Gabriela Ruse, campioană la turneul de 60.000 de dolari de la Trnava după ce i-a administrat 6-0 adversarei
Gabriela Ruse a triumfat duminică la turneul ITF W75 de la Trnava (Slovacia), dotat cu premii în valoare totală de 60.000 de dolari, după ce a răpus-o în finală pe cehoaica Lucie Havlickova, scor 5-7, 6-4, 6-0. Este primul trofeu câștigat de Gabriela Ruse în 2025, sportiva din București reușind și o urcare spectaculoasă în clasamentul mondial. Aflată pe locul 101 WTA înaintea turneului de la Trnava, Ruse a ajuns pe 83 WTA, grație unui salt de 18 locuri. Meciul pentru trofeu contra Luciei Hlavickova, sportivă aflată pe poziția 325 WTA, a durat două ore și 15 minute. Deși a început modest finala, Ruse a reușit să își destabilizeze adversara în setul al doilea, pentru ca în devisiv să nu-i lase niciun game. Gabriela Ruse a triumfat la turneul de la Trnava! Câți bani încasează românca Gabriela Ruse, a doua favorită a turneului de la Trnava, încheie în stil mare o săptămână perfectă, adăugânu-și în palmares al 11-lea titlu de simplu al carierei în circuitul profesionist. Ruse a mai cucerit alte 9 trofee de nivel ITF și unul WTA, la Hamburg, în anul 2021. Pentru triumful de la Trnava, Gabi a fost recompensată cu un cec important, în valoare de 8.300 de dolari, dar și cu 75 de puncte WTA. Primul set al finalei a fost ca un roller coaster: Ruse a condus cu 3-0, iar Hlavickova a preluat conducerea după o serie de 5 game-uri consecutive. Deși a egalat la 5, Gabi a pierdut următoarele două game-uri și inclusiv setul. Și actul al doilea a fost echilibrat, până la 4-4, când Gabriela Ruse s-a dezlănțuit și a început să își domine categoric adversara. Românca a câștigat in extremis manșa secundă, cu 6-4, iar în decisiv s-a impus cu 6-0, reușind o serie fantastică de 8 game-uri consecutive, scor final 5-7, 6-4, 6-0.
Gabriela Ruse e în finala turneului de la Trnava, după ce i-a lăsat un singur game adversarei

Gabriela Ruse (România, 101 WTA) a defilat în meciul din semifinalele turneului ITF de la Trnava (Slovacia), scor 6-1, 6-0 cu Aliona Falei (Belarus, 335 WTA). Românca și-a asigurat biletul pentru finală după doar o oră și 8 minute de joc. Gabriela Ruse a acces fără emoții în finala turneului din seria W75 de la Trnava, desfășurat pe hard, în sală, și dotat cu premii în valoare totală de 60.000 de dolari. În meciul pentru Trofeu, Ruse o va întâlni pe Lucie Havlickova (Cehia, 325 WTA). Meciul de sâmbătă cu Aliona Falei a fost controlat de româncă de la un capăt la celălalt, sportiva din Belarus câștigând un singur game, când Gabriela Ruse conduce cu 3-0. Gabriela Ruse i-a lăsat un singur game adversarei și s-a calificat în finală la Trnava, după o oră și 8 minute Cu toate că între Gabriela Ruse și Aliona Falei este o diferență de 224 de locuri în clasament, meciul nu se anunțat chiar atât de facil. Asta pentru că bielorusa o eliminase în sferturi pe Anastasija Sevastova (Letonia, fostă ocupantă a locului 11 mondial, scor 6-4, 6-3. Ruse a început însă meciul ca din tun, destabilizând-o pe Falei încă de la primul punct. Dacă Aliona a luat un game de onoare în setul inaugural, Gabriela a dat recital în manșa secundă și s-a impus cu scorul de 6-1, 6-0. Gabriela Ruse va lupta duminică pentru primul ei trofeu din 2025, contra Luciei Havlickova! Cehoaica a avut un meci complicat în semifinale, trecând dramatic de Jeline Vandromme (Belgia, 375 WTA), scor 6-7(4), 6-3, 7-5. Calificarea în finala de la Trnava vine la pachet și cu un bonus special pentru Gabriela Ruse, românca urcând 12 locuri în ierarhia live a WTA, până pe locul 89. În scenariul în care va cuceri trofeul de la Trnava, Ruse se va clasa începând de luni pe poziția 83 WTA. Cea mai bună poziție ocupată de Gabi în carieră a fost 51 WTA, în anul 2022
Gabriela Ruse, dezvăluiri la ora bilanțului pe 2025: Sunt în Top 100 WTA și deja am un vis îndrăzneț după ce mă voi retrage”
