Un bărbat din Câmpulung, care făcea focul în casă, cu gunoaie, a fost evacuat de pompieri, împreună cu cei trei câini. Vecinii au sunat la 112
Un om şi trei câini fumurii, care au fost cândva albi, au fost scoşi din casă de pompierii argeşeni, după ce aceştia au fost alertaţi de nişte localnici că vecinul lor arde gunoaie în casă ca să se încălzească, iar din interior iese un fum negru. Un căutător prin gunoaie, din Câmpulung, s-a trezit duminică dimineaţa cu pompierii peste el, care au spart uşa, după ce vecinii alertaţi au sunat de mai multe ori la 112 pentru că din casa în care locuieşte ieşea un fum negru. Echipajele ISU l-au găsit pe bărbat în locuinţă, în timp ce arunca gunoaiele strânse într-un godin, fără burlan, într-o mizerie de nedescris, în jur. Când a fost scos din casă, bărbatul era însoţit de cei trei câini ai săi, care erau la fel de negri ca şi stăpânul, din cauza fumului emanat de la gunoiul ars. Ca şi când nu l-ar fi afectat cu nimic mediul toxic din care tocmai a fost scos de pompierii argeşeni, bărbatul şi-a aprins o ţigară. Autorităţile îl ţin sub supraveghere, însă nu pot lua nicio măsură împotriva acestuia, din cauză că acesta refuză să fie instituţionalizat. RECOMANDAREA AUTORULUI: Incendiu puternic la un bloc din București. 15 victime au ajuns la spital. Care este starea lor Elevii și personalul unui liceu din București, evacuați după ce a fost sesizat miros de gaze. Distrigaz intervine pentru remedierea avariei