei care consideră România un adevărat El Dorado, atunci nu mai avem ce să comentăm. Aceștia vin, ne ușurează conturile FRH de vreo 200-250.000 de euro, iar la prima ofertă pe care o primesc ne lasă și cu ochii în soare. Pe cine văd posibil înlocuitor al lui Pera? V-am spus că, în opinia mea, sunt vreo șase-șapte nume, dar hai să îl lăsăm pe domnul Viorel Mazilu să își facă treaba, nu doar să fie însoțitor de loturi naționale prin străinătate, că nu a ratat nicio astfel de acțiune. Este
Președintele FRH, Constantin Din îl avertizează pe Florentin Pera după ce acesta a semnat cu Vâlcea
Președintele FRH, Constantin Din este dezamăgit de faptul că Florentin Pera nu și-a respectat înțelegerea verbală cu el și a acceptat să semneze în paralel pentru a prelua postul de selecționer al României și banca tehnică a celor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Florentin Pera nu a respectat înțelegerea, iar acum conduce lotul național, dar și echipa de club SCM Râmnicu Vâlcea. Președintele Din a spus că Florentin Pera trebuie să își respecte contractul cu federația, de la primul până la ultimul punct din angajamentul semnat, și că acte de bună voință din partea sa – gen neîndeplinirea obiectivelor din contract, locul 1-10 de la ultimul Campionat European (n.red România terminând pe locul 11) – nu se vom mai produce. Președintele FRH îl avertizează pe Florentin Pera: „Mi-a dat o lecție de caracter și o să îmi fie învățătură de minte” ProSport a luat legătura cu Constantin Din după ce Vâlcea a anunțat că selecționerul României Florentin Pera a devenit oficial și antrenorul principal al oltencelor. „Foarte bine! Și ce pot să mai fac eu acum? Am primit o lecție de caracter din partea domnului Pera și o să îmi fie o învățătură de minte ca să mai facem gentlemen’s agreement cu totul felul de oameni. Însă, știm ce avem de făcut de acum și vom trece totul pe hârtie negru pe alb, deoarece domnul Pera nu a respectat ceea ce vorbisem. Și l-am rugat să nu meargă la Vâlcea. Îmi pare rău că nu am trecut în scris ce mă înțelesesem verbal cu el, dar asta este. Nu voi cere demiterea lui Pera. El are în continuare contract cu FRH, noi trebuie să i-l respectăm, dar el nu-l prea și-l respectă. Eu am fost înțelegător cu domnul Pera și i-am demonstrat că sunt om. Deși nu și-a îndeplinit obiectivul la ultimul Campionat European, locul 1-10, România clasându-se pe locul 11, nu l-am demis. Am avut încredere în domnia sa și i-am arătat că sunt super ok cu el. Dar, de acum domnul Pera va avea multe de făcut că să își ducă până la final contractul și îl asigur că vom face totul cum scrie la contract. O să fim foarte vigilenți. Domnul Pera are multă treabă și pe la celelalte naționale și trebuie să se țină de tot ce este trecut în contract. Angajamentul dânsului expiră în decembrie 2026”, a spus Din. Anununțul lui SCM Râmnicu Vâlcea cu privire la Florentin Pera Pe pagina oficială de facebook a celor de la SCM Râmnicu Vâlcea a făcut anunțul preluării echipei de handbal de către Pera, selecționerul Românei oferind și el declarații. „Florentin Pera revine acasă. Suntem extrem de bucuroși să vă anunțăm revenirea tehnicianului Florentin Pera pe postul de antrenor principal în cadrul clubului nostru, începând cu acest sezon competițional. Florentin Pera revine la SCM Râmnicu Vâlcea după ce în perioada 2018–2021 a adus clubului cele mai mari performanțe după perioada Oltchim, printre care enumerăm: titlul de campioană națională – 2019, Cupa României – 2020 și Supercupa României 2018, 2020. În urma acestor rezultate, prin implicărea și experiența sa, Râmnicu Vâlcea a revenit în grupele Ligii