Chiar dacă s-a accidentat la turneul disputat în Japonia, la Osaka, jucătoarea de tenis Gabriela Ruse (27 de ani) se poate declara mulțumită de acest an competițional. Jaqueline Cristian continuă să fie jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA, ea fiind pe locul 42, după o urcare de cinci poziţii, cu 1.294 puncte. Sorana Cîrstea a urcat şase locuri şi a revenit în Top 50, fiind pe 45, cu 1.243 puncte. Gabriela Ruse, locul 100 WTA în 2025! Ce spune despre cel mai bun sezon al carierei În Top 100 se află şi Gabriela Ruse, care este pe 99, cu 757 puncte. „A fost un an bun. Am avut o singură accidentare, cea din Japonia. Dar sunt bucuroasă că mi-am atins obiectivul propus anul trecut. Am rămas în clasamentul primelor o sută de jucătoare ale lumii, sunt aici și asta e tot ce contează pentru mine”, a declarat Gabriela Ruse pentru ProSport. Gabriela Ruse se regăsește deja pe lista jucătoarelor convocate pentru partida din competiția Billie Jean King, unde echipa României va întâlni în deplasare puternica echipă a Poloniei. „Va fi un meci foarte greu. Dacă voi fi refăcută sută la sută din punct de vedere medical sigur că voi fi prezentă”. Gabriela are mare încredere în Alexandra Dulgheru, noul căpitan nejucător al echipei României. „Alexandra a fost o jucătoare de tenis foarte bună. A jucat tenis la un nivel foarte înalt. Am mare încredere că va putea clădi o echipă puternică”, a mai spus Gabriela Ruse. Fosta jucătoare, în vârstă de 36 de ani, îl înlocuieşte în această calitate pe Horia Tecău, care a demisionat în luna august. Fostul tenismen preluase acest rol în primăvara anului 2022, înaintea confruntării cu Polonia. Cu Polonia și Noua Zeelandă în aceeași grupă România va evolua în noiembrie în playoff-ul pentru preliminariile turneului final din 2026 (alături de Polonia şi Noua Zeelandă), meciurile fiind programate în sală, pe hard, în Arena Gorzow, în perioada 14-16 noiembrie 2025. Formatul de joc este fiecare cu fiecare în cele șapte grupe din play-off, fiecare întâlnire cuprinzând trei meciuri, două de simplu, urmate de unul de dublu, după regula cel mai bun din trei seturi. Câștigătoarele celor șapte grupe se vor califica în calificările din 2026, iar celelalte 14 echipe vor concura în 2026 în Grupa valorică I. Grupele din play-off-ul Cupei Billie Jean King Grupa A (Club Sonoma – Monterrey/Mexic): Canada (1), Mexic, Danemarca; Grupa B (Arena Gorzow – Gorzow Wielkopolski/Polonia): Polonia (2), România, Noua Zeelandă; Grupa C (Cordoba Lawn Tennis Club – Cordoba/Argentina): Slovacia (3), Elveția, Argentina; Grupa D (Arena Varazdin – Varazdin/Croația): Cehia (4), Columbia, Croația; Grupa E (Domain Tennis Centre – Hobart/Australia): Australia (5), Brazilia, Portugalia; Grupa F (Tennis Club Ismaning – Ismaning/Germania): Germania (6), Belgia, Turcia; Grupa G (S.M. Krishna Tennis Stadium – Bengaluru/India): Olanda (7), Slovenia, India. Își dorește un complex de tenis cum nu s-a mai văzut în România După ce se va retrage din tenisul de performanță Gabi are un plan care are legătură tot cu lumea sportului. „Visul meu e să am un complex de tenis unic în România. Care să cuprindă facilități de cinci stele. Știu că este un vis îndrăzneț dar sper că într-o bună zi mi se va îndeplini. Mi-aș dori, totodată, de ce nu, să cochetez și cu lumea televiziunii. Să am o emisiune a mea de tenis”, ni s-a confesat sportiva. Sursa: Mediafax Foto Cele mai relevante performanțe pentru Gabriela Ruse A câștigat primul său titlu WTA la Hamburg 2021, după ce a învins-o în finală pe germanca Andrea Petkovic, cu 7-6 (6), 6-4. La dublu a ajuns în semifinalele de la Australian Open 2023 alături de Marta Kostiuk. În clasamentul ITF juniori a ajuns pe locul 7 mondial, realizat pe data de 18 mai 2015. Ea a ajuns în semifinale la simplu feminin la Wimbledon în 2014. A cucerit două titluri la simplu și opt titluri la dublu la juniori. Cel mai mare titlu în turneele de juniori a fost câștigat la Grade 1 Canadian Open Junior Championships, unde a învins – o în finală pe Katie Swan.
