Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse și-au aflat adversarele din Canada

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) și Gabriela Ruse (28 de ani, locul 75 WTA) și-au aflat adversarele pe care le vor avea în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii toatel de peste 7,4 milioane de dolari. Pe lista inițială se afla și Jaqueline Cristian (28 de ani, locul 39 WTA), însă a fost nevoită să se retragă, fiind încă în perioada de recuperare de după operația de la genunchiul drept, de luna trecută. Sorana Cîrstea, direct în turul secund la Toronto Sorana Cîrstea este cap de serie 14 la turneul WTA 1.000 de la Toronto și va juca direct în turul secund. Potrivit tragerii la sorți, adversara din runda a doua îi va fi învingătoarea meciului dintre ucraineanca Yulia Starodubtseva (26 de ani, locul 62 WTA) și australianca Maya Joint (20 de ani, locul 76 WTA), partidă care se dispută pe 3 august. Pentru Cîrstea, acest meci este primul după o pauză de o lună, de la Wimbledon, când pierdea, dramatic în fața cehoaicei Linda Noskova (21 de ani, locul 7 WTA), în optimile de finală. Cea mai bună performanță obținută de Sorana Cîrstea la Rogers Cup/National Bank Open (turneul care alternativ se dispută la Montreal și Toronto) a fost în 2013, când a ajuns în finală, unde a pierdut în fața Serenei Williams (44 de ani), lider mondial la acea vreme, cu scorul de 2-6, 0-6. Parcursul său canadian i-a adus atunci cea mai bună clasare din carieră, locul 21 WTA, pe care a reușit să îl depășească în acest an. În ciuda anunțului făcut cu privire la retragerea la finalul lui 2026, acest an s-a dovedit a fi cel mai bun dn cariera sa de două decenii, cu noi vârfuri atinse în ierarhia WTA, dar și cu trofee, atât la smplu, cât și la dublu. De altfel, în 2026, Sorana Cîrstea a câștigat 34 din cele 45 de meciuri disputate în 24 de turnee. Gabriela Ruse joacă în această noapte În turul inaugural de la Toronto, Gabriela Ruse joacă împotriva americancei Peyton Streans (24 de ani, locul 58 WTA). Meciul se va disputa în această noapte, de la ora 1:30 (ora României) și este a doua confruntare directă între cele două, după cea din „finala” calificărilor de la Dubai 2026, când românca s-a impus cu 6-2, 4-6, 6-4. Dacă va trece și de această dată de americancă, în turul următor o va întâlni pe austriaca Anastasia Potapova (25 de ani), favorita 24, care evoluează direct în turul secund. Pentru Gabriela Ruse aceasta este a doua prezență la Openul canadian, după ce anul trecut a pierdut în runda inaugurală în fața Emmei Răducanu (23 de ani, locul 49 WTA), cu 2-6, 4-6. Simona Halep (34 de ani), fost lider mondial a câștigat de trei ori turneul canadian, în 2016, finală cu Madison Keys, scor 7-6 (2), 6-3, 2018, cu Sloane Stephens, scor 76 (6), 3-6, 6-4, și 2022, cu Beatriz Haddad Maia, scor 6-3, 2-6, 6-3.
Gabi, te rog, nu cu un tenismen. Ruse a recunoscut că se iubește cu numărul 48 din ATP

Gabriela Ruse (28 de ani), a treia cea mai bună jucătoare din România, la acest moment, a recunoscut că se iubește cu portugezul Nuno Borges (29 de ani), numărul 48 în circuitul ATP. În ciuda sfaturilor primite de la colegele din circuit, „nu cu un tenismen”, după cum i-a spus Paula Badosa (28 de ani), care a avut o experiență traumatizantă în acest sens, Gabi Ruse și-a ascultat inima. Și pare că a luat cea mai bună decizie pentru ea. Gabriela Ruse se iubește cu portughezul Nuno Borges Gabriela Ruse, fost număr 51 WTA, a recunoscut că se iubește cu jucătorul de tenis Nuno Borges, locul 48 ATP, pe care în această perioadă îl susține la turneul de la Estoril (ATP 250). Într-un interviu acordat InSociety, românca a dezvăluit ce anume i-a apropiat, chiar dacă într-o primă fază nu era atrasă de ideea de a fi într-o relație cu un tenismen, având în vedere multitudinea de călătorii la diferite turnee, adr și faptul că sunt puține turnee comune de-a lungul sezonului competițional. „Tenisul, probabil. A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine anul trecut. Noi ne știm din circuit. Am început să vorbim în Australia. Nu mi-am dorit niciodată să am o relație cu un tenismen. Dar am simțit același lucru despre care îți spuneam mai devreme. Că pur și simplu nu mă poate înțelege nimeni mai bine decât un om care face același lucru ca mine. Pentru că atunci când vin acasă după o înfrângere, mă ridică. Dacă pierde el, îl ridic eu. Mai greu e când pierdem amândoi. Deci, da, cred că tenisul ne-a apropiat. Și apoi mai e ceva. Amândoi suntem persoane foarte empatice”, a mărturisit Gabriela Ruse, pentru InSociety. De altfel, românca a subliniat că iberica Paula Badosa a sfătuit-o să nu facă acest pas, având propria experiență, dar și că apoi tot ea a fost cea care i-a dat „binecuvântarea”, convinsă fiind că acesta este „alesul”. „Paula mi-a zis «Gabi, te rog, nu cu un jucător de tenis!». Mult timp. Până la Miami, când l-a cunoscut. Atunci nu eram împreună. A venit la mine și mi-a zis «da, e alesul!». Și-a schimbat total gândirea față de tenismeni”, a mai spus Gabriela Ruse, amintind de faptul că experiența pe care Paula Badosa a avut-o cu Stefanos Tsitsipas a fost una „îngrozitoare”, adăugând în același timp că „nu toată lumea e la fel. Sper să fie bine și să își revină 100%”. Gabriela Ruse, 21 de victorii în acest sezon În actualul sezon, Gabriela Ruse a jucat în 38 de meciuri, din care a câștigat 21. La turneele în care a evoluat, cel mai bun rezultat a fost calificarea în turul 3 la Australian Open. De asemenea, a ajuns în semifinale la WTA 500 de la Bad Homburg (iarbă) și Linz (zgură). Săptămâna trecută, Gabriela Ruse (locul 73 WTA) a jucat la UniCredit Iași Open, un turneu WTA de 250 de puncte. A fost învinsă în primul tur, de către Kaitlin Quevedo (20 de ani, locul 101 WTA), scor 6-3, 6-1. Turneul a fost câștigat de egipteanca Mayar Sherif ( 30 de ani), după ce Badosa a abandonat în setul secund, fiind condusă cu 4-0.
Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru, eliminate în primul tur la UniCredit Iași Open

Ziua de marți a fost una nefastă pentru jucătoarele române prezente pe tabloul principal la UniCredit Iași Open, turneu WTA 250 dotat cu premii totale în valoare de 246.388 de euro. Din păcate, două dintre sportivele României de pe tabloul de simplu au părăsit turneul încă din primul tur, iar partida Ilincăi Amariei a fost întreruptă din cauza ploii, la minge de meci pentru adversară. Gabriela Ruse, eliminată în primul tur de numărul 100 mondial În primul meci disputat pe ”Central”, Gabriela Ruse, 28 de ani, locul 72 WTA, a fost învinsă de jucătoarea spaniolă Kaitlin Quevedo, 20 de ani, numărul 100 mondial, scor 6-3, 6-1, la capătul unui meci ce a durat o oră și 39 de minute. După meci, Gabi Ruse a recunoscut că a găsit cu greu soluții pentru a contracara jocul sportivei din Spania. ”Pur și simplu nu găseam nicio soluție. Simțeam că nu se termina niciun punct rapid, trebuia să muncesc foarte mult pentru fiecare minge. A fost total diferit față de ceea ce este pe iarbă, pentru că pe iarbă, dacă servești bine și mai dai încă o minge, se cam termină punctul. Meciul a fost foarte lung. Am început bine, într-adevăr, apoi am început, ușor-ușor, să simt foarte multă presiune. Îmi doream să termin punctele din ce în ce mai repede și am început să greșesc din ce în ce mai mult. Au fost multe lucruri care nu au funcționat astăzi”, a declarat Gabi Ruse. Miriam Bulgaru, învinsă de o jucătoare venită din calificări A doua româncă prezentă pe ”Central”, Miriam Bulgaru (27 de ani, locul 248 WTA), beneficiară de wild card, a fost eliminată în primul tur de Elena Pridankina, 20 de ani, jucătoare venită din calificări, scor 7-5, 6-1. ”Sunt dezamăgită de meciul de astăzi. Mă simțeam în control, apoi l-am pierdut și am început să fac greșeli, iar asta i-a oferit ei un avantaj foarte mare. Cred că aceste greșeli vin din lipsa meciurilor, din lipsa competițiilor. Abia am reușit să obțin două victorii în săptămânile trecute, așa că nu a fost așa cum mi-am dorit. După cum am spus, nu am foarte multe meciuri în picioare și cred că acest lucru face diferența în punctele importante. Am avut șansa