Campionilor și a înregistrat un parcurs bun sub comanda lui. Revenirea în acest moment a experimentatului tehnician aduce un suflu proaspăt echipei, dar și o filozofie a handbalului modernă, bazată atât pe succesul obținut de acesta, cât și pe experiența acumulată pe plan internațional, inclusiv la CSKA Moscova, dar și la echipa națională a României” notează clubul din Vâlcea. Revin cu mare bucurie şi recunoştinţă la SCM Râmnicu Vâlcea, clubul de care sunt profund ataşat sufleteşte. Aici am trăit momente deosebite, am câştigat toate trofeele interne şi am ajuns împreună până în sferturile Ligii Campionilor – Florentin Pera Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 – 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, … citește mai mult
Constantin Din, cele mai dure declarații din cei trei ani ca președinte al FR Handbal: Sunt lucruri necurate. Tot ce am făcut, am făcut cu sufletul
Handbalul românesc este pe un „butoi de pulbere” după ce Consiliul de Administrație al FRH a intrat în conflict cu președintele Constantin Din. Șeful din handbal a contracarat ieri într-o conferință de presă în care a atacat mai multe persoane care ”se opun deciziilor bune și modernizării acestui sport”. Constantin Din, săgeți pentru Gheorghe Tadici și Sorin Dinu Printre ei Flavius Săsăiac și Gheorghe Tadici, dar mai ales vicepreședintele Sorin Dinu, aflat în sală care a intrat în polemici prelungite cu acesta. Campionatul de tineret nu se desființează, ci devine opțional pentru echipele de ligă sau oricare alte echipe consideră că o astfel de competiție ajută la dezvoltarea jucătorilor tineri. „Domnul Gheorghe Tadici este sancționat de o comisie, este iertat parțial de altă comisie. Ăsta e un mecanism ăla de care vă spuneam puțin mai devreme. Adică lucruri necurate. Dacă acest comportament este de acceptat și este un model pentru tinerii noștri sportivi, și nu doar pentru sportivi, e ceva inimaginabil. A fost televizat tot circul și au văzut foarte mulți oameni, ăsta este comportamentul din handbalul nostru. În schimb, domnul Tadici este susținătorul jucătorului tânăr român. Și noi acum desfințăm campionatul de tineri. De unde-și mai ia domnul Tadici jucător tineri, să-i folosească în echipa mare, dacă noi nu mai le oferim continuitate? FRH a mers pe opțional, CA a vrut să distrugă, anunță președintele Din Deci până să apără acest campionat de tineri, 90% dintre juniori, la vârsta 12-19 ani, abandonau handbalul. Cu regula 21 și regula 23. Unde erau juniorii? Da. Cu regula Under 21 și 23. Federația Europeană încearcă să pregătească practic cât mai mulți oameni, cât mai mulți antrenori, să-i licențieze, să-i califice. Noi nu vrem. Noi, la propunerile domnului Tadici și ale domnului Sâsăiac, noi putem să stăm la nivel de ligă națională pe bancă, fără să fim deja antrenori. Oferim această posibilitate”, a punctat ironic Constantin Din. „Consiliul de Administrație a votat pentru desființarea campionatului de tineret, dar eu am propus să avem măcar opțiunea. Mă gândesc că opțiunea de a te înscrie, ca și club, la campionatul de tineret ar putea să ajute. Ar putea să ajute, nu știu sigur, nu știu dacă se va înscrie cineva. Eu nu cred că poate veni cineva să spună că am avantajat pe X sau că am dezavantajat pe Y. Eu tot ce am făcut, am făcut cu sufletul pentru handbalul românesc. Faptul că nu mai am majoritate în Consiliul de Administrație e treaba lor. Eu mă străduiesc în continuare să îmi fac treaba cât mai bine”, a explicat Din. Din acuză că Dinu, ca vicepreședinte, a dat în judecată FRH „În ianuarie am avut o întâlnire cu toți conducătorii de Ligă Națională pentru a găsi o formulă