Chinezii plătesc bine. Ce sume au câștigat Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse la Beijing

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au pornit aventura în circuitul asiatic de tenis feminin. Cele două sportive participă la WTA 1.000 din Beijing, acolo unde s-au calificat în turul 2 al turneului. Pentru victoria din primul meci, cele două au primit 35.260 de euro fiecare. Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur de Jessica Boyzas Maneiro, după un meci fără precedent, scor 4-6, 0-6. În schimb, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse s-au calificat și au obținut o avere. Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse sunt în turul 2 la WTA Beijing și au câștigat sume importante fiecare Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au primit fiecare câte 35.260 de euro. Prima a trecut de Caroline Dolehide, 6-2, 6-3 la seturi, în doar o oră și 8 minute. Cea de-a doua a învins-o pe slovaca Rebecca Sramkova, aflată pe locul 55 WTA, 6-2, 6-2 la seturi, în doar o oră și 11 minute. Cele două sportive autohtone merg „braț la braț” în turul 2 al turneului, acolo unde vor da de adversare tari. Sorana Cîrstea se va duela cu Karolina Muchova, jucătoare din Republica Cehă foarte bine cotată, care se află acum pe locul 15 în clasamentul WTA. Gabriela Ruse se va lupta cu o altă forță a tenisului mondial, Emma Navarro, jucătoare de 24 de ani aflată pe poziția 17 în topul mondial. Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur, după ce tot în primul tur a pierdut și în urmă cu o săptămână, la Seoul, împotriva Emmei Răducanu Premii uriașe la turneul WTA 1.000 din Beijing Turneul din China are premii totale de aproape 9.000.000 de euro. De-a lungul ultimilor ani, sportivele care s-au impus aici au fost Coco Gauff, Iga Swiatek, Naomi Osaka, Caroline Wozniaki, Caroline Garcia, chiar împotriva Simonei Halep, în 2017, Agnieszka Radwanska, Gabriele Muguruza sau Maria Sharapova. La masculin, rețeta succesului a fost găsită în ultimul deceniu de tenismeni precum Carlos Alcaraz, actualul număr 1 ATP, Jannik Sinner, marele său rival, Dominic Thiem, Nikoloz Basilashvili, Rafael Nadal, Andy Murray sau Novak Djokovic. La dublu feminin, anul trecut a triumfat echipa Sara Errani / Jasmine Paolini, iar la masculin echipa Simone Bolelli / Andrea Vavassori.
