Reacția româncei după ce o portugheză i-a doborât recordul european

Fosta mare atletă Gabriela Szabo privește cu liniște și mândrie evenimentul recent din atletism: recordul ei european la 2.000 de metri, stabilit în 1998 în Germania, a fost depășit la 28 de ani distanță. În schimb, recordul mondial stabilit de Szabo a rezistat până în 2017, când atleta etiopiană Genzebe Dibaba a reușit să-l doboare. Acum, la Lievin, în Franța, portugheza Salome Afonso a depășit performanța europeană stabilită de româncă, cu doar 12 sutimi de secundă. Gabriela Szabo, reacție de fostă mare campioană: „Cum să fiu tristă că recordul meu a fost doborât?” Gabriela Szabo a oferit o declarație plină de maturitate și echilibru după ce recordul ei european la 2.000 de metri a fost doborât. Fosta campioană privește evenimentul cu mândrie, nu cu tristețe, subliniind că fiecare performanță reprezintă o fundație pe care alți sportivi pot construi rezultate și mai bune. De asemenea, ea a remarcat că, indiferent de circumstanțe, viața continuă, iar sportivii trebuie să accepte retragerea, lăsând loc noilor generații să iasă în prim-plan. Szabo a încheiat prin a evidenția că nu are motive să fie tristă pentru că recordul ei a fost depășit, ci se mândrește cu faptul că a fost un timp greu de egalat și o performanță de durată pentru atletismul românesc. „În 1998, în Germania, am doborât recordul mondial și european pe distanța de 2.000 de metri. În 2017 s-a doborât recordul mondial, iar acum câteva zile s-a doborât în Europa. Este interesant că a fost doborât la 20 și puțin de sutimi, deci nu cu un timp foarte mare. Mă mândresc că timp de 28 de ani, recordul mondial a stat în dreptul numelui meu. Mă bucur pentru tot ce am făcut pentru sportul românesc și pentru atletismul românesc. Nu regret că a fost doborât recordul. Privesc cu liniște și mândrie. Noi avem o vorbă: recordurile sunt făcute să fie doborâte de alți sportivi. Important este că am pus o cărămidă mică la această fundație, iar pe ea alți sportivi au clădit această performanță. Viața merge înainte și cu bune, și cu rele. Eu cred că fiecare dintre noi, sportivii, trebuie să acceptăm că vine momentul retragerii și după aceea vin alți sportivi care trebuie să strălucească. Iar noi trebuie să-i privim de pe margine, să-i aplaudăm și să-i încurajăm. Cum să fiu tristă că recordul meu a fost doborât? Chiar mă mândresc că a stat atât de mult. Înseamnă că a fost un timp destul de puternic și că a fost foarte greu de atins”, a spus Gabriela Szabo, pentru Sport Total FM.
Cu ce își ocupă timpul Gabriela Szabo la 50 de ani. Unde a fost surprinsă marea campioană

Marea campioană română la atletism, Gabriela Szabo, a ajuns la vârsta de 50 de ani, însă își păstrează energia din vremea când era sportivă profesionistă. Aceasta a fost surprinsă, în primele zile din 2026, într-un mall din București. Cu toate că acest tip de centru comercial este folosit de către mulți oameni drept loc de plimbare, Gabriela Szabo a mers acolo cu un scop precis. Gabriela Szabo, la cumpărături de haine în mall. A intrat în toate magazinele, dar nu a luat nimic Gazbriela Szabo a decis să aloce timp cumpărăturilor, astfel că a mers în Mall-ul Băneasa, din București. Neînsoțită, fosta mare campioană a României a luat la pas centrul comercial pentru a găsi ceea ce își dorește. Cu toate că are 50 de ani și că s-a retras de mult timp din activitatea sportivă, aceasta și-a păstrat vigoarea din tinerețe, reușind să se strecoare cu mare rapiditate printre ceilalți oameni veniți la cumpărături. Fosta medaliată cu aur la Jocurile Olimpice și de trei ori câștigătoare a Campionatelor Mondiale a intrat în mall și a început să bată magazinele de îmbrăcăminte. Aceasta a analizat cu atenție articolele găsite și a ținut, aproape de fiecare dată, să le întrebe pe vânzătoare despre materialele folosite. Nu a găsit ceea ce își dorea, astfel că a plecat cu mâna goală din spațiul comercial. Gabriela Szabo, program „cazon”: nu se culcă mai târziu de ora 22:00 În ciuda faptului că au trecut mulți ani de când a renunțat la sportul de performanță, Gabi Szabo continuă să ducă o viață extrem de calculată. Potrivit propriilor spuse, perioada în care a făcut atletism a făcut-o să se obișnuiască cu anumite rigori, care au rămas valabile și în ziua de azi. „Sunt la fel de perseverentă ca acum, nu știu, 30 de ani, 30 și ceva de ani, 40 de ani. Când mă trezeam la șase jumătate, la ora șapte eram la micul dejun, ieșeam la antrenament. Ei, la fel fac și acum, la șase jumătate, chiar șase, mă trezesc, ritualul de dimineață, cred că fiecare dintre noi avem un ritual al nostru, după care începe ziua propriu-zisă, la șapte jumătate ies din casă și mă mai întorc undeva seara la șase-șapte, iar la nouă, zece, cel târziu, aștept să mă duc în dormitor și să mă pregătesc pentru a doua zi. Bineînțeles, cu cartea, că mie îmi place foarte mult să citesc”, a declarat fosta atletă Gabriela Szabo, la finalul lui 2025, potrivit GSP.
De ce nu poate Gabriela Szabo, ajunsă la 50 de ani, să se culce mai târziu de ora 22:00

Ajunsă la 50 de ani, Gabriela Szabo, una dintre cele mai mari atlete din istoria României, spune că încă trăiește după un program strict. Campioană olimpică și mondială, Szabo a vorbit despre rutina ei zilnică și a explicat de ce nu reușește să stea trează până târziu. Asta se aplică chiar și la evenimente importante sau dacă trebuie să urmească vreo competiție. Disciplina a ajuns reflex Fosta sportivă afirmă că disciplina din anii de performanță s-a transformat într-un reflex. Se trezește constant la aceeași oră, începe ziua devreme și păstrează un ritm care o duce, inevitabil, spre culcare la 21:00-22:00. Chiar și atunci când își propune să „forțeze” programul, spune că organismul nu o lasă să treacă de acel prag. În viața de zi cu zi, Gabriela Szabo își începe diminețile devreme, își păstrează ritualul format în perioada în care era în lotul național și își organizează timpul astfel încât seara să fie dedicată recuperării. Spune că, în jurul orei 21:00-22:00, intră automat în „modul de încheiere a zilei”, cu pregătirea pentru a doua zi și lectura de seară, un obicei pe care nu l-a abandonat. Dincolo de programul strict, fosta campioană vorbește despre o viață construită pe stabilitate și control. Gătește zilnic și evită mesele „necontrolate” din oraș, tocmai pentru că, odată cu vârsta, metabolismul nu mai este același. Spune că mănâncă mai puțin decât în perioada în care făcea sport de performanță, dar fără să trăiască în restricții obsesive, preferând echilibrul. În același timp, Szabo recunoaște că și-a păstrat și anumite repere personale. Spre exemplu, poartă în continuare culori în care se simte confortabil, evită tonurile stridente și rămâne fidelă unui stil clasic, fără excese, este stilul descris de fosta sportiva. La aniversarea de 50 de ani, avută în noiembrie, Gabriela Szabo a spus că nu are regrete și că nu ar schimba nimic din traseul ei. Vorbește despre trecut ca despre o „poveste a vieții”, dar spune că acum încearcă să trăiască în prezent, fără să se agațe de ce a fost sau de ce va urma. „Sunt la fel de perseverentă ca acum 30 de ani” „Sunt la fel de perseverentă ca acum, nu știu, 30 de ani, 30 și ceva de ani, 40 de ani. Când mă trezeam la șase jumătate, la ora șapte eram la micul dejun, ieșeam la antrenament. Ei, la fel fac și acum, la șase jumătate, chiar șase, mă trezesc, ritualul de dimineață, cred că fiecare dintre noi avem un ritual al nostru, după care începe ziua propriu-zisă, la șapte jumătate ies din casă și mă mai întorc undeva seara la șase-șapte, iar la nouă, zece, cel târziu, aștept să mă duc în dormitor și să mă pregătesc pentru a doua zi. Bineînțeles, cu cartea, că mie îmi place foarte mult să citesc. Ca sportivă am fost extrem de serioasă și serioasă sunt și astăzi. E probabil și lucrul care m-a caracterizat dintotdeauna, seriozitatea. Și disciplina. Pentru că altfel nu se poate… Nu poți să ajungi acolo, la nivelul de excelență la care am ajuns, decât datorită acestei discipline și acestei dorințe de a fi cea mai bună. Este adevărat și deja vorbim foarte mult și foarte deschis, chiar și despre trăirile pe care le are un sportiv de excelență sau de performanță. Accentuez excelența față de performanță pentru că trăirile sunt un pic diferite față de un sportiv sau o persoană care face doar performanță. Trăirile unui sportiv, în zona asta la care ajunge să alerge pe marile arene ale lumii, trăirile sunt puțin diferite”, a spus ea, pentru GSP.