pentru protejarea jucătorilor români. Din 28 de participanți, 24 și-au dorit campionat de tineret sau poate au fost 20, nu știu exact. Procentul celor care își doreau acest campionat de tineret era însă covârșitor. Deci oamenii care produc handbal, oamenii care investesc doresc campionat de tineret și vin câțiva membri ai Consiliului de Administrație și se opun, spun că nu este bine. Oare noi, cei care am fost aleși, nu trebuie să facem ceea ce își doresc membrii afiliați? Unde s-a mai văzut în lumea asta ca un vicepreședinte al unei federații (n.r. – vicepreședintele Sorin Dinu) să dea în judecată federația? Nu există în istorie așa ceva ca vicepreședintele federației să reprezinte un club sau un jucător împotriva federației. Iar domnul Dinu a votat pentru desființarea campionatului de tineret. Domnul Tadici, de exemplu, era susținătorul jucătorilor tineri români. Și noi acum desființăm campionatul de tineret”, a încheiat oficialul FRH. Democrația înseamnă să reprezentăm interesul tuturor, nu doar al unui club care beneficiază de un loc în Consiliul de Administrație. Democrația înseamnă și reguli. Îi aștept pe domnul Dinu și pe domnul Sâsâeac aici, să vină la conducere. Să candideze, să câștige, să conducă… pentru că poate fi foarte bine. Dar până atunci ar trebui să ne unim toți și să ținem cont de ce zic oamenii Constantin Din, președinte FR Handbal Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Legenda Stelei taie în carne vie! L-a făcut praf pe fostul comandant

Vasilie Stângă, fostul mare handbalist al Stelei, îl consideră pe fostul comandant Ștefan Bichir principalul vinovat pentru retrogradarea „militarilor” în Liga 2. Unul dintre cei mai mari handbaliști ai României și ai Stelei, Vasile Stângă, 68 de ani, consideră că fosta sa echipă a trăit, prin retrogradarea din acest sezon în Liga 2, cea mai mare umilință posibilă. Vaslie Stângă a spus pentru ProSport că gloriile Stelei au fost îndepărtate de conducerea clubului și că fostul comandant al clubului din Ghencea, Ștefan Bichir, a refuzat ajutorul lui Cristian Gațu pentru salvarea echipei de handbal de la dezastru. Legenda Stelei taie în carne vie! L-a făcut praf pe fostul comandant Vasile Stângă a explicat pentru ProSport de ce îl consideră principalul vinovat pe Ștefan Bichir. „Nu se poate așa ceva. Ne e rușine de halul în care a ajuns dubla câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, iar rând pe rând am fost îndepărtați din viața acestei echipei toți cei care ne-am rupt genunchii și picioarele pentru Steaua. Să ai tu un Voinea și alți mari foști handbaliști steliști, să ai un Vasile Stângă, dar în primul rând să îl ai în viață pe marele nea Cristi Gațu și să nu îl bagi în seamă, atunci înseamnă că am înnebunit toți. Nu se poate așa ceva! Nea Cristi Gațu a vrut să se implice și să ajute echipa de handbal la începutul campionatului. A discutat cu ei. Venea și cu domnul Georgescu, cel care fusese pe la Dinamo. Aduceau niște jucători, dar aveau discuții și cu unii sponsori. Și, când colo, ce să vezi? A avut grijă acest domn Bichir să nu apară în viața echipei nea Cristi Gațu. Incredibil! Bichir are retrogradarea acestei echipe pe conștiință, iar acum tace. Bine că nu mai este el comandantul clubului și sper ca noul comandant să realizeze că e nevoie la secția de handbal de oameni care se pricep cu adevărat. Păi, ne mai putem compara acum cu Dinamo? E pe la Steaua acest Cian, a fost handbalist, dar îl pui să se ocupe de fotbal? Cred că nici Cian nu mai știe ce este pe la Steaua. Ce soluție văd? V-am spus că trebuie aduși la echipă oameni care se pricep cu adevărat. Nu mai vreau ca această