să mă desprind la 5-3 și am fost foarte aproape, dar acolo s-a făcut diferența”, a declarat Miriam după meci. Ilinca Amariei, meci de mare luptă cu Elsa Jacquemot, întrerupt din cauza ploii În ultimul meci al zilei, ieșeanca Ilinca Amariei, 23 de ani, locul 585 WTA, venită din calificări, s-a confruntat cu Elsa Jacquemot, din Franța (23 de ani, numărul 107 mondial), favorită 8, iar partida a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 6-4, 6-6 (6-5) pentru jucătoarea din Franța. Meciul se va relua miercuri, nu mai devreme de ora 15.00. Paula Badosa, victorie scurtă cu favorita 4 Paula Badosa, cea mai titrată sportivă prezentă la startul turneului, fost număr 2 mondial, s-a calificat și ea fără emoții în optimile UniCredit Iași Open. Campioană la WTA 125 de la Bastad, duminică, Paula Badosa, 28 de ani, locul 115 WTA, a învins-o în runda inaugural pe favorita 4, ucraineanca Anhelina Kalinina (29 de ani, numărul 59 mondial), scor 6-3, 6-1, în doar 91 de minute. Tot marți s-au calificat în optimi alte trei favorite. Kazaha Yulia Putintseva (31 de ani, 82 WTA), a noua favorită, a trecut în primul tur de Claire Liu, din Statele Unite (26 de ani, numărul 11 mondial, venită din calificări), scor 7-5, 6-2, iar ucraineanca Oleksandra Oliynykova (26 de ani, locul 52 WTA), favorită 3, a învins-o cu 7-6 (1), 7-6 (5) pe Ipek Oz, din Turcia. De asemenea, Panna Udvardy, din Ungaria, favorită 5, a trecut de Leyre Romero Gormaz, din Spania, 6-3, 4-6, 6-3. Jucătoarele calificate în optimi primesc 30 de puncte WTA și 3.725 de euro, în timp ce învinsele din turul I rămân cu un punct WTA și 2.663 de euro. Rezultatele zilei de marți, 14 iulie: Simplu / Turul I K. Quevedo (ESP) vs [6] E. Ruse (ROU) 6-3, 6-1 [9] Y. Putintseva (KAZ) vs [Q] C. Liu (USA) 7-5, 6-2 [Q] E. Pridankina vs [WC] M. Bulgaru (ROU) 7-5, 6-1 P. Badosa (ESP) vs [4] A. Kalinina (UKR) 6-3, 6-1 [8] E. Jacquemot (FRA) vs [Q] I. Amariei (ROU) 6-4, 6-6 (6-5) [Q] E. Avanesyan (ARM) vs M. Uchijima (JPN) 6-2, 6-4 M. Sherif (EGY) vs D. Galfi (HUN) 6-2, 6-0 [3] O. Oliynykova (UKR) vs [LL] I. Oz (TUR) 7-6 (1), 7-6 (5) [5] P. Udvardy (HUN) vs [Q] L. Romero Gormaz (ESP) 6-3, 4-6, 6-3 K. Kawa (POL) vs S. Waltert (SUI) 6-1, 6-4 T. Zidansek (SLO) vs E. Arango (COL) 5-7, 6-2, 6-3 [Q] A. Ibragimova vs D. Salkova (CZE) 6-2, 7-5 Dublu / Turul I N. Fossa Huergo (ARG) / L. Salden (BEL) vs M. Uchijima (JPN) / E. Webley-Smith (GBR) 6-2, 7-6 (2) Moratelli (ITA) / N. Podoroska (ARG) vs M. Ayukawa (JPN) / K. Morisaki (JPN) 6-1, 6-2 Programul zilei de miercuri, 15 iulie: Terenul Central start 12:00 E. Arango (COL) / P. Udvardy (HUN) vs G. Garcia Perez (ESP) / A. Ibragimova NB 1:30 PM [9] Y. Putintseva (KAZ) vs A. Charaeva (ARM) [7] A. Bondar (HUN) vs T. Zidansek (SLO) NB 5:30 PM [WC] C. Burel (FRA) vs [8] E. Jacquemot (FRA) / I. Amariei [Q] E. Avanesyan (ARM) vs [2] P. Marcinko (CRO) Terenul 5 start 14:00 L. Zaar (SWE) / K. Zimmermann (BEL) vs [3] A. Detiuc (CZE) / I. Khromacheva After suitable rest [4] M. Kozyreva / E. Pridankina vs A. Charaeva (ARM) / Z. Kulambayeva (KAZ) After suitable rest [1] M. Kempen (BEL) / A. Panova vs [WC] I. Amariei (ROU) / C. A. Herea (ROU)
Șoc la UniCredit Iași Open! Gabriela Ruse, eliminată în primul tur de numărul 100 mondial

Ziua de marți a început dezamăgitor pentru românce la turneul WTA 250 UniCredit Iași Open. Gabriela Ruse, 28 de ani, locul 72 WTA și favorită 6 la Iași, a fost eliminată surprinzător încă din primul tur de jucătoarea spaniolă Kaitlin Quevedo, 20 de ani, numărul 100 mondial, scor 6-3, 6-1. După retragerile Soranei Cîrstea, Irinei Begu și a principalei favorite Jaqueline Cristian, Gabi Ruse a rămas cea mai bine clasată reprezentantă a României pe tabloul principal la Iași. Și toți fanii din tribune sperau să o vadă în fazele finale ale concursului, ba chiar campioană, pentru a duce tradiția mai departe la un turneu câștigat în trei rânduri de românce la primele patru ediții. Doar că, Gabi Ruse nu a prins cea mai bună zi la debutul pe zgura de la Ciric și a cedat rapid în fața jucătoarei spaniole Kaitlin Quevedo, numărul 100 mondial, scor 6-3, 6-1, în doar 98 de minute. În turul 2, Quevedo, care în acest an a învins-o pe Venus Williams la Madrid, va juca cu Mayar Sherif, din Egipt, 30 de ani, locul 97 WTA, cea care a trecut în primul tur de jucătoarea maghiară Dalma Galfi (27 de ani, numărul 137 mondial), scor 6-2, 6-0. Pe tabloul de simplu la UniCredit Iași Open au mai rămas Miriam Bulgaru și Ilinca Amariei. ”Au fost multe lucruri care nu au funcționat astăzi” După meci, Gabi Ruse a declarat că nu a găsit nicio soluție la jocul sportivei spaniole. ”Pur și simplu nu găseam nicio soluție. Simțeam că nu se termina niciun punct rapid, trebuia să muncesc foarte mult pentru fiecare minge. A fost total diferit față de ceea ce este pe iarbă, pentru că pe iarbă, dacă servești bine și mai dai încă o minge, se cam termină punctul. Meciul a fost foarte lung. Am început bine, într-adevăr, apoi am început, ușor-ușor, să simt foarte multă presiune. Îmi doream să termin punctele din ce în ce mai repede și am început să greșesc din ce în ce mai mult. Au fost multe lucruri care nu au funcționat astăzi”, a declarat Gabi Ruse după eșecul cu iberica Quevedo. ”Ar fi trebuit să am mai multă răbdare și să construiesc mai bine punctele” În continuare, Ruse a explicat ce consideră că ar fi trebuit să schimbe în jocul său pentru a avea șanse de calificare în optimi. ”Cred că ar fi trebuit să joc complet diferit ca să pot câștiga un astfel de meci. Ar fi trebuit să am mai multă răbdare și să construiesc mai bine punctele. Tenisul, așa cum bine știți, este foarte dificil. Dacă stăm să ne uităm, sunt singura jucătoare care a învins-o pe Noskova pe iarbă, iar apoi ea a mers și a câștigat Wimbledon. Sunt zile mai bune și zile mai puțin bune. Important este ceea ce se întâmplă pe termen lung. Simt că sunt pe o pantă ascendentă în ceea ce privește jocul și rezultatele”, a mai spus Ruse. Jucătoarea noastră va lua o scurtă vacanță înainte de sezonul de hard și a dezvăluit că nu simte foarte confortabil din punct de vedere psihic să joace în țară. ”Sunt puțin supărată, dar așa este tenisul. Nu poți fi în fiecare zi la nivel maxim. Mergem mai departe, merg în vacanță și apoi mă pregătesc pentru sezonul de hard. Nu mă simt confortabil din punct de vedere psihic să joc acasă, pentru că îmi doresc foarte mult să câștig și îmi doresc foarte mult să îi fac pe oameni fericiți. Pun o presiune suplimentară pe mine, pe care, de fapt, nu ar trebui să mi-o pun”, a conchis Gabi Ruse.
Tragere la sorți cu noroc pentru Sorana Cîrstea, la Wimbledon 2026

Tragerea la sorți pentru stabilirea tabloului principal de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, a fost una cu noroc pentru Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 18 WTA), aflată în fața ultimei sale prezențe pe iarba londoneză, unde a debutat în 2007. România va fi reprezentată de încă alte trei jucătoare: Jaqueline Cristian (28 de ani, locul 38 WTA), Gabriela Ruse (28 de ani, locul 91 WTA) și Irina Begu ( 35 de ani, locul 211 WTA), aceasta din urmă beneficiind de clasament protejat, potrivit site-ului oficial al turneului. Wimbledon va avea loc în perioada 29 iunie – 12 iulie, iar campioana en-titre este Iga Swiatek (25 de ani, locul 3 WTA). Cele patru românce aflate pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon, dotat în acest an cu premii record, și-au aflat adversarele, după tragerea la sorți de vineri, 26 iunie. Astfel, Sorana Cîrstea, care este favorita 17 a turneului, o va avea ca adversară în turul inaugural pe cehoaica Sara Bejlek (20 de ani, locul 45 WTA), aceasta fiind prima confruntare directă. Dacă va trece de Bejlek, în turul următor o va întâlni pe învingătoarea dintre Kimberly Birrlell (Australia, 28 de ani, locul 73 WTA) și Alina Korneeva (Rusia, 19 ani, locul 94 WTA, venită din calificări). Într-un posibil tur trei, Sorana Cîrstea poate da peste Linda Noskova (21 de ani, locul 10 WTA), pe care a mai întâlnit-o de patru ori în acest an și pe care o conduce cu 3-1 la meciurile directe. În optimi s-ar putea confrunta cu americanca Amanda Anisimova (24 de ani, locul 6 WTA), finalista de anul trecut de la Wimbledon. Cea mai bună performanță a Soranei Cîrstea la Wimbleon a fost turul 3, pe care l-a atins de cinci ori (2009, 2012, 2017, 2021 și 2023). Jaqueline Cristian, care a debutat la Wimbledon în 2018, în calificări, va juca în turul inaugural la această ediție împotriva americancei Iva Jovic (20 de ani, locul 17 WTA), în premieră. Dacă va trece de favorita 16, Jaqueline Cristian o va întâlni în turul următor pe învingătoatea dintre Yulia Putintseva (Kazahstan, 31 de ani, locul 85 WTA) și Tatjana Maria (Germania, 38 de ani, locul 112 WTA, semifinalista de la Wimbledon în 2022). Gabriela Ruse, care joacă semifinala de la Bad Homburg, după un parcurs excelent, cu victorii în fața unor jucătoare de top, o va avea ca adversară la Wimbledon pe Caty McNally (SUA, 24 de ani, locul 50 WTA). Americanca s-a impus în singurul meci direct cu românca, în calificările de la Australian Open 2020. Dacă reușește să își ia revanșa, Ruse o va întâlni în turul următor pe învingătoarea dintre Lois Boisson (Franța, 23 de ani, locul 154 WTA) și Elena Rybakina (Kazahstan, 27 de ani, locul 2 WTA). Rybakina, campioana de la Wimbledon 2022, o conduce pe Ruse cu 3-0 în meciurile directe, iar una dintre victorii este obținută chiar la Londra, în 2024. Irina Begu, beneficiara clasamentului protejat (locul 82 WTA), va juca în în primul tur împotriva britanicei Katie Swan (27 de ani, locul 196 WTA), intrată pe tabloul principal cu invitație din partea organizatorilor. Cele două s-au confruntat o singură dată, tot la Wimbledon, în 2018, Swan fiind cea care s-a impus la acel moment. Dacă va trece de Swan, Begu va juca cu o americancă, decisă între Kayla Day (26 de ani, locul 138 WTA) și Madison Keys ( 31 de ani, locul 27 WTA). Serena Williams, revenire la Wimbledon Legendara Serena Williams (44 de ani), de șapte ori campioană la Wimbledon, a primit wild-card din partea organizatorilor și va evolua atât pe tabloul de simplu, cât și pe cel de dublu, unde face pereche cu sora sa, Venus Williams (45 de ani). În urma tragerii la sorți, Serena Williams joacă în primul tur împotriva australiencei Maya Joint (20 de ani, locul 53 WTA). În runda următoare, adversară va fi învingătoarea dintre filipineza Alexandra Eala (21 de ani, locul 30 WTA) și mexicanca Renate Zarazua (28 de ani, locul 76 WTA).
Gabriela Ruse a câștigat o sumă uriașă după calificarea de senzație în semifinale la Bad Homburg

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse are un parcurs de senzație la Bad Homburg și a realizat un adevărat jackpot prin calificarea în semifinale. Aflată pe locul 105 mondial, Gabriela Ruse a fost nevoită să treacă prin calificări la turneul din Germania. Ajunsă în semifinale, ea se alege cu un cec de 57.395 euro. Câți bani intră în contul Gabrielei Ruse datorită calificării în penultimul act la Bad Homburg În săptămâna de dinaintea celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse demonstrează că are o formă excelentă. Ea a legat 5 victorii la Bad Homburg, turneu dotat cu premii totale de 1.049.083 euro, și a ajuns la doar doi pași de trofeu. La turneul a participat și Irina Begu. Cea mai recentă victimă a fost americanca Emma Navarro, nimeni alta decât a 20-a jucătoare a lumii, care în optimi o eliminase pe principala favorită, poloneza Iga Swiatek. A fost un meci dominat de la un capăt la celălalt de Ruse, care și-a apropiat victoria cu 6-4, 6-2 în 75 de minute. În prima parte a confruntării, românca a realizat break la 3-3, iar la 5-3 a convertit în punct prima minge de set. În al doilea parțial, Navarro a condus cu 1-0 și 2-1, după ce nu a cedat niciun punct pe propriul serviciu. A urmat, însă, „taifunul” Ruse. Românca a câștigat nu mai puțin de 5 game-uri la rând, fără să primească vreo replică din partea adversarei. Mai mult, a pus capăt confruntării cu un break alb. Este a 7-a victorie în 8 meciuri jucate de sportiva româncă în acest sezon pe iarbă. Ruse ajunge pe locul 43 mondial dacă se impune în finala de la Bad Homburg În primul tur al calificărilor, Ruse a avut-o adversară pe chinezoaica Shuai Zhang, campioana olimpică de la Paris, de acum doi ani. A învins-o cu 7-5, 6-4, iar în meciul care avea ca miză accederea pe tabloul principal a trecut de americanca Taylor Townsend cu 3-6, 6-1, 6-3. Au urmat victoriile cu cehoaica Linda Noskova (10 WTA, cs 5) cu 6-1, 6-3, rusoaica Anna Kalinskaya (20 WTA) cu 7-5, 6-2 și Emma Navarro. Adversara din semifinale a Gabrielei este cehoaica Karolina Muchova (11 WTA, cs 4). Aceasta a trecut în sferturi de daneza Clara Tauson (25 WTA) cu 1-6, 6-2, 6-4. Pentur celălalt loc în finală luptă chinezoaica Xinyu Wang (52 WTA), care a beneficiat de abandonul ucrainencei Elina Svitolina, și japoneza Naomi Osaka (15 WTA, cs 6). Datorită acestor succese obținute la turneul din Germania, Ruse va fi, de luni, pe locul 72 în clasamentul mondial. Calificarea în finală o trimite pe 56, iar câștigarea trofeului pe 43. Pentru Gabriela Ruse urmează turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, al treilea al anului. Competiția începe luni. Românca a mai participat de 7 ori, dar nu a câștigat niciodată pe tabloul principal din 5 încercări. În 2021 și 2023 s-a oprit în calificări.
Lovitură grea la Roland Garros: Gabriela Ruse A ABANDONAT!

Gabriela Ruse, prima jucătoare din România care a jucat la ediția din acest an de la Roland Garros, a abandonat în runda de debut. Aflată pe locul 71 WTA, Gabi Ruse nu a dus la capăt meciul cu poloneza Magdalena Frech, din turului 1 al turneului de pe zgura pariziană. Gabriela Ruse a abandonat în meciul din turul 1 de la Roland Garros România are 3 reprezentante pe tabloul principal la ediția din acest an al celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului, de la Roland Garros. Gabriela Ruse (28 de ani), aflată pe locul 71 în clasamentul mondial, a fost prima care a intrat pe teren, dar nu a dus la final meciul cu poloneza Magdalena Frech (28 de ani). După un prim set pierdut la tie-break, românca a acuzat probleme medicale în momentul în care s-a luat pauza după cel de-al treilea game al setului secund. Ea a cerut intervenția echipei medicale, iar după o scurtă discuție a decis să declare forfait. Este pentru prima dată în carieră când românca abandonează la un turneu de Mare Șlem. Gabi Ruse a început în forță meciul cu poloneza aflată pe locul 49 în clasamentul mondial, realizând break chiar în primul game. De la 3-2, însă, s-a văzut condusă cu 3-5, astfel că Frech a servit pentru a pune capăt primului set. A avut 15-0, dar Ruse a câștigat 4 puncte la rând. Ulterior, fiecare jucătoare și-a făcut serviciul, iar în tie-break Gabi a condus cu 5-3. A urmat altă cădere în jocul româncei, Ruse cedând următoarele 4 puncte. Celelalte românce prezente pe tabloul principal la Roland Garros sunt Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian În primul game din setul secund, românca și-a făcut serviciul fără prea mari emoții, după care a ratat 3 mingi de break. S-a făcut 2-1 pentru jucătoarea poloneză, dar în acel moment Gabi Ruse a acuzat probleme medicale și a abandonat după o discuție cu persoanele care au venit să-i ofere un prim ajutor. Celelalte două românce prezente pe tabloul principal la Roland Garros sunt Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian. Sorana se află în ultimul an al carierei și, datorită faptului că a urcat pe locul 19 în lume, este cea de-a 18-a favorită a competiției de pe zgura pariziană. Meciul ei cu jucătoarea franceză Ksenia Efremova (17 ani), aflată pe locul 625 WTA și beneficiară a unui wildcard, are loc de la ora aproximativă 20:30. Și Jaqueline Cristian (27 de ani) are o misiune relativ ușoară, cel puțin la prima vedere. Românca este pe locul 33, chiar sub linia care delimitează capii de serie. Adversara ei este Kamilla Rakhimova (24 de ani), din Kamilla Rakhimova, care se află pe locul 86. Meciul are loc luni, 25 mai, fiind al patrulea de pe Terenul 12. Înaintea confruntării se joacă două meciuri de pe tabloul masculin de simplu, care pot avea și 5 seturi, urmată de un meci feminin.
Cea mai obraznică jucătoare din WTA a eliminat-o pe Gabriela Ruse de la Roma

Gabriela Ruse (locul 67 mondial) a suferit o înfrângere în runda secundă a turneului WTA 1.000 de la Roma, cedând în fața Jelenei Ostapenko (locul 36 mondial), catalogată drept „cea mai obraznică” jucătoare din circuitul feminin. Joi, românca a pierdut în trei seturi, scor 6-2, 2-6, 3-6, în competiția dotată cu premii totale de 7.228.080 de euro. Gabriela Ruse și-a luat adio de la turneul organizat la Roma După ce Amanda Anisimova s-a retras din cursă din cauza unei accidentări la mâna stângă, Gabriela Ruse a intrat pe tabloul principal din poziția de „lucky loser”. Din păcate pentru ea, aventura a fost una de scurtă durată. Sportiva din țara noastră a început destul de bine și a câștigat clar primul set. Totuși, erorile și-au spus cuvântul. Ruse a înregistrat nouă duble greșeli în această partidă. Practic, Ostapenko s-a revanșat, după ce românca trecuse de ea la Linz, în sferturile de finală. În următorul act, aceasta o va întâlni pe Qinwen Zheng, care a trecut cu 7-6 (6), 6-2 de Cristina Bucșa. Gabriela Ruse, care fusese învinsă de către Sinja Kraus, jucătoare din Austria, în ultima rundă a calificărilor, se va alege cu 25.515 euro și cu 55 de puncte WTA în urma parcursului bifat în capitala Italiei. Ostapenko a avut nevoie de două ore și 15 minute pentru a merge mai departe în turneul de la Roma. Ruse și-a început drumul în tenis la Dinamo În urmă cu ceva vreme, Gabriela Ruse a acordat un interviu, vorbind despre parcursul său în sportul îndrăgit. Sportiva a început tenisul la vârsta de patru ani, pe terenurile clubului Dinamo. Întrebată de ce startul ei a fost consemnat acolo, jucătoarea a răspuns în următorul mod: „Nici nu știu de ce. Văzusem prima dată un teren de tenis la Dinamo. Și i-am spus mamei: «Crezi că poți să mă duci și pe mine la tenis?». Răspunsul a fost prompt: «Sigur!». M-a dus”. „(n.r. – Tatăl tău, Adrian Ruse, juca fotbal la Dinamo, cumva?) Da! Sincer, nu știu prea multe detalii, pentru că nu prea îmi place fotbalul. Dar, în schimb, am o mulțime de prieteni fotbaliști. Singura dată în viața mea când am fost foarte supărată, a fost când a pierdut Steaua (n.r. – FCSB) la Chelsea. Era egal când m-am culcat, iar când m-am trezit, pierduseră. Atunci am fost foarte, foarte supărată. Nu că aș ține cu Steaua în mod special, pentru că, să fim realiști, țin mai mult cu Dinamo, deoarece tata a jucat acolo. Este normal”, se arată pe site-ul gabriela-ruse.ro.
Sorana Cîrstea, victorie categorică la Madrid! Gabriela Ruse a pierdut în decisiv

Sorana Cîrstea s-a calificat fără emoții în turul trei la turneul WTA de la Madrid. Cea mai în formă româncă din circuitul WTA a reușit să se impună în doar o oră și 25 de minute în fașa Tyrei Caterina Grant, scor 6-2, 7-6. S-a calificat în turul 3 unde ar putea întâlni una dintre favoritele competiției, Coco Gauff. Sorana Cîrstea, debut cu succes pe zgura de la Madrid Românca se pregătește să își depășească cea mai bună performanță din cadrul turneului găzduit de Caja Magica, la Madrid. Sorana Cîrstea a ajuns de două ori în sferturile de finală. La ultima participare, Sorana Cîrstea a început din turul 2 și nu a avut deloc emoții în fața unei tinere jucătoare de doar 18 ani, Tyra Caterina Grant, din Italia. A fost, totuși, un meci așteptat cu emoții de fanii româncei deoarece la Linz s-a retras înainte de semifinale din cauza unei accidentări. Sorana Cîrstea a început în forță duelul cu italianca și și-a adjudecat rapid două break-uri. Setul secund a fost mai dificil. A fost condusă și cu 4-2, dar a reușit să egaleze la 5 și s-a luptat în tiebreak pentru calificare. Acum, își așteaptă adversara din următorul tur. Ar putea da peste capul de serie numărul 3, Coco Gauff, sau Leolia Jeanjean (126 WTA). Ultima confruntare cu Coco Gauff a avut loc luna trecută, la Miami Open. Americanca a eliminat-o din optimi pe Cirstea, scor 4-6, 6-2, 6-3. Pentru accederea în turul 3 și-a asigurat un cec în valoare de 54.110 euro și 65 de puncte WTA. O altă româncă care s-a calificat în turul 3 este Jaqueline Cristian. A avut parte de un meci maraton de peste 3 ore. A salvat 3 mingi de meci în fața Yuliei Starodubseva, scor 3-6, 7-6, 6-4. Un alt duel a avut loc în 2020, în turul 2 la Australian Open, unde tot Coco Gauff a ieșit învingătoare. Gabriela Ruse, eliminată de numărul 2 mondial, Rybakina Cealaltă româncă prezentă pe tabloul oficial a întâlnit un adversar de top în turul 2. Deși i-a făcut viața grea kazahăi Elena Rybakina, nu a reușit o victorie răsunătoare. Gabriela Ruse a câștigat primul set, scor 6-4, dar a cedat setul secund cu 6-3. În decisiv, lupta s-a dus cot la cot până la final, Rybakina reușind să rupă ritmul cu un break la 5-5, scor final 7-5.
WTA 1.000 Madrid Open 2026, tragere la sorți

Patru sportive din România participă la ediția 2026 a turneului WTA 1.000 Madrid Open, dotat cu premii totale de 8.235.640 de euro. În urma tragerilor la sorți de duminică, româncele și-au aflat adversarele de pe tabloul principal. Sorana Cîrstea (locul 26 WTA) și Jaqueline Cristian (locul 33 WTA) sunt capi de serie, 25, respectiv 29 și vor juca direct în turul secund. Celelalte românce sunt Gabriela Ruse (locul 71 WTA) și Irina Begu (locul 182 WTA), care revine în circuit după o pauză de câteva luni, din cauza unor probleme de sănătate. Tragere la sorți WTA 1.000 Madrid Open 2026. Cu cine vor juca cele patru românce Tragerea la sorți la WTA 1.000 Madrid Open 2026, al cincilea turneu de categoria WTA 1.000 din sezon, primul pe zgură, a decis cu cine vor juca cele patru românce aflate pe tabloul principal, care va începe pe 21 aprilie. Sorana Cîrstea (locul 26 WTA) este cap de serie 25 și va evolua direct în turul al doilea, unde se va confrunta cu învingătoarea dintre Elsa Jacquemot (locul 62 WTA) și o jucătoare din calificări. Dacă va trece de turul secund, ar putea să o întâlnească pe Coco Gauff (locul 3 WTA), iar cea mai recentă confruntare dintre cele două a fost la Miami Open 2026, în optimile de finală. Jaqueline Cristian (locul 33 WTA), favorita 29 a turneului, are primul tur liber, iar adversară în turul secund îi va fi câștigătoarea dintre Moyuka Uchijima (locul 94 WTA) și o sportivă din calificări. În turul 3, Cristian ar putea să joace împotriva Arynei Sabalenka, liderul mondial și campioana en-titre de la Madrid. Gabriela Ruse (locul 71 WTA) joacă în turul inaugural cu Antonia Ruzic (locul 59 WTA), iar adversara din turul secund este Elena Rybakina (locul 2), cea care duminică a câștigat turneul WTA 500 Stuttgart. Irina Begu (35 de ani, locul 182 WTA) revine în circuit la turneul de la Madrid, iar în primul tur joacă împotriva Laurei Siegemund (38 de ani, locul 47 WTA). Irina Begu a câștigat o singură partidă cu Siegemund, la Charleston 2015, fiind învinsă de patru ori, cel mai recent la Australian Open 2023. Meciurilor din primele trei runde le sunt alocate câte două zile, începând din 21 aprilie, optimile de finală se vor desfășura pe 27 aprilie, iar sferturile de finală sunt pe 28 și 29 aprilie, potrivit WTA Tennis. Semifinalele vor avea loc pe 30 aprilie, iar finala va fi pe 2 mai. Pentru primul tur, sportivele primesc 10 puncte WTA și un cec de 25.108 dolari, iar calificarea în turul secund le aduc 35 de puncte WTA și 37.259 de dolari. Campioana câștigă 1.000 de puncte WTA și un premiu de 1.188.102 dolari, iar finalista va primi 650 de puncte și un premiu de 631.802 dolari, potrivit WTA Tennis. Performanțele româncelor la Madrid Open Pe tabloul de simplu de la Madrid Open, cele mai bune rezultate ale Soranei Cîrstea au fost sferturile de finală din 2016 și 2017, în timp ce pe tabloul de dublu este titlul câștigat în 2025, alături de Anna Kalinskaya. În 2024, Jaqueline Cristian a ajuns în turul trei, venită din calificări, iar aceasta a fost cea mai bună performanță a sa. Anul trecut a fost eliminată încă din turul inaugural. Gabriela Ruse se află la a treia sa prezență la Madrid Open, prima în care joacă direct pe tabloul principal, după ce în 2023, venită din calificări, a fost eliminată în turul inaugural. Anul trecut a pierdut încă din primul tur al calificărilor. Irina Begu a ajuns de trei ori în faza sferturilor de finală (2015, 2016 și 2023), cele mai bune performanțe de pe zgura madrilenă, iar anul trecut a pierdut în turul inaugural de pe tabloul principal. Turneul WTA 1.000 de la Madrid a fost câștigat de Simona Halep, în 2016 și 2017.