Gabriela Ruse s-a calificat în optimile turneului WTA 250 de la Rouen. Ce premiu și-a asigurat

Gabriela Ruse (locul 90 WTA) s-a calificat în optimile turneului WTA 250 de la Rouen, după o revenire spectaculoasă, de la 0-1 la seturi, în fața franțuzoaicei Elsa Jacquemot (locul 143 WTA). Turneul este dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Ruse (27 de ani) s-a impus cu 1-6, 6-1, 6-4, în meciul cu Elsa Jacquemot (21 ani), beneficiara unui wild-card, în aproape două ore de joc. Elina Svitolina (Ucraina, locul 18 WTA) este principala favorită a turneului de la Rouen, un turneu la care pe tabloul principal se află opt jucătoare din Franța. Acesta era turneul de revenire al lui Alize Cornet, pentru care beneficiase de un wild card, însă din motive medicale a fost nevoită să se retragă în ultimul moment. Campioana din 2024 este americanca Sloane Stephens. Gabriela Ruse, revenire spectaculoasă la Rouen În ediția precendentă, Gabriela Ruse, venită din calificări, a ajuns până în faza sferturilor de finală, pe care le-a pierdut în fața experimentatei Caroline Garcia, locul 23 WTA la acel moment. În meciul cu Elsa Jacquemot, Gabriela Ruse a avut un as, patru duble greșeli și un procentaj de 80% pe primul serviciu, reușind trei break-uri din șapte. „Elsa e una dintre prietenele mele, a fost un meci greu. Nu am jucat prea bine la început, am greșit mult, dar apoi am reușit să fiu mai agresivă și să îmi fac jocul. Știam că aleargă mult și că rezistă. Anul trecut am ajuns în sferturi și sunt foarte fericită că sunt din nou aici”, a spus Gabriela Ruse în interviul de pe teren. Pentru accesul în optimile de finală Gabriela Ruse și-a asigurat 30 de puncte WTA și un premiu de 3.624 euro. În optimi, românca o va întâlni pe învingătoarea dintre Camilla Rosatello (Italia, locul 288 WTA) și Alycia Parks (SUA, locul 53 WTA). Jaqueline Cristian, meci cu Diane Parry România mai are o jucătoare pe tabloul principal de la Rouen, pe Jaqueline Cristian (locul 66 WTA), care va juca, marți, cu franțuzoaica Diane Parry (locul 115 WTA). Acesta este al treilea meci direct între Cristian și Parry, fiecare având câte o victorie. Cristian s-a impus în 2021, la un turneu ITF W60, iar succesul lui Parry a fost în 2024, în turul inagural de la Miami Open. Dacă trece de primul tur, Cristian se va confrunta cu o altă jucătoare din Franța, Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah (locul 291 WTA). Aceasta, venită din calificări, a reușit să o învingă pe italianca Lucia Bronzetti (locul 58), cu 6-2, 6-3. Ce poziții ocupă româncele în clasamentul WTA În clasamentul WTA publicat luni, 14 aprilie, nu a fost consemnată vreo schimbare în top, astfel că primul loc este ocupat în continuare de Aryna Sabalenka (Belarus, cu 10.541 de puncte). Aceasta este urmată de poloneza Iga Swiatek (7.470 puncte) și americanca Jessica Pegula (6.101 puncte). Cea mai bună jucătoare din România este Jaqueline Cristian (locul 66 WTA, cu 948 de puncte). În Top 100 mai sunt: Irina Begu (locul 74 WTA, cu 880 puncte), Anca Todoni (locul 88 WTA, cu 776 puncte) și Gabriela Ruse (locul 90 WTA, cu 771 puncte). Una dintre cele mai longevive jucătoare din România, Sorana Cîrstea se află pe locul 119 WTA, cu 620 de puncte.
Clasamentul WTA a ajuns o povară pentru românce! Jaqueline Cristian a rămas cea mai bine poziționată, dar a căzut 9 locuri
Clasamentul WTA a devenit o povară pentru românce, care nu stau extraordinar. Cea mai bine poziționată sportivă română este Jaqueline Cristian, pe locul 66, care a suferit și ea o cădere de 9 locuri în clasament. România are patru jucătoare în primele 100 ale clasamentului WTA, printre care Jaqueline Cristian, Irina Begu, Anca Todoni și Gabriela Ruse. Marea perdantă este Sorana Cîrstea, care a pierdut contactul, fiind tot mai departe de primele 100. Pe ce locuri se află româncele în clasamentul WTA Jaqueline Cristian se află pe locul 66 în clasamentul WTA, cu un total de 948 de puncte. Aceasta se află într-o cădere, după ce a coborât 9 poziții. Ea este cea mai bine poziționată româncă în clasamentul forului din tenis. Irina Begu a coborât și ea două poziții, aflându-se acum pe locul 74, cu un total de 880 de puncte WTA. Anca Todoni a coborât cinci poziții, fiind acum pe poziția cu numărul 88 în clasamentul feminin, cu 776 de puncte. Ultima româncă aflată în Top 100 este Gabriela Ruse, cu 771 de puncte, ocupanta locului 90. Aceasta a înregistrat o coborâre de o singură poziție. Sorana Cîrstea este singura care a înregistrat o urcare, dintre acestea. Sorana se află pe poziția 117 în clasamentul WTA, deși în urmă cu o lună se afla pe locul 101 și „bătea la ușa” topului. După mai multe eșecuri, Sorana a rămas cu 620 de puncte. Ana Bogdan este pe 165, cu 460 de puncte, înregistrând și ea o coborâre de cinci locuri. Cum arată vârful clasamentului WTA Prima poziție este ocupată de bielorusa Aryna Sabalenka, cu un total de 10.541 de puncte, fiind urmată de Iga Swiatek. Poloneza, care a trecut printr-un scandal uriaș de dopaj, are 7.470 de puncte acumulate în ultimul an. Podiumul este completat de americana Jessica Pegula, cu un total de 6.101 puncte. Top 10 mai este completat, în ordine, de americanele Coco Gauff și Madison Keys, italiana Jasmine Paolini, rusa Mirra Andreeva, chineza Qinwen Zheng, spaniola Paula Badosa și kazaha Elena Rybakina. Scăderi foarte mari în clasamentul WTA au cunoscut sportive ca Danielle Collins (10 poziții), Olga Danilovic (4 poziții), Marie Bouzkova (7 poziții) sau Maria Sakkari (18 poziții). Cele mai mari urcări au fost înregistrate de Sofia Kenin (10 poziții), Polina Kudermetova (4 poziții), Ajla Tomljanovic (8 poziții) sau Anna Bondar (5 poziții). Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult
Gabriela Ruse i-a scandalizat pe polonezi cu gestul din meciul cu Magdalena Frech: „E de necrezut!”

Gabriela Ruse și-a atras antipatia jurnaliștilor polonezi după calificarea în turul trei al competiției WTA 1000 de la Miami. Asta pentru că a solicitat un time-out medical chiar înaintea ultimului game al meciului cu Magdalena Frech. Datorită acestui succes în două seturi identice, 6-4, 6-4, sportiva noastră a obținut 65 de puncte – urcând astfel pe poziția cu numărul 86 în ierarhia mondială – , dar și un cec în valoare de 60.400 de dolari. Doar turneele de Grand Slam i-au adus în conturi sume mai mari de-a lungul carierei. Pe de altă parte, nu-i va fi deloc ușor să ajungă în optimi, căci va da piept chiar cu liderul mondial, Aryna Sabalenka. Aceasta a trecut fără emoții de Viktoriya Tomova, scor, 6-3, 6-0. Gabriela Ruse a cerut time-out medical înaintea ultimului game al meciului cu Magdalena Frech și i-a înfuriat pe polonezi Meciul din turul al doilea a început cum nu se putea mai rău, dar Gabriela Ruse a găsit puterea de a reveni de la 2-4, adjudecându-și astfel primul set. În cel de-al doilea s-a distanțat rapid la 4-1, dar a fost cât pe ce să fie egalată. La 5-4, chiar înainte de a servi pentru meci, românca a acuzat probleme la coapsa piciorului stâng, motiv pentru care a solicitat un time-out medical. Jocul s-a reluat după aproape zece minute, spre nemulțumirea polonezilor. „Este de necrezut ce a făcut adversara lui Frech înainte de ultimul game! Poloneza era furioasă”, au titrat cei de la Sport.pl, redând apoi cuvintele rostite de comentatoarea partidei, Joanna Sakowicz-Kostecka. „A fost pauză înaintea celui de-al zecelea joc al setului doi, cu Elena-Gabriela Ruse conducând cu 6-4, 5-4. Atunci, românca a cerut pe neașteptate ajutorul unui kinetoterapeut. Și asta e ceva nou. Cred că ați simțit sarcasmul meu. Mi-a adus aminte de turneul de la Hamburg din 2021, când Ruse a învins-o pe «favorita» publicului polonez, Danielle Collins (n.r. aceasta nu este deloc apreciată în Polonia, din cauza scandalului cu Iga Swiatek). La acea vreme, americanca a avut o mulțime de plângeri că a prelungit jocul și a cerut ajutorul kinetoterapeutul în momente mai mult sau mai puțin oportune. Apoi a avut loc o revanșă în finala de la Palermo și s-a putut vedea foarte multă răceală dinspre Collins către Ruse”, a spus aceasta în momentul în care Ruse a revenit de la vestiare. Cum va aborda Sabalenka meciul cu Ruse În turul al treilea, Gabriela Ruse va trebui să facă față unui joc agresiv, întrucât Aryna Sabalenka și-a propus să închidă punctele cât mai repede, dar și să ajungă des în preajma fileului pentru a exersa voleul. Suprafața de joc – mai lentă comparativ cu precedentele ediții ale competiției – a determinat-o să mizeze pe această tactică. „Mă simt bine din punct de vedere fizic. Sper ca în meciul următor să mențin același nivel – un nivel foarte bun, doar vin după o finală la Indian Wells și am jucat bine și azi. Evident că sper să joc și mai bine, mereu îmi doresc să îmi îmbunătățesc anumite aspectele ale evoluțiilor mele, pentru că tot timpul e loc de așa ceva. Ce îmi doresc cel mai mult de la disputa următoare e să încerc să vin mai des la fileu și să închid punctele cu voleuri. Am simțit că suprafața e mai lentă decât în anii trecuți, astfel că am nevoie să fiu mai agresivă, să vin în față mai mult”, a dezvăluit bielorusa.