echipă să fie sabotată din interior. Sper ca domnul Din, președintele FRH, să îi acorde un loc Stelei pentru Liga 1, în locul uneia dintre formațiile care s-au retras. S-au retras din campionat trei echipe. Măcar pentru ceea ce am făcut noi, cei mai în vârstă, pentru handbalul românesc, FRH să se gândească la noi și să îi dea Stelei un loc în prima ligă. Mi-aș dori acest lucru și ca o palmă pentru cei din conducere. Nu se poate să ajungi cu echipa de handbal, dubla cîștigătoare de Cupa Campionilor, în Liga 2. Este incredibil. Mă simt umilit pentru tot ceea ce am făcut eu, dar și alți foști colegi de-ai mei în handbal. Sper să primim un loc, pentru că, dacă ne vom duce în Liga 2 cu actuala structură de conducere de la secția de handbal, acolo vom sta mult și bine”, a spus Stângă, pentru ProSport. Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 – 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, … citește mai mult
Se naște o nouă forță în handbalul românesc? Alexandru Dedu spune că handbaliști de echipe naționale se autopropun la SCM Poli Timișoara
În ultimii ani, SCM Poli Timișoara a fost aproape nesemnificativă în Liga Zimbrilor, cu poziționări spre coada clasamentului. Din acest an, autoritățile au mărit bugetul clubului primăriei, iar managerul Alexandru Dedu spune că handbaliști români și străini se autopropun la echipa bănățeană, unde se anunță schimbări majore din sezonul viitor. „Are balta pește”, conform lui Dedu În ultimele sezoane, cea mai bună clasare pentru Poli Timișoara a fost un loc 10, adică s-a reușit evitarea turneului de baraj pentru menținere/promovare. Din februarie, la club a fost Alexandru Dedu, inițial ca manager al secției de handbal, iar apoi, la puține zile, directorul clubului primăriei SCM i-a delegat atribuții de management și asupra secțiilor de baschet și rugby, în ceea ce privește aspectele sportive ale activității. Firește, deja la handbal multe contracte s-au semnat prin țară, iar Dedu a vorbit despre perspectivele viitorului sezon. „Feedbackul la nivel național apropo de proiectul SCM Timișoara este pozitiv. Sunt foarte mulți jucători interesați să participe. Sper din suflet să facem alegerile corecte, astfel încât pentru sezonul viitor să avem curajul de a avea obiective mai îndrăznețe”, a declarat Alexandru Dedu, fost președinte FRH. El a precizat că jucători de nivel bun se autopropun la clubul alb-violet, și că este bucuros, pentru că este convins că va avea pe ce să se bazeze în alcătuirea echipei în vederea sezonului 2025-2026. „Da, sunt și jucători care se autopropun. Și români și străini, jucători valoroși. Sunt foarte bucuros. Dacă în momentul de față nu ai pe ce te baza, nu au nicio șansă să-ți propui obiective medii, să nu zic mai sus”, a mai spus Dedu. El a punctat că va propune consiliului de administrație obiectiv sezonul viitor clasarea în primele șapte echipe. Și adversarii vorbesc despre asta Recent, și antrenorul Potaissei Turda, Horațiu Gal, a spus că știe că alb-violeții se vor întări serios, după ce a câștigat cu formația sa la Timișoara în 17 aprilie, la scorul de 32-27. „Timișoara a avut o prestație foarte bună, este în creștere și probabil în anul următor sau anii următori va avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru medalii. așa am auzit, că se vor investi mai mulți bani și atunci, normal că vor apărea și rezultatele”, a precizat Gal. În acest an calendaristic, clubul SCM Timișoara dispune de 24,9 milioane de lei buget pentru cele trei echipe masculine. Cubul este finanțat în mare parte de Primăria Municipiului Timișoara Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult