Claudiu Motoc, campion Super Rally 2025 la Clasa 2A: moment emoționant alături de familia lui Mihai Leu la Gala Campionilor
Timișoara a găzduit în acest weekend Gala Campionilor Super Rally 2025, evenimentul care a încununat performanțele celor mai valoroși piloți ai sezonului. Festivitatea a avut o încărcătură emoțională specială odată cu prezența Annei și a lui Marco Leu, soția și fiul regretatului campion Mihai Leu, fondatorul campionatului Super Rally și un simbol al motorsportului românesc. Cei doi au urcat pe scenă pentru a înmâna trofeele, transformând momentul într-un tribut firesc pentru moștenirea sportivă lăsată de Mihai Leu. În Clasa 2A, titlul de campion i-a revenit lui Claudiu Motoc, autorul unui sezon remarcabil, constant în puncte și mereu în lupta pentru victorie. Podiumul a fost completat de Sorin Huțanu (locul 2) și Nicholas Benea (locul 3), ambii protagoniști ai unei competiții strânse până la final. „Mihai Leu reprezintă un reper în motorsport” Vizibil emoționat, Motoc a vorbit despre modelul care l-a inspirat în carieră: „Pentru mine, Mihai Leu reprezintă un reper în motorsport. Este omul care ne-a demonstrat că ambiția și disciplina pot duce un român până pe cea mai înaltă treaptă. Să primesc trofeul chiar din partea familiei sale este o onoare uriașă și un moment pe care îl voi purta mereu cu mine”. Seara de la Timișoara a reamintit comunității motorsportului cât de puternic rămâne impactul lui Mihai Leu asupra acestui sport. Nu a fost doar o gală a campionilor unui sezon, ci și o celebrare a pasiunii, a performanței și a valorilor care duc mai departe viziunea unuia dintre cei mai mari campioni ai României. Marco Leu a ratat prima sa victorie în automobilism după un ghinion teribil Decernarea premiilor a fost împărţită în două serii: Seria 1: Karting electric Slalom juniori Super Slalom Vehicule Electrice Slalom Paralel Time Attack Autocross Rally Start Anduranţă Drag Istorice raliu Istorice coastă Vehicule Istorice de Competiţii Seria 2: Women Rally Drift Off Road Rally Raid Super Rally Viteza în Coastă Raliuri
S-a organizat în premieră o gală de box în memoria lui Mihai Leu: Toată lumea a spus că a fost o reușită
Victor Leu, fratele regretatului mare pugilist Mihai Leu decedat în luna iulie din cauza unei boli incurabile, se poate spune că s-a autodepășit în plan organizatoric. Pe data de 4 septembrie Victor Leu a realizat la Deva, în Sala Sporturilor, un eveniment de excepție dedicat boxului. Gală de box pentru Mihai Leu! Totul a ieșit bine și lumea a fost mulțumită, meciuri de mare efect O gală bilaterală în care s-au întâlnit pugiliști din România și Italia dar nu numai. „Sala a fost arhiplină. Toate cele 1500 de locuri au fost ocupate, afară, în fața sălii rămânând alte câteva sute de persoane. Calitatea meciurilor a fost și ea una deosebit de ridicată din punct de vedere valoric. Toată lumea a fost foarte încântată de organizare”, a precizat Victor Leu. Această gală a fost organizată de către Victor Leu, care deține funcția de vicepreședinte al Federației Române de Box, cu gândul la fratele său, Mihai Leu. „Eu sunt ferm convins că dacă Mihai ar fi fost în sală ar fi fost încântat de cum a ieșit totul. Sunt sigur că de acolo, de sus, dintre stele, Mihai m-a ajutat foarte mult. La gală a fost prezentă și cumnata mea dar și nepotul meu. Au fost clipe emoționante, când nu mi-am putut stăpâni lacrimile, când întreaga sală a început să-scandeze numele lui Mihai”, a mai spus Victor Leu care a scos în evidență meciul lui Andrei Arădoaie care a fost purtat spre victorie, minut de minut, secundă de secundă de cei 1500 de spectatori. „A boxat fantastic. A fost o victorie de top a lui Andrei în fața boxerului maghiar Simon Marko”, a mai punctat Victor Leu. Ar putea organiza o gală în comunitatea românilor din America La gala de la Deva a fost prezent și un puternic om de afaceri american. Impresionat de atmosfera pe care a văzut-o acesta i-a propus lui Victor Leu să organizeze o astfel de gală și pentru comunitatea românilor din Statele Unite. „Ne vom gândi la această propunere. Dacă un astfel de moment ar putea fi realizat peste Ocean, pentru românii noștri de acolo, sunt sigur ca se va bucura de un mare succes”, a mai explicat Victor Leu. Fostul campion mondial de box Mihai Leu a încetat din viață, pe 1 iulie 2025, la vârsta de 57 de ani. Mihai Leu era internat în stare gravă la secția Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Capitală de mai bine de o săptămână. Foto: Facebbok / Lucian Ioan Rus