Câți bani a primit Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 3 de la US Open

Jaqueline Cristian s-a calificat în turul 3 de la US Open, acolo unde va primi o avere pentru prestația bună. Sportiva a pus mâna pe un cec de 237.000 de dolari, după ce a bifat cea mai bună performanță all-time la turneul de Grand Slam de pe tărâm nord-american. Aflată pe poziția 50 în clasamentul WTA, Jaqueline Cristian a făcut senzație împotriva australienei Maya Joint, pe care a învins-o cu scorul de 2-0, după 77 de minute. Românca va da piept cu o jucătoare mult mai bine clasată în următorul tur, Amanda Anisimova, aflată în TOP 10 WTA. Pe lângă cecul de 237.000 de dolari, primit pentru calificarea în turul 3 al US Open, Jaqueline Cristian a mai obținut și puncte vitale în clasament. Mai precis, românca va beneficia de 130 de puncte WTA, astfel că s-ar putea profila o creștere în TOP 50. Totuși, meciul următor pare unul dificil, având în vedere că Amanda Anisimova a fost finalistă la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, pe care a pierdut-o absolut categoric în fața Igăi Swiatek, scor 6-0, 6-0. Pentru Jaqueline Cristian este al treilea meci împotriva unei jucătoare locale la US Open. Celelalte două pe care „Jaq” le-a învins sunt Ashlyn Krueger și Danielle Collins. În vârstă de 27 de ani, Jaqueline Cristian a bifat o bornă importantă în cariera ei, iar dacă va trece de Amanda Anisimova, cecul uriaș se va mări considerabil. Ce au făcut celelalte românce la US Open Sorana Cîrstea a debutat la US Open în urmă cu cinci zile, atunci când a jucat cu Solana Sierra, jucătoare din Argentina aflată pe locul 72 în clasamentul WTA, scor 2-0 (7-5, 6-0). În turul 2, câștigătoarea de la Cleveland s-a văzut învinsă de ceha Karolina Muchova, scor 1-2 (6-7, 7-6, 4-6). Gabriela Ruse a fost învinsă de australiana Daria Kasatkina, scor 7-5, 6-1, în prima rundă a US Open, în urmă cu 4 zile. Totuși, sportiva româncă a rămas în competiție la proba de dublu feminin, acolo unde face echipă cu ucraineana Marta Kostiuk. Cele două est-europene se vor duela cu Jessica Bouzas Maneiro și Elisabetta Cocciaretto în prima rundă a turneului de dublu feminin. Meciul va avea loc de la ora 19:10, pe terenul 13 din complexul american. În clasamentul de dublu, Gabriela Ruse se află pe poziția 68 WTA. Favoritele de la US Open sunt Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Coco Gauff, Elena Rybakina și Mirra Andreeva. Pe tabloul masculin, Jannik Sinner este văzut drept principalul favorit, urmat de Carlos Alcaraz, Novak Djokovic și Ben Shelton sau Alexander Zverev.
Nu mai puteam!. Româncei i s-a făcut rău la Wimbledon

Gabriela Ruse (locul 58 WTA) a pierdut dramatic în primul tur al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, cu Madison Keys (locul 8 WTA), scor 7-6 (4), 5-7, 5-7, după un meci maraton de 2 ore și 41 de minute. În timpul partidei, românca s-a confruntat nu doar cu un joc solid al favoritei 6, ci și cu probleme medicale, având mai multe momente în care a fost pe punctul de a abandona. După prima zi, în care au fost eliminate Anca Todoni și Gabriela Ruse, România a mai rămas cu doar trei jucătoare pe tabloul principal la Wimbledon, Jaqueline Cristian, Irina Begu și Sorana Cîrstea. „Nu mai puteam”. Mărturia Gabrielei Ruse, eliminată de la Wimbledon Gabriela Ruse a vorbit despre meciul pierdut într-un mod dramatic, în turul inaugural, în fața americancei Madison Keys, o partidă în care a fost vorba mai puțin despre tenis, în care din motive medicale a simțit în mai multe momente că ar fi vrut să abandoneze, dar a rezistat până la ultima minge. „Cred că astăzi nu s-a pus nicio secundă problema de tenis, nu s-a pus problema să câștig, ci a fost vorba dacă pot să intru să joc. Cred că a fost un moment în setul 2 când, probabil, dacă aș fi luat, ar fi existat o variantă să câștig meciul în două seturi, doar că nu am ce să-mi reproșez. Am făcut