Gabriela Ruse, victorie mare la Miami Open. A ajuns în turul 3 și va da piept cu liderul WTA Aryna Sabalenka
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (102 WTA), venită din calificări, s-a calificat în turul 3 la Miami Open, turneu de categorie WTA 1000, după o victorie la Magdalena Frech. Performanță imensă pentru Gabriela Ruse, care va juca în turul 3 la Indian Wells împotriva liderului mondial, jucătoarea belarusă Aryna Sabalenka. Învingătoare în fața polonezei Magdalena Frech, Gabriel Ruse s-a calificat în turul 3 la Miami Open Gabi Ruse a obținut a patra victorie la rând la Miami Open, turneu de categorie WTA 1000, dotat cu premii de 8.963.700 de dolari. Ultimul succes a fost cu un dublu 6-4, în fața polonezei Magdalena Frech (27 WTA). Meciul a durat o oră și 42 de minute, iar în prima parte a confruntării s-a mers cap la cap până la 3-2 pentru poloneză, care a realizat un break. Însă românca nu s-a pierdut cu firea și a câștigat patru game-uri la rând, convertind în punct prima minge de set, pe propriul serviciu. Setul secund a fost controlat în totalitate de Ruse. Ea s-a distanțat la 4-1, iar la 5-4 a fructificat a patra minge de meci. Datorită acestui succes, jucătoarea română și-a asigurat 60.400 de dolari și 95 de puncte WTA. Ca urmare ea va fi, de luni, pe locul 87 în clasamentul mondial. Va fi primul meci direct între Gabi Ruse și Aryna Sabalenka Presa poloneză a reacționat imediat și chiar i-a dat un sfat Magdalenei Frech, în contextul în care jucătoarea a câștigat în acest an doar trei meciuri, ultima victorie fiind consemnată pe 9 februarie, în primul tur la Doha, 6-4, 3-6, 6-2 cu brazilianca Beatriz Haddad Maia. „Din păcate, Magdalena Fręch nu a putut opri seria nefavorabilă. Poloneza a pierdut cu Elena-Gabriela Ruse cu 4-6, 4-6 în turul doi la WTA 1000 de la Miami și a înregistrat a cincea înfrângere la rând. Rezultatele din acest an ale jucătoarei noastre de tenis nu arată bine. 3-9, incluzând două victorii la Australian Open. Are nevoie de o pauză pentru turneele pe zgură”, se arată pe contul de X Tennis News. Misiunea Gabrielei Ruse în turul 3 va fi una infernală. Ea o va avea adversară pe cea mai valoroasă jucătoare a momentului, belarusa Aryna Sabalenka, principala favorită a competiției, care nu a stat prea mult la discuții cu bulgăroaica Viktoriya Tomova (64 WTA), administrându-i un sec 6-3, 6-0 în 59 de minute. Va fi prima confruntare directă. „Nu mă pot plânge de sezonul meu. Desigur, am pierdut două finale importante (n.r. – la Australian Open și Indian Wells). Dar este doar o lecție, nu chiar o pierdere atât de mare, ca să fiu sinceră. Simt că tenisul meu se îmbunătățește în fiecare zi. Desigur, la Miami există un singur lucru pe care toată lumea își dorește să-l câștige, titlul. Sper cu adevărat să pot juca la fel ca la Indian Wells și să mă perfecționez în finală. Dar o iau pas cu pas. „Mă iubesc, dar nu atât de mult (n.r. – să-și revadă meciurile). Nu, nu pot să mă privesc, sincer. Când mă văd cum mormăi, țip și arunc racheta îmi spun: «O, Doamne, asta sunt cu adevărat eu?!»”, a spus sportiva, potrivit site-ului WTA. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult