Cât curent consumă în 24 de ore un frigider sau un televizor. Câți lei se adaugă pe factură, la final de lună

cat-curent-consuma-in-24-de-ore-un-frigider-sau-un-televizor.-cati-lei-se-adauga-pe-factura,-la-final-de-luna

Iată cât curent consumă în 24 de ore un frigider sau un televizor și câți lei se adaugă pe factură, la final de lună. Trebuie spus că consumul depinde mult de clasa energetică a aparatului, de model, precum și de cât de eficient este folosit. Iată, așadar, o estimare realistă și câți bani se adaugă, în medie, pe factura de electricitate la final de lună. Clasa energetică (de exemplu A, B, C etc.) influențează direct câtă energie electrică consumă un aparat într-o zi. Astfel, un frigider modern, cu eficiență energetică ridicată, consumă mult mai puțin decât unul vechi ori de clasă inferioară. Televizoarele LED mai moderne sunt mai eficiente decât modelele mai vechi sau cu ecrane mari, însă în continuare consumul variază. Să dăm exemplul unui frigider obișnuit dintr-o gospodărie: model de dimensiune medie, clasă energetică A+, volum de 250-300 l. Acest tip de frigider ar putea să aibă un consum electric de aproximativ 1,2 kWh pe zi (sau între 1 și 1,5 kWh, în funcție de cât de des pornește compresorul, de izolație, cât de plin este, temperatura ambiantă etc.). Un televizor LED cu o diagonală de 120 cm (aproximativ 47-48 inch) poate să consume între 0,08 și 0,15 kWh pe oră, în funcție de luminozitate, setări și conținut afișat. Dacă este folosit, să zicem, 5 ore pe zi, consumul zilnic ar fi în jur de 0,4-0,75 kWh. Să dăm un exemplu mediu: 0,6 kWh/zi. foto ilustrativa: sursa foto: Envato Prețul pe kWh variază semnificativ între furnizorii de energie din România. Costul final depinde de oferta aleasă (inclusiv distribuție, taxe, TVA), scrie Playtech.ro. PPC (fostul Enel): tariful anunțat este de 1,55 lei/kWh. Engie România: se menționează prețuri de circa 1,44 lei/kWh. Electrica Furnizare: tarife raportate la 1,50–1,59 lei/kWh. Hidroelectrica: oferă unele dintre cele mai mici tarife: în unele regiuni prețul este de aproximativ 1,04 lei/kWh. Frigider: 1,20 kWh/zi: PPC: ~1,86 lei/zi (1,2×1,55), Engie: ~1,73 lei/zi (1,2×1,44), Electrica: ~1,80-1,91 lei/zi (1,2×1,50-1,59), Hidroelectrica: ~1,25 lei/zi (1,2×1,04) Televizor LED 120 cm (~0,6 kWh/zi): PPC: ~0,93 lei/zi (0,6×1,55), Engie: ~0,86 lei/zi (0,6×1,44), Electrica: ~0,90-0,95 lei/zi (0,6×1,50-1,59), Hidroelectrica: ~0,62 lei/zi (0,6×1,04) Consumul zilnic al frigiderului, cu toate că pare mic (în jur de 1,2 kWh), poate să adăuge până la 2 lei în fiecare zi, ceea ce la nivel lunar ajunge la o sumă semnificativă: 60 de lei. Televizorul, mai ales dacă e folosit câteva ore pe zi, adaugă și el la factura, însă mai puțin decât un frigider care funcționează permanent. Un leu pe zi, pentru câteva ore de funcționare, înseamnă, pe final de lună, 30 de lei pe factură. Autorul recomandă: Facturile la căldură și curent se majorează de la 1 noiembrie 2025. Decizia vine după ultima taxă mărită de ANRE

Șase tipuri de alimente pe care să NU le pui niciodată pe ușa frigiderului, potrivit nutriționiștilor

sase-tipuri-de-alimente-pe-care-sa-nu-le-pui-niciodata-pe-usa-frigiderului,-potrivit-nutritionistilor

Există o serie de alimente pe care nu ar trebui să le depozitezi niciodată pe rafturile amplasate pe ușa frigiderului. Specialiștii în nutriție vin cu explicații referitoare la acest aspect, menționând cum ar putea fi afectate produsele alimentare. Deși frigiderele sunt aparate electrocasnice care pot ușura cu mult viețile oamenilor, având diverse dotări, există și câteva reguli nescrise referitoare la modul în care se depozitează mâncarea în rafturi sau în congelator. Multe persoane aleg să depoziteze ouăle și laptele pe ușa frigiderului, însă, potrivit nutriționiștilor, nu ar fi indicat. Nutriționista Kathleen Benson susține că ori de câte ori se va deschide frigiderul, aerul cald va pătrunde în interior, iar primele rafturi afectate sunt cele din ușă. Pentru că există un flux de aer constant, în acest sens, alimentele ar putea să se altereze mai rapid. „De fiecare dată când deschizi frigiderul, aerul cald pătrunde în interior, iar rafturile din ușă sunt primele afectate. Încălzirea și răcirea repetată fac ca untul să se înmoaie și să se întărească mereu, accelerând alterarea și râncezirea”, menționează nutriționista Kathleen Benson. Alimente sensibile la schimbările de temperatură Cele șase tipuri de alimente pe care nu ar trebui să le pui pe ușa frigiderului sunt: laptele, ouăle, carnea crudă, peștele, brânzeturile moi, precum și resturile de mâncare. Fluxul de temperatură poate să accelereze fie alterarea, fie râncezirea acestor produse alimentare. Și Jecca Chantilly, specialistă în gastronomie și autoare de rețete, susține că unele alimente pot fi sensibile la schimbările de temperatură. „Aceste produse sunt extrem de sensibile la schimbările de temperatură și se pot strica mult mai repede. Laptele, ouăle și produsele lactate trebuie păstrate în spatele raftului de jos, care este în general cea mai rece zonă din frigider. Acea zonă menține temperatura cea mai constantă, fiind ideală pentru alimentele sensibile”, spune Jecca Chantilly, potrivit IFL Science. De asemenea, ea mai precizează că resturile de mâncare ar trebui depozitate pe raftul superior. Motivul este cât se poate de simplu, și anume că ar fi „cel mai sigur loc pentru a evita contaminarea cu lichide sau ingrediente care ar putea curge de deasupra”. Însă, există și câteva alimente care pot fi puse pe ușa frigiderului. Printre acestea se numără diverse sosuri, băuturile îmbuteliate, dar și borcanele cu murături sau gemuri. Ar fi ideal să nu se amplaseze recipiente mici din sticlă, deoarece există riscul să se spargă sau să cadă, atunci când este deschis frigiderul. Autorul recomandă: STUDIU. Starea de sănătate, influențată de ora la care este servit micul dejun Regimul recomandat pentru pancreas și ficat. Când este recomandat și care sunt cele mai sănătoase alimente Băutura pe care cei mai mari MEDICI din lume o recomandă împotriva răcelii, iarna. Nu este nici ceaiul, nici sucul de fructe Ce semnificație au numerele de pe rotița din interiorul frigiderului. Acelea nu sunt gradele Specialiștii avertizează. Dispozitivele pe care nu ai voie să le bagi într-un prelungitor TOP 10 – Aparatele din apartament care consumă cel mai mult curent. Cât plătești lunar pentru fiecare electrocasnic Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