niște eforturi supraomenești să rămân pe teren, nu m-au ajutat nici condițiile meteo absolut deloc… A fost foarte cald. M-am confruntat și cu o răceală, și cu un virus la stomac de 3 zile, am încercat să mă fac bine, însă atât am putut. Plus că tragerea la sorți a fost foarte proastă pentru mine. După meci am stat și m-am uitat la câteva secvențe. Fiindu-mi atât de rău nici nu am putut să mă concentrez pe tenis, încercam să mă concentrez pe starea mea. Văzând apoi acele imagini cu mine mi-am dat seama că am jucat destul de bine… Având în vedere că Madison e top 10, bănuiesc că ar fi trebuit să joc destul de bine ca să pierd cu 7-5 în decisiv. Dar astăzi, dacă mă întrebai în timpul meciului cum joc și ce simt, nu puteam să dau un răspuns pentru că nu era despre tenis. A fost pur și simplu despre mentalul meu și cât de mult pot să duc acest meci pentru că au fost nenumărate momente în care am vrut să abandonez pentru că nu mai puteam”, a declarat Gabriela Ruse, pentru Eurosport. Pentru Gabriela Ruse a fost prima prezență direct pe tabloul principal de la Wimbledon. Debutul și l-a făcut în 2018, în calificări, când se afla pe locul 195 WTA, iar pe „principal” s-a oprit în turul inaugural, unde a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska (locul 32 WTA, la acel moment). În niciuna dintre aparițiile sale de la Wimbledon nu a reușit să treacă de primul tur. Trei românce joacă azi la Wimbledon Celelalte trei jucătoare din România care se află pe tabloul principal vor juca astăzi. Irina Begu (locul 115 WTA) o întâlnește pe Kaja Juvan (locul 240 WTA), meciul fiind programat la ora 13.00, ora României. Aceasta este a doua confruntare directă între cele două sportive, după victoria româncei, la București (2019). Jaqueline Cristian (locul 52 WTA) se confruntă, în premieră, cu Zeynep Sonmez (Turcia, locul 88 WTA), nu înainte de 14.30. Sorana Cîrstea (locul 168 WTA) joacă cu Hailey Baptiste (SUA, locul 55 WTA), de la ora 16.00. Cele două s-au mai întâlnit în acest an, în turul inaugural la Madrid, meciul fiind câștigat de jucătoarea americancă. Cea mai bună perfoamnță a unei românce la Wimbledon a fost în 2019, când Simona Halep a câștigat trofeul, după ce a învins-o în finală pe legendara Serena Williams.
Gabriela Ruse, ce păcat! A pierdut finala cu Elise Mertens, dar s-a umplut de bani

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă în finala de la ‘s-Hertogenbosch de Elise Mertens, dar s-a umplut de bani. Pentru jucătoarea născută în București, a fost al 7-lea meci în 9 zile, în condițiile în care a fost nevoită să treacă și prin calificări. Ce sumă a câștigat Gabriela Ruse, după ce a fost învinsă în finală de Elise Mertens Mertens s-a impus cu 6-3, 7-6 (4), după o oră și 57 de minute, dar Ruse va intra în posesia unui cec de 18.685 de euro și a 163 de puncte WTA. Ca urmare, ea va fi, de luni, pe locul 58 WTA, foarte aproape de cea mai bună clasare a carierei, 51. Gabriela a început în forță meciul cu Elise și s-a desprins la 3-1. Ea a ratat două mingi de break, iar din acel moment nu a mai câștigat niciun game până la finalul manșei. Setul secund a fost echilibrat, cu doar două break-uri, unul după altul, la 3-3. Ruse a ratat două mingi de set, la 5-4, pe serviciul adversarei, când a condus cu 40-15, iar efectele s-au văzut în tie-break, când Mertens a avut 4-0 și 5-1. Pentru jucătoarea care va împlini 28 de ani pe 6 noiembrie a fost a patra finală WTA din carieră și prima pe iarbă. Ea a câștigat titlul la Hamburg (2021) și a atins ultimul act la Palermo (2021) și Transylvania Open (2023). Doar la turneul de la Cluj-Napoca a fost acceptată direct pe tabloul principal, în celelalte venind din calificări. Gabi Ruse a stârnit aplauzele şi râsetele publicului și ale adversarei prin declarațiile date după meci A fost a patra victorie a lui Mertens în meciurile directe, în tot atâtea confruntări. Anterior, s-a impus în 2022 în primul tur la Roland Garros, cu 6-3, 6-1, în 2023 în ultimul tur al calificărilor la Doha, cu 6-4, 2-6, 6-4, și tot în 2023 în optim la Monterrey, cu 6-3, 3-6, 6-2. „Elise, felicitări. Mă cam enervezi, mă învingi de fiecare dată, dar poate am mai mult noroc data viitoare. Elise, să nu uiţi, data viitoare mă voi răzbuna”, a spus Gabriela, stârnind aplauzele şi râsetele publicului, dar și ale adversarei ei. În calificările de la ‘s-Hertogenbosch, Gabi Ruse a fost desemnată a doua favorită, iar în runda de debut a învins-o cu 6-1, 6-2, pe compatrioata ei Mihaela Buzărnescu (fără clasament WTA). În meciul pentru un loc pe tabloul principal ea a trecut de poloneza Katarzyna Kawa (141 WTA, cs 9) cu 6-2, 6-1. Interesant este că Gabi Ruse a întâlnit în primele două meciuri de pe tabloul principal jucătoare venite din calificări: 6-2, 6-1 cu olandeza Isis Louise Van Den Broek (704 WTA) și 6-4, 6-3 cu sportiva canadiană Carson Branstine (231 WTA). Ulterior, le-a eliminat cu 6-2, 6-4 pe Bianca Vanessa Andreescu (Canada, 118 WTA) și cu 2-6, 6-4, 6-3 pe italianca Elisabetta Cocciaretto (123 WTA). Pentru belgiancă este al 10-lea titlu la simplu, după cele de la Hobart (2017 și 2018), Lugano, Rabat (ambele în 2018) Doha (2019), Gippsland Trophy (2021), Monastir (2022), Monastir (2023) și Singapore (2025). Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult
Gabriela Ruse a dat lovitura! Câți bani a câștigat după ce a ajuns în finală la s-Hertogenbosch

Jucătoarea română de tenis traversează o perioadă execelentă, calificându-se în finală la ‘s-Hertogenbosch, motiv pentru care va primi o sumă mare. Jucătoarea aflată pe locul 80 în clasamentul mondial a avut nevoie de trei seturi pentrui a o elimina pe sportiva italiană Elisabetta Cocciaretto Câți bani și-a asigurat Gabriela Ruse, după calificarea în ultimul act la ‘s-Hertogenbosch Ploaia s-a abătut asupra orașului olandez ‘s-Hertogenbosch, motiv pentru care meciul dintre Gabriela Ruse și italianca Elisabetta Cocciaretto (123 WTA) a fost întrerupt de două ori. Românca a câștigat cu 2-6, 6-4, 6-3, după două ore şi 46 de minute de joc, iar pentru calificarea în finală va fi recompensată cu 18.685 de euro și 181 de puncte WTA. Venită din calificări, românca a pierdut pentru prima dată un set la actuala ediție a turneului. Ea a fost dominată clar în primul set, când și-a făcut serviciul o singură dată, la 1-5. În partea a doua a meciului, la scorul de 3-2 s-au consemnat doupă game-uri în care s-au jucat 18 puncte, ambele câștigate pe serviciul advers. La 4-4 românca a realizat un game alb, după care a convertit în punct a doua minge de set. Adversara din finală a Gabrielei Ruse, belgianca Elise Mertens, a salvat 11 mingi de meci în penultimul act Decisivul a avut-o în prim-plan tot pe Ruse, care s-a distanțat la 4-1. Ea a servit la 5-3 pentru calificarea în semifinale, dar a convertit în punct abia a patra minge de meci, ce a salvat tot atâtea de break. Pentru Gabriela Ruse va fi prima finală WTA din acest an. Adversara din ultimul act este belgianca Elise Mertens (25 WTA), a treia favorită. Ea a întrecut-o în semifinale pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (19 WTA, cs 2), campioana din 2022 și 2023, cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-4, după un meci de două ore și 49 de minute, în care a salvat nu mai puțin de 11 mingi de meci. În calificările de la ‘s-Hertogenbosch, Gabi Ruse a fost desemnată a doua favorită, iar în runda de debut a învins-o cu 6-1, 6-2, pe compatrioata ei Mihaela Buzărnescu (fără clasament WTA). În meciul pentru un loc pe tabloul principal ea a trecut de poloneza Katarzyna Kawa (141 WTA, cs 9) cu 6-2, 6-1. Interesant este că Gabi Ruse a întâlnit în primele două meciuri de pe tabloul principal jucătoare venite din calificări. Prima a fost olandeza Isis Louise Van Den Broek (704 WTA), pe care a învins-o 6-2, 6-1. A urmat jucătoarea canadiană Carson Branstine (231 WTA), care furnizase marea surpriză a competiției, prin eliminarea principalei favorite, Liudmila Samsonova. Ruse s-a impus cu 6-4, 6-3, iar în sferturile de finală a trecut cu 6-2, 6-4 de încă o reprezentantă a Canadei, Bianca Vanessa Andreescu (118 WTA). Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult
Gabriela Ruse, eliminată în turul doi la Roland Garros. Câți bani a câștigat românca

Gabriela Ruse (27 de ani, locul 80 WTA) a fost eliminată în turul doi în turneul de Grand Slam de la Roland Garros, fiind învinsă de iberica Paula Badosa (27 de ani, locul 10 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-4, într-un meci de două ore și 20 de minute. Pentru Gabriela Ruse a fost prima apariție direct pe tabloul principal la Roland Garros, unde debutul și l-a făcut în 2020, iar accederea în turul secund este cea mai bună performanță a sportivei din România. Singura româncă rămasă pe tabloul de simplu este Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 60 WTA), care joacă, astăzi, în turul 3, cu Iga Swiatek (23 de ani, locul 5 WTA), campioana en-titre la Roland Garros și care nu a mai pierdut la Paris din 2021. Gabriela Rusea fost eliminată în turul doi la Roland Garros de Paula Badosa. Suma importantă pe care a câștigat-o românca Gabriela Ruse a pierdut în turul secund la Roland Garros, după ce și-a adjudecat fără emoții primul set disputat cu Paula Badosa, favorita 10 a turneului feminin. Românca a fost de neoprit în acest set, însă în setul al doilea nu a mai reușit să își gestioneze avantajul, iar Badosa a revenit în joc. Al treilea act a fost extrem de disputat, încă de la primele gameuri, fiecare dintre jucătoare având câte o minge de break, însă doar Badosa a fructificat-o. Ruse a reușit să se impună în al doilea game pe propriul serviciu, un game în care au fost cinci egalități, însă finalul setului a fost dominat de Badosa, care și-a trecut în cont a doua victorie la rând în fața Gabrielei Ruse. Aceasta a fost a treia confruntare dintre Ruse și Badosa, prima pe zgură, iar toate aceste meciuri s-au decis în trei seturi. Ruse s-a impus în 2022, în Dubai, iar Badosa a câștigat în 2024, la US Open, cu tie-break în setul decisiv. Pentru Gabriela Ruse accederea în turul al doilea la Roland Garros este cea mai bună perfomanță la acest turneu, la care a debutat în 2020, în calificări. Astfel, Ruse va primi 70 de puncte WTA și un cec de 117.000 de euro. Jaqueline Cristian, meci de gală cu Iga Swiatek, campioana de la Roland Garros Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 60 WTA) este singura româncă rămasă pe tabloul de simplu de la Roland Garros, iar vineri, de la ora 14.00, va avea un meci de gală cu poloneza Iga Swiatek (23 de ani, locul 5 WTA), acesta fiind primul joc direct între cele două sportive. Fost lider mondial, Iga Swiatek este de patru ori campioană la Openul francez, iar ultimul meci pierdut pe zgura de la Paris a fost în 2021, când era învinsă în sferturile de finală de Maria Sakkari, scor 6-4, 6-4. Jurnaliștii de la Sport.pl consideră că meciul din turul al treilea va fi unul facil pentru campioana en-titre, iar adevărata provocare pentru poloneză va fi abia în faza optimilor, când o va întâlni pe învingătoarea dintre Elena Rybakina și Jelena Ostapenko. „Jaqueline Cristian a jucat până acum șapte meciuri împotriva unor jucătoare din primele zece locuri ale clasamentului WTA. (…) O sarcină mult mai dificilă o așteaptă pe Swiatek în runda a patra, dacă va avansa. Acolo o va înfrunta pe câștigătoarea meciului Elena Rybakina – Jelena Ostapenko. Cu Rybakina ar fi un meci mult mai «ușor» pentru Swiatek, poloneza având un palmares de 4-4 împotriva ei. Ultimul lor meci a fost în sferturile de finală de la Doha, pe care Swiatek l-a câștigat cu 6-2, 7-5. Pe de altă parte, Iga încă nu a găsit o modalitate de a o învinge pe Ostapenko, în fața căreia are un palmares de 0-6”, au notat polonezii.
Cinci românce pe tabloul principal la Roland Garros 2025. Cu cine va juca Sorana Cîrstea în turul inaugural
Cinci sportive din România au fost acceptate direct pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, dotat cu premii totale de 26.334.000 de dolari. Sorana Cîrstea (locul 164 WTA), campioana probei de dublu de la WTA 1.000 Madrid, și Jaqueline Cristian (locul 74 WTA), finalista de la WTA 250 Rabat, se află printre reprezentantele României. Celelalte trei jucătoare sunt Gabriela Ruse (locul 85 WTA), Anca Todoni (locul 91 WTA) și Irina Begu (locul 94 WTA). Cu cine vor juca Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian la Roland Garros Doar Anca Todoni va juca, marți, celelalte meciuri ale româncelor fiind programate pentru luni, 26 mai. Campioana en-titre de la Roland Garros este poloneza Iga Swiatek (locul 5 WTA), care s-a impus în fața italiencei Jasmine Paolini. Swiatek are în palmares cinci titluri majore, patru câștigate la Paris (2020, 2022, 2023, 2024) și unul la US Open (2022). Potrivit tragerii la sorți, Sorana Cîrstea (35 de ani) va juca în turul inaugural de la Roland Garros cu Tamara Korpatsch (Germania, locul 148 WTA). Aceasta este a doua confruntare între cele două jucătoare, după cea din 2016, de la Limoges, încheiată cu victoria lui Korpatsch, scor 6-7 (5), 6-4, 6-1. Sorana Cîrstea a debutat la Roland Garros în 2008, unde s-a oprit în turul secund, fiind învinsă de Victoria Azarenka, cu 6-0, 6-0. Cea mai bună performanță a româncei pe zgura de la Paris, unde a jucat în fiecare an de la debut, a fost în 2009, când a atins sferturile de finală, pierdute în fața australiencei Samantha Strosur, scor 1-6, 3-6. Jaqueline Cristian joacă în primul tur cu australianca Kimberly Birrell (locul 63 WTA). Birrell s-a impus în singurul meci direct, la Hobart, în 2024, cu 6-4, 6-4. Cristian, care a urcat în clasamentul live până pe locul 60 WTA după finala de la Rabat, a debutat la Roland Garros în 2020, dar a fost pe tabloul principal doar anul trecut, când pierdea din turul inaugural în fața letonei Jelena Ostapenko, scor 4-6, 5-7. Adversară dificilă pentru Anca Todoni Gabriela Ruse (locul 85 WTA) o va avea ca adversară în primul tur pe americanca McKartney Kessler (locul 44 WTA), acesta fiind primul meci direct dintre cele două jucătoare. Anca Todoni (locul 91 WTA) joacă, în premieră, împotriva americancei Jessica Pegula, favorita 3 la Roland Garros. Irina Begu (locul 94 WTA) o are ca adversară în primul tur pe jucătoarea franceză Leolia jeanjean (locul 103 WTA), beneficiara unui wild-card din partea organizatorilor. Cele două s-au mai confruntat, tot la Roland Garros, în 2022, meci încheiat cu victoria româncei, scor 6-1, 6-4. Begu (34 de ani) a debutat la Roland Garros în 2009, în calificări, iar prima prezență pe tabloul principal a avut-o în 2011, unde s-a oprit în turul secund, fiind învinsă de Svetlana Kuznetsova, scor 6-1, 6-1. Cele mai bune performanțe la Roland Garros le-a avut în 2016 și 2022, când ajungea în turul patru. Shelby Rogers a învins-o în 2016, iar în 2022, Begu pierdea în fața Jessicăi Pegula. Principala favorită a turneului feminin este Aryna Sabalenka, liderul mondial, iar de succesul campioanei en-titre, Iga Swiatek, depinde cum va evolua cariera acesteia, care a anunțat că va lua o măsură drastică după Roland Garros.